.........................................................
Deși mă simțeam foarte trist ,după ceva timp reușesc să-mi depășesc acea stare.Mă hotărâsem aveam să merg la doamna Ipolit ,inima în piept tare-mi bătea lumea parcă se prăbușea.Ajuns acolo am vorbit:
-Sarut mâna doamnă ....
-Buna ziuă dragule
-Am venit să îți vorbesc ,viata-mi este mult prea scurtă și prietenia mult prea dragă...eu numai pot continua
-Nu se poate așa ceva.,nu mă poți părăsi.
Începând să plângă eu am cuprins-o în brațe și i-am spus :
-Eu niciodată nu te voi părăsi ,printre lacrimile mele eu oicand la tine voi veni ,deși iubirea-ti aparține ție trupul mi-este dat...
-Dar....
- Iarta-mă ....rămâi cu bine .
Rămasă în genunchi mi-am luat la revedere de la ea spunându-i să m-astepte ,dar nu în timpul ăsta. Viața-i mult prea scurtă și i-am urât fericirea....Pe ușă am ieșit iar când am ajuns afară ceriul s-a luminat ,Soarele bătea puternic,nori groși au dispărut ,însă liniștea tot m-a cuprins .Dintr-o dată începuse ploaia dar era o zi cu totul diferită fiindcă Soarele era prezent iar ceriul era curat.