agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 15866 .



Cubul negru
prose [ ]
Bucăți de noapte - 1926

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [GeorgeBacovia ]

2008-04-21  | [This text should be read in romana]    |  Submited by serban georgescu



Enervat de aceasta lunga agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumusetii, veneam spre casa intr-o noapte, tarziu, innebunit de mizeria si minciuna in care am aparut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodata.

Orasul mic dormea in noaptea lui...

Acasa, un plic alb, la aprinsul lampii, aparu pe podele langa usa, in tacuta odaie, unde stau de mult, fara sa fi avut nici o corespondenta de nicairi.

Am deschis plicul, si pe cartonul negru-mat era scris cu alb:

"Vino pe podul de fier, maine la ora 3 d.m."

M-am gandit sa nu ma duc. Cum insa in noaptea aceea eram cu totul nimicit de viata reala, invitatia aceasta ma lasa indiferent parandu-mi chiar un lux, bun de emotii bizare pentru altii.

A doua zi insa eram pe pod. Un domn si o doamna in negru; ei ma condusera repede la o trasura care astepta.

Trasura porni cu noi, iar ea, zambind, puse pe fata mea o masca, prin care nu vedeam nimic.

Cand ea imi ridica masca, eram intr-un salon larg, vechi, dar bine luminat; afara era noapte.

Peste putin timp am luat toti cate o baie parfumata si, infasurati numai in cearceafurile albe, am revenit in salon.

Nici un alt om nu aparu; tot palatul dormea... trebuia sa fie mai mult de miezul noptii...

Figurile noastre erau palide si tacute, iar peste noi plutea dezgustul unui veac.

Cu un gest nervos, ei stinsera atunci lumina, si prin intunericul adanc ridicara un oblon secret, taiat in podele, intr-un colt al salonului.

Un patrat de lumina, venita din subsol, aparu deodata in acel colt al podelelor.

Prin vorbe abia soptite, cearceafurile alunecara de pe noi. Nuduri din ziua de azi...

Ea, cu parul desfacut, disparu cea dintai, in lumina patratului deschis; coborand si noi, capacul fu tras.

*

Un cub negru, subsol, capitonat cu catifea neagra, ne inconjura intre podele, plafon si pereti; nici o fereastra.

In plafon ardea un lampion care lasa o lumina violeta in acest cub al uitarii, iar intr-un colt al cubului, o soba ascunsa in zid alinta nudurile noastre cu o caldura molesitoare...

Noi stam culcati pe catifeaua neagra, sorbind arome negre, din trei pahare negre.

Ochii se priveau simpatic, aprinsi...

- Canta, zise el...

Si ea lua ghitara neagra si incepu, cu o voce stinsa, poema corbului din Edgar Poe.

Refrenul "Nevermore, nevermore" se pierdea abia soptit, si ghitara tacu.

Noi beam arome din trei pahare negre...

- Danseaza, zise el...

Ea se ridica in lumina pala, violeta... O frumusete de linii arata o cumintenie naturala... Dansa fantastic, lenes, decadent...

Printr-o spirala, ea cazu langa noi, ca o stea in cubul negru...

Noi beam in cubul negru, in fumul tigarilor, ce ne invaluia, iar lampionul arata sfarsitul unui veac.

Eram si mai tacuti...

Deodata, lumina fu stinsa, si umbra lui Karl Marx aparu in noaptea cubului negru, cu ajutorul unei lanterne.

Un tipat isteric iesi din pieptul lor. Cu brate nervoase, ma inclestara, si o ploaie de sarutari bizare ne adormi profund in acel cub negru al uitarii...

*

Cu aceeasi masca fui condus a doua zi; la acelasi pod ne-am despartit.

Spuneau ca maine vor pleca pentru totdeauna, si ca veacul nostru s-a sfarsit.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!