agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2818 .



Lebedei nr.21
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Lican Tropp ]

2008-03-03  | [This text should be read in romana]    | 



Când se dechidea ușa mai mult decât trebuie, avea două cărămizi pe care le punea una peste alta în prag și tăcea de câte ori trecea soarele, chiar și câteva zile. Nu erau cât un zid, dar toți îl întrebau, de ce. “Oamenii au nevoie să fie și singuri când îi ajung gândurile. Până și pantofii se opresc din drum să se rupă mă, eu mă opresc ca să tac și tu slăbănogule du-ți mustața jos la tine și nu te mai mira atât, de parcă nu m-ai cunoaște. Ce dracului aveți, că stăm în casa asta... a dracului memorie, de când ți-am prins pisica că-mi desfăcea valizele și duduia zicea, lasă mă că e a a lu’ cumnatu’, așa că vezi mă de când îți înghit io mustăcelile. Stai ca un popândău în ușă și mă întrebi ce-i cu cărămizile alea! Păi vreau să tac mă și dacă ai ceva împotriva ar fi bine să taci și tu, altfel o să te strângă pantofii. Duduio, dă-te din drum nu vezi că n-are loc să plece și pune să mănânc că azi mi-e foame mai devreme. Mustăciosul îl bombănea tot drumul, douăzecișiceva de scări mai jos cotite spre dreapta, aproape să-l arunce în casă, se oprea în ușă și se uita în vârful papucilor de parcă avea și el cărămizi pe prag, “tu crezi că mă superi cu doar două cărămizi?” și trântea ușa în coada pisicii. Până seara se strângeau mai multe și ușa tot închisă rămânea, cred că ele erau cărămizile lui.

Nu cred că încălțase o lume întreagă, dar îi trecuse prin mâini jumătate din București cine știe pe unde umblat când nu-i mai ajungeau străzile. “Nu-i atât de simplu să încalți un om, nepoate! Îți trebuie limbă mă să-l faci să se așeze, să-i spui că de acum, o să tot umble fără griji! Apoi nu-ți trebuie decât două mâini și puțină pricepere, câte puțin din fiecare și ei se întorc, întotdeauna se întorc și nu singuri, îi aduc și pe ceilalți. Ceilalți și tu mă nepoate, cam așa se împarte lumea când ești cizmar și polonez pe deasupra. Vezi tu nepoate, priceperea mea are nevoie și de liniște, altfel sunt bine, doar că mai obosesc și eu...și mâinile mele...(le privea cu teama unui străin), câteodată le frec, le frec și cu piatră și parcă se iau toți oamenii pe care îi adun. Mi-e teamă că rămân singur nepoate și nimeni nu mi-a spus că așa o să fie. Privesc spre scările astea și parcă nu mai ajung să cobor. Pe mine cine o să mă încalțe nepoate? Știa că nu am cum să-i răspund decât întinzând o mână arătând spre un ciocan sau o sulă la întâmplare. Zâmbea că un bătrân în suflet fără să-l vezi, apoi ridica cărămizile”oricum, doar două nu țin de cald, îți trebuie cât pentru o casă! Nepoate, au să mă încalțe nepoții, poate chiar și tu!”

Își așeza o talpă de talpă în poale și o plimba între degete. Parcă îi șoptea cât o să meargă, un nepot, doi...

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!