agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2451 .



Iarna, la stăpân
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Penina ]

2008-05-23  | [This text should be read in romana]    | 



Îmi place să filozofez adesea, deși oamenii spun că animalele nu au minte! Sunt un cal de corvoadă, predestinat să tragă și să ducă poveri! Sub ploi, tunete și trăsnete sau sub soarele arzător nu mi se permite o clipă de odihnă! Mi se întâmplă adesea să mă doară îngrozitor capul și să-mi scrintesc picioarele!
Stăpânul are voie să zacă, eu nu! Mă uit adânc în ochii lui, îmi curg lacrimi pe fața maronie de parcă aș striga: "Mă doare!" El mă lovește cu biciul, spunându-mi:
- Scoală-te, gloabă leneșă ce ești!
În loc de mângâieri primesc o lovitură usturătoare, de aceea prima mea idee filozofică este că un cal care are un stăpân fără suflet, este cea mai nenorocită ființă de pe pământ! Ideile filozofice se nasc adeseori din experiența personală.
Aș fi dorit să fiu un cal artist! Să alerg prin lanurile aurii presărate cu maci și să simt vântul mângâindu-mi coama! Să stau pe malurile Dunării și să mă uit la bulgari. Să admir vapoarele și să ascult marinarii vorbind în toate limbile pământului! Să privesc fulgerele care se sting în apa argintie și norii negrii care întunecă apele!
Dacă oamenii își pot depăși condiția prin muncă, animalele nu au această șansă! A doua idee filozofică este legată de anotimpuri. Am ajuns la concluzia că iarna este un anotimp al fericirii doar pentru cei bogați! De primăvara până toamna târziu, găsești pe câmp un snop de iarbă, o frunză uscată, coceni, știuleți de porumb. Iarna totul îngheață! Cine nu are cămările pline și bani în chimir, abia o duce de azi pe mâine! Animalelor le trebuie nutreț și așternut! Casele se încălzesc cu lemne...
Dar ceea ce mă preocupă pe mine este soarta mea după ce îmi vor cădea dinții și nu voi mai putea să mă mai ridic! Ah! Dacă ar exista azile pentru animalele bătrâne și bolnave, ar mai fi o șansă! Dar cum nu există, voi ajunge hrană la pești...
Astă vară i-am dus pe câmp să-și sape pepenii. Nu mai puteam să respir de căldură! Muștele și țânțarii mă mâncau de viu, soarele îmi sorbea sângele și apa din țesuturi. Vecinul de tarla a bătut patru țăruși în pământ și a făcut un bordei din snopi de porumb verde.
- Îi fac umbră căluțului meu! Cu el împart binele și răul și mă ajută să îmi fac toate treburile.
Stăpânul meu a început să râdă în hohote:
- Așa se învață gloabele mofturoase! Mă mir că nu-i cumperi și o bere rece sau o înghețată!
- Să știi că eu îi iau de toate! Și pâine și banane i-am dat. Trebuie să avem milă de animale, altfel ne bate Dumnezeu!
Vecinul și-a așezat calul la umbră și-l mângâia cu duioșie. Când a început să mănânce i-a rupt și lui din pâinea coaptă pe vatră.
- Măi, vecine, nu mai ține calul nemâncat și nebăut! Dacă nu-i faci umbrar, dă-i drumul pe marginea lanului de secară să găsească și el iarbă!
- Lasă să se învețe cu greutățile că în viață nu se știe peste ce dă! răspunse stăpânul meu. Seceta arde totul, n-am să-l țin cât lumea!
- Ei, acum și dumneata!..Îți faci toate treburile cu el. Doar nu vrei să spui că la iarnă îl dai pe drumuri?
Așteptam iarna ca pe un cireș copt. Primeam hrană cu porția, dar mă puteam odihni în voie. Visam cu ochii deschiși, priveam cum ninge și ascultam colinde cântate în depărtare de copii. Stăpânul meu nu primea niciodată colindători. Uneori mă punea la sanie și așeza câte un covor oltenesc pe lemnul rece. Eu primeam ciucuri roșii să nu mă deochi și zurgălăi. De câte ori scuturam grumazul, o ploaie de clinchete argintii umplea văzduhul...
Vorbele lui mă fac să mă simt ca un bolnav de cancer aflat în metastază! Mă va ține până când va căra cocenii de pe câmp și va strânge toată recolta, apoi nu știu ce va mai fi cu mine.
- Nu se cade nici să ne gândim să-l dăm pe poartă afară după ce a muncit tot anul la noi! stăruie cu lacrimi în ochi soția. Îi cumpărăm pâine, îi dăm să ronțăie coceni!
- Ia taci din gură, femeie! Nu-i dau coceni că nu-l mulg! Nutrețul este pentru vacă! Nu mai fi miloasă pe buzunarul meu!
Poate că anul acesta nu va mai ninge niciodată! Știu că nu mă iubește și nu-i este deloc milă de mine, dar aș fi avut un acoperiș deasupra capului.
...Singur, în mijlocul câmpului înghețat... e o perspectivă sinistră! Gândesc ca un copil. Și bolnavul care nu se mai vindecă speră că i-a murit moartea, că se va înfăptui o minune începând cu el! Este ca și cum te-ai afla în sala tribunalului și îți aștepți sentința pe care o știai din start; buzele imparțiale ale judecătorului tocmai au rostit-o, iar tu te încăpățânezi să crezi că totul este un coșmar!
Știu ce mă așteaptă, dar nu mă revolt! Ascult toate poruncile și mă uit adânc în ochii călăului meu! Degeaba! Pentru mine nu a rămas nici un gând la sfârșitul anilor de trudă petrecuți alături când sudoarea de pe fruntea lui cădea pe coama mea când alergam iute ca fulgerul prin cortina de ploaie să-l duc acasă!
A început să ningă. Parcă s-a dezlănțuit un balet în văzduh, deasupra Dunării și a câmpiei. Toată toamna m-a lăsat să pasc pe câmp și am răcit. Am stat zile întregi ud; mă căuta doar când își amintea că nu a cărat uscăturile din vie sau că mai are vreo treabă de făcut cu mine. Dar tot era bine! Găseam poarta deschisă și mă strecuram în grajd. Acolo era cald și bine! Aveam un loc uscat unde să mă culc! Ninge dezlănțuit și se acoperă văzând cu ochii ultimile fire de iarbă și rădăcinile cu care mă hrăneam. Albul pârjolește totul, parcă ar dezinfecta loturile nesfârșite înainte ca să se aștearnă pe un pat curat! Fulgii îmi intră în ochi, gheața îmi pătrunde în coamă! Alerg spre casă nechezând! Poarta este încuiată. Mă opresc și încep să strig la poarta casei mele unde am lucrat la arat, la semănat și la secerat să aibă stăpânii mei de toate! A ieșit stăpânul meu cu un bici. Nu mi-a deschis și nici măcar nu mi-a spus un "Mulțumesc!", ci m-a alergat cât mai departe de sat...
Sunt un cal al nimănui, singur în noapte și în ger. N-am mâncat de trei zile! Scormonesc cu botul sub zăpadă, dar nu găsesc nimic! Ridic ochii îndurerați spre cer și aștept. Cât de repede rup oamenii relații de-o viață! Le vine așa de ușor să spună: "Pleacă de la casa mea și să nu te mai întorci!"
Mă dor dinții, stomacul mi-a devenit o rană vie, copitele mi-au înghețat, iar coama s-a umplut de promoroacă. S-a întunecat. Gerul îmi străpunge trupul. Mă clatin și cad în zăpadă. Mă visez mânz, fără nici o grijă. Alerg prin lanurile înalte de grâu, macii se unduiesc în soare, Dunărea curge spre zări necunoscute... Copiii îmi dau bomboane și îmi mângâie coama lungă. Ce bine e la soare! Apoi vine iarna, iar eu mă aflu în grajd. Admir ninsoarea de la geam. Stăpânul îmi aduce un braț de fân. Îl mănânc cu lăcomie! Nu rămâne nici măcar un pai în iesle! El mă bate protector pe spate, vine c-o găleată cu apă, apoi mi-aduce boabe de porumb!
Vântul începe să urle, câinii străbat câmpul căutând o pradă incapabilă să se apere, pe care să o sfârtece de vie!
Tinerii se întorc de la discotecă. Sigur că și ei își vor bate joc de mine! Vor râde de felul în care arăt și mă vor porecli "căpățână de cal mort"! Își vor stinge țigările aprinse pe spatele meu!
- Ia uitați-vă! Este un cal căzut în zăpadă! Bietul animal îngheață pe câmp!
S-au oprit lângă mine, m-au curățat de zăpadă și m-au acopirit cu hainele lor groase! Unul mă hrănește cu cornul lui cu ciocolată, altul mă mângâie blând. Încep să cred iar în oameni și simt cumprind viață din viețile lor!
- Ce om fără suflet să abandonezi în câmp, în plină iarnă animalul care ți-a purtat toate poverile! Sărman căluț, cât ai suferit!
- Să-l ducem la Gheorghe la stână! E om cu suflet și va avea grijă de el!
Fără să le pese de ger mergeau la pas sprijinindu-mă. Am petrecut o iarnă de neuitat la stână! Ascultam tălăngile oilor și poveștile ciobanilor. Mi-aș fi dat viața pentru noul stăpân!
Când s-a desprimăvărat, plecam cu oile în baltă și am trecut pe ulița satului. Fostul meu stăpân ducea un sac cu cartofi de sămânță în luncă. M-a recunoscut. Bucuros nevoie mare că s-a întâlnit cu o slugă veche, a aruncat povara din spate și s-a repezit la mine!
- Bă! Ãsta-i calul meu! L-am pierdut astă iarnă!
Se spune că răzbunarea este arma prostului, dar nu m-am putut abține! M-am repezit, i-am luat pălăria de pe cap și i-am azvârlit-o în noroi, apoi i-am tras un picior în fund cum îmi trăsese și el mie după ce-i făcusem toate treburile!
...Sunt un cal filozof! Cea mai nenorocită ființă este calul care slujește unui om lipsit de suflet, iar iarna, doar cei bogați sufletește sunt fericiți cu adevărat!

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!