“De ce fac asta? De ce trebuie să se termine așa?”

Nu demult fusese în centrul atenției, adulții aveau grijă de el și copiii îl iubeau, și toți se bucurau de prezența lui… Dar oare era așa strălucitor și încărcat de frumusețe pentru că lumea îl iubea, sau lumea îl iubea pentru că era așa strălucitor și încărcat de frumusețe?

Cert e că pentru o vreme, el adusese în casa lor atâta bucurie… Și acum, deși era același în interior ca la început, fusese aruncat afara în zăpadă ca un nimic… Ca și când nimic bun ei nu simțiseră pentru el… “oare frumusețea mea și bucuria lor stătea în globurile acelea artificiale și în beteala strălucitoare pe care oricine o poate cumpăra din magazine?”

Brăduțul nu înțelegea cum oamenii pot fi atât de cruzi încât să-l lase singur să moară, deși el le adusese atâta bucurie cândva… Dar se gândea că poate a greșit el cu ceva, poate daca nu i-ar fi căzut atâtea ace pe covor, sau poate dacă ar fi fost mai înalt și mai stufos… Și stătea singur afară în frig și oamenii se veseleau în case… “măcar ei să fie bine…”

Oamenii ar fi putut să cumpere un brăduț în ghiveci, pe care să îl planteze apoi în natură, nelăsându-l să moară, sau un brăduț artificial, care nu are sentimente… Dar nu… ei trebuiau să aibă lucrul ce le-ar aduce cea mai mare fericire de moment, ca apoi ei să îi aducă lui cea mai mare suferință…

Pentru că uneori oamenilor nu le pasă ce lasă în urma lor, atâta timp cât lor le e bine… Și uneori, consecințele unor sentimente egoiste și superficiale se simt adanc în tulpinile înfipte în zăpadă...

"Ca să vezi cât de mult m-au iubit de fapt..." își spunea brăduțul...

Și unii brăduți mor, pentru că se pierd pe ei înșiși undeva în gândurile unor clipe minunate care-au fost... Dar alții își lasă sufletul liber să părăsească tulpina uscată, zburând ușor pe deasupra oamenilor și a lumii, până într-o zi când vor redescoperi cine erau… Și atunci vor crește iar într-o pădure plină de mireasmă, mai frumoși și mai curați ca niciodată… Mai înalți și mai puternici, privind senin spre un cer acoperit de zâmbet...

Și acolo, departe de oameni, vor învăța iarași să-i iubească… Mai mult decât ei vor ști vreodată…