"Dragostea e tot ce ramane..."inganam intr-o dupa amiaza rece,singuratica,trista de iarna imbatranita de gandurile tutror oamenilor singuri care din lipsa unui umar strain pe care sa planga isi varsa amarul si supararile intr-o perna nevinovata.Nu ca nu m-ar caracteriza melodiile alea siropoase,care odtata ascultate dupa o despartire te fac sa te desparti mai des datorita versurilor atat de din viata.
Cum sa mai faci melodii optimiste cand,in ziua de azi, nimeni nu mai e fericit?Nimeni nu mai canta "I will survive" sau "Girls just wanna have fun" ca nu prea se mai cred girls,nu mai are farmec melodia "I'm not a girl, not yet a woman",nu mai exista perioada aia de tranzitie,toata lumea e matura,toti fac declaratii de dragoste,irosesc versuiri si timp, mai ales timp pretios pe prostii.
Din dorinta de a parea grozavi ,multi sufera sau doar se enerveaza si dau vina pe saraca soarta care indura indura atatea din cauza inconstientei si a teriilismului ce caracterizeaza generatia mea si a contemporanilor mei care ameninta se devina si mai intepata ca doar e trendy de la Paris,Londra,viena sau Milano.
Ma apucase si pe mine o criza de personalitate si nu vroiam ,din dorinta altruista de a-l scuti pe saracu "victim" de suferinta de a indura schimbarile constante,necontrolabile,dese,dar imprevizibile de gargauni si fluturasi mentali.
Adepta a negrului m-am inarmat intr-o zi cu un trench negru in carouri gri si mi-am atarnat evaziv pe umeri fularul meu rosu vesel,dar totusi trist datorita combinatie facute si am iesit sa ma plimb prin zapada strazilor linistite,reci,gri,pline de gol,de nimic,de nicio sclipire,doar golite de viata si de cheful de a trai si de a se bucura ca sunt calcate.
Membra a fan clubului Bacovia si indragostitade cugetarile lui tuberculoase pe fundal semnat Linkin Park,ador peisajele triste,metalice,cimentoase ale cartierelor care gazduiesc uneori un apus inghetat de tristete si,de fapt,fortat sa inghete...
Spre deosebire de Sinatra care "since he had no place to go he wanted to snow and let it snow,let it snow..." eu aveam unde sa ma duc,pe unde sa colind,ce strazi sa bantui cu umbra mea de poeta modernista nedescoperita,ce urmeaza sa publice singura sa carte cand,batrana fiind,va lasa cuiva aceasta datorie.
Pe ritm de balade rock,priveam cu nepasare studiata,cu inaltime trecatoriiagitati ai strazilor lenese,adormite.Imi place satudiez felul in care schimba o veste,un zambet primitpe neasteptate sau pur si simplu o dorinta indeplinita de divinitati.Asta imi doream de la ziua in curs:sa am timp sa ma plimb pe strada,doar asa de dragul de a ma plimba si de a pierde timpul pretios menit sa memorez structura sistemului circulator uman pentru proxima lectie de anatomie.
Uneori ma aseman unei pisici:misterioasa,rapida,mladioasa in miscari,alteori unui lenes agatat in cel mai duclce si mai inalt eucalipt din cea mai calda zona a Australiei,cu cel mai scazut nivel al chefului de viata.
In multele momente de visare,imi imaginez cum ar fi fost daca as fi trait intr-o metropola americana aglomerata printre si in ritm de ALicia Keys si Leona Lewis ,doar ca eu nu sufar de bleeding love si pot sa traiesc if I ain't got...Totusi,ar fi fost frumos,am si un nume foarte sonor tocmai bun de pronuntat in americana aceea cea mai draga mie,dar care ii da fiori de gheata profei de engleza.
Treceam prin fata magazinelor din care ma sagetau lumini moarte de instalatie de pom care dadeau cea mai ieftina impresie de ieftin,agatate in braduti si mai ieftini de plastic.Nu stiu unii cum se nasc cu atat de putin bun-gust.Oare sunt eu singura persoana,singurul suflet care nu se va numara in randul bunicutelor care poarta toate bijuteriile de-odata sau care isi vopsesc parul albastru dizgratios sau violet sters cu solutii recomandate de vreun farmacist pe stil vechi,neuitant da treaca pe la frizerie pentru programarea la permanent?
Eram hotarata,la suprafata personalitatii mele sa break the habit,doar ca in adanc simteam ca apartin lumii asteia superficiale pana in maduva oaselor si am intrat in parcul ce prin imaginea sa lugubra de sanctuar amortit sub protectia zapezii,nu numai ca nu ma atragea,dar ma repugna,arunca in mine si in cheful meu de a inspira aer proaspat, cu sageti de gheata dureroase.
In parc nimeni,pe cer,nimic,in aer,racoare,ger,prospetime intepatoare,doar in mintea,sufletul,si sub trench-ul meu,caldura inabusitoare.Simteam ca verau sa evadez,dar nu puteam sau nu stiam cum.Vroiam sa ma eliberez de orice gand,sa raman doar eu cu natura,dar nu puteam sa nu ma gandesc obsedant la faptul ca era, singura in imensitatea aceea de liniste,de pace.
Nici macar un acord de frunza adiata de vreo suflare ratacita de vant nu imi trecea pe la urachile eliberate de chitara basistului meu preferat component al trupei mele preferatedin castile ce ma insoteau.
Mi mult ca niciodata imi odream sa am cu cine sa schim o impresie,o vorba despre ceva,orice,dar nu aveam cu cine.Ca niciodata,eu,Alexandra,regina conversatiilor despre nimic,nu aveam cu cine sa deschid un subiect oarecare.Eram obsedata si repugnatat de gandul ca ca sunt singura.Eram me myself and I si era un sentiment infricosator.Era ca atunci cand in vis vrei sa tipi,dar nu poti.Simteam ca zbier sa imi sparg,sa imi rup corzile vocale,dar parca suntetul nu se propaga,eram inchisa in cel mai obscur,singuratic,adanc vid.Exact cand imi doream companie aveam liniste si cand imi doream singurate aveam companie.
Atunci am invocat toate zeitatile sufletelor chinuite de singurate si ca raspuns am primit in fata,pe banca de langa stalpul de lumina pe care imi scrisesem vara ce trecuse cu oja alba si neagra numele,o umbra.Era ca o amintire a cuiva care statuse acolo,desi era chiar cineva.Era un baiat,un brunet.Era imbracat in negru si in loc de ten avea o foita de portelan alba,neimbujorata.Era palid.Chipul era ca de zapada,al,cat sa il confunzi cu restul peisajului mort.Privea fix la nimic,parca sa il hipnotizeze.Avea langa el o cutiuta muzicala deschisa din care rasuna o melodie dulce,fina,surda,iar balerina,peste care ningea nemilos sa o inghete,dansa nestingherita in fustita-i roz ce inviora locul acela.Era ca un crista de zahar intr-o mare melodia aceea,iar rozul indraznet era plin de dorinta de a face lumea un loc mai un,o oaza de fericire,a ring of endless pink light.
Pe masura ce ma apropiam de banca,pentru ca tot ce observasem fusese de la o distanta de la care nu numai ca nu ma remarcase,dar nici nu si-ar fi putut sa isi dea seama ca se apropie cineva,simteam ca ma copleseste o caldura ametitoare si ca ar putea sa ma adoarma.
Nici nu imi puteam da seama daca era dimineata racoritoare,pranz zambitor sau dupa-amiza obosita deoarece totul era monocrom,difuz,iar eu parca eram obosita,parca hoinarisem o viata,eram gata sa imbratisez pamantul a nopte buna,dar eram atrasa de inchipuirea de pe banca.
Contact.M-a zarit.Ma privea apropiindu-ma.S-a ridicat.Mi-a vorbit.Mi-a rostit numele.Se comporta ca si cum m-ar fi asteptat.Parca ar fi ghicit in fulgii de zapada venirea mea.
Asculta exact aceeasi muzica,iar eu eram fericita,in adanc,ca aveam aceleasi gusturi ca faptura aceea.Pe masura ce vorbeam caci ne-am intretinut un secol bun pe diverse teme,parca ne-am fi cunoscut de o era,imi dadeam seama ca el e replica mea,el e eu rupt dintr-o viata viitoare sau anterioara datorita aspectului sau new-vintage.
Era uimitor cum cu ochii lui mari parca pictati sau desenati si cu genele lui si mai mari si mai negre ma facea sa cred ca ma orivesc in oglinda.Aveam aceleasi gesturi.Privindu-l mi-am dat seama ca lumea ce ne inmconjura era prea brutala pentru el,asa finut,alb,parca menit sa stea intr-o biblioteca sau la un pian.Arata ca un spiridus,era facut sa dea sfaturi,vorbea calm,bland,avea in ochi o sclipire ca de plans,iar inevitabil am vazut pe obrazul lui lacrimi.Lacrimi grele nemiloase ii brazdau matul tenului sau,iar in mintea mea incoltea gandul ca el ar putea suferi din cauza vreunei fet.Am alungat imediat din minte gandul acela pentru ca el parea ca sufera doar in ochi restul gestruilor sale si vocea nu erau afectate de plansul suit.
Am ajuns sa ne tinem de mana,sa ne apropiem si mai mult,pana cand ne-am sarutat.Ceea ce am simtit atunci nu mai simtisem de cand...Nu am mai simtit ca am atatea in comun u cineva de cand...Simteam ce el e ...Dar nu putea fi el.Nu putea fi el baiatul acela plin de viata,spontan,vesel,nestatorni,optimist,delicat,milos,bland,calm...Din cel pe care il cunosteam si inca il mai iubeam nu mai ramasese acum decat amintirea moarta,inghetata,de plastic de pe fotografiile sterse de la lacrimi si prea multa contemplare.
Da,la doar 17 anitraiam cu amintirea celui mai frumos dintre pamanteni,doar pe retina si in inima,deoarece viata imi facuse cel mai rau si mai crud rau pe care mi-l va putea face:imi luase din cale,brate si viata,iubirea...Nu stiu daca fusese un mod de a ma pregati pentru ce urma,pentru un rau si mai mare sau doar ma lovise sa ma pedepseasca pentru ceva,dar stiu sigur ca mai rau decat asta ar fi doar pierderea timpurie si grabita a tatalui...
Eu asemuiam fiinta asta angelica,pura cu ingerul ridicat la cer in urma cu 2 ani.Desi nu vroiam sa acceptce gandeam,totul era mai clar pe masura ce rostea alte si alte cuvinte pe care le mai auzisem candva...intr-o alta viata...
Ma simteam in siguranta acum...Parca imi era cald...Oricum nu aveam cuvinte sa zic nimic...Mi se parea ca orice as zice ar fi de prisos.L-am lasat pe el sa zica inca odata ceea ce mai auzisem,dar ce pe masura ce le mai rostea imi faceau atata bine.
Mi-a povestit ca ma asteptase acolo de doi ani si ca acum ca ma gasise putea pleca linistit spre cerul infinit,multumit ca ma vazuse si ca ma voi putea vreodata vindeca de iubire ucisa.
Il ascultam si nu vroiam sa accpet ca va pleca si din acel loc si ca nu il voi mai vedea niciodata pe cel ce avea sa ramana o amintire.
S-a ridicat de pe banca,m-am ridicat si eu implorandu-l sa nu plece dar el ca si hipnotizat m-a sarutat pe frunte,mi-a mai rostit o data ce nu mai auzisem de 2 ani sinu credeam ca voi mai auzi:"TE IUBESC!"
Sub privirile mele el s-a prefacut in scrum,praf de stele,fulgi de zapada si ca o respiratie rece de iarna a cerului a suflat deasupra mea cu incredere,siguranta facand ca din cer sa se extinda prin abisul alb al parcului o lumina orbitoare,spulberatoare de vise...
Asa m-am trezit:cu o raza de soare pe fata,o raza intrezarita printre jaluzele mele care ma protejau pe mine lume atunci cand vroiam nimic.
Mi-am cautat in minte ingeri si parcuri albe,amintiri ale vreunor ierni sau a vreunor lumini ivite din geamurile magazinelor aglomerate.
De ce visam eu la mine in america daca eu eram deja acolo?M-am ridicat de pe birousi de pe carte pe care o citeam si m-am intins pe patul meu cu cearceafuri negre si am aprins radioul care ma servea cu muzica lacrimogena,de dragoste aflandu-ma in plina febra a dragostei pentru ca era ferbruarie si era valetine's day si eu eram singura ca de obicei...si m-am scuturat de praf de stele...