Înghițită de sunetul țipătului meu,încerc să găsesc alinarea într-un zîmbet de-al tău.Durerea asta este prea reală,timpul din păcate nu o poate șterge.Amintirea ta este încă vie,dar simțirile tale îți sunt anchilozate.Sunt singură în trenul vietii,și inima sfîșiata de gînduri negre.De mult nu mai cunosc sentimentul luciditătii.Dimineața mă uit într-o oglindă în care mă văd un alt om,cu inima de plastic,încerc să zîmbesc dar..pînă și zîmbetul meu e mult prea șters.
Orașul e pustiu și totul îmi pare fară sens.Totul pare uiat de univers.