Ușa se deschise și doamna Rugină, alintată în laborator cu apelativul madam Oxid, intră răvășită de pe culoar strigând:
-Vineee!
Ne repezirăm cu toții la locurile noastre înțepenind în picioare precum locuitorii Pompeiului surprinși de lavă; madam Oxid abia dacă apucă să se ducă la locul ei îngăimând:
-Ah, m-a luat de la lingurică- când în laborator intră generalul, noul director, urmat de o suită binecunoscută, secretarul de partid, președintele de sindicat și alți câțiva băgători de seamă, dornici să se facă remarcați.
Bărbat pe la 50 de ani, mai degrabă scurt, cu ceva burtică, cu ochi verzi apoși sub sprâncene stufoase, lăsă o tăcere calculată timp de aproape un minut în loc de răspuns la salutul șefului de laborator, privi roată la birourile din laborator și țuguindu-și buzele în van, un tic nervos evident, porni pe culoarul dintre birouri.
Aplecându-se precum turnul din Pisa nu mai mult de câteva grade, colegul îmi șopti la ureche:
-Ochiul stăpânului îngrașă vita …
-Eu am făcut trei institute, zise deodată generalul întorcându-se către asistență, care dădu din cap admirativ destinzând atmosfera și dând posibilitatea șefului să își înceapă perorația care mai întotdeauna începea cu “prin faptul că…”
Laboratorul de calculatoare de capacitate medie, unitatea centrală, unitatea aritmetică, mii de operații pe secundă erau vorbe pe care generalul le înghițea cu greu fiind noi pentru el, ajuns într-un post tehnic în alt domeniu, de fapt căzut dintr-o supleanță din Comitetul Central.
Mestecatul din buze se accentua, semn de concentrare nervoasă cu fiecare noțiune pe care șeful, ca de obicei lipsit de simțul măsurii, i-o servea. Generalul se concentra pășind încet cu mâinile la spate precum Napoleon pe câmpul de luptă imaginând desigur o strategie de urmat. Pentru institut, pentru țară…
Deodată, se opri brusc făcând membrii suitei să se calce rusește pe picioare și rosti o propoziție scurtă investită cu puterea unei revelații:
-Sunt mai vioi ca ai mei….
Șeful căpătă instantaneu o privire apopleptică și descumpănit, căci ajunsese avântat la tehnologie, îngăimă:
-Poftiți?
-Sunt mai vioi, peștii, sunt mai vioi ca ai mei, zise generalul arătând spre acvariul din colț, unde, ca în orice instituție care se respecta, în dosul unor geamuri murdar verzui, un cârd de gupi, xifo și câțiva carași se zbenguiau veseli...