agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-14 | [This text should be read in romana] | Submited by Cartea a doua o lungă scrisoare de la F. DRAGUL MEU PRIETEN, Cinci ani lungi cît cinci ani. Nu știu exact unde te găsește această scrisoare. Bănuiesc că te-ai gîndit adeseori la mine. Tu ai fost întot-deauna orfanul meu preferat de sex masculin. o, de fapt, mult mai mult de atît, mult mai mult, dar nu vreau să mă pierd în sentimentalisme ieftine în acest ultim mesaj scris. Dacă avocații mei mi-au urmat întocmai instrucțiunile, te afli acum în posesia reședinței mele lumești, a colecției de săpunuri, a fabricii, a șorțurilor mele masonice și a căsuței mele din copac. Imi imaginez că ți-ai însușit deja stilul meu. Mă întreb unde te-a dus acesta. Cum stau aici, pe această ultimă trambulină elastică, mă întreb unde m-a dus pe mine propriul meu stil. Scriu această ultimă scrisoare în Salonul de Terapie Ocupațională. M-am lăsat condus de femei pretutindeni și nu-mi pare rău. Mănăstiri, bucă-tării, cabine telefonice parfumate, cursuri de poezie - le-am urmat pretutindeni. Le-am urmat pe femei în Parlament, pentru că știu cît le place puterea. Le-am urmat în paturile bărbaților ca să pot afla ce găsesc acolo. Aerul este brăzdat de fumul parfumului lor. Lumea e sfișiată de ghearele rîsului lor senzual. Le-am urmat pe femei în lume, pentru că iubeam lumea. Sîni, fese, am urmat baloanele molatice pretutindeni. Cînd femeile mă fluierau de la geamurile bordelurilor, cînd mă fluierau încet peste umărul soțului cu care dansau, le urmam și mă scufundam împreună cu ele, iar uneori, auzindu-le fluieratul, îmi dădeam 173 seama că nu era decît fisîitul baloanelor lor molatice care se dezumflau și se lăsau în jos. Acesta este sunetul, fluieratul care plutește deasupra fiecărei femei. Există însă o excepție. Am cunoscut o femeie ce se înconjurase de un zgomot diferit — poate era muzică, poate era liniște. Vorbesc, desigur, despre Edith a noastră. Se împlinesc cinci ani de cînd am fost înmormîntat. Desigur, știi deja că Edith nu ți-ar fi putut aparține doar ție. Le-am unnat pe tinerele asistente la Terapie Ocupațională. Acestea și-au acoperit baloanele molatice cu pînză apretată, un înveliș plăcut și ațîțător pe care vechea mea poftă trupească îl sparge cu ușurința cu care spargi o coajă de ou. Le-am urmat picioarele de un alb prăfos. Și bărbații scot un sunet. Știi care este sunetul nostru, dragul meu prieten cu nervii întinși ? Ghici. îți dau trei încercări. Trebuie să completezi liniile de mai jos. Asistentelor le place să mă vadă folosind liniarul. 1. 2. 3. Asistentelor le place să se aplece peste umărul meu și să mă urmărească cum folosesc liniarul de plastic roșu. Ele îmi fluieră prin păr, iar fluieratul lor are aromă de alcool și lemn de santal, iar hainele lor apretate foșnesc asemenea hîrtiei albe de mătase și paielor artificiale în care vin împa-chetate ouăle de ciocolată de Paști. o, astăzi sînt fericit. Știu că aceste pagini vor fi pline de fericire. Sper că nu ți-ai imaginat că-ți voi lăsa un dar melancolic. Ei, care sînt răspunsurile tale? Nu-i grozav că ți-am prelungit perioada de instruire peste acest mare abis? 174 Sunetul pe care-l scot bărbații este opusul fluieratului- Șșșș, sunetul care însoțește degetul arătător dus la buze. Șșșș, ridicăm acoperișuri pentru a ne proteja de furtună. Șșșș, pădurile sînt rase de pe fața pămîntului pentru ca vîntul să nu mai facă arborii să răsune. Șșșș, țîșnesc rachetele cu hidrogen spre liniște, disidență și diversitate. Nu e un sunet neplăcut. E o melodie cu adevărat zglobie, ca bulele de aer care ies dintr-o scoică. Șșșș, rog pe toată lumea să fie atentă. Rog animalele să se oprească din urlat. Rog mațele să se oprească din ghiorăit. Rog Timpul să își cheme înapoi cîinii ultrasonici. Este sunetul pe care îl face pixul meu pe coala de hîrtie a spitalului, alunecînd de-a lungul liiuaru-lui roșu. Șșșș, șoptește el haosului alb, culcă-te în paturile aliniate din dormitoare. Șșșș, imploră moleculele dansînd, ador dansurile, dar nu dansu-rile străine, ador dansurile care se supun regulilor, regulilor mele. Ai completat rîndurile, bătrîne ? în timp ce eu mă odihnesc în pămînt, tu ești la restaurant sau într-o mănăstire? Ai completat rîndurile? De fapt, nu era nevoie. Tb-am păcălit din nou? Acum, ce-i cu această liniște de care căutăm cu atîta disperare să scăpăm în pustiu? Am trudit, am arat, le-am închis gura altora și am ridicat împrejmuiri ca să auzim o Voce? Slabe șanse. Vocea vine dintr-un vîrtej făcut de vînt, iar noi am amuțit vîrtejul de mult timp. Aș vrea să-ți amintești că vocea vine din vîrtej. Unii oameni și-au amintit asta o vreme. Am fost oare unul dintre ei? o să-ți spun de ce am închis robinetul. Eu sînt un profesor înnăscut și nu-mi stă în fire să țin lucrurile pentru mine. Cu siguranță, acești cinci ani au fost un chin și te-au facut să înțelegi 175 asta. întotdeauna am avut de gînd să-ți spun totul, să-ți ofer darul întreg. Ce-ți mai face consti-pația, dragule? Cred că au vreo douăzeci și patru de ani, aceste baloane molatice care plutesc alături de mine chiar în acest moment, aceste dulciuri de Paști înfașate în rufarie oficială. Douăzeci și patru de ani de călătorie, aproape un sfert de secol, dar însemnînd încă tinerețe pentru niște sîni. Au străbătut calc lungă pînă să ajungă să îmi atingă timid umărul, în timp ce eu mînuiesc voios liniarul pentru a sluji teoria cuiva despre sănătatea mintală. Sînt încă tineri, aproape tineri, dar fisîie înfiorător și răspîndesc un parfum ame-țitor de alcool și lemn de santal. Fața ei nu trădează nici o emoție, e o față aseptică de asis-tentă medicală, cu trăsăturile familiale șterse din milostenie, o față pregătită să fie ecranul pe care rulează filmele noastre albăstrui, cu scene de familie, în timp ce ne scufundăm în boală. o față de sfinx înțelegător pe care să ne picurăm enigmele, în timp ce, asemcnea labelor îngropate în nisip, sînii ei rotunzi zgîrie uniforma cu ghearele. Iți sună cunoscut? Da, e o față asemenea celei pe care o purta adesea Edith, asistenta noastră perfectă. — Frumoase linii ați desenat. — Și mie îmi plac foarte mult. Fis, fis, salvați-vă, bombele sînt pe cale să explodeze. — Nu vreți niște creioane colorate? — Doar dacă nu se căsătoresc cu radierele. Spirit, inventivitate, șșș, șșș, acum înțelegi de ce am antifonat pădurile și de ce am scobit bănci în jurul arenei cu animale sălbatice ? Ca să auzim fisîitul, ca să auzim ridurile storcînd vioiciunea din ele, ca să fim martorii morții lumilor noastre. 176 Memorează acest lucru și apoi uită-l. Merită să intre într-un circuit, dar un circuit foarte scurt, în creier. Aș putea foarte bine să-ți spun că mă exclud, din această clipă, din toate aceste categorii. Joacă-te cu mine, bătrîne. la-mă de mîna mea spectrală. Ai fost înmuiat în aerul planetei noastre, ai fost botezat în foc, rahat, istorie, iubire și înfrîngere. Memorează asta. Ea explică Regula de Aur. Imaginează-ți cum arăt în acest moment al ciudatei mele istorioare, cu asistenta aplecată peste ceea ce fac, cu pula putredă și neagră -mi-ai văzut pula lumească descompusă, dar acum încearcă să-mi vezi pula fantasmatică, acoperă-ți capul și încearcă să-mi vezi pula fantasmatică ce nu-mi aparține și nu mi-a aparținut niciodată, căreia i-am aparținut, care eram, care m-a purtat așa cum poartă mătura o vrăjitoare, m-a purtat dintr-o lume într-alta, dintr-un cer într-altul. Uită asta. Ca în cazul atîtor alți profesori, mare parte din ceea ce am dat din mine era o povară pe care nu o mai puteam duce. Simt că provizia de gunoi e pe tenninate. în curînd nu voi mai avea decît povești de răspîndit înjurul meu. Poate voi ajunge la stadiul cînd voi răspîndi bîrfe și îmi voi încheia astfel rugăciunile către lume. Edith era o promotoare de orgii sexuale și o fumizoare de narcotice. o dată a avut păduchi. De două ori a avut păduchi lați. Am scris păduchi lați cu litere foarte mici, pentru că există un timp și un loc pentru toate, iar o asistentă tînără stă foarte aproape în spatele meu, întrebîndu-se dacă se simte atrasă de forța mea sau de milos-tenia ei. Eu par absorbit de exercițiile mele tera-peutice și ea de sarcinile de supraveghere, dar șșșș, fis, șuieratul aburilor se răspîndește prin 177 întregul salon de T.O., amestecîndu-se cu lumina soarelui, descriind cîte un nimb de curcubeu în juml fiecărui cap aplecat de bolnav, doctor, asistentă sau voluntar. Ar trebui să o cauți odată pe asistenta asta. Va avea douăzeci și nouă de ani cînd avocații mei te vor fi localizat și vor fi dus la îndeplinire cerințele mele testamentare. în fundul vreunui coridor verde, într-o debara încăpătoare, printre găleți, mături, cîrpe de șters antiseptice, Mary Voolnd din Noua Scoție își va jupui ciorapii de un alb prăfos și-și va arăta goliciunea genunchilor unui bătrîn, iar noi nu vom lăsa nimic în urmă decît urechile noastre false cu care să discemem pașii sanitarului ce se apropie. Aburi ieșind din planetă, nori de abur pufos stîmiți de populații de băieți și fete ce se înfruntă în răzmerițe religioase; fierbinte și fluierînd ca un sodomit în miez de noapte, micuța noastră planetă își asumă destinul fragil de yo-yo, răsu-nînd în mintea seculară ca un motor pe cale să se oprească. Unii însă nu o aud astfel, unii ochi zburători plini de succes și injectați de lumina lunii nu o văd astfel. Ei nu aud sunetele indivi-duale, șșșș, fis, ci sunetul sunetelor luate împreună, ei privesc interstițiile scînteind în sus și-n jos în conul vîrtejului ce se deschide. Dacă ascult The Rolling Stones ? Fără-ncetare. Sînt destul de rănit? Vechea pălărie mă ocolește. Nu știu dacă mai pot aștepta. Rîul de-a lungul căruia mă voi plimba... se pare că îl ratez cu o aruncare de monedă în fiecare an. Trebuia să cumpăr fabrica ? Am fost obligat să candidez pentru Parlament ? A fost Edith atît de bună la pat ? Masa mea de la cafenea, cămăruța mea, prietenii mei adevărați, drogați, de la care nu aștept prea mult — se pare că îi părăsesc aproape din greșeală, din cauza 178 unor promisiuni, a unor telefoane date cu un aer degajat. Pălăria veche, fața bătrînă, urîtă și roza-lie, ce nu și-ar pierde vremea în fața oglinzii, chipul nepieptănat rîzînd uimit de traficul aglo-merat. Unde-i vechea mea pălărie? îmi spun că mai pot aștepta. Argumentez că drumul meu a fost corect. Doar argumentul este greșit? Oare Mîndria mă ispitește cu aluzii la un nou stil? Lașitatea să fie cea care mă face să evit o veche încercare? îmi spun: așteaptă. Ascult ploaia și zgomotele științifice ale spitalului. Lucrurile mărunte mă fac fericit. Adorm cu casca tranzis-torului m ureche. Pînă și oprobriul din Parlament începe să mă ocolească. Numele meu apare tot mai frecvent printre cele ale eroilor naționaliști. Chiar și spitalizarea mea este descrisă drept un truc al englezilor de a-mi închide gura. Mă tem că tot voi ajunge să conduc un guvem, în ciuda pulii mele putrede. Conduc oamenii cu prea multă ușurință: acesta-i talentul meu fatal. Prieten drag, depășește-mi stilul. Ceva din ochii tăi, vechiul meu iubit, mă descria drept cel care voiam să fiu. Doar tu și Edith v-ați revărsat această generozitate asupra mea, de fapt poate doar tu. Þipetele tale înăbușite atunci cînd te chinuiam, tu erai animalul bun care doream să fiu sau, nefiind în stare de asta, animalul bun pe care voiam să-l locuiesc. îmi era teamă de gîndirea rațională și de aceea am încercat să te înnebunesc puțin. Doream cu disperare să învăț din constemarea ta. Tu ai fost zidul de care, ase-menea liliecilor, îmi loveam țipetele pentru a mă orienta în acest lung zbor noctum. Nu mă pot opri din predat. Te-am învățat ceva? Probabil că miros mai bine datorită acestei confesiuni, căci Mary Voolnd tocmai mi-a transmis un semnal clar de cooperare. 179 — Þi-ar plăcea să-mi atingi pizda cu una din mîinile tale bătrîne? — La care mînă te gîndești? — Þi-ar plăcea să apeși un sfirc cu degetul arătător și să-l faci să dispară? — Și apoi să apară la loc? — Dacă reapare, te voi urî veșnic. Te voi scrie în Cartea Neîndemînaticilor. — Așa-i mai bine. — Mmmmm. — Sînt udă toată. Mă-nțelegi că nu sînt în stare să mă opresc din predat ? Toate arabescurile mele sînt menite publicării. îți imaginezi cît te-am invidiat pentru că suferința ta era atît de tradițională ? Din cînd în cînd, mărturisesc, te-am urît. Pro-fesorul de compoziție nu este întotdeauna fericit să asculte discursul de adio al șefului de promoție redactat în stilul său, mai ales dacă el nu a fost niciodată șef de promoție. Uneori m-am simțit epuizat: tu cu tot chinul tău, iar eu cu nimic altceva decît un Sistem. Cînd lucram printre evrei (acum ești proprieta-rul fabricii), vedeam cu regularitate o expresie curioasă de durere pe fața levantină a șefului. Observam asta cînd conducea afară un coreligionar jegos, cu barbă, alunecos, mirosind a mîncare romănească proastă, care vizita fabrica o dată la două luni ca să cerșească bani pentru o obscură universitate evreiască de terapie fizică. Șeful nostru îi dădea întotdeauna cîțiva groși și-l scotea cu o grabă penibilă pe ușa prin care se faceau 180 livrările, ca și cînd prezența lui ar fi putut stîrni ceva chiar mai rău decît o grevă. în acele zile mă purtam mai frumos cu el, pentru că era ciudat de vulnerabil și neconsolat. Ne plimbam încet printre sulurile mari de cașmir și stofa englezească și-l lăsam să mi-o pună. (El, cel puțin, n-a avut nimic împotriva noilor mei mușchi obținuți prin „tensiune dinamică". Tu de ce m-ai îndepărtat?) — Ce-a ajuns fabrica mea? Un morman de cîrpe și etichete, o zăpăceală, o insultă adusă spiritului meu. — Mormîntul ambiției dumneavoastră, dom- nule? — Exact, băiete. — Praf în ochi, cenușă în gură, domnule? — Nu-l mai vreau pe derbedeul ăla pe-aici, mă auzi ? într-o bună zi or să plece toți cu el. lar eu voi conduce coloana. Nenorocitul ăla e mai fericit decît toată șleahta la un loc. Dar, desigur, nu l-a dat niciodată afară pe cerșetorul acela dezgustător și suferea din cauza asta cu regularitatea durerilor menstruale, așa cum regretă femeile viața de dincolo de granița jurisdicției lunare. M-ai chinuit asemenea Lunii. Știam că ești legat de vechi legi ale suferinței și întunericului. Mi-e teamă de înțelepciunea schilodului. o pereche de cîrje și un șchiopătat grotesc îmi pot strica o plimbare pe care o încep proaspăt ras, într-un costum nou și fluierînd. Þi-am invidiat certitudinea că nu vei realiza nimic. Am invidiat magia hainelor rupte. Eram gelos pe momentele de teroare pe care le-am creat pentru tine, dar în fața cărora eu nu puteam tremura. N-am fost niciodată destul de beat, de sărac sau de bogat. Toate astea dor, probabil că dor suficient de mult. Mă fac să vreau să plîng după consolare. Mă fac să-mi întind 181 mîinile orizontal. Da, tînjesc să devin președintele noii Republici. îmi place să aud adolescenți înannați scandîndu-mi numele în fața porților spitalului. Trăiască Revoluția! Lăsați-mă să fiu președinte în ultimele mele treizeci de zile de viață. Pe unde o să te plimbi deseară, dragul meu prieten? Ai renunțat la carne? Ești dezarmat și gol, un instrument al Grației? Te poți opri din vorbit? Singurătatea te-a condus la extaz? Era o milă adîncă în felul tău de a mi-o suge. Uram asta și am abuzat de ea. Indrăznesc totuși să sper că ești întruparea tuturor dorințelor mele. îndrăznesc să sper că vei produce perla și că astfel vei justifica aceste biete iritări ascunse. Această scrisoare e scrisă în limba veche și nu mi-a fost deloc la îndemînă să-mi amintesc o sumă de expresii demodate. A trebuit să-mi forțez mintea să meargă înapoi, în zone înconjurate de sîrmă ghimpată, din care am încercat toată viața să evadez. Oricum, nu regret efortul. lubirea noastră nu va muri niciodată, îți promit asta, eu, care înalț această scrisoare ca pe un zmeu purtat de vînturile dorinței tale. Ne-am născut împreună și, printre săruturi, ne-am măr-turisit dorința de a renaște. Am stat îmbrățișați și fiecare a fost profesorul celuilalt. Am căutat tonul aparte al fiecărei nopți aparte. Am căutat să eliminăm zgomotul de fond, suferind la gîndul că zgomotul de fond ar putea face parte din ton. Eu am fost aventura ta, iar tu ai fost aventura mea. Eu am fost călătoria ta, tu ai fost călătoria mea, iar Edith - steaua noastră sfintă. Aceste litere sar din iubirea noastră asemenea scînteilor din săbiile duelîndu-se, ca ploaia de ace din talge-rele lovite, ca boabele strălucitoare de sudoare prelingîndu-se printre noi cînd ne îmbrățișam, 182 ca penele albe aruncate în aer de cocoșii de luptă înarmați cu lame, ca țipătul dintre două bălți de mercur ce se apropie una de alta, ca atmosfera secretoasă pe care o emană gemenii. Eu am fost misterul tău, iar tu ai fost misterul meu și ne-am bucurat să aflăm că misterul este căminul nostru. lubirea noastră n-are moarte. Din afara istoriei vin să-ți spun lucrurile astea. Ne conservăm unul pe celălalt ca doi mamuți cu fildeșii înțepeniți în timpul unei hîrjoneli în pragul glaciațiunii. lubirea noastră homosexuală ne păstrează liniile bărbă-ției clare și limpezi, astfel că nici unul nu duce pe altcineva în patul său conjugal, ci doar pe el însuși, iar femeile noastre ajung în cele din urmă să ne cunoască. Mary Voolnd mi-a acceptat în final mîna stîngă în pliurile uniformei. M-a urmărit în timp ce compuneam paragraful de mai sus, așa că l-am lăsat să curgă extravagant. Femeile adoră excesul la bărbați, pentru că îi separă de ceilalți și-i face să pară singuratici. Tot ceea ce știu femeile despre lumea masculină le-a fost revelat de refugiați ai acelei lumi, singuratici și dedați la excese. Zîne dezlănțuite, ele nu le rezistă din cauza inte-ligenței lor extrem de specializate. — Continuă să scrii, îmi șuieră ea. Mary s-a întors cu spatele la mine. Baloanele scot sunete stridente, ca niște sirene anunțînd sfirșitul zilei de muncă. Mary se preface că inspec-tează un covoraș țesut de unul dintre pacienți, mascînd astfel jocul nostru drag. Cu încetineala unui melc, îmi strecor mîna în susul ciorapului aspru și bine întins dinapoia coapsei. Cu încheietu-rile degetelor și cu unghiile simt materialul fustei țeapăn și răcoros, în timp ce coapsa îmbrăcată în ciorap e caldă, arcuită și ușor umedă, ca o franzelă proaspătă. 183 — Mai sus, îmi șuieră. Nu mă grăbesc. Bătrîne, nu mă grăbesc deloc, Am senzația că voi face asta o eternitate. Feselt i se contractă nerăbdătoare, ca două mănuși dtj box lovindu-se una de alta înaintea meciuluii Mîna mi se oprește, ca să alunece apoi de-a lungut coapsei, pe creasta de val a fiorului. ; — Mai repede, îmi șuieră ea. i Da, îmi dau seama după tensiunea din ciorapj că mă apropii de peninsula din proximitatea| portjartierului, cu piele fierbinte de ambelc părti, apoi voi sări peste dispozitivul de prindere în formă de sfirc. Firele ciorapului se întind. îmi strîng degetele la un loc pentru a evita un contact prematur. Mary se smucește încolo și-ncoace, periclitînd călătoria. Degetul meu arătător desco-peră dispozitivul portjartierului. E cald. Mica buclă metalică, butonul de cauciuc - toate calde, — Te rog, te rog, șuieră ea. Asemenea îngerilor pe gămălia unui ac, degetul meu dansează pe butonul de cauciuc. In care parte să sar? Spre exteriorul coapsei, tare și caldă ca o carapace de broască țestoasă tropicală aruncată pe plajă? Sau spre hățișul din mijloc? Sau să mă agăț ca un liliac de bolovanul molatec al fesei stîngi? Este multă umezeală în partea de sus a fustei ei apretate. Este ca într-unul dintre hangarele acelea pentru avioane, în care se formează nori și unde efectiv plouă înăuntru, Mary își smucește fundul ca pe o pușculiță în formă de purceluș din care nu vrea să iasă o monedă de aur. Inundațiile sînt iminente. — Daaaaa. Mîna îmi este înăbușită de o supă delicioasă, Gheizere vîscoase îmi scaldă încheietura. Ploi magnetice îmi testează ceasul electronic. Mary se foiește să-și găsească poziția, apoi se lasă asupra 184 pumnului meu ca o plasă de prins gorile. Eu șerpuisem prin părul ei umed, strîngîndu-l între degete ca pe vata de zahăr. Acum sînt înconjurat de exuberanță arteziană, de zorzoane ca niște sfircuri, de nenumărați bulbi cerebrali, de conste-lații de inimi mucilaginoase pulsînd. Mesaje Morse umede mi se preling pe braț, pun tot mai mult stăpînire pe capul rațional, masează porțiuni adormite din creieru-mi întunecat, aleg noi regi fericiți ca pretendenți obosiți ai minții. Sînt o focă ce inventează unduiri în marele acvashow electric, sînt filamentele de tungsten înotînd în mările din bec, sînt animalul din Mary-grota, sînt spuma de pe Mary-valul, și poponeața surorii Mary aplaudă cu lăcomie, mișcîndu-se să își des-pice curul de muchia brațului, cu roza rectului alunecînd în sus și-n jos ca-n visul demonului balustradei. — Sliș, sloș, sliș, sloș. Nu-i așa că sîntem fericiți ? In ciuda gălăgiei pe care o facem, nu ne aude nimeni, dar acesta este un miracol în mijlocul acestei generozități, tot așa cum minuscule miracole sînt și coroanele de curcubeu plutind deasupra fiecărei țeste. Mary se uită peste umăr a. mine, încîntmdu-mi privirea cu ochii dați peste cap ca niște coji de ouă și cu gura de caras auriu deschisă într-un zîmbet uimit. In lumina soarelui din salonul de T.O., toți o cred un afurisit de duh care aduce ofrande de coșuri, scrumiere de ceramică, portofele din piele împletită pe altarele scînteietoare ale sănă-tății lor perfecte. Vechi prieten, te poți lăsa în genunchi cînd citești ce urmează, căci acum am ajuns la dulcea povară a mărturiei mele. Nu știam ce trebuie să-ți spun, acum însă știu. Nu știam ce voiam să proclam, acum însă nu mai am nici o îndoială. 185 Toate alocuțiunile mele au fost prefața la ceea ce urmează, toate exercițiile mele - un mod de a-mij drege glasul. Mărturisesc că te-am chinuit, msă| doar pentru a te face mai atent. Mărturisesc că te-am trădat, însă doar pentru a te trage de mînecă. Cînd ne sărutam și ne-o sugeam, asta am vrut să-ți șoptesc, bătrînelul meu drag. Domnul este viu. Magia este trează. Domnul este viu. Magia este trează. Domnul este treaz. Magia este vie. Vie, adică trează. Magia n-a murit. Domnul n-a zăcut. Săraci mulți au mințit. Bolnavi mulți au mințit. Magia n-a scăzut. Și nici nu s-a ascuns. Magia a domnit. Domnul este treaz. Domnul n-a murit. Domnul a domnit, deși înmormîntat. Deși plîns ne-ncetat, Magia nu s-a stins. Chiar vălul de I-au ridicat, El gol tot a trăit. Cuvintele deși I-au deformat, Magia goală a-nflorit. Și moartea de I-au anunțat în toată lumea, inima tot nu a crezut. Cel rănit a fost uimit. Cel lovit a sîngerat. Magia nici nu s-a clintit. Magia-a prevalat. Multe pietre s-au rosto-golit, dar El nu vrea să odihnească. Nestăpîniții au mințit. Cei grași au ascultat. Deși au dat cu pietre, Magia s-a-ntărit. Deși-s mai strînși la pungă, pe Domnul L-au cinstit. Magia este trează. Și Domnul ne conduce. Viu, adică treaz. Viu, adică-n frunte. Cel slab a flămînzit. Cel tare a-nflorit. Deși se laudă că-s singuri, pe Domnu-l au alături. Și visătorul din celulă, și căpitanul de pe deal. Magia este vie. Și moartea de i-a fost iertată-n toată lumea, inima tot n-a crezut. Chiar legile cioplite-n piatră pe om nu l-au putut feri. Și chiar din parlamentul plin de-altare tot n-au avut cui porunci. Apoi au arestat Magia și-aceasta a plecat cu ei, căci îi iubește pe flămînzi. Magia însă nu prea zăbovește, ea ne-ncetat își schimbă locul. Nu vrea să stea cu ei. Magia este trează. 186 Nimic ea nu pățește. Se odihnește într-o palmă goală. Se înmulțește într-o minte goală. Magia însă nu-i un instrument. Magia este scopul. Mulți oameni au zorit Magia, ea însă a pășit mai lent. Cei tari adesea au mințit. Ei doai; au străbătut Magia și-n partea cealalt-au ieșit. Cei slabi adesea au mințit. Ei au venit la Domnnl în secret și, dnd sătui s-au depărtat, n-au spus cine i-a vindecat. Și munții de jucau în fața lor, ei tot ziceau că Domnu-i mort. Chiar vălul de I-au ridicat, El, Domnul, gol tot a trăit. Aceasta vreau să-i mur-mur minții mele. Cu asta-n minte vreau să rîd. Aceasta vreau ca mintea-mi să slujească pînă cînd slujba însăși nu-i decît Magie prin lume rătăcind haihui și mintea însăși e Magie prin carne călătoare și camea însăși e Magie care dansează pe un ceas și timpul însuși, Magică Măsura Domnului. Vechiul meu prieten, nu ești fericit ? Doar tu și Edith știți cît am așteptat această învățătură. — Lua-te-ar dracu'! scuipă Mary Voolnd. —Ce? — Þi s-a blegit mîna. Apucă! De cîte ori trebuie să fiu ucis, vechiul meu prieten? în definitiv, nu înțeleg misterul. Sînt un bătrîn cu o mînă pe o scrisoare și cealaltă vîrîtă într-o pizdă zemoasă și nu înțeleg nimic. Dacă învățătura mea ar fi o evanghelie, mi-ar usca mîna ? Cu siguranță că nu. Culeg minciunile din zbor. Sînt împroșcat cu minciuni. Adevărul ar trebui să mă întărească. Te implor, prieten drag, interpretează-mă, depășește-mă. Acum știu că sînt un caz fară speranță. Mergi înainte, învață lumea ceea ce am vrut să fiu. — Apucă! 187 Mary se foiește, iar mîna prinde viați asemenea acelor străvechi ferigi marine care s-ai| transformat în animale. Acum coatele moi all pizdei mă înghiontesc undeva. Acum își freaa| gaura curului de muchia brațului meu, nu ca într-o reverie trandafirie a balustradei, ci ca t radieră ștergînd urmele de vis, iar acum, vai, intervine mesajul laic. — Apucă, te rog, te rog. Nu mai e mult pîna să observe. E adevărat. Atmosfera din salonul de T.O, este agitată, s-au dus razele aurii, acum e doar soare și cald. Da, am lăsat magia să moară, Doctorii își aduc aminte că sînt la serviciu și refuză să caște. o doamnă mică și grasă porun-cește ca o ducesă, biata de ea. Un adolescent plînge pentru că a facut din nou pe el. o fostă directoare de școală se pîrțîie isteric, amenințîndu-ne că nu vom mai face nici o oră de gimnastică. Dumnezeu al Vieții, oare ajunge cît sufăr? — Grăbește-te. Mary se lasă în jos cu forță. Degetele mele ating ceva. Nu face parte din Mary. E materie străină. — Apuc-o. Trage-o afară. E de la prietenii noștri. — Imediat. Prieten drag, îmi amintesc. Þi-am trimis cutia greșită de artificii. Și nu am inclus „Tratamentul contra coșurilor" în celebra mea colecție de săpunuri și cosmeticale. Știi, cu el am vindecat-o pe Edith de acnee. Dar sigur că nu știi, căci nu ai nici un motiv să-ți închipui că fața lui Edith a fost vreodată altfel decît plăcută 188 la pupat și la atins. Cînd am dat de ea însă, fața ei nu era plăcută la pupat și la atins, și nici măcar la privit. Era într-un hal fără de hal. într-o altă parte a acestei lungi scrisori o să-ți povestesc cum am creat-o, Edith și cu mine, pe soția încîntătoare pe care ai descoperit-o facînd manichiuri extraordinare în frizeria de la hotelul Mount Royal. E timpul să te pregătești. Deși include săpunuri transparente, duhuri de pin, lamîie și lemn de santal, ca și gelatina Willy, colecția de săpunuri este inutilă fară „Tratamentul contra coșurilor". Nu vei obține decît niște coșuri spălate și cu miros plăcut. Poate că te mulțu-mești cu atît - demoralizant gînd. Intotdeauna mi-ai rezistat. Aveam un trup care te aștepta, dar tu l-ai refuzat. Mi te închi-puiam cu brațe cu o circumferință de peste 4o de centimetri, dar tu m-ai părăsit. Mi te imaginam cu pectorali inferiori masivi și cu tricepși în formă de potcoavă, avînd atît volum, cît și finețe. în anumite îmbrățișări intime, vedeam exact cît de jos ar fi trebuit să-ți coboare fesele. Cînd stăteai pe vine în fața mea, fundul n-ar fi trebuit în nici un caz să-ți coboare atît de mult încît să ajungă la călcîie, pentru că, o dată ce se întîmplă asta, mușchii coapsei nu mai sînt folosiți, dar cei ai feselor da, de unde bucile tale pietroase, o evo-luție foarte egoistă care nu m-a făcut fericit și un factor determinant al problemelor tale intes-tinale. Mi te-am imaginat lucios din cauza uleiului, cu o secțiune mediană clasică a abdominalilor ca o scîndură de spălat rufe, brăzdată de mușchi oblici tăioși și zimțați. Mă pricepeam să alunec peste acești zimți. Aveam acces la un „scaun grecesc" profesionist. Aveam curele și hamuri cu care îți puteam transforma într-o clipă gămălia într-un ciocan pe cinste, bun să umple un cioc de 189 pelican. Aveam o „Trusă pentru sfincteri" care funcționa ca o mașină de spălat sau un aparat pentru mărirea sînilor. Aveai habar despre cunoș-tințele mele de yoga ? Poți să-i spui decădere sau poți să-i spui creație, dar ai idee cît am lucrat la Edith? Ești conștient de Gangele pe care l-ai insultat cu un milion de transbordări meschine spre alte rîuri? Poate că e greșeala mea. Am ținut doar pentru mine anumite lucruri vitale - un aparat aici, un fapt acolo -, dar numai pentru că am visat (da, e mai aproape de adevăr) că vei fi mai mare decît mine. Am visat un rege fără regat. Am visat un pistol sîngerînd. Am visat un prinț al Paradisului Uitat, Am visat o vedetă de cinema cu coșuri. Am visat un dric de curse. Am visat un Evreu Nou. Am visat trupe de asalt vestite fonnate din soldați șchiopi. Am vrut să aduc durere în rai. Am visat ca focul să vindece dure-rile de cap. Am visat victoria alegerilor asupra disciplinei. Am vrut ca nedumerirea ta să fie o plasă de fluturi pentru prins magia. Am visat extaz fără plăcere și viceversa. Am visat că lucrurile își pot schimba natura prin simpla intensificare a proprietăților lor. Am vrut să discreditez învă-țătura de dragul unei rugăciuni mai pure. Þi-am ascuns unele lucruri pentru că voiam să fii mai mare decît prevedea Sistemul meu. Am visat răni trăgînd la vîsle fără să devină mușchi. Cine este Evreul Nou? Evreul Nou își pierde mințile cu grație. El aplică fmanțele noțiunilor abstracte, ceea ce are ca rezultat o politică mesianică de succes, ploi colo-rate de meteoriți și alte evenimente atmosferice simbolice. El și-a indus amnezia prin studiul repetat al istoriei, uitarea însăși fiindu-i mîngîiată de fapte pe care le acceptă cu un entuziasm 190 vizibil. El schimbă valoarea stigmatului pentru o mie de ani, făcîndu-i pe bărbații tuturor națiunilor să îl caute ca pe un talisman sexual extraordinar. Evreul Nou este fondatorul Canadei Magice, al Quebecului Francez Magic și al Americii Magice. El demonstrează că dorul produce surprize. Se folosește de regret ca de un bastion al origina-lității. încurcă teoriile nostalgice ale supremației negrilor ce tindeau spre monolitic. El confirmă tradiția cu ajutorul amneziei, ademenind întreaga lume cu renașterea. Topește istoria și ritualul, acceptînd necondiționat întreaga moștenire. Cir-culă fără pașaport, pentru că puterile îl consi-deră inofensiv. Pătrunderea sa în închisori îi accentuează caracterul supranațional și-i flatează înclinația spre legalitate. Uneori poate fi evreu, dar întotdeauna este american și, din cînd în cînd, quăbecois. Acestea erau visele mele în legătură cu noi doi, vieux copain - Evrei Noi, amîndoi, ciudați1, militanți, invizibili, membri ai unei posibile noi seminții unite de bîrfe și zvonuri de esență divină. Þi-am trimis cutia greșită de artificii, dar nu chiar din greșeală. Ai primit „Sortimentul pana-merican al fraților Rich", care pretinde că este cea mai mare colecție de artificii la acest preț: peste 55o de bucăți. Să fim milostivi și să spunem că n-am știut exact cît va dura suferința. Þi-aș fi putut trimite „Colecția de artificii Drapelul vestit", la același preț, dar cu peste o mie de bucăți de zgomot și frumusețe. Þi-am refuzat „Saluturile de tun electric", dragele și vechile „Bombe-cireașă", „Torța cu ploaie de argint", „Bătălia din ceruri" cu 16 focuri și sinucigașele „Rachete japoneze cu pocnet de dop". Să se rețină 1. Queer (ciudat) are și sensul de homosexual. 191 că am făcut asta din milă. Exploziile ar fi atras o atenție răutăcioasă. Dar cum potjustifica faptul că nu ți-am luat „Marea colecție colorată pentni| gazonul farniliei", un pachet special realizat pentru | cei care doresc minimum de zgomot ? Am ascuns | de tine „Fintînile muzicale vezuviene", „Proiectilele stelare", „Ghivecele cu mîner", „Proiectilele florale mari", „Roțile de tors triunghiulare", „Steagul patriotic din flăcări colorate". Fii un suflet nobil. Acceptă argumentul născut din milă că te-am scutit de o extravaganță domestică. o să te luminez în legătură cu toate cele: Edith, eu, tu, Tekakwitha, A...ii, artificiile. N-am vrut să inori din cauza arsurilor. Pe de altă parte, n-am vrut ca exodul să fie prea ușor. Aceasta din urmă, dintr-o mîndrie profesorală, dar și dintr-o ușoară invidie, despre care ți-am vorbit mai devreme. Mai sinistră este însă posibilitatea să fi reușit să te imunizez împotriva ravagiilor extazului prin inoculări repetate cu doze homeopatice din acesta. Un regim de paradoxuri îl îngrașă pe cel ironic, nu pe psalmist. Poate ar fi trebuit să merg pînă la capăt și să-ți trimit pistoalele semiautomate ascunse sub paravanul artificiilor în strălucita mea operațiune de trafic de armament. Sufăr de boala zodiei Fecioarei: nimic din ceea ce am facut nu a fost destul de pur. Niciodată nu am știut dacă vreau discipoli sau partizani. Niciodată nu am știut dacă vreau în Parlament sau în sihăstrie. Mărturisesc că niciodată nu am înțeles prea clar Revoluția din Quebec, nici măcar în timpul dizgrației mele parlarnentare. Am refuzat pur și simplu să susțin Războiul, nu pentru că aș fi francez sau pacifist (ceea ce, bineînțeles, nu sînt), 192 ci pentru că obosisem. Știam ce le făceau țiganilor, am tras și eu un fum de Zyklon B, dar eram foarte, foarte obosit. îți amintești lumea la vremea aceea? Un tonomat imens cînta o melodie somno-roasă. Melodia era veche de vreo două mii de ani, iar noi dansam pe ea cu ochii închiși. Melodia se numea Istorie și ne plăcea la nebunie, naziștilor, evreilor, tuturor. Ne plăcea pentru că noi o inven-taserăm, pentru că, asemenea lui Tucidide, știam că lucrul ce ni se întîmplă nouă este cel mai impor-tant lucru care s-a întîmplat vreodată în lume. Istoria ne-a facut să ne simțim bine, așa că am pus-o de la început de mai multe ori, pînă tîrziu în noapte. Am zîmbit cînd unchii noștri s-au dus la culcare și ne-am bucurat să scăpăm de ei, pentru că nu știau să ia heroină, în ciuda lăudă-roșeniei lor și a articolelor decupate din ziare. Noapte bună, bătrîni escroci. Cineva umblă la potențiometru, iar noi strînserăm trupul în brațe, inhalarăm parfumul din păr, ne ciocnirăm orga-nele genitale. Istoria era cîntecul nostru, Istoria ne alesese să facem Istorie. Noi ne dăruirăm ei, mîngîiați de evenimente. Ne-am mișcat prin lumina lunii în batalioane perfecte, somnoroase. Voința sa avea să se împli-nească. Perfect adormiți, ne-am luat săpunurile și am așteptat dușul. N-are importanță, n-are importanță. Am intrat prea adînc în limba veche. M-ar putea prinde în capcană. Eram obosit. Eram sătul de inevitabil. Am încercat să ies pe furiș din Istorie. N-are impor-tanță, n-are importanță. Zi doar că eram obosit. Am spus nu. — Părăsește Parlamentul în clipa aceasta! — Broaștelor! 193 — Nu poți avea încredere în ei! — Votați-i condamnarea la moarte ! Am fugit cu ininia grca. îmi plăceau scaunele roșii din Parlament. Adoram futaiurile de la poalele monumentului. Am mîncat frișcă în Biblioteca Națională. Prea impur pentru un viitor gol, am plîns după vechile lovituri norocoase, Acum confesiunea cea grasă. Mi-a plăcut magia armelor. Le-am strecurat în țară sub para-vanul artificiilor. Bătrînul ștrengar din mine m-a îndemnat s-o fac. Ain plantat arme în Quebec pentru că eram pe jumătate liber, pe jumătate laș. Armelc absorb magia. Am îngropat arme pentru Istoria viitoare. Dacă e să guverneze Istoria, atunci măcar să fiu Domnul Istorie. Armele sînt verzi. Florile se ițesc. Am lăsat Istoria să revină pentru că mă simțeam singur. Nu-mi urma exem-plul. Depășește-mi stilul. Eu nu sînt decît un erou decăzut. Printre săpunurile din colecția mea. N-are importanță. Mai tîrziu. Printre săpunurile din colecția mea. Pentru asta am plătit o groază de bani. Argentina, vacanță, hotel, week-end împreună cu Edith. N-are importanță. Am plătit echivalentul a 635 de dolari americani. Chelnerul mi-a aruncat ocheade zile la rînd. El nu drăguț proaspăt imigrant. Fost stăpîn peste cîțiva acri mizerabili de pămînt euro-pean. Tranzacție lîngă piscină. Mi-l doream. Mi-l doream. Pofta mea pentru magia seculară gri. Săpun uman. o bucată întreagă, minus ce s-a consumat la o baie pe care am facut-o cu orice preț. Mary, Mary, unde ești, micuța mea Abishag? Prieten drag, ia-mi mîna spectrală. 194 îți voi arăta totul cum se întîmplă. Doar atîta pot face. Nu te pot aduce în miezul acțiunii. Sper că te-am pregătit pentru acest pelerinaj. Nu am bănuit niciodată cît de neînsemnat era visul meu. Credeam că imaginasem cel mai cuprinzător vis al generației mele: voiam să fiu magician. Aceasta era ideea mea de glorie. lată o rugăminte bazată pe întreaga mea experiență: nu fi magician, fii magic. In week-end-ul acela, cînd ți-am aranjat să lucrezi la Arhive, Edith și cu mine am zburat în Argentina la ceva soare și niște experimente. Edith avea probleme cu corpul: acesta își tot schimba dimensiunile și ea se temea chiar că ar putea muri. Am luat o cameră mare, cu aer condiționat și cu vedere la mare, și am încuiat ușa de două ori imediat ce hamalul a plecat cu un pumn de bacșiș. Edith a întins o folie mare de cauciuc peste patul dublu, trecînd cu atenție de la un colț la altul pentru a o întinde mai bine. îmi plăcea să o privesc aplecîndu-se. Bucile ei erau capodopera mea. Poți să spui că avea sfircuri excentrice, dar fundul era perfect. E adevărat că de la an la an avea nevoie de masaj electronic și aplicații cu hormoni, dar concepția era perfectă. Edith se dezbrăcă și se așeză pe folia de cauduc. Eu stăteam în picioare în fața ei. Ochii îi scăpărau. — Te urăsc, F. Te urăsc pentru ceea ce mi-ai făcut, mie și soțului meu. Am fost o proastă să mă încurc cu tine. Aș vrea ca el să mă fi cunoscut înaintea ta... — Ajunge, Edith. N-o s-o luăm iar de la capăt. Voiai să fii frumoasă. — Acum nu-mi mai amintesc nimic. Sînt complet derutată. Poate că eram frumoasă înainte. — Poate, am repetat eu cu o voce la fel de tristă ca a ei. 195 Edith își așeză coapsele cafenii într-o poziție mai comodă și atunci o rază de soare se infiltră în părul ei pubian, dîndu-i o nuanță ruginie. Da, aceea era o frumusețe ce nu ținea de meșteșugul meu. Pizdă însorită Smoc Ruginiu Timelele-i Săpate-n Animal Genunchiul Ei Rotund, Nurliu. Am îngenuncheat lîngă pat și mi-am așezat una din urechile mele subțiri pe mica livadă însorită, ascultînd mecanismul micii adîncituri. — Te-ai amestecat în ce nu trebuie, F. Ai lucrat împotriva lui Dumnezeu. — Taci, puicuța mea. Există un gen de cruzime pe care nici eu nu-l suport. — Ar fi trebuit să mă lași așa cum eram. Acum nu mai sînt bună pentru nimeni. — Aș putea să te sug fară-ncetare, Edith. Ea facu să mi se înfioare părul ras de la ceafa cu o atingere ușoară a minunatelor ei degete cafenii. — Uneori îmi pare rău pentru tine, F. Ai fi putut fi un om mare. — Nu mai vorbi, am bolborosit eu. — Ridică-te, F. la-ți gura de pe mine. îmi imaginez că ești altcineva. — Cine? — Chelnerul. — Care dintre ei? am vrut să știu. — Cel cu mustață și impenneabil. — M-am gîndit eu, m-am gîndit eu. — Și tu l-ai remarcat, nu-i așa, F. ? —Da. M-am ridicat în picioare prea brusc. Amețeala îim învîrti creierul ca pe un disc de telefon și mîn-carea din stomac, mestecată cîndva cu mulțumire, 196 se transformă în vomă. îmi uram viața, uram faptul că mă amestecasem, îmi uram ambiția. Pentru o secundă, mi-am dorit să fiu un tip obișnuit, retras într-o cameră de hotel tropical cu o indiancă orfană. Luați-mi Aparatul Foto Paharul să mi-l Luați Soarele Pileala pentru Totdeauna Să Vină Doctorii. Intrați. — Nu plînge, F. Știai că trebuie să se întîmple asta. Ai vrut să merg pînă la capăt. Acum nu mai sînt bună pentru nimeni și sînt gata să încerc orice. M-am împleticit spre fereastră, dar era închisă ermetic. Oceanul era de un verde adînc. Plaja era plină de bulinele umbrelelor. Cum mai tînjeam după vechiul meu profesor, Charles Axis. Mi-am concentrat privirea, căutînd un costum de baie alb imaculat, lipsit de topografia organelor genitale. — o, vino aici, F. Nu suport să văd un bărbat care vomită și plînge. îmi așeză capul între sînii goi și îmi înfundă cîte un sfirc în fiecare ureche. — Gata, nu mai plînge. —Mulțumescmulțumescmulțumescmulțumesc. — Ascultă, F. Ascultă, așa cum ai vrut să ascultăm noi toți. — Ascult, Edith. în jos, prin Grote Lipicioase E timpul s-o pornesc Acolo unde embrionice Orașe Pe Valuri Spumă Risipesc. — Tu nu asculți, F. — încerc. — îmi pare rău pentru tine, F. — Ajută-mă, Edith. 197 — Atunci, înapoi la treabă. Ãsta-i singurul lucru care te poate ajuta. încearcă să termini ceea ce ai început cu noi toți. Avea dreptate. Pentru micul nostru exod, eu eram Moise. Dar n-aveam să traversez deșertul niciodată. Poate că muntele meu este foarte înalt, dar se înalță în deșert. Să-mi fie de ajuns. Mi-am redobîndit atitudinea profesională. Incă păstram în nări parfumul părților ei intime, dar aceasta era meseria mea. Am examinat-o pe fata aceea goală de la înălțimea funcției mele. Surîse cu buzele-i moi. — Acum e mai bine, F. Mi-a plăcut limba ta, dar te prinde mai bine postura de doctor. — Bine, Edith. Ce te supără ? — Nu mai am orgasm. — Bineînțeles că nu mai ai. Dacă vrem să perfecționăm corpul pan-orgasmic, să extindem zona erogenă la tot învelișul de came și să popu-larizăm „Dansul telefonului", atunci trebuie să începem prin a diminua tirania sfircurilor, buzelor, clitorisului și găurii curului. — Te ridici împotriva lui Dumnezeu, F. Rostești cuvinte murdare. — Imi asum riscul. — Sînt atît de nenorocită de cînd nu mai am orgasm. încă nu sînt pregătită pentru celelalte chestii. Mă fac să mă simt prea singură. Sînt atît de derutată. Uneori nu mai știu nici unde mi-e pizda. — Mi se face lehamite, Edith. Cînd te gîndești că mi-am pus toate speranțele în tine și în amă-rîtul tău de bărbat. — Redă-mi orgasmul, F. — Bine, Edith. E foarte simplu. o vom face cu ajutorul cărților. M-am gîndit că s-ar putea întîmpla asta, așa că am adus cu mine volumele 198 potrivite. în valiza asta mai am și niște falusuri artificiale (folosite de femei), Vibratoare Vaginale, dispozitive Rin-No-Tam, Godemiche și Dildo. — Așa mai merge. — întinde-te și ascultă. Afundă-te în folia de cauciuc. Desfă-ți picioarele și lasă aparatul de aer condiționat să-și facă murdara treabă. — O.K., dă-i drumul. Mi-am dres vocea-mi celebră. Am ales o carte groasă, care spunea lucrurilor pe nume și descria diverse practici autoerotice folosite de oameni și animale, flori, copii și adulți, precum și de femei de toate vîrstele și provenite din toate culturile. Domeniile tratate erau unnătoarele: „De ce se masturbează soțiile", „Ce putem învăța de la furmcar", „Femei nesatisfacute", „Anomalii și erotism", „Tehnicile masturbării", „Gradul de libertate al femeilor", „Bărbieritul genital", „Descoperirea clitorisiană", „Masturbarea în cluburi", „Accesorii de metal pentru femei", „Nouă dispozitive din cauciuc", „Mîngîierea fizicului", „Masturbarea uretrală", „Experimente individuale", „Masturbarea la și asupra copiilor", „Tehnici de frecare a coapselor", „Stimularea mamară", „Autoerotismul la fereastră". — Nu te opri, F. Simt că-mi revine. Minunatele ei degete cafenii începură să coboare încet în josul abdomenului ei mătăsos și rotunjit. Am continuat să citesc rar, pe un ton provocator, de buletin meteo. I-am citit protejatei mele, care respira adînc, despre practicile sexuale neobișnuite, cînd Sexul Devine „Altfel". Practică sexuală „neobișnuită" este atunci cînd în timpul acuplării se obține o plăcere mai mare decît orgas-mul. Majoritatea acestor practici bizare includ o doză de mutilare, șoc, voyeurism, durere sau tortură. Obiceiurile sexuale ale persoanei medii 199 sînt relativ lipsite de astfel de elemente sadice sau masochiste. CU TOATE ACESTEA, cititonil va fi șocat să afle cît de anormale sînt gusturile așa-numitei persoane normale. ISTORII DE CAZ și o intensă muncă de teren. Inclusiv o mulțime de capitole ce detaliază TOATE ASPECTELE actului sexual. EXEMPLE DE TITLURI: „Frecatul", „Privitul", „Inele de mătase", „Sati-riaza", „Bestialitatea la ceilalți". Cititorul mediu va fi surprins să afle că practicile „neobișnuite" sînt propuse de parteneri de sex normali și aparent inocenți. — E atît de bine, F. De cînd nu m-am mai simțit așa! Acum era deja după-amiaza tîrziu. Cerul se întunecase putin. Edith se mîngîia peste tot, adulmecîndu-se fără rușine. Abia mă puteam controla să nu fac la fel. Textele mă afectaseră și pe mine. Trupul ei tînăr avea piele de găină. Mă uitam prostit la „Desene originale": organe masculine și feminine, atît exteme, cît și interne, desene indicînd metode corecte și incorecte de penetrare. Soțiile vor avea de cîștigat văzînd cum este primit penisul. — Te rog, F. Nu mă lăsa așa. Gîtul îmi ardea de dorința de-a o face. Dragoste prin mîngîiere. Edith se zvîrcolea sub propriile mîmi. Se întoarse apoi pe burtă, stimulîndu-se anal cu punuiii ei mici și frumoși. M-am aruncat asupra Manualului semiimpotenței. Tema era asezonată cu elemente importante: cum să mărești penisul în erecție, culoarea închisă a penisului, folosirea lubrifianților, satisfacția în timpul menstruației, cum să abuzezi de menopauză, ajutorul manual al soției în depășirea semiimpotenței. — Să nu mă atingi, F., că mor. 200 Am turuit un articol despre Felație și cunilincție între frate și soră, apoi altele. Aproape că nu-mi mai puteam controla mîinile. Am bîlbîit un text despre un nou concept de viață sexuală exci-tantă. Nu am ocolit sectiunea despre longevitate. Apoteoze zguduitoare accesibile tuturor. Lesbiene intervievate cu sutele și întrebate pe șleau. Unele dintre ele chinuite de interlocutor din cauza unor răspunsuri timide. Vorbește, linguristă de doi lei ce ești. o lucrare remarcabilă înfa.țișîndu-l pe infractorul sexual la lucru. Chimicale pentru a scăpa de părul din palme. Nu modele! „Fotografii adevărate de organe sexuale masculine și femi-nine și de excremente". „Studiu asupra sărutului". Paginile zburau. Edith bolborosea cuvinte urîte printre spume- Degetele n erau lucioase și limba umflată de la propriile secreții. Povesteam cărțile în cuvinte de fiecare zi: excitabilitate maximă, cauza erecției, „Soțul deasupra" - l-l7, „Soția deasupra" '- 18-29, „Șezînd" - 30-34, „într-o parte" - 35-38, „Poziții în picioare și în genunchi" - 39-53, „Diverse poziții pe vine" -54-l09, „Mișcări coitale în toate direcțiile, atît pentru soț, cît și pentru soție". — Edith! am strigat. Vreau să trecem la Preludiu. — Nici să nu te gîndești. Am trecut în viteză printr-un glosar de „Termeni sexuali". în 1852, Richard Burton (m. la 69) s-a supus cu calm circumciziei la vîrsta de 31 de ani. „Lăptării". „Catalogul detaliat al incesturilor consumate". „Zece etape ale corcirii raselor". „Tehnicile fotografilor notorii". „Dovezi de acte extreme". „Sadism, mutilare, canibalism, canibalismnl la oraliști", „Cum să potrivești organe disproporționate". Fiți martorii trezirii la viață a 201 noii americance. Am strigat în gura mare datele înregistrate. Nu i se vor refuza plăcerile sexului, ISTORIILE DE CAZ vă arată schimbarea tendin-țelor. Numeroase relatări despre studente domice să li se facă propuneri. Femeile nu mai sînt inhibate de intimitatea orală. Bărbați morți în urma masturbării. „Canibalism în timpul prelu-diului". „Coit la nivelul craniului". „Secretele pro-gramării orgasinului". „Prepuțul — pro, contra și indiferent". „Sărutul intim". Care sînt beneficiile experimentelor sexuale ? Alcătuirea sexuală pro-prie și a celorlalți. Păcatul trebuie învățat. „Cum să săruți negrii pe gură". „Documente despre coapse". „Stiluri de presiune manuală în plăcerile voluntare". „Moartea călărește o cămilă". „I-am dat totul". „Am strigat: Latexul!" Nu aveam pe dedesubt nici șnururi, nici chiloți excitanți, des-chiși în față, nici un sutien moale și elastic care să-mi acopere bustul mare și lăsat, în concluzie, o tinerească despărțire. Pe deasupra sfircurilor despărțite ale lui Edith, am turuit întreaga listă: „Chiloți de Moș Crăciun", „Zăpadă contra incen-diilor", „Un secret al farmecului", „Gel gros de aplicat pe bust", „Păpuși din piele lavabilă Kinsey", „Disciplina Smegmei", „Scrumieră MICA ÞÎȘNITOARE", „TRIMITEÞI-MI ÎNCÃ un bandaj contra hemiei ca să am unul de schimb. Acesta mă ajută să lucrez cu viteză maximă la mașina de călcat timp de 8 ore pe zi", pe ăsta l-am citit pentru tristețea lui, ca melancolic tampon intim, subțire și moale, ce ar putea sta ascuns în mlaștina memoriei lui Edith ca un punct de sprijin pătat cînd racheta umedă a trecerii extinsă la apoteoza accidentată iese din mahalaua literelor minuscule, unde singurul solo de trompetă este tusea ațoasă a bunicului și problema banilor de lenjerie intimă. 202 Edith își mișca genunchii acoperiți de salivă încolo și încoace, plescăindu-și secrețiile șiroinde. Coapsele îi străluceau de spumă, iar anusul îi era săpat de crude unghii false. Þipa cerînd izbă-vire, zborul comandat de imaginația ei fiind refuzat de o pizdă semiluminată. — Fă ceva, F.! Te implor! Dar nu mă atinge! — Edith, iubito! Ce ți-am făcut ? — Dă-te-napoi, F.! — Ce pot să fac? — încearcă ceva. — Povestiri cu torturi? — Orice, F. Grăbește-te. — Cu evrei? — Nu. Sînt prea străini. — 1649 ? Brebeuf și Lalemant? — Orice. Așa că am început să recit lecția mea din școală despre cum i-au omorît irochezii pe iezuiții Brebeuf și Lalemant, ale căror rămășițe arse și ciopîrțite au fost descoperite în dimineața zilei de douăzeci de un membru al Societății și de șapte francezi înarmați. „Ils y trouuerent vn spectacle d'horreur..." în după-amiaza zilei de șaisprezece, irochezii l-au legat pe Brebeuf de un par. Apoi au început să-l ardă de la cap spre picioare. — Flăcările veșnice să-i înghită pe prigonitorii celor ce se închină lui Dumnezeu, i-a amenințat Brebeuf pe un ton de stăpîn. în timp ce preotul vorbea, indienii i-au tăiat buza de jos și i-au băgat un fier înroșit pe gît. Acesta nu dădu nici un semn de disconfort și nu scoase nici un sunet. Apoi l-au adus afară pe Lalemant. în jurul trupului gol îi fixaseră fișii de scoarță de copac date cu catran. Cînd Lalemant îl văzu pe egumen 203 cu dinții expuși anormal și sîngerînd de la despicătura buzei și cu mînerul sculei încinse ieșindu-i încă din giira arsă și distrusă, strigă folosind cuvintele Sfintului Pavel: — Sîntem transformați într-un spectacol pentru lume, îngeri și oameni. Lalemant se aruncă la picioarele lui Brebeuf. Irochezii îl luară, îl legară de un par și dădură foc vegetației în care era înfășurat. Þipă, implorînd ajutorul cerului, dar nu avea să moară așa de repede. Aduseră un colan facut din securi înroșite în foc și i-l puseră lui Brebeuf. Acesta nici nu tresări, Un apostat își croi drum pînă în față și ceru să li se toame apă fierbinte în cap, pentru că și misionarii turnaseră atît de multă apă rece pe ei. Atîmară o oală, fierseră apa și apoi o turnară încet pe capetele celor doi preoți captivi. — Vă botezăm, rîseră ei, ca să fiți fericiți în rai. Așa ne-ați învățat, că acela care suferă pe pămînt va fi cu atît mai fericit în rai. Brebeuf rămase neclintit ca o stîncă. După ce l-au torturat într-un mod revoltător, l-au scalpat. Incă trăia cînd i-au despicat pieptul. Mulțimea se înghesui să bea sîngele și să mănînce inima unui dușman atît de curajos. Moartea sa îi uimi pe ucigași. Chinurile sale au durat patru ore. Lalemant, mai debil fizic încă din copilărie, fu dus în casă. Acolo îl torturară toată noaptea, pînă cînd, puțin după ivirea zorilor, un indian plictisit de distracția aceasta prelungită îi dădu lovitura de grație cu securea. Nici o parte a cor-pului nu-i rămăsese nearsă, „nici chiar ochii, în ale căror orbite acești ticăloși puseseră cărbuni aprinși". Chinurile sale au durat șaptesprezece ore. — Cum te simți, Edith? 204 Nu era cazul să întreb. Recitalul meu nu făcuse decît să o aducă mai aproape de o culme pe care nu o putea atinge. Edith gemea chinuită de o foame teribilă, iar pielea de găină lucioasă implora să fie eliberată de funiile insuportabile ale plăcerii laice și să se ridice spre acel tărîm orb, atît de asemănător somnului, atît de asemănător morții, acea călătorie de plăcere dincolo de plăcere, unde fiecare om merge ca un orfan spre o origine atomică, mai anonimă, mai hrănitoare decît sînul familiei de sînge sau vitrege. Știam că nu avea să reușească niciodată. — F., eliberează-mă, gemu ea sfișietor. Am băgat în priză Vibratorul Danez. Urmă un spectacol degradant. Imediat ce delicioasele oscilații electrice puseră stăpînire pe mîna mea, asemenea unei armate de alge instruite, șer-puind, înfașurîndu-se, dezmierdînd, n-am mai vrut să-i cedez instrumentul lui Edith. în timpul chinurilor ei zemoase, observase cumva că încer-cam să-mi strecor „Dispozitivul aspirator per-fecționat" în tenebrele chiloților. Edith se ridică din balta în care stătea și se repezi la mine. — Dă-mi-l! Șobolan ce ești! Se aruncă asupra mea cu o mișcare de urs (vreo amintire ancestrală ?). Nu apucasem să îmi prind „Curelele minune îmbunătățite", că vibra-torul îmi zbură din mînă. Astfel înhață ursul, cu o mișcare a labei înarmate cu gheare, peștele de la sînul pîrîului. V.D.-ul o luă la fugă asemenea unui crab pe podeaua lustruită, bîzîind ca o loco-motivă supraturată. — Ești egoist, F., mîrîi Edith. — Asta-i remarca unei mincinoase și a unei ingrate, am zis cît mai blînd cu putință. — Dă-te la o parte! 205 — Te iubesc, am spus în timp ce mă apropiam încet de V.D. Te iubesc, Edith. Poate că metodele mele sînt greșite, dar nu am încetat niciodată să te iubesc. A fost egoism din partea mea să încerc să pun capăt durerii tale, a ta și a lui (adică tu, prieten vechi și drag) ? Peste tot vedeam numai durere. Nu suportam să mă uit în ochii tăi, atît erau de mîncați de durere și dorință. Nu suportam să vă sărut pe nici unul din voi, pentru că îmbră-țișările voastre dezvăluiau o rugăminte fără speranță, insistentă. în rîsul tău, fie că era pro-vocat de bani sau de apusuri de soare, simțeam foamea care îți sfișia gîtul. în mijlocul marii tăvăleli, vedeam trupul îmbătrînind. Intrejeturile de spermă, transmiteai semnale de regret. Mii de oameni construiau, alte mii zăceau striviți sub canalizările șoselelor. Nu-ți plăcea să te speli pe dinți. Þi-am dat sîni cu sfircuri: puteai hrăni pe cineva ? Þi-am dat o pulă cu memorie proprie: puteai instrui o rasă ? Te-am dus la un film întreg despre cel de-al doilea război mondial: te-ai simțit mai ușoară cînd am ieșit din cinema? Nu, voi v-ați aruncat în spinii cercetării. Te-am supt și tu urlai, administrîndu-mi ceva mult mai periculos decît otrava. La fiecare strîngere de mînă plîngeai după cîte o grădină pierdută. Fiecărui obiect îi găseai cîte o muchie tăioasă. Nu puteam suporta hărmălaia durerii tale. Erai mînjită de sînge și plină de cruste jupuite de răni. Aveai nevoie de bandaje - nu era timp să le fierb ca să omor microbii — și atunci am folosit ce-am avut la îndemînă. Precauția era un lux. Nu aveam timp să-mi studiez motivele. Autopurificarea ar fi fost un alibi. Văzînd un astfel de spectacol al suferinței, m-am simțit liber să încerc orice. Nu pot răspunde pentru propriile-mi erecții. Nu am o explicație pentru propriile mele ambiții josnice. Confruntat 206 cu puroiul tău, nu m-am putut abține să nu-mi examinez direcția, dacă nu cumva ținteam spre o stea. Cum șchiopătam pe stradă, fiecare fereastră îmi transmitea un ordin: Schimbă-te! Purifică-te! Experimentează! Cauterizează! Dă înapoi! Arde i Păstrează! Predă! Crede-mă, Edith, trebuia să acționez și încă repede. Asta era firea mea. Poți să-mi spui Dr. Frankenstein cu un termen limită. Era ca și cum m-aș fi trezit în mijlocul unui accident auto - cu membre împrăștiate peste tot, voci izolate strigînd după ajutor, degete retezate îndreptate spre casă, toate fragmentele uscîndu-se ca feliile de brînză scoase din celofan - și în lumea aceasta zdrobită eu nu aveam decît ac și ață, așa că m-am lăsat în genunchi, am scos bucățile din harababura aceea și am început să le cos la nn loc. Aveam idee cum ar trebui să arate un om, dar aceasta se tot schimba. Nu-mi puteam dedica întreaga viață descoperirii fizicului ideal. Nu auzeam decît durere, nu vedeam decît mutilări. Cum foloseam acul într-o viteză nebună, uneori descopeream că îmi trecusem ața prin propria-mi earae și că eram cusut de vreuna din creațiile mele grotești - atunci mă rupeam de celălalt -, mă auzeam țipînd împreună cu celălalt și știam că faceam cu adevărat parte din dezastru. Dar îmi mai dădeam seama că nu eram smgurul care cosea frenetic, stînd în genunchi. Existau și alții ca mine, făcînd aceleași greșeli monstruoase, mînați de aceeași nevoie impură, cosîndu-se de monnanul acela zdrobit, smulgîndu-se apoi dureros... — F., ai început să plîngi. — lartă-mă. — Nu te mai smiorcăi. Uite, ți s-a blegit. — Totul se năruie. Disciplina mea se duce și ea naibii. Ai idee cîtă disciplină a trebuit să folosesc pentru a vă instrui pe voi doi? 207 Am sărit să înhățăm vibratorul în același timp. Secrețiile o faceau atunecoasă. în timp ce ne luptam, m-am gîndit pentru o secundă că aș fi vrut să facem dragoste, căci toate orificiile îi erau tari și parfumate. Am prins-o de după mijloc, dar, înainte de a-mi da seama, fundul îi scăpă din îmbrățișarea mea de urs ca o sămînță umedă de pepene, coapsele-i trecură pe lîngă mine ca un tren pierdut și rămăsei acolo cu brațele unse și goale și cu nasul strivit de podeaua scumpă de mahon. Vechiul meu prieten, mă mai urmărești ? Nu dispera. Þi-am promis că se va termina în extaz. Da, soția ta a fost goală în timpul acestei poves-tiri. Undeva într-o cameră întunecată, așezați pe spătanil unui scaun ca un fluture uriaș, obosit, chiloții ei marca Gal1, întăriți de o zidărie fină de sudoare, visau unghii grosolane, iar eu visam o dată cu ei - vise mari, filfiitoare, planînd spre pămînt, cu urme zigzagate de zgîrieturi verticale, Pentru mine acesta era sfirșitul Acțiunii. Aveam să continuu să încerc, dar știam că vă dezamă-gisem pe amîndoi și că amîndoi m-ați dezamăgit. Mai aveam un singur truc, dar era periculos și nu-l mai fblosisem niciodată. Evenimentele, după cum voi arăta, aveau să mă forțeze să recurg la el, iar asta urma să se termine cu sinuciderea lui Edith, spitalizarea mea și suferința ta îngrozitoare în casa din copac. De cîte ori te-am avertizat că vei fi biciuit de singurătate? Stăteam deci întins pe jos în Argentina. Vibra-tonil Danez bîzîia ca un cuțit electric, ridicîndu-se și coborînd pe formele tinere ale lui Edith. în cameră era frig și beznă. Din cînd în cînd, genunchii ei lucioși reflectau cîte o rază de lună 1. Gal (argotic) - fată. 208 în timp ce își smucea fofoloanca în sus și-n jos într-un gest de implorare disperată. Nu mai gemea. Am crezut că s-a apropiat de zona aceea de liniște încordată pe care orgasmul o umple cu gîfiieli de ventriloc și intrigi de teatru cosmic de păpuși. — Slavă Domnului, șopti în cele din urmă. — Mă bucur că ai avut orgasm, Edith. Sînt foarte fericit pentru tine. — Slavă Domnului că m-a lăsat în pace. A trebuit să-l iau în gură. M-a forțat să fac sex oral. —Ce...? înainte de a-mi termina întrebarea, aparatul era la bucile mele, cu zumzetul lui stupid ambalat pînă la un scheunat dement. Piesa detașabilă în formă de furcă se strecură între coapsele mele păroase, oferind în mod ingenios un suport moale pentru testiculele speriate. Auzisem mai demult că se întîmplă astfel de lucruri și știam că avea să mă lase cu un gust amar și plin de silă față de mine. Ca pe un ou de cianură în camera de gazare, V.D.-ul eliberă un strop de cremă fină pe marginea crăpăturii musculare la care lucrasem atît de mult să o conturez. în timp ce căldura corpului meu o topea, transformînd-o în picătura care avea să ungă rușinoasa penetrare, cîteva ventuze confortabile de latex mă atinseră exci-tant ici și colo. „Stimulatorul elastic" părea să aibă o viață proprie, iar „Curelele Fortuna" desfă-ceau totul. Atunci am simțit aerul condiționat răcoros evaporînd transpirația și crema de pe micile suprafețe despre care abia dacă știusem că există. Eram gata să stau acolo și zece zile. Nici măcar nu eram surprins. Știam că avea să fie nesățios, dar eram gata să cedez. Am auzit-o pe Edith chemîndu-mă ușor chiar cînd „Pernița 209 de spumă" se ridică pe întreaga lungime. După aceea nu am mai auzit' nirnic. Era ca și cînd o mie de filosofi ai sexului ar fi lucrat asupra mea într-o colaborare perfectă. E posibil să fi strigat cînd m-a penetrat „Măciuca albă", dar crema fină continua să curgă și cred că o ventuză fusese modificată pentru a prelua secrețiile. Mașinăria îmi murmura în urechi asemenea unor buze de alabastru. Nu știu cît timp mi s-a îndesat prin părțile intime. Edith reuși să ajungă la un întrerupător. Nu era în stare să mă privească. — Ești fericit, F. ? Nu i-am răspuns. — Să fac ceva, F. ? Poate că V.D.-ul a răspuns cu un zbîmîit satis-facut. își retrase „Șnururile americane" cu viteza unui mîncător de spaghete, ventuzele încetară să mai aspire, scrotul îmi căzu brusc, iar mași-năria se furișă de lîngă hălcile corpului meu. Cred că eram fericit... — Să-l scot din priză, F.? — Fă ce vrei, Edith. Sînt terminat. Edith smuci de cablu. Vibratorul se cutre-mură, amuți și se opri. Edith oftă ușurată. V.D.-ul începu să scoată un fluierat pătrunzător. — Are baterii ? — Nu, Edith. N-are baterii. — Vrei să zici că...? — Da. A învățat să se alimenteze singur. Edith se retrase într-un colț, în timp ce Vibra-torul Danez înainta spre ea. Se ghemui într-un chip ciudat, ca și cînd ar fi încercat să-și ascundă pizda între coapse- Eu nu mă puteam mișca din balta lipicioasă în care fusesem sodomizat de nenumărate îmbunătățiri tehnologice. V.D.-ul 210 traversă camera de hotel degajat, tîrînd după el curele și ventuze, asemenea unei fuste hawaiene făcute din iarbă și sutiene. învățase să se alimenteze singur. (o, Părinte Nenumit și De Nedescris, îndrumă-mă să ies din Deșertul Posibilului. M-am ocupat prea mult timp de întîmplări. M-am stră-duit prea mult timp să devin înger. Am umblat după Miracole cu o pungă de Putere, încercînd să pun sare pe Cozile lor sălbatice. Am încercat să domin Nebunia pentru a-i putea fura Informa-tiile. Am încercat să programez Computerele cu Nebunie. Am încercat să creez Grație pentru a dovedi că există Grație. Nu-l pedepsi pe Charles Axis. Pentru că nu am putut vedea Dovada, ne-am extins Amintirile. Dragă Părinte, acceptă această mărturisire: nu ne-am pregătit să Primim, pentru că am crezut că nu este Nimic de Primit și nu puteam dăinui cu această Convingere.) — Ajutor, ajutor, F.! Eu eram însă țintuit la podea de un cui ustu-rător al cărui cap era anusul meu. V.D.-ul nu se grăbi să ajungă la ea. între timp, Edith, cu spatele înghesuit în colț, se prăbușise într-o poziție lipsită de apărare, șezînd cu picioarele ei minunate desfacute. Paralizată de groază și de perspectiva unor plăceri dezgustă-toare, Edith era gata să cedeze. Am văzut multe orificii, dar niciodată unul cu asemenea expresie. Firele moi de păr erau îndreptate în direcții opuse labiilor umede, ca o bijuterie stil Ludovic al XIV-lea cu diamante în formă de raze. Straturile de buze se deschideau și se închideau ca și cînd cineva s-ar fi jucat cu diafragma unui aparat foto. Vibratorul Danez se urcă pe ea încet și în scurt timp copila (Edith avea douăzed de ani) făcea cu gura și cu degetele lucruri pe care nimeni, 211 crede-mă, bătrîne, nu ți le-a facut vreodată. Probabil că asta voiai de la ea. Dar nu ai știut s-o încurajezi și nu din vina ta. Nimeni n-ar fi putut. De aceea am încercat să separ futaiul de stimularea reciprocă. Violul a durat cu totul în jur de douăzeci și cinci de minute. După zece minute, Edith implora instrumentul să i-o tragă la subțioară, specificînd care sfirc era mai flămînd, răsucindu-și torsul pentru a-i oferi teren roz, ascuns... pînă cînd Vibratorul Danez începu să comande el. După aceea, Edith deveni de bunăvoie un simplu bufet cu sucuri, carne, excremente și mușchi pentni apetitul său. Desigur, implicațiile plăcerii ei sînt enorme, Vibratorul Danez coborî de pe fața ei, lăsînd să se vadă un zîmbet stins și învinețit. — Mai rămîi, șopti ea. Acesta se urcă pe pervazul ferestrei, torcînd pe un ton scăzut, apoi se tură pînă la un geamăt ascuțit și se aruncă prin sticla care se sparse și căzu în urma lui ca o cortină fantastică. — Fă-l să rămînă. — A plecat. Ne-am tîrît trupurile stranii pînă la fereastră, Aerul parfumat și lipicios al nopții tropicale intră în cameră în timp ce stăteam aplecați și priveam Vibratorul Danez coborînd pe peretele de marmură al hotelului. Cînd ajunse jos, traversă parcarea și în scurt tirnp era pe 'plajă. — o, Doamne, F., a fost frumos! Pune mîna. — Știu, Edith. Pune mîna. Un spectacol ciudat începu să se deruleze sub noi pe nisipul pustiu, luminat de razele lunii. în timp ce V.D.-ul se deplasa încet spre valurile care se spărgeau ca niște flori întunecate de 212 țărmul luminos, o siluetă apăru dintr-un pîlc de palmieri spectrali. Era un bărbat într-un costum de baie de un alb imaculat. Nu știu dacă alerga să intercepteze Vibratorul Danez cu intenția de a-l scoate din funcțiune prin violență sau voia doar să observe mai de aproape înaintarea sa curios de grațioasă către Atlantic. Cît de catifelată părea noaptea, ca ultimul vers dintr-un cîntec de leagăn. Cu o mînă în șold și alta scărpinîndu-se în cap, silueta minusculă de dedesubt privea, ca și noi, intrarea aparatului în marea învolburată și imensă care se închidea deasupra ventuzelor luminoase asemenea sfirși-tului unei civilizații. — Se va mai întoarce vreodată, F. ? La noi ? — Nu contează. Acum este în lume. Am stat unul lîngă celălalt la fereastră, două siluete pe treapta unei scari înalte de marmură înălțîndu-se, fără a se sprijini de imnic, în noaptea vastă și lipsită de nori. o pală de vînt îi ridică o șuviță de păr, pe care am simțit-o căzînd ușor pe obrazul meu. — Te iubesc, Edith. — Te iubesc, F. — Și îl iubesc și pe bărbatul tău. — Și eu. — Nimic nu este cum am plănuit eu, dar acum știu ce se va întîmpla. — Și eu, F. — o, Edith, ceva se naște în inima mea, șoapta unei iubiri rare, dar n-o voi putea duce niciodată la împlmire. Mă rog să facă asta soțul tău. — o va face, F. — Dar o va face singur. Nu o poate face decît singur. — Știu, spuse ea. Nu trebuie să fie cu noi. 213 Cum stăteam și priveam întinderea mării, o mare tristețe se coborî ^supra noastră, o tristețe lipsită de sine ce nu era a noastră și pe care nu ne-o revendicam. Ici și colo, marea agitată reflecta cîte un crîmpei de lună. Atunci ți-am spus adio, vechi iubit. Nu știam cînd sau cum urma să se petreacă despărțirea, dar ea a început în momentul acela. La ușă se auzi o bătaie profesionistă. — El trebuie să fie, am zis. — Ne îmbrăcăm ? — N-are rost. Nici măcar nu a trebuit să deschidem ușa. Chelnerul avea o dublură a cheii. Purta un imper-meabil vechi și mustață, dar pe dedesubt era complet gol. Ne-am întors spre el. — Vă place Argentina ? am întrebat eu, ca să fac conversație. — îmi lipsesc jumalele de actualități, zise el, — Și paradele? am îndrăznit eu. — Și paradele. Dar în rest găsesc absolut totul. Ah! Bărbatul observă organele noastre înroșite și începu să le mîngîie cu mult interes. — Minunat! Minunat! Văd că sînteți bine pregătiți. Ceea ce a urmat e poveste veche. Nu inten-ționez să îți mai sporesc durerea cu descrierea exceselor la care ne-am dedat împreună cu el. Ca să nu-ți faci griji din cauza noastră, nu trebuie decît să-ți spun că într-adevăr fusesem bine pre-gătiți și că abia dacă am catadicsit să ne împo-trivim ordinelor lui excitante și sordide, inclusiv atunci cînd ne-a facut să-i sărutăm biciul. — Am o surpriză pentru voi, ne spuse în final. — Are o surpriză pentru noi, Edith. — Dă-i drumul, răspunse ea obosită. 214 Din buzunarul impermeabilului scoase o bucată de săpun. — Trei într-o cadă, zise el vesel cu accentul său putermc. Așa că ne-am bălăcit cu eL Ne-a săpunit din cap pînă-n picioare, lăudînd în acest timp calită-țile deosebite ale săpunului, care, după cum cred că bănuiești deja, era făcut din came umană topită. Bucata aceea de săpun este acum în mîinile tale. Am fost botezați cu el, soția ta și cu mine. Mă întreb ce vei face cu el. Vezi, ți-am arătat cum se întîmplă, de la un stil la altul, de la un sărut la altul. Dar mai este ceva, mai este istoria Catherinei Tekakwitha - o să ți-o spun pe toată. Obosiți, ne-am șters unii pe alții cu pro-soapele groase ale hotelului. Chelnerul fu foarte grijuliu cu părțile noastre intime. — Am avut milioane din astea la dispoziția mea, spuse el cu o urmă de nostalgie. Se strecură în impermeabil și petrecu ceva timp în fața oglinzii de înălțimea unui om, jucîndu-se cu mustața și aranjîndu-și părul pieziș pe frunte, așa cum îi plăcea. — Și nu uitați să informați Gazeta poliției. Vom discuta prețul săpunului mai tîrziu. — Stai! Cum deschidea ușa să plece, Edith își încolăci brațele în jurul gîtului său, îl trase pînă la patul uscat și-i așeză capul binecunoscut pe sîni. — De ce-ai facut asta ? am vrut să știu după ce chelnerul și-a facut țeapăn ieșirea și din el nu mai rămăsese decît putoarea sulfuroasă a bășinii. — Pentru o clipă am crezut că e un A... — o, Edith! 215 Am căzut în genunchi în fața soției tale și i-am atins degetele de la picioare cu buzele. în cameră era o dezordine desăvîrșită, podeaua era presărată cu pete umede și clăbuci, dar ea se înălța din toată mizeria aceea ca o statuie superbă cu epoleți și sfircuri poleite de lumina lunii. — o, Edith! Nu contează ce ți-am făcut, țîțele, pizda, bucile hidraulice rebutate, toată joaca asta de-a Pigmalion nu înseamnă nimic, acum știu asta. Acneea și celelalte, erai dincolo de puterile mele, erai dincolo de puterea instrumentelor mele. Cine ești? — loiq ey(3 eîpi •ndvTa yeyovoc; KOII ov KOII' iaăuEvov Kai TO e}i6v TTETTAOV ouSeic; TUIV 9vr|Tuv dîTeKoAuipev! — Nu glumești? Atunci nu sînt demn decît să-ți sug degetele de la picioare. — Unduiește! Și mai tîrziu. Imi amintesc o poveste pe care mi-ai spus-o odată, bătrîne, despre cum priveau indienii moartea. Ei credeau că, după moartea fizică, spiritul face o lungă călătorie spre rai, o călătorie grea și plină de pericole, pe care nu mulți o duc la bun sfirșit. Trebuie să traverseze un rîu peri-culos pe un buștean purtat peste praguri sălbatice. Un cîine uriaș urlă și îl hărțuiește pe călător. Există o cale îngustă de trecere printre niște bolovani săltăreți care se lovesc unii de alții, pulverizîndu-l pe călătorul care nu poate dansa o dată cu ei. Huronii credeau că la marginea acestei poteci există o colibă din scoarță de copac. In ea trăiește Oscotarach, care înseamnă Sfrede-litorul de Capete. Rolul său este să scoată creierul din țestele celor ce trec pe acolo, „ca o pregătire necesară pentru nemurire". 216 întreabă-te. Căsuța din copac în care suferi este, poate, coliba lui Oscatarach. Nu știai că operația durează atît de mult și e atît de anevoioasă. Toporișca boantă tot lovește terciul. Lumina lunii vrea să-ți intre în țeastă. Aleile scînteietoare ale cerului înghețat vor să se verse prin orbitele tale. Aerul nopții de iamă, asemă-nător „diamantelor ținute într-o soluție", vrea să inunde vasul gol. întreabă-te. Þi-am fost eu ție Oscotarach? Mă rog să fie așa. Operația este în plină desfașurare, dragul meu. Sînt cu tine. Dar cine l-ar putea opera pe Oscotarach? Cînd vei înțelege această întrebare, îmi vei înțelege chinurile. A trebuit să apelez la serviciile medicale publice pentru a-mi face operația. In căsuța din copac m-aș fi simțit prea singur și atunci am apelat la politică. Degetul mare de la mîna stîngă este singurul lucru de care m-a eliberat politica. (Lui Mary Voolnd nu-i pasă.) Degetul mare de la mîna mea stîngă probabil putrezește chiar acum pe vreun acoperiș din centrul Montrealului sau doar frag-mente din el zac în funinginea vreunui coș de tablă. Acesta este relicvariul meu. Milă, vechi prieten, milă pentru adepții învățămîntului laic. Căsuța din copac e foarte mică, iar noi, cei cu foame de cer în capetele noastre, sîntem mulți. Dar o dată cu degetul meu a sărit în aer și trupul de metal al statuii Reginei Angliei de pe strada Sherbrooke sau, cum prefer eu să-i spun, Rue Sherbrooke. BUM! ZDRONC! Tbate părțile acelui corp maiestuos și gol care stătuse atîta timp ca o stîncă în pîrîul curat al sîngelui și destinului nostru - PLICI! - plus degetul mare al unui patriot. 217 v Ce-a mai plouat în ziua aceea! Toate umbrelele poliției engleze nu au putut proteja orașul de schimbarea de climă. QUEBEC LIBRE! Bombe cu ceas! QUEBEC OUI OTTAWA NON. Zece mii de voci care nu știau decît să aclame un puc de cauciuc trecînd de genunchierele por-tarului cîntau acum: MERDE Ã LA REINE D'ANGLETERRE. ELIZABETH CARÃ-TE ACASÃ. Pe Rue Sherbrooke este acum o groapă. Odată ca niciodată a fost umplută de tîrtița unei regine străine. o sămînță de sînge pur a fost plantată în acea groapă și din ea va răsări o recoltă viguroasă. Știam ce fac cînd am pus bomba în faldurile de cupru înverzit ale poalei ei imperiale. De fapt, aproape că-mi plăcea statuia aceea. Sub acele auspicii regale umbroase am pipăit nu puține pizde studioase. în concluzie, îți cer să ai milă, prietene. Noi, cei care nu putem trăi la Lumina Limpede a Zilei, sîntem nevoiți să lucrăm cu simboluri. Nu am nimic cu Regina Angliei. Nici chiar în adîncul sufletului meu nu mă deranja faptul că nu era o Jackie Kennedy. în opinia mea, este o doamnă foarte distinsă, victimizată de cine i-o fi facînd pălăriile. Tristă plimbare au mai facut Regina și Prințul Filip pe străzile păzite de blindate ale Quebecului în acea zi de octombrie 1964. Nici magnatul aface-rilor imobiliare din Atlantida nu se poate să fi fost mai trist în ziua cînd a venit valul. Picioarele lui Ozymandias s-au bucurat de mai multă com-panie în timpul furtunii de nisip din '89. Stăteau țepeni în limuzina blindată, ca niște copii care încearcă să citească scrisul unui film străin. 218 Traseul era străjuit de o parte și de alta de brigăzile mobile cu veste galbene și de mulțimea ostilă întoarsă cu spatele. Nu jubilez la gîndul singurătătii lor. Și nu încerc să o invidiez pe a ta. La urma urmei, ți-am arătat drumul spre un loc unde eu nu pot merge. îți indic direcția chiar acum... cu degetul meu lipsă. Milă! Profesorul tău îți arată cum se întîmplă. Bărbații și femeile tinere din Montreal au un altfel de mers acum. Din gurile de canal susură muzică. Au hainele diferite. Nu mai vezi buzu-nare mirositoare burdușite cu șervețele de hîrtie pline de spermă ilicită. Umerii sînt trași înapoi, organele transmit semnale vesele prin lenjeria transparentă. Futaiurile pe cinste s-au mutat, ca șobolanii din cala unui vas înotînd bucuroși la țărm, din băncile englezești de marmură în cafe-nelele revoluționare. Acum întîlnești iubirea pe Rue Ste. Catherine, patroana fetelor bătrîne. Istoria leagă șireturile rupte ale destinului unui popor și marșul continuă. Să nu te lași înșelat: mîndria unei națiuni e un lucru palpabil - se măsoară în numărul de erecții care supraviețuiesc visului solitar, în decibelii geamătului de rachetă al femeilor. Primul miracol laic: La Canadienne, pînă acum victimă a înghețului din moteluri, îndrăgită pînă acum de democrația călugărițelor, căptușită pînă acum de centurile negre ale Codului napoleonic -revoluția a reușit ce numai Hollywoodul anti-prohibiționist a mai reușit. Fii atent la cuvinte, fii atent cum se întîmplă. Nu îmi doresc un Quebec independent doar pentru că sînt francez. Nu îmi doresc frontieră națională trasată cu o linie groasă doar pentru 219 că nu vreau ca poporul nostru să devină un desen bizar în colțul unei hărți turistice. Nu doar pentru că fară independență nu vom fi decît o Louisiana a nordului, cu vreo cîteva restaurante bune și un Cartier Latin în chip de urme singulare ale sîn-gelui nostru. Nu doar fiindcă știu că lucrurile nobile cum ar fi destinul și un spirit neobișnuit trebuie garantate de lucruri prăfuite cum ar fi drapelurile, annatele și pașapoartele. Vreau să-i fac o vînătaie fmmos colorată mono-litului american. Vreau o gură de aerisire în colțul continentului. Vreau o țară care se rupe în două pentru ca oamenii să învețe să-și rupă viața în două. Vreau ca Istoria să-i sară Canadei în spate cu niște patine tăioase. Vreau ca muchia unei conserve să bea din beregata Americii. Vreau ca două sute de milioane de oameni să știe că totul poate fi diferit, al naibii de diferit. Vreau ca Statul să aibă serioase dubii asupra sa. Vreau ca Poliția să devină o societate cu răspundere limitată și cota ei la bursă să scadă. Vreau ca Biserica să aibă diviziuni și să lupte în Filme alături de ambele tabere. Mărturisesc! Mărturisesc! Vezi cum se întîmplă? înainte de arestarea și de încarcerarea mea în acest spital pentru nebuni periculoși, mi-am petrecut vremea scriind broșuri împotriva impe-rialismului anglo-saxon, lipind ceasuri de bombe, mă rog, tot tacîmul subversiv. îmi era dor de sărutările tale, dar nu te puteam reține și nici nu te puteam însoți într-o călătorie pe care o trasasem pentru tine tocmai pentru că nu puteam merge eu însumi. Dar noaptea! Noaptea se vărsa ca benzina peste visele mele cele mai deznădăjduite. 220 Englezii ne-au făcut ce le-am facut noi indienilor, iar americanii le-au facut englezilor ce ne-au făcut englezii nouă. Am pretins răzbu-nare în numele tuturor. Am văzut orașe arzînd, am văzut filme întrerupte de beznă. Am văzut porumbul în flăcări. Am văzut evrei pedepsiți. Am văzut copacii luîndu-și înapoi acoperișurile caselor lungi. Am văzut sperioasa căprioară uci-gînd pentru a-și lua înapoi îmbrăcămintea. Am văzut indieni pedepsiți. Am văzut haosul înghițind acoperișul de aur al Parlamentului. Am văzut apa dizolvînd copitele animalelor care se adăpau. Am văzut focuri stinse cu urină și stații de benzină complet înghițite de flăcări, șosele înfundîndu-se una cîte una în mlaștini sălbatice. Pe atunci eram foarte apropiați. Nu eram mult în unna ta la vremea aceea. o, Prietene, ia-mi mîna spectrală și amin-tește-ți de mine. Ai fost iubit de un bărbat care ți-a citit inima cu duioșie, care ți-a căutat visele încă neformate pentru a face din ele locul său de odihnă. Gîndește-te la trupul meu din cînd în cînd. Þi-am promis o scrisoare veselă, nu-i așa? Intenționez să te eliberez de povara ta ultimă: Istoria inutilă sub a cărei apăsare suferi atît de derutat. Oamenii de felul tău nu ajung niciodată mai departe de Botez. Viața a decis să fiu un om al faptelor: accept această responsabilitate. Trebuie să încetezi să te mai amesteci în rahatul ăsta. Evită chiar și rircumstanțele morții lui Catherine Tekakwitha și miracolele aferente sustinute de dovezi. Citește-le cu acea parte a minții tale pe care o delegi să te păzească de tăuni și țînțari- la-ți rămas bun de la constipație și de la singurătate. 221 INVOCATIA LUI F. CÃTRE ISTORIE, ÎN STIL VECHI Miracolul pe care toți îl așteptăm cu-ardoare va aștepta ca Parlamentul să se prăbușească, Arhivele să nu mai stea-n picioare, de glorie strămoșii să se mîntuiască. Medaliile, șirul de abuzuri nesfirșit sînt inutile în drumul spre dorința infamantă, dar ca și biciul de perverși nefolosit obligă camea la încredere paralizantă. Văd un Orfan, fără de lege și netulburat, ce stă-ntr-un colț de cer, c-un trup cum tot s-au perindat, dar neatins de boala numelor, stingher. E pîine lîngă un cuptor încins ce-arsuri pe dinăuntru-i lasă. Lumină, vînt, frig, întuneric - la toți le e Mireasă! INVOCATIA LUI F. CÃTRE ISTORIE, ÎN STIL MEDIU Istoria-i un cui1 jegos2 De adormit piticii3 din dotare 1. Termen din argoul toxicomanilor, însemnînd ac hipodermic (nr. 12) (n.a.). 2. Murdar, plin de microbi, infectat, producător de scabie sau inflamarea înțepăturilor, septicemie și hepatită (n.a.). 3. Termen din argoul lumii interlope, însemnînd gînduri sau obsesii. Nu am auzit cuvîntul folosit în afara Montrealului și a împrejurimilor, iar acolo mai ales pe Bd. St. Laurent și în zona acum dispărută Northeastem Lunch. Este răspîndit printre elementele criminale atît de origine • franceză, cît și engleză. o perioadă îndelungată fară narcotice, o întîlnire întîmplătoare cu o rudă 222 Ce-ți bagă în sistem4 Căcat5 de Arahide6 Din marfa ce o ținem la păstrare.7 sau un preot de la vechea parohie, un interviu cu un asistent social sau un antropolog al jazzului este cunoscut sub numele de „Piticăreală" sau „Un./ofe de pitici" (n.a.). 4. Introducerea narcoticului în venă. Acul hipodermic este fixat de un recipient obișnuit pentru picături în ochi cu ajutorul unui „guler" de carton (n.a.). 5. Inițial heroină sau orice alt „drog tare", acum însă folosit pe scară largă pentru orice substanță euforizantă, de la neprimejdioasa cînepă indiană pînă la inofensiva aspirină. Este interesant de reținut că cei care se droghează cu heroină sînt constipați* cronic, drogul inhibînd activitatea intes- tinelor (n.a.). 6. în argoul coprofagilor1''", orice este fals sau arti-fidal. Inițial termen disprețuitor, este folosit imeori ca expresie de afecțiune surprinsă, de exemplu „Arahidă mică!" sau expresia mai explicită din franceză „Quelle cacahufete!" Termen folosit la început de ortodocși cînd un grup disident de „Marranos" din Ontario a început să folosească untul de arahide în ritualurile cultului ca îndemn la respectabilitate și acceptare de către comunitate. în vocabularul toxicomanilor descrie un drog pur care a fost falsificat cu făină, lapte praf sau chinină pentru a-i spori volumul și a-i mări valoarea de piață (n.a.). 7. „La păstrare" poate însemna, în argoul toxicoma-nilor, posesia unor narcotice pentru comercializare mai degrabă decît pentru consumul propriu (n.a.). (a) Con-stipatum (lat.), participiu trecut de la stipare — a îndesa, a presa, a umple, a înghesui. Similar cu grecescul oTîfjioi; (stiphos - „o grămadă presată cu putere la un loc"). în zilele noastre, în Atena modernă ro OTI(J)O(; înseamna mulțime, gloată. îți alimentez cablurile ce coboară la tine, prietene, ca să poți începe să respiri, iar în curînd, datorită mie, îți vei dezvolta minunate branhii argintii (n.a.). 223 ULTIMII PATRU ANI AI VIEÞII LUI TEKAKWITHA ȘI MIRACOLELE AFERENTE Trăia odată un indian convertit la creștinism pe nume Okenratarihen, care era căpetenie Onneyout. Acesta era foarte zelos în noua religie, tot așa cum fusese în vechea lui viată. Numele său era Cendre Chaude sau Tăciune Aprins, aceasta fiind și descrierea firii sale. Visul lui era ca toți mahocii să-l adopte pe noul Zeu palid. în 1677 a organizat o misiune apostolică în teritoriul iroche-zilor. In aceasta a luat cu el un huron din Lorette și pe un alt convertit care, printr-o „coincidență" (dacă ținem să înjosim providența cu acest ter-men), era rudă cu Catherine Tekakwitha. Primul sat în care s-au dus a fost Kahnawake, același sat în care trăia neofita noastră și confesorul ei, părintele de Lamberville. Okenratarihen era un orator extraordinar. Acesta îi vrăji pe săteni, iar Catherine Tekakwitha îl ascultă povestind despre noua lui viață la misiunea Sault Saint-Louis. (b) KOTrpoț (kopros) - cuvîntul grecesc pentru balegă, desigur. Dar compară-l cu sanscritul cakrt, care înseamnă gunoi, bălegar. Imaginează-ți că ești un pescuitor de bureți. Ințelegi cîți stînjeni marini îți strivesc bîjbîiala mătăsoasă? (n.a.). (c) ((layeiv (phag-ein) - a mînca, în grecește. Dar aruncă-ți o privire la sanscrită: bhăjati — a împărți, a împărtăși; bhăksati — a savura, a consuma; bhăgas — fericire, bogăție. Cuvintele pe care le folosești sînt niște umbre pe fundul întunecat al • oceanului. Nici unul dintre ele nu e purtător al vreunei învățături sau rugăciuni (n.a.). 224 — înainte, spiritul nu era cu mine. Trăiam ca un animal. Apoi am auzit de Marele Spirit, adevă-ratul Stăpîn al cerului și pămîntului, iar acum trăiesc ca un om. Catherine Tekakwitha voia să se ducă în acest loc pe care el îl descria atît de viu. Părintele de Lamberville dorea să o trimită pe remarcabila copilă într-un mediu creștin mai ospitalier, așa că ascultă cu înțelegere cererea ei. Din fericire, unchiul ei era la Fort Orange (Albany), unde făcea comerț cu englezii. Preotul știa că mătușile ei nu aveau să se împotrivească nici unui plan de a o lua pe fată din mijlocul lor. Okenratarihen dorea să își continue misiunea, așa că hotărîră ca tînăra să fugă împreună cu cei doi tovarăși ai lui. Pregătirile fură scurte și secrete. Lansară canoele în zori. Părintele de Lamberville îi bine-cuvîntă, în timp ce ei se pierdeau vîslind în ceață. Catherine ținea în mînă o scrisoare către călu-gării de la Sault. Fata șopti ca pentru sine: — Adio, satul meu. Adio, patria mea. Urmară cursul estic al rîului Mohawk, apoi o luară spre nord, pînă la rîul Hudson, care era plin de obstacole vegetale, crengi uriașe boltite, viță încîlcită, tufișuri impenetrabile. Intrară în lacul Saint-Sacrement, căruia astăzi i se spune lacul George, recunoscători apelor sale liniștite. își continuară drumul drept spre nord, intrînd în lacul Champlain, în sus pe rîul Richelieu și pînă la fortul Chambly. Acolo abandonară canoea și merseră pe jos prin pădurile dese care acoperă și în zilele noastre malul sudic al rîului Saint Lawrence. în toamna anului 1677, cei trei ajun-seră la misiunea Saint-Franțois-Xavier de Sault Saint-Louis. Asta e tot ce trebuie să știi. Nu te gîndi la promisiunea către unchiul său, pe care Catherine Tekakwitha și-a încălcat-o. în curînd 225 se va lămuri că Tekakwitha nu era legată de jurăminte lumești. Nu-ți face probleme din cauza bătrînului ei unchi, ce murmura un cîntec trist de dragoste în timp ce încerca să îi ia urma după frunzele căzute. 2 Trebuie să povestesc repede, pentru că organele lui Mary Voolnd nu vor zumzăi veșnic a surpriză sexuală ca un flipper etem și poate că și mîna mea cu doar patru degete va obosi în cele din urmă. Dar îți voi spune tot ceea ce trebuie să știi. Misiunea era condusă de părintele Pierre Cholenec și de părintele Claude Chauchetiere, vechile noastre surse. Aceștia citiră scrisoarea pe care o adusese fata: „Catherine Tegakouita va locui la Sault. Vă rog să vă asumați responsa-bilitatea îndrumării ei. Vă veți da repede seama ce comoară v-am trimis. Qu'entre vos mains, il profite a. la gloire de Dieu și în sănătatea unui suflet ce îi este cu siguranță drag". Fata fu tri-misă să locuiască în coliba Anastasiei, o bătrînă ce se număra printre primii irochezi convertiți și care, „printr-o coincidență", o cunoscuse pe mama algonchină a Catherinei Tekakwitha. Copila a îndrăgit misiunea, după toate aparențele. Obișnuia să îngenuncheze la baza crucii de lemn de pe malul rîului Saint Lawrence, dincolo de ale cărui ape învolburate se aflau orizontul verde înde-părtat și muntele Ville-Marie. în spatele ei erau satul creștin liniștit și toate chinurile pline de semnificație pe care le voi descrie. Crucea de pe malul rîului era locul ei preferat și îmi închipui că vorbea cu peștii, ratonii și bîtlanii. 226 3 lată cea mai importantă întîmplare din viața ei. în iama lui 1678-l679, un alt proiect de măritiș fu pus la cale. Toată lumea, inclusiv Anastasia, ținea morțiș să-i dea cep Catherinei Tekakwitha. Aici, în acest sat creștin, sau acolo, printre păgîni, era același lucru. Toate comunitățile se dovedeau pînă la urmă laice în esență. Dar ea își luase adio de la pizdă și nu conta cine venea să o revendice, un viteaz mahoc sau un vînător creștin. Sătenii se gîndiseră la un tînăr drăguț. Și nu era numai asta, dar ruda care o salvase și care îi oferea cele trebuitoare traiului zilnic nu se gîndise nici un moment în acea dimineață cețoasă că își asuma o obligație economică pe toată viața. — N-o să mai mănînc nimic. — Nu-i vorba de mîncare, dragă. Dar nu-i normal- Fata fugi în lacrimi la Cholenec. Acesta era un om înțelept care trăia printre oameni, trăia printre oameni, trăia printre oameni. — Păi, copila mea, cam au dreptate. — Arrrrggghhhhh! — Gîndește-te la viitor. Viitorul aduce foame. — Nu-mi pasă ce se-ntîmplă cu trupul meu. Dar ție-ți pasă de trupul ei, nu-i așa, vechi prieten și discipol? 4 în misiune era multă fervoare religioasă. Nimănui nu-i prea plăcea propria piele. Păcatele dinaintea botezului le apăsau gîtul asemenea 227 colierelor grele de colți la care renunțaseră și de aceea încercau să ștearga vechile umbre printr-o penitență riguroasă. -„Ils en faisaient une rigoureuse penitence", spune părintele Cholenec, lată cîteva din lucrurile pe care le faceau. Gîn-dește-te la sat ca la o mandala, un tablou de Brueghel sau o diagramă. Uită-te înjos la misiune și vezi trupurile împrăștiate ici și colo, uită-te în jos dintr-un elicopter la trupurile răspîndite prin zăpadă. Aceasta e cu siguranță o diagramă de înscris pe buricul degetului tău mare. Nu am timp să fac din asta o descriere sîngeroasă, Citește-o pur și simplu prin prisma propriilor tale arsuri și dintre acestea alege una făcută din greșeală. Sătenilor le plăcea să-și însîngereze trupurile, le plăcea să-și lase o parte din sînge să curgă. Unii purtau haniuri metalice cu țepi în interior. Alții purtau hamuri metalice de care atîmau cîte o sarcină de lemne și o purtau oriunde mergeau. lată o femeie goală rostogo-lindu-se prin zăpadă la minus 4o de grade. lată o altă femeie îngropată pînă la gît în nămeții de lîngă rîul înghețat, recitîndu-și rozariul în această poziție ciudată, și să ne amintim că traducerea indiană a acestui salut angelic este de două ori mai lungă decît cea franceză. lată un bărbat gol care sapă o copcă în gheață, după care se lasă în apă pînă la brîu și recită „plusieurs dizaines de chapelet". Apoi își extrage corpul ca o sirenă de gheață, cu erecția permanentizată chiar pe măsură ce se formează. lată o femeie care și-a băgat fetița de trei ani în copcă, ca să-și ispășească păcatele în avans. Au așteptat iama, convertiții ăștia, și și-au întins trupurile în calea ei, iar aceasta a trecut peste ei ca un pieptene uriaș de fier. Catherine Tekakwitha purta un ham metalic .și își vedea, poticnindu-se, de îndatoririle zilnice. 228 La fel ca Sfinta Tereza, și ea putea să spună „Ou souffrir, ou mourir". Catherine Tekakwitha veni la Anastasia și o întrebă: — Care crezi că e lucrul cel mai dureros cu putință ? — Fiica mea, eu nu știu nimic mai rău decît focul. — Nici eu. Aceasta e o conversație consemnată în docu-mente. A avut loc într-o iamă canadiană, pe malul celălalt al rîului față de Montreal, în 1678. Catherine așteptă pînă ce toată lumea adormi. Se duse la crucea de lîngă rîu și facu un foc. Apoi petrecu ore lungi mîngîindu-și bietele ei picioare cu tăciuni aprinși, așa cum faceau irochezii cu sclavii. Fusese martoră la așa ceva și întotdeauna dorise să afle cum e. Astfel se însemnă cu foc ca sclavă a lui lisus. Refuz să fac relatarea asta interesantă, vechi prieten, n-ar fi bine pentru tine și toată învățătura primită de la mine ar fi în van. Acesta nu-i divertisment. E unjoc. în plus, tu știi cum e durerea, genul acela de durere, căci ai fost în jumalul de actualități despre Belsen1. 5 Ingenuncheată la poalele crucii de lemn, Catherine Tekakwitha se ruga și postea. Nu se ruga pentru ca sufletul ei să fie favorizat în rai. Nu postea pentru ca niciodată căsătoria ei să nu alimenteze istoria. Nu își scrijelea stomacul cu 1. Jurnal de actualități, primul de acest gen, despre eliberarea de către trupele britanice a prizo-nierilor din lagărul de la Bergen-Belsen (1945). 229 pietre pentru ca misiunea să prospere. Nu știa de ce se ruga și postea. Recurgea la aceste mortificări dintr-o sărăcie a spiritului. Să nu crezi niciodată că stigmatele nu dor. Să nu iei niciodată o hotărîre cînd îți vine să te piși. Să nu stai niciodată în cameră cînd mamei tale i se ghicește viitorul. Să nu crezi niciodată că primul-ministru te invi-diază. Vezi, dragule, trebuie să te atrag în capcană pe un altar înainte de a-ți putea spune ceva, altfel învățătura mea e doar un titlu de ziar, doar o modă. 6 Catherine se plimba prin pădurea plină de fnmze de pe malul sudic al rîului Saint Lawrence, Văzu căprioarele țîșnind din tufișuri, atente chiar și în timp ce descriau un arc prin aer. Văzu iepurele dispărînd în adăpostul său. Auzi veve-rița zornăindu-și rezerva de ghindă. Urmări un porumbel care își făcea cuib într-un pin. Peste două sute de ani, porumbeii aveau să dea bir cu fugiții și să trîndăvească pe statuile din Dominion Square. Văzu stolurile de gîște ca niște vîrfuri de săgeată schimbătoare. Căzu în genunchi și strigă: „O, Stăpîne al Vieții, trebuie oare ca tru-purile noastre să depindă de aceste lucruri?" Nemișcată, stătu pe malul rîului. Văzu sturionul sărind și împroșcînd picături ca niște mărgele. Văzu bibanul osos, iute ca o singură notă de fluier dintr-un cîntec sălbatic. Văzu știuca argintie, iar sub ea văzu racul, fiecare pe stratul său separat de apă. Lăsîndu-și degetele în voia curen-tului, strigă: „O, Stăpîne al Vieții, trebuie ca trupurile noastre să depindă de aceste lucruri ?" 230 Pășind încet, se întoarse la misiune. Văzu lanul de porumb, galben și uscat, mătasea și ciucurii foșnind în vînt ca o adunătură de bătrîni dansa-tori sacrificiali. Văzu tufișurile mărunte de afine și fragi și făcu o cruce micuță din două ace de pin și o picătură de rășină de molid, apoi o așeză lîngă o agrișă căzută. Un prihor o ascultă cum plîngea, un împuțit de prihor se opri din drum și ascultă. Trebuie să te iau mai întîi cu ficțiune, asta ți-e moștenirea. Acum era întuneric și rîn-dunica de noapte își înălță cîntecul melancolic ca un cort spectral peste plînsul ei, un cort sau o piramidă, căci de la mare distanță cîntecul rîndunicii de noapte are trei laturi. Unii oameni se ocupă de corturi, alții de piramide și nu prea pare să conteze, dar în 1966 și în situația noastră dificilă... contează! „O, Stăpîne al Vieții", strigă ea, „trebuie ca trupurile noastre să depindă de aceste lucruri?" Sîmbetele și duminicile, Catherine Tekakwitha nu mînca deloc. Cînd o obligau să mănînce supă, nu o sorbea decît după ce amesteca în ea cenușă. „Elle se dedommageait en melant de la cendre ă sa soupe." 7 o, iartă-mă, Doamne, dar văd totul pe degetul meu mare și întregul sat hibernal îmi pare un experiment medical nazist. „Comparînd cinci cranii irocheze, am constatat că au un volum mediu de 22o cm3, valoare care se situează cu 5 cm sub media craniilor caucaziene" (Morton, Crania Americana, p. 195). Este remarcabil că volumul craniilor triburilor americane barbare este mai mare decît cel al mexicanilor și al peruvienilor. „Diferența 231 de volum se limitează în mare măsură la zona occipitală și bazală" - cu alte cuvinte, în regiunea pormrilor animalice. Vezi J.S. Phillips, Măsurători craniene la principalele grupuri de indieni din Statele Unite. Aceasta este o notă de subsol de la pagina 32 a cărții lui Francis Parkman despre iezuiții din America de Nord, publicată în 1867. o memorez uitîndu-mă peste umărul tău în bibliotecă. înțelegi acum că, din cauza mcmoriei mele fotografice, ar fi fost dezastruos să plutesc prea mult timp lîngă urechea ta? 8 Cea mai bună prietenă de la misiune a Catherinei Tekakwitha era o văduvă tînără care fusese botezată cu numele de Marie-Th6rfese. Aceasta era indiancă Ormeyout și inițial se numise Tegaigenta. Era o tînără foarte frumoasă. La misiunea La Prairie fusese binecunoscută pentru desfrinarea sa. în iama anului 1676 plecase împreună cu soțul ei într-o expediție de vînă-toare de-a lungul rîului Outaouais. Grupul era fonnat din unsprezece oameni, inclusiv un copil mic. Era o iamă grea. Vîntul ștergea urmele animalelor. Ninsori grele făceau potecile impracti-cabile. Un membru al grupului a fost omorît și mîncat. Copilul a ciugulit și el cîte ceva printre glumele adulților. Apoi urmă foametea. Mai întîi mîncară niște bucăți de piele pe care le aduse-seră să-și facă din ele încălțăminte. Apoi mîncară scoarță de copac. Soțul Tegaigentei se îmbolnăvi. Femeia îl păzi de ceilalți. Doi vînători, un mahoc și un tsonnontouan se duseră după vînat. După 6 săptămînă, mahocul se întoarse singur, fară vînat, dar rîgîind. Grupul hotărî să meargă mai 232 departe. Tegaigenta refuză să-și părăsească soțul. Ceilalți plecară, făcîndu-i cu ochiul. Două zile mai tîrziu, femeia se alătură din nou grupului. Cînd ajunse la ei, bărbații ședeau înjurul văduvei tsonnontouanului și al celor doi copii ai acesteia. Inainte de a-i mînca pe toți trei, unul dintre vînători o întrebă pe Tegaigenta: — Cum privesc creștinii mesele antropofage ? (repas d'anthropophage). Nu contează ce a răspuns. Fugi printre zăpezi. Știa că ea ar fi urmat să fie pusă la frigare. își privi retrospectiv viața sexuală agitată. Pornise la vînătoare fără să se spovedească. îl rugă pe Dumnezeu să o ierte și promise că se va schimba dacă aveă să se întoarcă la misiune. Din unspre-zece oameni, cîți fuseseră inițial, doar cinci se întoarseră în La Prairie. Marie-Therese era printre ei. Misiunea La Prairie se mută în Sault Saint-Louis în toamna lui 1676. Fetele se întîlniră imediat după Paștele din 1678, în fața micii biserid pe cale de a fi terminată. Catherine începu cu — Hai înăuntru, Marie-Therese. — Nu merit, Catherine. — Nici eu. Ce gust avea? — Care bucată? — în general. — De porc. — Și fragii au gust de porc. 9 Fetele erau văzute tot timpul împreună. Evitau orice altă companie. Se rugau împreună la crucea de lîngă rîu. Vorbeau numai despre Dumnezeu și despre lucruri care aveau legătură cu Dumnezeu. Catherine privea foarte atent trupul tinerei 233 văduve. îi inspecta sfircurile care îi fuseseră supte de bărbați. Stăteau împreună pe mușchiul moale. — întoarce-te. li privi coapsele goale, cu urme delicate de ferigi. Apoi Catherine îi descrise prietenei ei exact ceea ce văzuse. Apoi fu rîndul ei să se întoarcă pe burtă. — Nu văd nici o diferență. — M-am gîndit eu. 10 Renunță să mai mănînce miercurea. Sîmbăta se pregăteau pentru confesiune biciuindu-se una pe cealaltă cu nuiele de mesteacăn. Catherine insista întotdeauna să se dezbrace prima. „Catherine, toujours la premiere pour la penitence, se mettait ă genoux et recevait les coups de verges". De ce insista să fie bătută prima ? Pentru că, atunci cînd îi venea rîndul să lovească, efortul îi agrava rănile de bici făcute de prietena ei. Catherine se plîngea tot timpul că Marie-Therese nu lovea suficient de tare și nu o lăsa să se oprească decît atunci cînd umerii i se umpleau de sînge, destul sînge ca să picure pe frunze: aceasta era măsura. lată una din rugăciunile ei, consemnată de părintele Claude Chauchetiere: — lisuse al meu, trebuie să risc cu tine- Te iubesc, dar te-am jignit. Sînt aici pentru a-ți împlini legea. Lasă-mă, Doamne, să-ți iau povara mîniei tale... lată mgăciunea în franceză, astfel ca, fie și în engleză, acest document să servească Limba: — Mon Jesus, il faut que je risque avec vous: je vous aime, mais je vous ai offensă; c'est pour 234 satisfaire ă votrejustice queje suis ici; dechargez, mon Dieu, sur moi votre colere... Uneori, ne povestește părintele Chauchetiere, nu-și putea termina rugăciunea, care era însă încheiată de lacrimile din ochi. Acest material are o putere proprie, nu-i așa? Deci n-ai avut parte doar de muncă în bibliotecă, nu-i așa? Cred că scrierea asta va silui coșurile de hîrtie din sala de T.O. 11 Războiul dintre francezi și irochezi continua. Indienii le cerură fraților lor convertiți de la Sault să li se alăture, promițîndu-le libertate absolută în practicarea religiilor. Cînd convertiții refuzară, irochezii îi răpiră și-i arseră pe rug. Un creștin pe nume Etienne arse atît de bărbă-tește, strigînd fragmente din evanghelii înainte de a muri și rugîndu-se pentru convertirea călăilor săi, încît indienii fură foarte impresionați. Cîțiva dintre ei cerură să fie botezați, dorindu-și cere-monia aceea care părea să confere asemenea curaj. Cum nu aveau nici o intenție să înceteze atacurile împotriva francezilor, fură refuzați. — N-ar fi trebuit să li se refuze Botezul, șopti Catherine spre petele de sînge. N-ar fi trebuit să li se refuze. Nu contează la ce e folosit. Mai tare! Mai tare! Ce-i cu tine, Marie-Therese ? — Acum e rîndul meu. — Bine. Dar cît mai sînt în poziția asta, vreau să verific ceva. Desfă-ți picioarele. — Așa? — Da. M-am gîndit eu. Ești din nou virgină. 235 12 Catherine Tekakwitha renunță în secret să mai mănînce lunea și marțea. Informatia este de interes maxim pentru tine, în special avînd în vedere problemele tale de digestie. Am și alte date vitale pentru tine. Theresa Neuman, o tînără țărancă bavareză, a refuzat să mai mănînce mîn-care solidă după 25 aprilie 1923. La puțin timp după aceea, a declarat că nu mai simțea deloc nevoia să mănînce. Ea a trăit fară mîncare vreme de 33 de ani, adică toată perioada celui de-al III-lea Reich și pînă după dezmembrarea Germaniei. Mollie Francher, care a murit în Brooklyn în 1894, nu a mîncat ani de zile. Maica Beatrice Maria lui lisus, o spaniolă contemporană cu Catherine Tekakwitha, a postit lungi perioade de timp. o dată, postul i-a durat 51 de zile. Dacă simțea miros de came în postul Paștilor era cuprinsă de convulsii. încearcă să-ți aduci aminte. îți amintești ca Edith să fi mîncat vreodată? îți amintești pungile acelea de plastic pe care le purta pe sub bluză? îți amintești ziua aceea a ei de naștere cînd, aplecîndu-se să sufle în lumînări, a stricat tortul vomînd pe el? 13 Catherine Tekakwitha se îmbolnăvi grav. Marie-Therese le vorbi preoților despre excesele acesteia. Părintele Cholenec o convinse cu blîndețe să promită că nu va mai face penitență atît de aspră. Aceasta a fost a doua promisiune laică pe care nu și-a ținut-o. încet, își recăpătă sănătatea, 236 dacă termenul de sănătate poate fi folosit ca să descrie starea ei de slăbiciune cronică. — Părinte, pot să fac jurămîntul de castitate ? — Virginitate placuit. —Da? — Vei fi prima Fecioară irocheză. Catherine Tekakwitha și-a oferit oficial trupul Mîntuitorului și Mamei Lui pe 25 martie, de Bunavestire. Problema căsătoriei a fost astfel rezolvată. I-a făcut foarte fericiți pe sfinții părinți cu această jertfă seculară. Bisericuța era plină de lumînări aprinse. Și lumînările îi plăceau. Milă! Milă pentru noi, cei cărora ne plac doar lumînările sau lubirea pe care lumînările o fac vizibilă. Cred că lumînările sînt valuta perfectă în ochiul cuiva măreț, la fel ca Andacwandet-ele, „tratamentele prin futai". 14 Părintele Chauchetiere și părintele Cholenec erau nedumeriți. Corpul Catherinei era acoperit de răni sîngerînde. o priveau, o spionau cum îngenunchea în fața crucii de lemn de lîngă rîu, numărau loviturile de bici pe care aceasta și tovarășa ei și le dădeau reciproc, dar nu sesizau nici un fel de exces. A treia zi începură să fie îngrijorați. Catherine arăta ca moartea. „Son visage n'avait plus que la figure d'un mort." Nu mai puteau atribui prăbușirea ei fizică slăbiciunii sale obișnuite. o întrebară pe Marie-Therese. Fata mărturisi. în noaptea aceea, preoții intrară în coliba Catherinei Tekakwitha. Tînăra indiancă dormea înfășurată strîns în pături. Le smulseră de pe ea. Catherine nu dormea. Se prefacea. Nimeni n-ar fi putut dormi din cauza durerii. 237 Folosindu-se de întreaga sa îndemînare la împletitul colierelor, fata cususe mii de spini în pătură și în cuvertură. La fiecare mișcare, i se deschidea o nouă rană prin care sîngele i se scurgea. Cîte nopți se va fi torturat astfel ? Era goală în lumina focului, cu sîngele șiroindu-i. — Nu mișca! — Nu te mai mișca! — încerc. — Te-ai mișcat! — îmi pare rău. — lar te-ai mișcat! — Din cauza spinilor. — Știm că din cauza spinilor. — Știm, bineînțeles că din cauza spinilor. — o să-ncerc. — Incearcă. — încerc. — încearcă să stai nemișcată. — Te-ai mișcat! — Are dreptate. — Nu m-am mișcat propriu-zis. — Dar ce-ai făcut? — Am tresărit. — Ai tresărit ? — Nu m-am mișcat propriu-zis. — Ai tresărit ? —Da. — Nu mai tresări! — o să-ncerc. — Se omoară. — încerc. — Ai tresărit! —Unde? — Acolo jos. — Acum e mai bine. — Uite la coapsa ta! 238 Ce-i cu ea? Tresare. îmi pare rău. îți bați joc de noi. Pe cuvînt că nu. încetează! Buca! Tresare! Cotul! Ce? Tresare. Genunchiul. Genunchiul. GENUNCHIUL. Tresare ? Da. Tot corpul îi tresare. Nu și-l poate controla. își jupoaie pielea de pe ea. încearcă să ne asculte. Da. încearcă. într-adevăr, încearcă. Trebuie să recunoști, Claude. Urîți mai sînt spinii ăștia. Arată urît într-adevăr. Copilă? Da, părinte. Știm că suferi îngrozitor. Nu-i chiar așa de rău. Nu minți! A spus un neadevăr? Știm că pui ceva la cale, Catherine. Uite! Aia n-a fost tresărire. Aia a fost o mișcare intenționată. Adu focul mai aproape. Hai să ne uităm la ea. Nu cred că ne mai aude. Pare atît de îndepărtată. 239 — Uită-te la corpul ei. — Pare atît de îndepărtat. — Arată ca o pictură, într-un fel. — Da, atît de îndepărtată. — Ce mai noapte! — Hmmm. — Ca unul din tablourile alea care sîngerează. — Ca una din icoanele alea care plîng. — Atît de îndepărtată. — Este la picioarele noastre, dar n-am mai văzut pe nimeni atît de îndepărtat. — Atinge un spin. — Ba tu. —Au! — M-am gîndit eu. Sînt adevărați. — Mă bucur că sîntem preoți, tu nu, Claude? — Grozav de mult. — Pierde o mulțime de sînge. — Ne poate auzi? —Copilă? — Catherine? — Da, sfințiile voastre. — Ne auzi? —Da. — Cum ne auzi? — Vă aud ca pe un mecanism. — E un sunet frumos? — Frumos. — Ce fel de mecanism? — Un mecanism etem obișnuit. — îți mulțumesc, copila mea. Mulțumește-i, Claude. — îți mulțumesc. — Se va termina vreodată noaptea asta? — Ne vom mai duce vreodată la culcare? — Mă-ndoiesc. — o să mai stăm mult timp aici. — Da. De veghe. 240 15 Shakespeare este mort de 64 de ani. Andrew Marvell e mort de 2 ani. John Milton e mort de 6 ani. Sîntem în miezul iernii lui 1680. Sîntem în miezul durerii noastre. Cine ar fi putut bănui că avea să dureze atîta ? Cine-ar fi putut bănui asta cînd am pătruns-o pe femeie cu camea și cu inteligența mea? Undeva, tu îmi asculți vocea. Atît de mulți mi-o ascultă. Există cîte o ureche pe fiecare stea. Te afli undeva, îmbrăcat în niște zdrențe hidoase, întrebîndu-te cine am fost. Vocea mea sună în sfirșit ca a ta? Mi-am asumat o sarcină prea grea cînd am încercat să te ușurez de povară ? După ce i-am urmărit ultimii ani de viață, am început s-o doresc pe Catherine Tekakwitha. Eu, peștele, sînt în același timp și clientul. Bătrîne, toată pregătirea asta să nu fi folosit la nimic altceva decît la un triunghi amoros în cimitir ? Acum sîntem în miezul durerii. Ãsta să fie dorul ? Durerea mea să fie la fel de pre-țioasă ca a ta ? Am renunțat oare prea repede la posesiunile mele lumești? Cine a legat frîiele guvernării într-un nod simbolizînd iubirea? Pot să călătoresc cu Magia pe care am alimentat-o ? Acesta să fie sensul Ispitei ? Acum sîntem în miezul agoniei. Galileo. Kepler. Descartes. Alessandro Scarlatti are 2o de ani. Cine o va exhuma pe Brigitte Bardot să vadă dacă îi sîngerează dege-tele? Cine va cerceta mirosul dulce din morrnîntul lui Marilyn Monroe ? Cine va aluneca și va scăpa din mîini capul lui James Cagney? James Dean mai este flexibil? o, Doamne, visul lasă amprente. Urme spectrale pe luciul pudrat! Oare vreau să fiu în laboratorul unde zace Brigitte Bardot? 241 Cînd aveam 2o de ani, voiam s-o întîlnesc pe o plajă de nudiști. Visul este-un mănunchi de indicii. Hello, blondă frumoasă și goală, o stafie îi vorbește bronzului tău în timp ce ești dezgropată. Þi-am văzut gura deschisă plutind în formaldehidă. Cred că te-aș putea face fericită, dacă ne-am păstra banii și gărzile. Ecranul cinematografului sînge-rează chiar și după aprinderea lummilor. Liniștesc publicul ridicînd un deget înroșit. Pe ecranul alb, accidentul tău erotic de mașină continuă să sîn-gereze. Am vrut să îi arăt Brigittei Bardot Montr6alul revoluționar. Ne vom întîlni cînd vom fi bătrîni, în bufetul unui vechi dictator. Nimeni nu știe cine ești, în afară de Vatican. întîmplător, ne dăm seama de adevăr: ne-am fi putut face fericiți unul pe celălalt. Eva Peron! Edith! Mary Voolnd! Hedy Lamarr! Madame Bovary! Lauren Bacall a fost Marlene Dietrich ! B,B., sînt eu, F., stafia celui cu gazon pe piept din cariera de piatră a orgasmului, din obscura fabrică mentală a Montr6alului englez. întinde-te pe foaia mea de hîrtie, trupușor din filme. Lasă prosopul să păstreze urmele pieptului tău. Transformă-te într-o perversă în intimitate. Șochează-mă cu cereri de droguri și limbi. leși de sub duș cu părul ud și așază-ți picioarele epilate unul peste celălalt pe biroul meu pentru o singură mînă, Lasă prosopul să-ți alunece cînd adormi dupî prima noastră ceartă, în timp ce ventilatorul ridică același smoc de păr auriu de fiecare dată dnd se îndreaptă spre tine. o, Mary, m-am reîntors la tine. M-am reîntors în partea de sus a brațului meu, la adevărata porțiune de ferestre negre ale trupului, pizda de acum, buretele prezentului. Ain pornit de la Ispită și am arătat cum se întîmpW — Nu trebuia, îmi spune Mary Voolnd. 242 Nu? Nu. Totul e inclus în așa-zisul futai. Pot să-mi imaginez ce vreau eu? Da. Dar grăbește-te! 16 Sîntem în miezul iernii lui 1680. Catherine Tekakwitha este înfrigurată și pe moarte. Acesta e anul în care a murit. Aceasta este iama cea mare. Catherine e prea bolnavă pentru a-și mai părăsi coliba. Se înfometează în secret, iar cuvertura de spini continuă să îi facă trupul să zvîcnească precum al unui jongler. Biserica e prea departe acum. Dar, ne spune părintele Chauchetiere, Catherine petrecea o parte din zi în genunchi sau abia ținîndu-se dreaptă pe o bancă grosolană. Copacii veniră să o biciuiască. Sîntem la începutul Săptămînii Mari dinainte de Paști, în 1680. Luni se simți brusc mult mai slăbită. I-au spus că avea să moară în curînd. în timp ce Marie-Therese o mîngîia cu nuiele de mesteacăn, Catherine se ruga: — o, Doamne, arată-mi că această Ceremonie îți aparține. Dezvăluie-i servitorului tău o fisură în Ritual. Schimbă Lumea Ta sub presiunea unei Idei frînte. o, Dumnezeul meu, joacă-te cu mine. La misiune exista un obicei curios. Niciodată nu-i împărtășeau pe bolnavi în coliba lor. Aceștia erau în schimb duși pe o targă de scoarță de copac la capelă, oricît de periculoasă era această deplasare. Fata era însă mult prea bolnavă pentru un drum cu targa. Ce era de făcut ? Cutumele nu erau încălcate prea ușor la începuturile Canadei, cînd își doreau un lisus al Canadei înnobilat de 243 convenții și vechime, așa cum este astăzi, cînd se înalță palid și de plastic deasupra chitanțelor de amenzi pentru încălcarea regulilor de circulație. De aceea îi iubesc pe iezuiți. Discutară cui îi erau mai obligați: Istoriei sau Miracolului, ori, în termeni mai eroici, Istoriei sau unui Posibil Miracol. Văzuseră o lumină ciudată în ochii apoși ai Catherinei Tekakwitha. Să-i refuze consolarea supremă a Trupului Mîntuitorului sub forma sfintei cuminecături, adică deghizat în hostie? Muribunda primi răspunsul pe jumătate goală în zdrențele-i cu spini. Mulțimea aclamă. o excepție erajustificată în cazul celei Perfect Sfioase, cum începuseră să-i spună unii dintre convertiți. Pentru a onora ocazia - avem acest umil detaliu -, Catherine Tekakwitha i-a cerut lui Marie-Therese să o acopere cu o pătură nouă sau orice altceva pentru a-i ascunde seminuditatea. Intregul sat unnă sfinta cuminecătură cînd aceasta fu dusă la coliba bolnavei. Mulțimea se înghesui în jurul rogojinii ei - toți indienii convertiți din misiune, Ea era speranța lor cea mare. Francezii le omorau frații în păduri, dar această fată pe moarte avea să consfințească cumva alegerea grea pe care o facuseră. Dacă vreodată a existat tristețe bogat împodobită cu miracole nematerializate, ea s-a manifestat aici și acum. Preotul începu să vor-bească. După iertarea tuturor păcatelor, Catherine primi „Viatique du Corps de Nătre-Seigneur Jesus-Christ" cu ochii sclipind împăienjeniți și cu limba vînătă. Era evident că moare. Mulți dintre cei care o priveau voiau să fie amintiți în rugă-ciunile fetei pe cale să plece dintre cei vii. Părintele Cholenec o întrebă dacă vrea să îi primească unul cîte unul. o întrebă încet, căci fata era în agonie. Ea zîmbi și spuse că da. întreaga zi defilară pe lîngă rogojină cu păsurile lor. 244 — Am călcat un gîndac. Roagă-te pentru mine. — Am rănit cascada cu urină. Roagă-te pentru mine. — Am violat-o pe sora mea. Roagă-te pentru mine. — Am visat că sînt alb. Roagă-te pentru mine. — Am lăsat căprioara să moară prea lent. Roagă-te pentru mine. — Mi-e poftă de o îmbucătură de came de om. Roagă-te pentru mine. — Mi-am făcut un bici din iarbă. Roagă-te pentru mine. — Am strivit un vierme. Roagă-te pentru mine. — Am încercat să-mi las o barbă dată cu pomezi. Roagă-te pentru mine. — Vîntul de apus mă urăște. Roagă-te pentru mine. — Mi-am vopsit parul cărunt. Roagă-te pentru mine. — Mi-am dat rozariul englezilor. Roagă-te pentru mine. — Mi-am pătat pînza dinjund șalelor. Roagă-te pentru mine. — Am omorît un evreu. Roagă-te pentru mine. — Am vîndut pomadă pentru barbă. Roagă-te pentru mine. — Fumez bălegar. Roagă-te pentru mine. — L-am forțat pe fratele meu să privească. Roagă-te pentru mine. — Fumez bălegar. Roagă-te pentru mine. — Am falsat la cor. Roagă-te pentru mine. — M-am pipăit în timp ce vîsleam. Roagă-te pentru mine. — Am chinuit un raton. Roagă-te pentru mine. — Cred în ierburi de leac. Roagă-te pentru mine. 245 — Am rupt crusta de la o rană. Roagă-te pentru mine. — M-am rugat pentru o lecție prin înfometare. Roagă-te pentru mine. — Mi-am pîngărit mărgelele. Roagă-te pentru mine. — Am 84 de ani. Roagă-te pentru mine. Unul cîte unul, îngenuncheară și trecură prin fața sofalei ei țepoase de tip Lenin, lăsîndu-și jalnicul bagaj spiritual, pînă ce toată coliba începu să arate ca un mare punct de vămuire a dorințelor, iar noroiul de lîngă blana ei de urs fu șlefuit de atîția genunchi că începu să lucească asemenea pereților de argint ai ultimei și deocamdată sin-gurei rachete programate să evadeze din lumea sortită pieirii și, pe măsură ce noaptea obișnuită se lăsă peste satul pascal, indienii și francezii se îngrămădiră înjurul focurilor trosnitoare, cu dege-tele la gură în semn de liniște și de săruturi trimise cuiva. o, de ce mă întristează într-atît să povestesc asta? După rugăciunile de seară, Catherine Tekakwitha ceru permisiunea să mai meargă o dată în pădure. Părintele Cholenec îi dădu voie. Fata se tîrî pînă dincolo de lanul de porumb acoperit de o pătură de zăpadă topită, pînă la pinii parfumați, pînă în umbra prăfoasă a pădurii; folosindu-se de pîrghiile unghiilor ei rupte, se tîrî prin lumina difuză a stelelor d( martie pînă la marginea apei reci ca gheața a rîului Saint Lawrence și pînă la baza înghețată a crucii. Părintele Lecompte ne povestește: „Elle y passa un quart d'heure ă se mettre les epaules en sang par une rude discipline". Acolo petrecu 15 minute biciuindu-și umerii pînă se umplură de sînge și făcu aceasta neajutată de prietena ei. Acum este a doua zi, Miercurea Mare. Ultima ei zi de viață, o zi închinată misterelor împărtășaniei și crucii. „Certesje me souviens encore qu'ă l'entree 246 de sa derniere maladie." Părintele Cholenec știa că era ultima ei zi. Agonia finală începu la trei după-masa. Stînd în genunchi, rugîndu-se împreună cu Marie-Therese și cu alte cîteva fete biciuite, Catherine Tekakwitha se poticni cînd rosti numele lui lisus și al Mariei, pronunțîndu-le greșit. „...elle perdit la parole en prononpant les noms de Jesus et de Marie." Dar de ce nu ai notat sunetele exacte pe care le-a scos ? Catherine sejuca cu Numele, se familiariza cu bunul Nume, altoia crengile căzute pe Copacnl viu. Aga? Muja? Jumu ? Idioților, știa tetragramatonul! Și voi ați lăsat-o să vă scape! Am mai lăsat pe unul să ne scape! Și acum trebuie să verificăm dacă îi sîn-gerează degetele! Am avut-o acolo, imobilizată și cu poftă de vorbă, gata să interpreteze lnmea, și noi am lăsat gurile tăioase ale relicvariilor să-i muște oasele. Parlament! 17 A murit la 3:3o după-masa. Era în Miercurea Mare. Pe 17 aprilie 1680. Avea 24 de ani. Sîntem în inima după-amiezei. Părintele Cholenec se ruga lîngă cadavrul proaspăt. Avea ochii închiși. Deodată îi deschise și strigă de uimire: „Je fis un grand cri, tant je fus saisi d'etonnement". — Aaaaaiiiiiii! Fața Catherinei Tekakwitha se făcuse albă. — Viens ici! — Priviți-i fața! Să examinăm relatarea facută de părintele Cholenec, să încercăm să ne reprimăm judecățile politice și să ne amintim că ți-am promis vești bune. „De la vîrsta de patru ani, fața Catherinei fusese marcată de Ciumă. Boala și mortificările 247 contribuiseră și mai mult la desfigurarea ei. Dar această față, atît de distrusă și oacheșă, suferi o schimbare bruscă la aproximativ un sfert de oră de la moarte. într-o clipă deveni frumoasă și atît de albă..." — Claude! Părintele Chauchetiere veni în fugă, urmat de un sat întreg de indieni. Ca într-un somn liniștit, ca sub o umbrelă de sticlă, Catherine plutea în după-amiaza canadiană întunecoasă cu fața senină și strălucitoare ca alabastrul. Astfel intră m moarte, cu fața albă în sus și sub privirile concen-trate ale satului. Părintele Chauchetifere zise: — C'etait un argument nouveau de cr6dibilite, dont Dieu favorisait les sauvages pour leur faire goflter la foi. — Ș??ș???' — Liniște! Ceva mai tîrziu, se întîmplă ca doi francezi să treacă pe acolo. Unul din ei zise: — Uită-te la fetița aia drăguță cum doarme, Cînd au aflat cine este, au îngenuncheat pentru a se ruga. — Să-i facem coșciugul. Exact în acel moment, fata intră în meca-nismul etem al cerului. Uitîndu-se în urmă peste umărul ei atomic, aruncă o rază de alabastru peste fața ei cea veche în timp ce plutea mai departe pe aripile rîsului recunoscător și dement al prietenei sale. 18 Roșu și alb, piele și coșuri, margarete deschise și buruieni arzînd - pace, vechi prieten și voi, rasiști. Fie arta noastră aceea de a crea legende 248 din dispunerea stelelor, dar fie să ne mîndrim că uităm legendele și privim noaptea cu ochi goi. Fie ca Biserica lumească să slujească Rasa Albă printr-o schimbare de culoare. Fie ca Revoluția lumească să slujească Rasa Cenușie printr-o bise-rică arzătoare. Fie ca Manifestele să ne ia toate proprietățile. Ne-am îndrăgostit de o priveliște din tum a unor trupuri de curcubeu. Suportă trecerea de la roșu la alb, tu, care împletești însemne, adică noi toți în noaptea noastră. Noi nu sîntem însă decît „a fost odată ca niciodată". La o secundă după ce ne sîngerează degetele, ne îndrăgostim de steaguri pure, intimitatea noastră devine neprețuită, nu mai sîntem stăpînii propriei noastre istorii, ce e purtată aiurea de o ploaie de semințe mărunte ca praful, pe care o filtrăm ca prin rețeaua unui morman înalt de margarete sălbatice, în timp ce modele noastre se schimbă cu grație. Un zmeu se înalță deasupra spitalului, cîțiva prizonieri din salonul de T |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy