- Hai bă calule, zise nebunul de alb, hai odată ce diagonala mea vrei, se scărpină în acest timp, adică în timp ce vorbea și în timp ce se scărpina în unul din multiplele-i moțuri, doar ai văzut că am depus toate eforturile să te salvez, da’ dacă ție ți se rupe-n L de tot ce faci, cum ai fi vrut să te salvez…
- Ce mă, ăsta face pe nebunu’ se băgă în vorbă și nebunul de negru, ia mai dă-l în pătrățica mea, ce n-a văzut că toți i-am făcut semn să tragă puțin de timp?! Numai el s-a repezit peste noi toți, nebuni, pioni, proastele alea de ture și ce-a făcut s-a văzut …
- Ei, lasă, lasă că nici tu nu ai fost mai breaz. L-ai lăsat să se apropie prin săritura aia idioată, te-ai prefăcut că leșini, că hau, că mau, și apoi glonț te-ai dat la regele nostru , lăsându-l pe bietul cal în bătaia târfei ăleia de regină. Nebunul de negru își aruncă pălăria aia caraghioasă pe ceafă:
- Hă?? Mă beșleagă, după câte văd chiar că ești și tu nebun. N-ai văzut mă boule, că venise lângă mine, gata să cadă pe mine, de beată ce era, una dintre turele voastre?...chiar că nu pricep, uneori ești prost de dai în gambit…da’ totuși naivul acesta de cal ce naiba are de nu se mișcă, ce ai mă, se adresă și el direct calului, ce ori ai intrat în pat? Nebunul de alb, câțiva pioni din preajmă, amestecați, albi și negri, o tură blocată și ea, se uitară curioși către pătrățica împricinatului cal.
- Bă, fire-ai al dracu’, ai dreptate, ăsta nu poate să se miște frate. Chiar că este pat la cal. N-am mai văzut asta, nebunie ce mai, nu șah. Alo, azilu'…