Te urci în barcă cu mare grijă și cu mișcări încete ca să nu-ți pierzi echilibrul pentru că punctele de sprijin sunt puține. E lume multă alături de noi și curios cum azi nu-mi pasă și nu am chef deloc să vorbesc cu nimeni. Mă uit la tine mereu și-ți zîmbesc. Cred că toate organele mele interne îți zîmbesc. Iar ți s-a zburlit părul și tot uit să ți-l tai, așa cum ți-am promis. De fapt, cum mi-am promis. Îmi ziceam că asta e treaba mea: să stau cu ochii pe tine și să te fac frumos cînd îți pierzi strălucirea. Asta e treabă de femeie. Bine, mă uit la tine și tac azi nu pentru că n-aș avea un milion de nimicuri să-ți spun , ci pentru că azi cred mai mult ca oricînd că ți le pot spune fără să-mi mișc buzele.
Ia uite ce profund ai căzut pe gînduri. Se văd ghețarii și tu te uiți în gol, așa, parcă ai trecut prin ei, parcă ar fi transparenți pentru tine. Sau iar ai plecat de cîteva ori în jurul pămîntului și te-ai întors inspirat dar nu ți-ai potrivit cuvintele ca să-mi spui exact ce și cum.
Ia uite, acum observ ceața asta deasă...
Ar fi trebuit să învelim mai bine copiii. S-au învinețit de frig. Mai bine i-am fi lăsat cu cineva pentru călătoria asta. Mai bine nu. Cui să-i las, că nu am încredere că cineva i-ar iubi în fiecare clipă, zi și noapte și ar fugi la ei la cel mai mic semn.
Vezi că nici unul nu mai plînge demult dacă le ghicești dorințele și nevoile înainte să plîngă.
I-al tu pe ăsta, că e mai greu.
Așa, strînge-l tare la piept, să se încălzească. Ce mînuțe reci...

Doar tu știi că am înțeles amîndoi acum. Sau mai bine zis: am aflat. Vrei să zici că de aceea nu te-ai mai grăbit de fiecare dată și ai rămas pînă la punctul în care ai renunțat să mai pleci. Și am rîs de ne durea burta despre ideile mele și soluțiile cu care tu veneai repede ca și cum te-ai fi obligat să accepți ca bun tot ce-mi înfierbînta mie imaginația.

Nu te întrista așa, ce ți-e cu fruntea aia încrețită?
Spune-i că-l iubești și strînge-l tare la piept ca să nu înțeleagă nimic și mai ales să nu-i fie teamă. Nu lăsa ochișorii aceia să vadă groază pe chipul tău. Zîmbește-i ca și cum e cel mai bun lucru de făcut acum: să ne jucăm. Nu tremura și spune-i că-l iubești. Spune-i că-l iubesc și eu. Cred că nu mă aude și oricum eu îl țin strîns pe ăsta mai mic. Se zbate tare și nu înțelege. E bine că nu înțelege. Mai sunt cîteva momente? Cum să pun o lume întreagă în cîteva momente?
Dacă nu am fi plecat cu barca asta? Dar de unde să știm noi că asta se sparge atît de ușor cînd dă de colții ăștia de gheață? Dacă aș fi știut, aș fi fost Dumnezeu.

Dă-mi mîna, să fim toți împreună, să nu ne îndepărtăm și mai ales să nu ne amestecăm cu alții. Asta mă face fericită, să rămînem de mînă cu ei în brațe.
Ne scufundăm...
Știu că e rece...
Privește-i în ochi și spune-le cît de mult îi iubești, strînge-i la piept, poate mai avem timp să le îndepărtăm durerea...

1 iunie 2008 - Peninsula Kenai, Alaska