agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-21 | [This text should be read in romana] |
PETRUÞA IONESCU
CAMELEONII AU ȘI EI O ZI... Piesă de teatru in 4 acte PROLOG Simplu. Sau nu. Ideea de cuplu, cu â€muÈ›enia†lui drăgălașă cu tot. O familie ca oricare. Sau nu. Are iubire. Are. Dar… Vă sună cunoscut? Vă grăbiÈ›i să vă bucuraÈ›i ca pentru…â€răul altuiaâ€, nu-i aÈ™a? Bine-ar fi, dacă vă dă mâna. Dacă nu, înseamnă că acolo e iubire È™i interes pentru viață. Cea de dincolo de cotidian. Cea care, fericita, poate rezona cu noi , cu voi - muritorii care contemplă totul, doar, doar i-o binecuvânta cineva cu uitare. Ciudat. AÈ™ jura că asta È™i-au dorit È™i personajele, cu “muÈ›enia†lor drăgălașă cu tot, pânâ ce au dat ochii cu dumneavoastră, cu mirajul irepetabil al scenei - cu lumea ei vie, mai vie decât cei care respiră… Uneori. Autoarea BucureÈ™ti, 3 aprilie 2005 ACTUL 1 Decorul prezintă câteva obiecte de mobilier în stil clasic, alcătuind, fiecare aÈ™ezate în colÈ›ul său, un living puternic luminat. ÃŽn scenă, atunci când se ridică cortina, avem un singur personaj. Personajul feminin principal. Se numeÈ™te Eva È™i e o femeie puternică. Numele de familie nu contează; Cel puÈ›in deocamandată. Eva, îmbrăcată în È›inută elegantă de seară, dar nu ceva ostentativ pentru că nu e stilul ei, se uită o clipă pe fereastră deÈ™i È™tie că o face doar de nerăbdare, grăbind..timpul doar în gând. A câta oară avea sentimentul ăsta? Nici de data asta n-o să observe, n-o să comenteze nimic, nici el, nici Richard, fiul lor. Aranjă câteva obiecte prin “camerăâ€: suveniruri din călătorii. Nu ale lor; ea È™i soÈ›ul ei fuseseră plecaÈ›i doar o dată, iar pentru el asta fusese ca un “fapt divers†sau ca o obligaÈ›ie de serviciu. ObligaÈ›ii de serviciu, suspină ea, asta era ceva la care sufletul soÈ›ului rezona. Poate chiar prea bine. Iar despre Richard, inimă de leu, bărbatul de 33 de ani, arătos ca È™i tatăl lui, interesat de lumea finanÈ›elor-ca È™i bunicul lui dinspre mamă-ce putea să spună, la cât îl iubea? Că ar fi vrut să-l È™tie altfel, măcar trei zile pe săptămână. Nu avea dreptate Magda, logodnica lui oficială, când spunea că… Se opri din fredonatul melodiei auzind paÈ™i uÈ™ori pe scară. Se postă în faÈ›a ferestrei, astfel încât să fie cu spatele la ușă. UÈ™a se deschise doar pe jumătate - o descuiase ea cu vreo 1o minute înainte, È™i înăuntru se strecură cineva. Ea È™tia bine cine era datorită felului de a închide uÈ™a, trântind-o efectiv în urma lui. Scena nr.2: Eva È™i soÈ›ul ei în decorul “living-ului†descris anterior. Bărbatul care își face apariÈ›ia în scenă e îmbrăcat într-un impermeabil de culoarea muÈ™tarului pe care-l poartă descheiat, lăsând să se vadă pe dedesubt un costum dintr-un material fin de o croială impecabilă. Intră, trânteÈ™te uÈ™a, mormmăie un “BUNà SEARA†de care nici nu se sinchiseÈ™te, È™i aruncă servieta din mâna stângă pe măsuÈ›a de lângă uÈ™a pe care tocmai a intrat. Femeia se întoarce către el cu un zâmbet larg dar nu se repede să-l îmbrățiÈ™eze. Are răbdare, ca în fiecare seară, să-l vadă aÈ™ezat în fotoliu, cufundat în lectura unui cotidian care-l aÈ™tepta cuminte lângă farfuria de supă caldă, aburindă... _Cum a fost ziua de astăzi, dragule? ÃŽÈ›i mai aduc pâine prăjită? _Nu, mulÈ›umesc. Deocamdată citesc… Răspunsul a venit tocmai când frumoasa Eva se pregătea să-È™i lase uÈ™or braÈ›ele în jurul gâtului lui, rezemată de spătarul fotoliului. Gestul a rămas în aer, ca atâtea altele. A câta oară revedea ea, încecând să domolească combustia interioră, ritualul ăsta, simÈ›ind că nodul din gât o sufocă iar, dar nu din lipsă de “MagneB6â€â€¦?!? Ochii ei au o lucire stranie, însă ea dispare atunci când doamna se aÈ™ează la capătul opus al mesei care vine exact în stânga fotoliului unde se lecturează concentrat. O concentraÈ›ie blestemată de 99,99%. Se aÈ™ează acolo, foindu-se puÈ›in,urmărindu-i dintr-o poziÈ›ie perfectă profilul. Nu că nu l-ar cunoaÈ™te sau nu l-ar iubi, profilul, dar vrea să È™tie dacă el chiar citeÈ™te. SiguranÈ›a din ochii ei o făcu să se înciudeze:pe ea,â€ea†cea mai ea_, capabilă să-l iubească dincolo de multe, pe ea n-o “citise†nici pe vremea când Eva mai..voia asta. Acum… Acum soÈ›ia vorbea pentru amândoi: _ A fost Alina pe aici. Se simÈ›ea mult mai bine…Venise să ne invite la ea. Am refuzat-o… O frază lineară, pe care o spunea ca să se audă vorbind, deÈ™i ceea ce comunica era perfect adevărat, lăsându-È™i mintea să zboare la un gând pe care-l întorsese pe toate feÈ›ele, oprindu-se la faÈ›eta care o atrăsese mai mult, cea care arăta într-o oglindă deformatoare, ascunsă încă, după bunul plac al clientului..în sfârÈ™it, că ea, ea…ea se schimbase! Acest “ea†creÈ™tea înăuntru femei, de la suflet până în tălpi È™i înapoi în creier, ca o ciupercă… _Ciupercile fac…din ce în ce mai multe victime, îl auzi pe el comentănd de parcă ar vorbi singur. Vreun titlu banal de articol ce tocmai i-a căzut sub ochi. Ce tâmpiÈ›i! Oamenii ăștia nu se mai deÈ™teaptă niciodată. Degeaba a venit noul mileniu.Vorbea cu nasul ascuns după paginile ziarului ca după o pavăză, È™i dacă l-ai fi întrebat, n-ar fi È™tiut să spună dacă nevastă-sa mai era în acelaÈ™i perimetru sau nu. _Noul mileniu, dragule, nu schimbă, după cum văd {Era evident că în seara asta vedea!} È™i mentalitățile! Astea ne aparÈ›in nouă, nu crezi? ( ÃŽnainte de a continua firul poveÈ™tii, este important să precizăm un amănunt despre..profilul psihologic al personajelor, mai ales când vine vorba de cuplul “Evaâ€-“Cristianâ€; aÈ™a cum se arătă ele unele-altora È™i aÈ™a cum ar trebui să le descopere spectatorul: “dialogul†(sau mai bine zis “monologulâ€) are preÈ›ul È™i importanÈ›a lui, dar… MIMICA, MIȘCÃRILE, în majoritate reÈ›inute, intensitatea privirii sunt toate la un loc cele care vor motiva È™i defini fiecare profil în parte,susÈ›inând din plin ideea centrală a piesei pe care spectatorul o poate nega sau susÈ›ine, după caz, la finalul finalului: lipsa de comunicare aduce cu sine multe; poate È™i ceva bun, tot după caz…) _Hmm,eu mă duc…să mă întind puÈ›in. Copilul ăla pe unde naiba umblă? AÈ™a era mereu. Nu È™tiai niciodată la care dintre cei doi copii ai lui, ai lor se referă. Fără să aÈ™tepte vreun răspuns, luă automat o carte din raftul bibliotecii, mai mormăi ceva, spuse în È™oaptă â€Noapte bunăâ€,un “Noapte bună†de două ori mai plictisit ca acum…două seri, asta dacă ne uităm bine la... sprâncenele ridicate ale soÈ›iei È™i la miÈ™cările lente ale balansuarului în care se aÈ™ezase cu cinci minute înainte. Fără să remarce nimic, fără să o întrebe ceva, pe ea despre ea È™i nu despre restul Universului, È™i de fapt..despre mai nimic, avea ea dreptate,…dispăru pe uÈ™a care ducea în dormitor. Rămasă singură, Eva se ridică energic, ca È™i cum pierduse un timp nepreÈ›uit, aruncă o privire în jur, oprindu-se o clipă la farfuria cu supă neatinsă, la platoul de argint, nou, pe care tronau două pahare cu picior lung care aÈ™teptaseră degeaba binecuvântarea licorii galbene È™i înspumate, nevrând acum să-i mai spună nici femeii-soÈ›ie-mamă, iubită, sau ce-o fi fost, ceva; ÃŽÈ™i puse în fugă mantoul È™i se repezi afară fără a uita un lucru esenÈ›ial pentru finalulâ€apoteotic†al actului 1: TRÂNTIREA CU SETE A UȘII pe care ea a deschis-o larg, cât se poate de larg ! Capitol încheiat. Nu-i păsa că o aude, că o È™tie plecată. Să-i fie de bine! Cortina cade. :::::::::::::::::::: ACTUL 2 Cortina se ridică.Cu încetinitorul. Se ridică, cum am precizat, È™i dă la iveală un decor sumar: un pat mare pe care lumina cade centrat, ca È™i cum el ar fi, inert È™i descoperit cum aÈ™teptă acolo, aproape insultător, un personaj. POATE că e, dacă vă uitaÈ›i aÈ™a cum ar vrea “el†la culorile ce-l animă, formând …husa ce-l acoperă senzual, cu…roÈ™ul ei aprins È™i degeaba, aproape degeaba, provocator… La dreapta, lângă piciorul mic È™i…metalic, avem un fir lung È™i negru, iar la capătul lui, ceva mai cuminte, un telefon cu taste. Cuminte jos pe podea. Și atât. Mai conta că-l jena nu poziÈ›ia lui, ci prea multa cuminÈ›enie din aerul “irespirabil†ce domina ? Scena 1: ÃŽn decorul prezentat intră din dreapta Cristian. Se aÈ™ează pe marginea patului conjugal, rămânând câteva secunde aplecat, cu mâna stângă sprijinindu-È™i maxilarul, atitudine ce sugerează mai mult oboseala de natură psihică, abandonul È™i..lipsa de voință de care e perfect conÈ™tient, decăt una de natură fizică care e È™i ea acolo, prezentă pe obrazul tras È™i nebărbierit. Tocmai se schimbase în camera de baie. Se uită în jos, se măsoară. PriveÈ™te atent costumul care-i vine perfect, semn că Eva, Eva lui, îl cunoÈ™tea al naibii de bine. Și culoarea asta, gri-petrol, deÈ™i nu se privise în oglindă când terminase în grabă cu aranjatul È›inutei, îl prindea. Se cunoÈ™tea bine, zicea el, aÈ™a că nu È›inea neapărat să se admire. Se ridică în piciore È™i traversă spaÈ›iul cu paÈ™i mari. Pe măsură ce făcea “drumul†acesta de mai multe ori, chipul bărbatului lua diverse “expresiiâ€, semn al gândurilor sale:la început un zâmbet care “se retrase†imediat, de parcă i-ar fi fost ruÈ™ine.Apoi o mimică crispată, nemulÈ›umită, ca È™i cum pe C. l-ar fi durât ceva, de exemplu spatele. Dar pe el nu-l durea niciodată nimic. AÈ™a spusese È™i medicul lor de familie. AÈ™a spunea È™i mama lui, Alina. Toata viaÈ›a prea È›eapăn-ca să mai È™i doară. Spatele.Sau el…El era “țeapănâ€- cum strigase o dată Richard? Când ajunse aici, se opri în faÈ›a peretelui de lângă uÈ™a care comunica cu living-ul, perete care era de fapt un frumos vitraliu. Frumos, vesel, modern. Constatarea asta îl enervă, È™i strânse pumnii apoi le dădu drumul, trecându-È™i mâna prin păr...pentru că nu se potrivea cu el. Nu vedea mare lucru. Se îmbrăcase aÈ™a pentru ea, nu pentru el. Se grăbise, la un anumit moment, dar zgomotul acela de uÈ™a trântită cu forță îl avertizase. Ridică telefonul de jos È™i-l aÈ™eză pe pat. Se aplecă, formă o parte din număr apoi renunță. Se simÈ›ea prost, n-avea chef de amabilități. Nu puse receptorul în furcă; nu voia. Se aruncă pe pat, rămânând aÈ™a, cu mâinile sub cap, piciorele întinse È™i abandonate, cu ochii în “tavanâ€. Era ceva nou. ÃŽi plăcu, îi plăcu È™i începu să râdă. Destul de tare, dar controlat. Un râs controlat de o idee. Asta era, spuneau ochii lui din ce în ce mai senini: el, el din singurătatea asta pe care altădată o iubea, nu È™tiuse să se …â€abandonezeâ€! Se mai măsură, din creÈ™tet până în tălpi, încă o dată, strâmbându-se a dezgust, cum fac bolnavii, când devin conÈ™tienÈ›i de sine, după ce se întorc de la blocul operator… Auzi È›iuitul din receptorul întins la picioarele sale È™i se repezi, automat, să-l pună în furcă. DAR NU SUNà NIMENI. ÃŽÈ™i dădu seama că timpul nu era de partea lui, dar reveni la …poziÈ›ia-atitudine dinainte. Fostul Cristian refuza să regrete ceva ce noul Cristian ar fi regretat …strigând în gura mare, cu satisfacÈ›ie, dacă de dincolo, din living, s-ar fi auzit ceva… Măcar sunet de țăndări mărunte; mărunte-mărunte-mărunte. SIMÞI CUM ÃŽL ..â€ÃŽNGHESUIEâ€, JENÂNDU-L PARCà PE LA COASTE,…toate mărunÈ›iÈ™urile - mai vechi ori mai noi ale iubirii sale. (Pe scenă se lasă un întuneric de nepătruns, cortina rămâne ridicată iar spectatorul crede, trebuie să creadă,… că personajul nostru_ cufundat de bunăvoie în întunericul care-l ascunde de sine_se pregăteÈ™te de culcare.) Ochii rămân mari, deschiÈ™i, privesc în sus, caută un punct. Auzul lui Cristian se ascute până la…durere. Și asta-i place. ………………. Scena 2 : Important de È™tiut că se fac schimbări de décor pe întunericul acela de care deja am pomenit, spectatorul fiind conÈ™tient de ceea ce se petrece pe scenă, intrezărind ca într-o fugă…siluetele celor care fac lucrul acesta, împărÈ›ind repede spaÈ›iul scenei, practic...â€Ã®n trei părÈ›i egaleâ€, trei perimetre în care acÈ›iunea se va desfășura simultan_lucru f.f. important pentru “personajul[ele]-spectator[i]†dar È™i pentru cei din faÈ›a scenei! {Patul rămâne, È™i acum ...personajul central al decorului, potrivit cu secvenÈ›ele-scene ce urmează a se desfășura imediat, ceea ce se adaugă fiind: două perdele[din material transparent] lungi până-n pământ, până la..scândura scenei, de-o parte È™i de alta a patului masiv,“izolându-lâ€, vorba vine, ca niÈ™te paravane..diafane dincolo de care se vor aÈ™eza alte elemente de décor, de-o parte È™i de cealaltă; trei..mici universuri diferite, în timp ce personajul nostru, Cristian, trebuie să rămână, efectiv, pe loc, în postura în care se afla la finalul scenei anteriore, într-o imobilitate aparentă care-i va servi de minune.} ……………………………………………………………………………… DE O PARTE A UNEIA DINTRE PERDELELE “PARAVAN†SE VOR AȘEZA CÂTEVA OBIECTE CARE Sà ALCÃTUIASCà DECORUL SUMAR AL UNEI SUFRAGERIIâ€,sufrageria Evei È™i a familiei sale, respectiv în partea dreaptă a scenei, IAR DE PARTEA CEALALTÃ, DINCOLO DE CEA DE A DOUA…PERDEAâ€PARAVAN†SE VOR AȘEZA…2-3 MÃSUÞE, cu accesoriile aferente, astfel încăt…decorul de pe partea…stângă a scenei să închipuie o “cafenea†în stil parizian: cochetă, bine luminată, în culori vesele, lâsând …personajelor ce vor apărea aici, în secvenÈ›a de față, senzaÈ›ia, mai mult decât necesară, de…intimitate È™i siguranță! [‘Catalizatorul’ acÈ›iunii din cele două spaÈ›ii de desfășurare vor fi…simÈ›urile È™i, implicit, reacÈ›iile lui “Cristianâ€.] Personajul său, de la care porneÈ™te toată acÈ›iunea piesei, se remodelează, fie că-i va plăcea ori nu, reacÈ›ionând. ÃŽn speță, la ceea ce va avea de receptat din cele două…â€scene†care-l încadrează cu dinamica lor proprie, gingaÈ™ sau…violent]. ÃŽn partea dreaptă a scenei-acolo unde avem „sufrageriaâ€, apare, aducând cu el o rumoare care se pare că-i place la nebunie, RICHARD, fiul lui Cristian, urmat de veÈ™nica lui gaÈ™că de prieteni care, doar pentru primele zece secunde, pare intimidată. _Babacii tăi nu sunt, nu ? _Bravo, azi am scăpat de dulceaÈ›a aia de viÈ™ine! De fapt, să nu mă spui mamei tale, se grăbi să încheie ceva mai politicos Sorana, colega È™i...ultima sa cucerire. ÃŽn tot acest timp, Cristian tatăl,..bărbatul sau...soÈ›ul, de acolo din sanctuarul lui, este conÈ™tient de ceea ce se întâmplă, fără ca niciunul dintre celelalte personaje să-i remarce prezenÈ›a, acesta fiind un amănunt esenÈ›ial în desfășurarea scenei[lor] la care facem referire, scenele fiind urmărite simultan de spectatorii prezenÈ›i în sală. Pe chipul lui Cristian apăru o grimasă. Nu-i plăcuse remarca, dar ce păcat că simÈ›ea nevoia să rămână aÈ™a: o stană de piatră care se bucură, descoperind-o, de starea sa cea nouă.... ..... _Știam noi că nu-È›i place...dulceaÈ›a. Ca atare, ai scăpat. Richard era de-a dreptul surescitat. Ce bem? Suc n-avem, copii... Vinul tatei? Putem atenta chiar la colecÈ›ie, ca să vă arăt că È™tiu să mă bucur de un succes, nu cum spune...Magda. Enervantă, de-a dreptul enervantă. N-a vrut să vină, să-i fie de bine... _Acum 2 ore credeam că zăresc o lacrimă... Acum, îmi placi, dragule, îl tachină Sorana. _EÈ™ti nebună. Eu nu plâng niciodată pentru...lucruri de nimic, nu-i aÈ™a, măi Radule? LecÈ›ia asta, copii, peroră Richard încercând să rămână de piatră, am învățat-o de la tata. Bravos lui! Azi e în delegaÈ›ie, dragul de el, umblă hai-hui... De ce să fie aici, cu ea... Bravo lui! Dar vocea lui avea o inflexiune nouă. Nu È™i pentru amicul Radu. Acesta se foi în fotoliu. _De ce naiba începi tu discuÈ›iile astea , eu nu È™tiu. Se referise la Sorana. Ai tăi... Sunt toată ziua pe la Tv., că politica, domnii mei, e boală grea. AÈ™a că nu e cazul, domniță, liberă cum eÈ™ti, adică...prea, aÈ™ spune eu, să-i ironizezi tu pe alÈ›ii care cel puÈ›in, dă-mi voie...se adună seara acasă! _Măi, măi, ce-È›i poartă Răducu nostru de grijă... Dar se vedea bine că observaÈ›ia lui Radu venise la È›anc, iar Richard folosea din nou tonul lui degajat È™i neutru. Hai măi băieÈ›i, ce facem sâmbăta asta? Mergem la cabana alor mei? Dacă n-aÈ™ mai trece È™i eu pe-acolo, ar putea să-i...schimbe destinaÈ›ia din „spaÈ›iu de recreare la poalele muntelui†în... nu È™tiu, eventual „cavou de lux-de rezervă...†Hai că-i nostim. Nu È™tiu ce am astăzi, se scuză gazda către Radu È™i Sorana, parcă nu-i a bună că ...mama nu-i acasă. Mie chiar îmi lipseÈ™te dulceaÈ›a ei, dar să nu-i spuneÈ›i! (ÃŽn momentul când Richard pronunÈ›ase „cavou de lux-de rezervăâ€, Cristian, întins acolo, în pat, după cele 2 perdele frumuÈ™ele-paravan, își schimbă poziÈ›ia, de pe o parte pe cealaltă, ca È™i cum s-ar foi în somn, deÈ™i era evident că nu se odihnea, ci asculta atent, cu o atenÈ›ie gravă È™i...profundă de 1ooo% , dacă o putem defini astfel fără patetisme, dar È›inând cont de faptul că ...era PRIMA, È™i poate ultima, OARà când CRISTIAN, intangibilul CRISTIAN, își îngăduia sieÈ™i să asculte, doar să asculte, ce naiba spun alÈ›ii despre el. Nu că i-ar fi convenit, dar n-avea de ales. „Sau visez, visez, la naiba, visez?†se întreba el, ciulind prea bine urechea la zumzetul vesel de „dincoloâ€. Nu putea să plece? De exemplu, să o caute pe Eva... NU? Cine dracu’ hotăra în locul lui? Bine, bine, fie... „Bine, bine, fie...†se auzi rostit cu voce tare, mult prea tare, dar nimeni din..â€sufragerie†nu auzi È™i nu luă în seamă nimic. Rămase cu spatele la ei. ÃŽmbufnat È™i cu ochii larg deschiÈ™i. Era mai bine. Trebuia să fie. Altfel s-ar fi dus la el. La străinul ăla de Richard.) Dincolo de cea de-a doua frumoasă perdea – paravan care-l despărÈ›ea pe Cristian al lor de ..lume, lăsându-l în voia ei, era atmosfera ceva mai puÈ›in animată, dar vie prin lumină È™i prin alcătuirea culorilor ce compuneau micul spaÈ›iu de relaxare, cam pustiu la ora aceea: era perimetrul din a treia parte a scenei propriu-zise_ cel pe care l-am descris deja ca fiind o „cafenea parizianăâ€. Una cu...trei-patru măsuÈ›e cochete, dintre care doar una era ocupată de un personaj solitar. O doamnă între două vârste, poate că nici nu împlinise ... 47 de ani, dacă ar avea vreo importanÈ›a pentru ea vârsta biologică, tocmai într-o seară ca aceea, de primăvară târzie - o doamnă elegantă ce visase tocmai azi la artificii de tot felul, dar mai ales la cele..pregătite de ea însăși, iar acum stătea aici, într-un local primitor, în faÈ›a unei cafele cu lapte care-i făcea-n ciudă fiind un deliciu al papilelor sale gustative, fapt ce-o obliga să fie, atunci când o degustă, un „palidâ€...Marcel Proust! Tocmai îi trecea asta prin minte, înciudându-se iar, dar altfel, când se ivi cineva în spatele rotundei canapele din piele galben-pal pe care stătea, punând cu nonÈ™alanță palma mâinii drepte, înmănuÈ™ate, pe colÈ›ul mesei, lângă cotul femeii. Vru să tresară, cum i se mai întâmplase, dar se controlă È™i-l aÈ›inti cu o privire nu prea ademenitoare. _E liber lângă dumneavoastră? ........ Scena 3 : De ce i se păruse, înainte ca bărbatul să se aÈ™eze mai mult nepoftit la aceeaÈ™i masă, cu atâtea locuri disponibile în jur, pe aceeaÈ™i canapea confortabilă, circulară dar rece la propriu, chiar în faÈ›a ei..., că cineva, naiba să-l ia!, dacă putea spune aÈ™a, È›inea cu tot dinadinsul să-i invadeze „cu stângul†ziua asta care nu se mai termina...? _AÈ™teptaÈ›i sigur pe cineva, iar eu... _Nu. Eu, alături de singurătatea acestui loc superb, tocmai aveam o conversaÈ›ie spumoasă...când dumneata, domnul meu...te-ai hotărât să intervii. Oricum, nu contează... Bărbatul era o prezență interesantă, la ora când monotonia se cere musai alungată cu..pietre, dar două chestii nu-i conveneau Evei: faptul că individul „aducea†bine-bine cu un fost coleg de liceu, sau cam aÈ™a ceva, lucru care n-avea chef să-l È™i afle, iar al doilea, cel mai enervant: spatele lui drept - ca o coloană romană sprijinind un..edificiu-naiba să-l ia È™i pe el - mult prea important; garnisit apoi cu o perche de ochelari fumurii... _Ciudat. Nu credeam că e posibil să... Tăcere. Pe femeia aceasta frumoasă nu o prea interesau părerile lui... ÃŽn momentul când o chelneriță se apropie cu vădita intenÈ›ie de a fi promtă È™i amabilă, fu rândul “Romanuluiâ€, aÈ™a-l botezase Eva-n mintea ei, într-o fracÈ›iune de secundă... să tresară uÈ™or È™i să pară puÈ›in sâcâit, atât cât să pară È™i mai chique, de întrebarea vioaie È™i convenÈ›ională a angajatei: _DoriÈ›i un Meniu ... _O cafea È™i...ceva de scris, o coală adică, dacă aveÈ›i.... _Imediat, domnule. ÃŽn 3 minute,...le aveÈ›i pe amândouă, se strădui chelneriÈ›a să nu pară mirată sau iritată. Se uită la Eva de parcă i-ar fi spus: „SoÈ›ul tău e cam...†Eva îi tăie elanul cu un zâmbet: _Eu nu vreau nimic pentru moment. MulÈ›umesc. Tipul, cu doi ani mai mare decât Cristian, nu mulÈ›umise...Două bile negre. Cristian, în schimb, era..mult prea ceremonios în public, pe când acasă, era, este... Fugea, asta era. Acasă, el, el fugise. _Am fugit de-acasă... Mă sufocam, zise simplu „ROMANULâ€. _.... _PereÈ›ii uneori te trimit „afarăâ€,nu, distinsă doamnă? _Când stau È™i bine „înfipÈ›i†pe două picioare călcate…“la dungăâ€; da, cam aÈ™a e... Bărbatului îi displăcuse remarca. Se strâmbă, È™i fu rândul Evei, Eva „de schimb†– cea maliÈ›ioasă - să se simtă în apele ei. _Dumneavoastră...vorbeaÈ›i de „singurătatea în doiâ€, presupun. Eu nu sunt atât de norocos. De fapt, m-am încăpătânat să nu fiu...binecuvântat de o fericire ca a... Eva îl privi gândindu-se la Cristian. Ce făcea el la ora asta? Să-l sune? Nu. _ȘtiÈ›i cum mi-am petrecut astăzi timpul? Râse cu poftă, dar se cenzură brusc, de parcă s-ar fi ferit. LUCRUL ÃSTA, o nimica toată... o deranja pe Eva la Cristi al ei. Acum nu. Acum se mărginea să se uite prin omul ăsta, cu o sete de a se „holbaâ€, discret însă, aproape drăguÈ›-sexi-obraznică, cum o vrea el să creadă. Am...aÈ™teptat un telefon... Om în toată firea, am aÈ™teptat un telefon. Pare ciudat, nu? Observă că nu a obÈ›inut nimic, È™i se hotărî să tacă. De ce n-are..nici o reacÈ›ie?!? Oare... El se mustră, dar numai pe jumătate. Ea nu are nici... Cum el era atent la mâinile ei, femeia zise: _Bărbatul aÈ™teaptă, dar dacă-i spui că...l-ai aÈ™teptat, e ca È™i cum l-ai stropi din greÈ™eală, din greÈ™eală, domnul meu, cu apă de ploaie. Se „scutură†nervos È™i..te obligă să-È›i ceri scuze... Ciudat. Godot, uneori, nu mai e o ficÈ›iune. ToÈ›i îl aÈ™teptăm, tocmai pentru că suntem convinÈ™i de către tot soiul de insensibili - nu despre ei vorbeaÈ›i? se arătă ea interesată pentru zece secunde, ...că el, Godot, nici nu există... ÃŽl aÈ™teptăm la grămadă, iar el râde de se omoară pentu că...noi uităm să trăim! De ce n-aÈ›i sunat? îl luă ea prin surprindere. De ce n-aÈ›i sunat...dumneavoastră acolo? Era o undă nouă de interes acolo, în ochii aceia de un negru intens, sau i se păruse lui? O privea, o cerceta, da, da, o cerceta, de parcă era... _Prima oară...aÈ™a am vrut. Să sun eu. Dar aÈ™ fi dat orice să fie altfel. Să mă..surprindă cu vocea ei care mi-e dragă chiar dacă nu mai sunt un adolescent. O spusese pe un ton atât de al naibii de neutru, de parcă îi cita, cuminte, dintr-un Decret. Numărul..., din data de... „Bărbatul asta, care aducea în unele privinÈ›e cu Cristian...o fi È™tiind ce dată e astăzi?†fu rândul ei să se întrebe. Conta, conta, la ora asta, ce zi fusese?!? Să deschidă subiectul în faÈ›a acestui individ? Aniversarea primei lor întâlniri... O să râdă È™i frustratul ăsta cu aere de „grande†de n-o să mai poată, în sinea lui! _Frumoasă seară după ploaia măruntă din ultimele ore... Gata să nu mai pot îmbrăca rochia asta... Eva aruncase vorbele tot neutru, dar nici că se uitase vreo clipă spre poalele rochiei de care pomenise. O prindea nemaipomenit de bine, iar ea o È™tia È™i o simÈ›ea pe pielea fină È™i brună care se făcu o, miime de secundă, „ca de găinăâ€. El o sorbea din priviri, bucuros că se ascunsese dincolo de ochelarii fini È™i fumurii. Tot timpul, absolut tot timpul simÈ›ea un nod în gât, ceva ce nu îndrăznea a numi neapărat „emoÈ›ieâ€, ci mai degrabă o neliniÈ™te sumbră, dar care-i dădea atunci când ea părea să-i caute privirea, o durere plăcută. Știa că toate astea se numeau „regretâ€, un vechi regret, ca È™i durerea plăcută care-l acompania, asemenea femeii mândre È™i puÈ›in...cochete din preajma lui. Să întindă braÈ›ul stâng, ar atinge-o... Și-o dorea dar se abÈ›inu. _Vine perfect. Chiar È™i culoarea. Scoate în evidență talia È™i strălucirea ochilor aproape violeÈ›i, dacă îmi e... Eva tresări. Cum de sesizase străinul reflexele violete ale privirii ei? Complimentul nu o deranja aÈ™a cum ar fi crezut È™i susÈ›inut mai ieri sau acum 3-4 ore, de exemplu, dar era ceva care se profila ca o... _SunteÈ›i un fin observator, n-am ce zice. Cum de...vă plângeÈ›i singur de milă? NU păreÈ›i, domnul meu, un neajutorat. Sau e o tactică? se trezi Eva întrebând, plictisită de fapt de prezenÈ›a acestui om. N-o interesa nimic, nici măcar nu voia să È™tie cum îl cheamă. Dar conversau, conversau... Amândoi erau surprinÈ™i de lucrul ăsta, de parcă o făceau pentru prima oară. AÈ™a credea Eva. Dar el? ...... { E foarte important de reÈ›inut că în timpul desfășurării acÈ›iunii din „cafeneaua†cu pricina, lumina care..cădea deasupra acelui spaÈ›iu, sub ochii atenÈ›i ai spectatorilor, devenea la un anumit moment, spre sfârÈ™itul secvenÈ›ei anterioare, de exemplu, din ce în ce mai difuză – lâsând cele 2 personaje aproape în întuneric, ca-ntr-o amorÈ›eală plăcută, LUMINA mutându-se efectiv, odată cu interesul spectatorilor din sală, pe partea „centrală†a celor trei secvenÈ›e prezentate, ACOLO unde trona patul conjugal... Lumina intensă È™i roÈ™iatică a reflectorului va arata f. clar că acolo nu mai era nici urmă de Cristian. El È™i plictisul lui enorm È™i ... contagios se „evaporaserăâ€, lăsând în urmă o cuvertură roÈ™cat-aurie, total răvășită. Scena se cufundă apoi, toată, în întuneric. SfârÈ™it de act. ACTUL 3 Cortina se ridică È™i dă la iveala un decor prin excelență...modern,ÃŽnfățișând un â€birou directorialâ€. O atmosferă primitoare È™i care...predispune la fapte mari, cum ar spune fiece client care ar păși în acest spaÈ›iu. Richard, căci al lui este...biroul, nu este prezent în scenă. Acolo este însă Anna, secretara lui. Lucrează pentru el de doar 2 luni dar are pretenÈ›ia că-i cunoaÈ™te toate capriciile... Când se deschide - pe jumătate - uÈ™a din spatele ei, aÈ™a cum stă aÈ™ezată la birou, glasul i se aude vesel È™i amabil, potrivit situaÈ›iei È™i orei matinale: _Bună dimineaÈ›a. V-am făcut cafeaua... Presa a sosit acum zece minute. N-a sunat nimeni până acum... Cînd întoarse însă privirea, avu surpriza să constate că individul din cadrul uÈ™ii nu era È™eful ei, ci un bărbat deÈ™irat È™i cu o față prelungă, un tip masiv, bine-făcut, ce prefera să-È™i ascundă privirea tăioasă È™i pătrunzătoare, aproape critică, își dădu Anna cu părerea, parcă feridu-se atunci cînd își dădu seama că o fixa curios ...în spatele ochelarilor cu ramă aurie È™i formă conică. ................................. _Dumneavoastră... AveÈ›i progamare? Părea că n-o aude sau n-o vede, pentru că-È™i aruncă neglijent mapa, de culoare verde, ca È™i impermeabilul, È™i puÈ›in jupuită pe la colÈ›uri, pe un fotoliu gol aflat chiar în stînga ei. _Pe cine căutaÈ›i, domnule? ÃŽi era teamă să nu-l jignească. Nu era un tip din „clasa de mijlocâ€, aaprecie ea; îl trăda È™i Rollex-ul de la mînă - dar avea o È›inută neglijentă È™i o atitudine voit rătăcită care te punea pe gînduri, recunoscu Anna puÈ›in ruÈ™inată. Da, È™eful ei, un tînăr cu prestigiu în afaceri È™i un băiat „finâ€, de familie bună, avea de-a face cu tot felul de oameni, în majoritatea lor bărbaÈ›i mîndri, prostesc de mîndri să-È™i afiÈ™eze aroganÈ›a, chiar de erau niÈ™te coate-goale plini de idealuri ori oameni cu conturi grase È™i maniere de doi penny ori mai puÈ›in... _Tînărul a sosit? auzi ea o voce, foarte aproape de urechea ei, un glas răguÈ™it È™i un ton ce sunase în mod cert mai mult a comandă decît a întrebare. _Dnul director apare într-o clipă! luă Anna un aer deloc timid, ci mai degrabă înÈ›epat È™i voit oficial. Pe cine să trec în agenda de lucru...? DoriÈ›i audiență? Regret, domnule, puteÈ›i fi trecut pe listă abia pentru joi. Rîsul lui puternic o făcu să tresară. Se ridică în picioare, dar el îi făcu semn cu capul, cu un gest aproape galant, să ia loc. _Programare... Dumneata eÈ™ti chiar haioasă, domniÈ™oară. Apropo, care e numele dumitale? O măsură de jos în sus, făcînd-o să se simtă ca în faÈ›a unei „Comisii de examinareâ€. _Anna, numele meu e Anna. Asta nu rezolvă nimic, domnule. Dacă doriÈ›i, puteÈ›i aÈ™tepta în sala de alături, ca È™i ceilalÈ›i clienÈ›i. Aici se lucrează... „NOUA ACHIZIÞIE†are cam mult tupeu, asta spuneau ochii bine_ascunÈ™i ai personajului ce părea să o supere pe domniță cu simpla lui prezență. _Se lucrează al naibii de intens, zise el privind batjocoritor spre trusa de machiaj aflată pe un colÈ› al biroului secretarei lui Richard, iar...amicul meu, da amicul meu, È™eful dumitale ...o fi încă în aÈ™ternuturi, bietul de el! Am să aÈ™tept aici, pe fotoliul acesta, dacă nu te superi, domniÈ™oară. Eu nu am azi timp de aruncat la gunoi, se pomeni bărbatul continuîndu-È™i fraza în timp ce apucă trusa de machiaj de unul din colÈ›uri È™i o scăpă apoi, oarecum... întîmplător, lîngă coÈ™ul pentru hîrtii de la piciorul biroului. ÃŽn secunda imediat următoare, Richard apăru repede pe uÈ™a din spatele Annei, spre marea ei fericire, dovadă zîmbetul larg cu care-l întîmpină. Fredonatul lui uÈ™or se opri. _Bună, Anna. _Bună dimineaÈ›a, domnule. _Pînă la unsprezece nu vreau să mă deranjeze ni... _Domnul acesta tocmai îmi spunea... _AveÈ›i programare? îl luă Richard repede în primire pe...â€domnul†Annei. Bărbatul tăcea glacial, iar pe Richard tocmai asta-l călcase pe nervi, chiar din secunda în care dăduse ochii cu el, cu statura sa impunătoare È™i cu impermeabilul acela ponosit. _Anna, te rog, lămureÈ™te-l tu pe domnul... Chiar n-am reÈ›inut numele dumneavoastră, încercă Richard o altă abordare, care să-È™i ascundă antipatia. Privirea lui nu trecu însă de bariera opacă a ochelarilor clientului său. _Carminov, puÈ™tiule, È™tii, Carminov... Vocea era atît de guturală, încît în urechile puÈ™tiului - director sună a batjocură. Cum îndrăznea omul ăsta să-l ia peste picior, fără pic de reÈ›inere? Cine se credea, cine era?!? _Domnul meu, nu e cazul... Dacă aveÈ›i o cerere, subalternii mei vor avea amabilitatea... Brusc se simÈ›i măsurat precum o marionetă hazlie dintr-un teatru de păpuÈ™i. Nu greÈ™ise cu nimic, ba din contră... Anna, ar fi jurat, de-acolo, de pe scaunul ei, că niciodată nu-l văzuse atît de diplomat, È™i totuÈ™i, al naibii să fie, dacă nu se simÈ›ea un È™colar la lecÈ›ie... _Am venit să...dau, nu să iau! Unde putem sta cinci minute de vorbă, puÈ™tiule? continuă pe acelaÈ™i ton „vocea fără chip.†Pentru cîteva clipe interesul lui Richard nu mai fu acelaÈ™i. Venise să dea... _O.K. Cinci minute, domnule. PoftiÈ›i în biroul meu, vă rog. {Scena e, ca È™i în cazul anterior, împărÈ›ită în două “decoruri†distincte, pe acelaÈ™i principiu. Partea dreaptă închipuie, aÈ™adar,...biroul dlui director.} ……… _Despre ce e vorba, domnule Carminev? _Despre… Cum te numeÈ™ti dumneata? întrebă vocea fără chip, aÈ™ezîndu-se pe unul din scaunele metalice, strîngînd în braÈ›e mapa aceea cu colÈ›urile roase. _Richard, domnul meu. Al dumneavoastră este… _Nu mai contează. E vorba despre intenÈ›iile mele, tinere. AÈ™ vrea să discutăm de un subiect de maximă importanță, din care vei avea numai de câștigat. Dumneata…firma dumitale, în fine. Ce părere ai? _Mă rog, noi avem experÈ›i care evaluază cu minuÈ›iozitate proiectele în care ar fi posibil să investim, înÈ›elegeÈ›i? Richard se aÈ™ezase în faÈ›a « clientului », la birou, aboordînd o mimică impenetrabilă, care-i reuÈ™ise în 8o% din cazuri, să spunem aÈ™a. ÃŽl privi în liniÈ™te pe bărbatul din faÈ›a lui È™i, fără să vrea, simÈ›i fiori reci pe È™ira spinării. Omul era un amestec nesuferit de È™iretenie È™i indulgență. Iar mapa aceea… _Aici e…testamentul meu, domnule Richard, îl abordă din nou “clientul†matinal. Vreau să te ocupi dumneata de el, de toate tranzacÈ›iile necesare, astfel încît… Lui Richard îi veni să rîdă. Se uită o secundă la secretara lui, care tocmai redacta un document cu ajutorul unui laptop, È™i reuÈ™i să se stăpînească, dominîndu-È™i destul de repede uimirea. Bărbatul din faÈ›a lui nu dădea semne de alienare mintală È™i totuÈ™i… _ComiteÈ›i o greÈ™eală, domnule dragă. Eu conduc o instituÈ›ie bancară, nu un birou de avocatură! _Crezi că nu È™tiam asta, tinere Richard? “Tinere Richard†sună ca o palmă peste față, probabil È™i în accepÈ›iunea Annei care, ridicând uÈ™or privirea din ecranul computerului, se uită o secundă spre biroul È™efului, încercînd să-i capteze atenÈ›ia. _Nu înÈ›eleg, dragă domnule, unde anume doriÈ›i să ajungeÈ›i. Iar eu, sincer, mă grăbesc la o È™edință care începe peste vreo - își privi ceasul - peste...maximum un sfert de oră. Anna, ai pregătit documentaÈ›ia? Anna nu apucă însă să deschidă gura, pentru că Richard era deja în picioare, răsfoind două dosare aÈ™ezate pe partea stîngă a biroului. _V-aÈ™ ruga să aruncaÈ›i totuÈ™i o privire peste documentele din mapa asta! Mapa ateriză fără preaviz, deschisă, peste dosarul de deasupra. Richard scrîșni din dinÈ›i, fixîndu-l cu privirea pe bărbatul cu impermeabil. Luă în silă fila de deasupra, È™i o apropie ceva mai mult de el, ca să o poată citi, fie È™i printre rînduri. Plictiseala ce i se citea pe chip se schimbă cît ai clipi în nedumerire. _Cuuuum, rosti el lung, dumneata vrei să laÈ™i…? Cum vine asta? _Tot ce scrie acolo e perfect adevărat, iar tu, dragul meu, vei pune în aplicare instrucÈ›iunile mele în… maximum trei, da, trei zile, dacă nu… ÃŽl fixă cu privirea, semeÈ› È™i totodată cordial, prin sticla opacă a ochelarilor. Era calm, al dracului de calm. Anna, uitînd de laptop, încerca acum să ghicească cine va fi cîștigătorul meciului la care asista. Parie pe Richard, fără a se gîndi de două ori. Richard rămase cu foaia între degete, prostit, vrînd să întrebe tocmai lucrul acela pe care tatăl său îl învățase că un adevărat om al finanÈ›elor nu întreabă niciodată, adică să rostească banalul « de ce ? » Se opri. De ce-ul rămase È™i el undeva pe drum. Bărbatul se ridică, lăsîndu-l pe Richard să constate că era cu vreo patru centimetri mai înalt ca el, salută mărunt din buze, se întoarse spre Anna, înclină respectuos din cap È™i, fără a aÈ™tepta vreun răspuns din partea acesteia, deschise uÈ™a È™i ieÈ™i. Directorul strînse instinctiv din ploape, spre mirarea secretarei care era din nou stăpînă pe ea, dar în afara unei liniÈ™ti apăsătoare, nu mai auzi absolut nimic. _ Trei zile. Trei amărîte de zile într-un oraÈ™ mult prea mare, se pomeni el spunînd, strîngîndu-È™i toate materialele de pe birou È™i vîrîndu-le apoi în servietă, fără a uita mapa aceea roasă pe la colÈ›uri. …. _Totul e în ordine, domnule director ? _Da, Anna, mulÈ›umesc. Trebuie să plec. Dacă mă caută cineva, spui că sînt plecat într-o scurtă călătorie. Preiei tu apelurile. _PlecaÈ›i într-o călătorie? se posomorî Anna. _Nu. _Atunci? _Atunci... voi fi plecat în călătorie... _Am înÈ›eles, È™efu’, spuse Anna veselă, sau cel puÈ›in aÈ™a i se păru lui Richard. _Toată lumea e aiurea astăzi, È™i nici măcar nu-i vineri, nu? întrebă el retoric. Anna ridică din umeri, întorcîndu-se la laptop-ul ei viÈ™iniu. Richiard ieÈ™i, purtînd cu el o mutră scîrbită, mai scîrbită ca niciodată. Cortina cade cîteva clipe. Actul 3 s-a sfîrÈ™it. Actul 4 Cortina se ridică după o scurtă pauză. PrezenÈ›i în scenă: Eva È™i Cristian. Momentul: servirea micului dejun. Scena 1: Eva È™i Cristian stau aÈ™ezaÈ›i la masa, fiecare la cîte un capăt al acesteia, avînd în față cîte o farfurie albă, cu decoraÈ›ii aurii, pe care zace cuminte È™i aburindă o omletă cu È™uncă È™i pătrunjel. _Ce cusur are? întrebă Eva ca să rupă tăcerea. _Cine? _Omleta... _... _Aici ai dreptate. Uzul vorbirii se pierde cînd doi oameni nu s-au mai văzut de multă vreme. Cristian tace, dar nu pentru că e stînjenit. Spre regretul lui, pe care l-a descoperit abia acum cîteva ore, atunci cînd ei doi...; el nu cunoscuse niciodată această senzaÈ›ie. _Aseară voiam să-È›i spun că... _Ciudat. Tu „nu spui...†niciodată. Tu impui prin tăcere. Mă È™i întreb, dragul meu, cum de am fost în stare să fim, pentru toÈ›i ceilalÈ›i, un cuplu... _Voiam să-È›i spun că plec. Eva îl privi. Scurt È™i intens. Demn. Cristian nu-È™i feri privirea, încearcînd, încearcînd să găsească în ochii Evei, a Evei lui un... Nu. Nu un răspuns, ci un imbold. Se privesc unul pe altul. Se privesc, abandonîndu-se 3 secunde, fără să se studieze. _Nimic nou sub soare, scumpule, veni replica soÈ›iei. _Supergustoasă omleta, da, supergustoasă... Eva ar fi vrut să spună „Cînd te întorci?â€, dar simÈ›ea că cel care avea nevoie să vorbească era Cristian. ÃŽl privi cum mănîncă, atent la fiecare firimitură, dar cu gîndul aiurea. _E opt È™i douăzeci È™i patru, mai ai timp. Apropo, È™i eu voiam acum două-trei ceasuri să-È›i spun ceva, dar m-a surprins darul tău È™i am renunÈ›at la vorbe. _Darul meu... Cum spuneai? Uzul vorbirii se pierde atunci cînd cei doi nu se mai văd, nu? Dar iubirea? Ea, ea, Eva, ea cînd anume se ascunde în spatele vorbăriei? Eva îl fixează din nou, dar altfel. Chiar voia Cristian un răspuns? Cristian - cel pe care îl avea alături de peste 32 de ani? Sau Cristian – acel Cristian de acum trei sau patru ceasuri, cel care nu dorise să plece, rămînînd, se pare, È™i la micul dejun?!!!? Eva se simÈ›ea ca È™i cum ar fi avut oaspeÈ›i. _Apropo de iubire, sîmbătă vine la cină logodnica lui Richard cu părinÈ›ii. Cristian nu avu nici o reacÈ›ie. Se duse È™i luă ceÈ™tile de cafea de pe măsuÈ›a aÈ™ezată între două fotolii de ratan, lucru pe care nu-l mai făcuse de peste zece ani, dacă nu mai mult, după cum își dădu seama Eva. Ce naiba era cu el astăzi? _Și cameleonii au o zi a lor, draga mea, auzi ea vocea lui Cristian în dreptul umărului ei în timp ce aÈ™eza farfurioara È™i ceaÈ™ca în faÈ›a ei. _... _Mă refeream la viitoarele noastre rude. Ea e fată bună, chiar e genul de femeie de care are nevoie Richard, dar părinÈ›ii, sincer... _Deci tu presupui că Richard È™i logodnica lui vor forma un cuplu, nu? schimbă Eva direcÈ›ia, curiosă de ce avea să urmeze. _Să înÈ›eleg că eÈ™ti de altă părere? _Nu neapărat. Dar tu te-ai arătat întotdeauna f. puÈ›in preocupat de „mărunÈ›iÈ™urile acestea sufleteÈ™tiâ€, ca să te citez, iar Richard pare să-È›i semene. _Bietul de el... nu asta voiai să spui? Aici nu e vina mea, Eva. Nu, nu e vina mea. Eva se uită la el dincolo de buza ceÈ™tii pe care o ridicase în dreptul gurii, strîngînd-o cu o mînă fermă, aproape crispată. _Credeai că te acuz? replică Cristian-„oaspetele†pe un ton neutru. Departe de mine gîndul ăsta. Vina e a lui Richard. Doar a lui. De multe ori mă uit la el È™i mă gîndesc că... nu te merită. _Nimic nu se compară cu aroma cafelei... Cine nu mă merită, dacă eÈ™ti drăguÈ›... _Mai vrei o ceaÈ™că? Þi-o aduc imediat. _Da, mulÈ›umesc. Dacă eÈ™ti drăguÈ›, spune-mi È™i mie cine nu mă merită... Eva prinsese gustul jocului È™i nu voia să dea înapoi. Mărul Evei... Uneori avea senzaÈ›ia că meritase. _Văd că ai o dispoziÈ›ie aparte în dimineaÈ›a asta. Richard. Richard nu ia întotdeauna seama la dorinÈ›ele tale. Eva pufni în rîs. Un rîs adevărat, zglobiu, fără urmă de supărare. _Idem, Cristian. Idem.... _Idem... Idem? Ce vrei să spui cu acest „idemâ€, Eva? _Și cameleonii au o zi a lor, nu? Dar tu? Tu...ai È›inut întotdeauna cont de dorinÈ›ele mele? _Desigur. Nu È›i-a lipsit niciodată nimic. Totul a mers cu o exactitate de ceasornic. Apropo, unde e Richard? Nu serveÈ™te micul dejun cu...â€babaciiâ€? Vezi că am dreptate, dragă? El e mereu cu capul în nori. E un bancher care promite mult, dar la alte capitole... Nu m-aÈ™ mira ca într-o zi să vină È™i să-mi strige în față că familia e doar o noÈ›iune perimată. _Richard nu m-a dezamăgit niciodată! E un copil... ba nu, e un bărbat în toată puterea cuvîntului. Nu-l cunoÈ™ti, asta e. Nu-l răni doar pentru că n-ai avut timp sau...voință să îl cunoÈ™ti. Totul a mers cu exactitate de ceasornic... Aiurea! Cristian dă să riposteze, dar își înghite cuvintele. Stă mai departe pe scaun, cu coatele rezemate de masă, cu obrajii în palme. Privirile Evei sunt un fulger. „Are niÈ™te ochi superbi†își repeta Cristian, străduindu-se să-È™i ascundă un surîs care nu-i dă pace. _O femeie are nevoie de cu totul altceva. Tocmai tu vorbeÈ™ti, Cristian, de semnificaÈ›ia noÈ›iunii de „familieâ€? Tu care trăieÈ™ti doar pentru afurisitele tale de afaceri? Tu, daaaa, tu eÈ™ti de fapt ceasornicul! AÈ™a să È™tii, concluzionă Eva sărind în picioare. O femeie, un copil, o căsnicie nu au nevoie de ceasornice... Cum reuÈ™eÈ™ti tu, scumpule, să vezi doar gunoiul din ochiul celuilalt?!? Totul cronometrat pînă la ultima secundă... Þi se face silă, È›ine minte, È›i se face silă! _Una peste alta, darul meu de aseară nu a însemnat nimic pentru tine. Ce frumos! _Că tot ai adus vorba, scumpule. Astă-noapte, dincolo de tandreÈ›urile tale...lăudabile, mi-ai lăsat încă o dată senzaÈ›ia că pentru tine dragostea are aceeaÈ™i valoare cu achitarea unei datorii oarecare. Să faci dragoste din datorie... _Ce tot spui acolo? se rățoi Cristian venind spre ea, lîngă unul dintre fotoliile de ratan pe care Eva tocmai aranja simetric cele două perniÈ›e. Ea stătea cu spatele la el, iar el își dorea nebuneÈ™te să întindă braÈ›ele È™i să-i înconjoare talia. Se opri văzînd că ea se răsuceÈ™te cu faÈ›a spre el. _Ce se întîmplă? Te surprinde că am rupt în sfîrÈ™it firul tăcerii? Te surprinde sau te supără, iubire? _Nu poate fi adevărat, pară Cristian într-o doară. Aseară erai atît de fericită, fermecătoare, perfectă! _Asta e! URÃSC perfecÈ›iunea, domnul meu. Am vrut spontaneitate, flacără... Mereu am avut parte de... _De iubirea mea necondiÈ›ionată, spuse Cristian, vîrîndu-È™i mîinile în buzunar È™i fixînd podeaua. _De trăiri stereotipe. Apropo, de cîți ani nu È›i-ai mai luat concediu? Unsprezece, treisprezece? Treisprezece, da, treisprezece... Cristian se uită la Rolex-ul de la încheietura mîinii stîngi. Cadoul Evei de acum È™apte ani... Comandă specială. Peste È™ase minute trebuia să fie la firmă cu contractele, dar el se trînti în fotoliu, turtind cele două perniÈ›e galbene. _De ce n-ai spus? întrebă el cu o voce joasă, profundă, aproape rănită. Eva se făcu că nu aude. Se aÈ™eză È™i ea, fără grabă, pe celălalt fotoliu, luă o revistă din teancul de pe măsuÈ›a de cafea, o deschise È™i rămase cu ochii È›intă la prima pagină. _De ce naiba nu spui? E simplu, al dracului de simplu, mărturiseÈ™te... _Spun, dragul meu, spun. Peste... trei minute È™i 43 de secunde trebuie să intri pe uÈ™a biroului. Punctual, impecabil. _La dracu! spuse Cristian, ridicîndu-se È™i apucînd servieta. Cu alte cuvinte, ar fi cazul să-mi vad propriile defecte, cum de calități nu poate fi vorba, nu-i aÈ™a? Crezi că tot ce mă interesează e punctualitatea, nenorocita aia de puctualitate? Ei, află că nu. Cel mai mult mă interesează fericirea, nefericitarea ta, ca să fiu mai exact. Aseară... _Mai ai 1 minut È™i...32 de secunde, rosti Eva calm, fără să ridice ochii din revstă, cu toate că simÈ›ea că nu mai poate respira din pricina pulsului accelerat È™i a emoÈ›iei. _Concediu... Da, tocmai acum cînd trebuie să plec în călătorie. Dar cine È™tie. Lucrurile s-ar putea aranja. Da, da, chiar s-ar putea. Te sărut, ne vedem diseară. La ce oră vrei să mă întorc? Eva era perplexă, dar nu lăsă să se vadă. Un moment păstră tăcerea. _Cina e la È™apte È™i jumătate, È™tii asta. ÃŽÈ›i doresc o zi bună, Cristian. Ea nu mai aÈ™tepta nimic, dar era evident că observase schimbarea. ÃŽnsă era prea devreme ca să se bucure, È™i în plus ura firimiturile. De cîțiva ani buni, ura firimiturile. Peste 3 secunde observă că umbra din dreapta fotoluilui dispăruse, în timp ce uÈ™a de la intrare se închidea. ÃŽncet, al naibii de încet. Cîștigase. (Luminile se sting pe scenă pentru cîteva secunde. Se zăreÈ™te doar privirea Evei care rămîne pe gînduri, semn că visează la ceva frumos, păstrînd un zîmbet È™trengăresc în colÈ›ul buzelor.) .......... Scena 2: Scena se luminează. Decorul reprezintă aceeaÈ™i cafenea franÈ›uzească. Mesele, puÈ›ine la număr, dar aranjate cochet, sunt goale, cu excepÈ›ia uneia la care stă aÈ™ezat un bărbat. ÃŽn faÈ›a lui are o ceaÈ™că de cafea, iar pe colÈ›ul mesei stă aÈ™ezată o mapă de culoare verde, roasă puÈ›in pe la colÈ›uri. _Mai doriÈ›i ceva, domnule? întrebă chelnerul care poartă vestă în dungi, cămașă albă, papion È™i pantaloni negri. E tînăr, prezentabil È™i amabil. _Nu, mersi. Poate mai încolo o... apă minerală. Căută cu privirea pe cineva, dar la măsuÈ›ele din jur nu era nimeni. Afurisitul... Cum dracu’ am putut crede că va fi aici? Cine ar fi în stare să se ia după mintea unui nebun? Da, un nebun, zise bărbatul, uitîndu-se la chelnerul care se dusese în spatele barului, apucîndu-se să È™tergă bine un pahar. Tînărul îl privi o secundă, însă dîndu-È™i seama că clientul nu i se adresa lui, își văzu mai departe de treabă. Bărbatul deschise mapa care zăcea acum pe un scaun de lîngă el, citînd încă o dată documentul acela. Era atît de straniu, că se văzu mînat de dorinÈ›a de citi unele dintre pasaje cu voce tare, ca să-È™i stăpînească rîsul ce stătea să pufnească dintr-o clipă în alta. ÃŽn spatele lui se auzi un hîrșîit metalic, ca zgomotul produs pe podeaua de lemn de un picior metalic, însă el nu întoarse capul. Mapa verde roasă pe la colÈ›uri, una care-i aducea aminte lui Richard de un obiect asemănător pe care îl zărise acum cîțiva ani în podul casei, aruncat pe o măsuță din fier forjat, conÈ›inea un document sigilat È™i o foaie pe care erau notate - cu un pix de culoare violet, cîteva ... indicaÈ›ii. Richard își drese glasul È™i citi cu voce tare: _â€DOCUMENTUL VA FI ÃŽNMÂNAT DESTINATAREI FÃRà CA ADUCÃTORUL Sà INTRE ÃŽN DIALOG CU ACEASTA. BENEFICIERA ARE... OBLIGAÞIA Sà DESCHIDà DOCUMENTUL NUMAI ÃŽN CAZUL ÃŽN CARE, ÃŽN DECURS DE 12 ORE DE LA PRIMIREA MAPEI, NU VA ÃŽNDEPLINI CONDIÞIILE PREZENTATE ÃŽN SUBSOLUL ACESTEI PAGINI...†Bărbatul se opri din lectură, se uită în josul paginii, observînd că acolo se afla o descriere în amănunt a înfățișării femeii, fără a se preciza însă nici o dată concretă: nume, adresă... Nimic. Pufni în rîs, în timp ce în spatele lui se auzi un sunet care semăna cu o tuse. Sau mai degrabă cu un tic nervos. Bărbatul tresări, mai măsura o dată coala din mîinile lui, dar nu întoarse capul. _Mă întreb cine e mai nebun, zău aÈ™a. Excentricul ăsta care reacÈ›ionează ca un adolescent frustrat sau eu că stau aici „vînînd†o femeie... Pe dracu, la urma-urmei, n-avea decît să-È™i angajeze un detectiv, zise țîfnos bărbatul, trăgînd cu ochiul spre uÈ™a cafenelei aflate în drapta lui, ușă care nu se deschisese de circa 27 de minute, deÈ™i afară ploua cu găleata. Se uită la ceasul telefonului mobil, iar apoi se hotărî să-È™i verifice mesajele. Omului ăsta nu i-o fi spus nimeni că există È™i femei care nu te vor, vorbi el mai departe, fără să-i pese dacă îl ascultă cineva. Cînd te vor ele, fugi tu, cînd le vrei tu, se... Magda, de ce naiba nu-mi dai nici un mesaj? Mă rog, da, ai dreptate... Se pare că am pierdut trenul... Tusea din spate se auzi din nou, însoÈ›ită de fîșiitul unei hîrtii rupte în bucăți. Chelnerul se duse spre măsuÈ›a respectivă, dădu „Bună seara†și adună la repezeală bucățelele de hîrtie împrăștiate pe faÈ›a de masă cu pătrățele portocalii. _â€BENEFICIARA SE VA PREZENTA JOI, PE DATA DE...†citi bărbatul oprindu-se înaintea ultimei părÈ›i, LA GARA....†Urmă firesc o altă pauză, vrînd să lase laoparte unele amănunte, „... UNDE VA CERE INFORMAÞII DESPRE CURSA CU DESTINAÞIA PA... DE LA ORA 1O: 15 PM DIN ACEEAȘI ZI.†Adică astă seară, peste....4 ore È™i 7 minute, conchise el tot cu glas tare, privindu-È™i ceasul de la încheietura mîinii. Și dacă domniÈ›a nu vine, ce faci, omule, mă dai în judecată? EÈ™ti un dobitoc, Richard, asta eÈ™ti, È™i te mai È™i miri că eÈ™ti gata s-o pierzi pe... Ce-o face Anna acum, s-o fi descurcat singură cu investitorii? zise bărbatul, observînd cu coada ochiului cum clanÈ›a uÈ™ii cafenelei se îndoaie uÈ™or, în timp ce chelnerul îl fixează mirat. Pentru cîteva secunde își È›inu respiraÈ›ia, aproape emoÈ›ionat. Să se deschidă naibii, îi venea să strige. SÃŽNT SÃTUL DE MISTERE! ÃŽl privi însă pe chelnerul, care porni serviabil spre ușă, È™i tăcu mîlc. Ochii se deschiseră larg, larg de tot, în spatele ochelarilor cu lentilă Polaroid. ........ Scena nr.3: (ÃŽn scena sunt femeia ce tocmai a intrat pe ușă, È™i a rămas loculului, cu ochii È›intă la masa din mijloc, chelnerul, care se va întoarce din nou la tejgheaua barului, Richard, care se uită fascinat la femeia care părea să aibă în jur de 42-43 de ani - pe jumătate ridicat de pe scaun, iar la... măsuÈ›a din spatele acestuia, un bărbat între două vîrste, È›inînd în colÈ›ul buzelor o pipă de culoarea lemnului de cireÈ™, total impasibil la auzul uÈ™ii care se deschise cu un scîrțîit enervant, deÈ™i femeia ar fi putut jura că-l observase tresărind uÈ™or...) PreÈ› de vreo È™apte secunde, doamna – de o înălÈ›ime medie, subÈ›irică, înfășurată într-un impermeabil de culoarea măslinei, È™i purtînd la gît o eÈ™arfă vaporoasă ce-i sublinia culoarea ochilor verzi-căprui – nu-È™i mută privirea de la masa din mijloc, ca È™i cum căutătura profundă È™i simÈ›urile îi erau atrase într-acolo ca de un magnet. ÃŽÈ™i desprinse alene braÈ›ul sprijinit pe clanÈ›a uÈ™ii, È™i se îndreptă cu paÈ™i siguri spre măsuÈ›a unde se afla Richard. Acesta rămîsese în aceeaÈ™i poziÈ›ie „suspendatăâ€, atent la înaintarea ei ca de felină, fără a rosti o vorbă. _Ce faci aici? îl abordă ea. _... _Ce e? Nu te simÈ›i bine? Cum de eÈ™ti... singur? Richard semăna cu o statuie, singurul lucru „viu†fiind privirea lui care o măsura nervos de sus pînă jos, È™i invers. ÃŽn spatele scaunului lui se auzi din nou tusea. _Aseară, am ajuns acasă ceva mai tîrziu... zise femeia. Cum a fost? AÈ›i lămurit lucrurile? Te văd cam abătut. Richard îi făcu semn să se aÈ™eze pe scaunul din faÈ›a lui, dar nu făcu nici un comentariu. Singurul lucru din mintea lui era reprezentat de cele cîteva rînduri din josul paginii... Mapa verde zăcea din nou pe cel de-al treilea scaun al mesei din mijloc, ferită de privirea doamnei. ÃŽi făcu semn chelnerului, iar aceasta aÈ™eză pe masă o sticlă cu apă minerală È™i două pahare. _MulÈ›umim, rosti femeia. Să nu-mi spui că aÈ™teptai pe... cineva, zise ea după o pauză, iar eu am nimerit prost, să zicem. ÃŽmi pare rău dragule, chiar nespus de rău... comentă ea, însă Richard își aÈ›inti privirea către paharului gol, fără a o întreba la ce anume se referă. LUI ÃŽI PLÃCEAU LUCRURILE EXACTE, însă acum se simÈ›ea buimac, ca după 5 sau 6 pahare de whisky. Habar n-avea ce mi conta sau ce nu. Sau de-abia acum pricepuse? Ea simÈ›i cum înăuntru lui se frînge ceva, È™i o duru, o duru mai mult decît o duruse vreodată ceva pe lumea asta. _Nu trebuie să suferi în halul ăsta, puiule! Te duci, te umileÈ™ti, îți decarci sufletul È™i gata... De ce v-o fi vouă, bărbaÈ›ilor, atît de greu să faceÈ›i asta, habar n-am. Și dacă te iubeÈ™te, te iartă sigur! își încheie doamna monologul. Chelnerul ridică privirea, de acolo de unde se afla, în picioare lîngă măsuÈ›a din stînga ei, mirat peste măsura. Precis își imaginase că cei doi erau logodnici, ori ceva asemănător. Richard o privi în ochi, lung È™i intens de data asta, căutînd acolo mai multe lucruri deodată... Era pus într-o situaÈ›ie mai mult decît ridicolă, absurdă, hilară, de neconceput. Stătea față în față cu „beneficiaraâ€, iar el, din pricina afurisitului, trebuia să respecte o „clauzăâ€. CLAUZA TÃCERII, ar fi strigat el în gura mare, dacă ceva inexplicabil, amestecat, asemănător unei sufocări, nu l-ar fi oprit. Brusc se decise. Luă de pe scaunul de alături mapa verde, o deschise, luă foaia de deasupra È™i i-o întinse, rămînînd în continuare cu privirea fixată asupra femeii. Ea tresări, de două ori, o dată din pricina privirii lui ce părea să o condamne pentru o...greÈ™eală necomisă, iar a doua oară pentru că dăduse brusc cu privirea de mapa verde, roasă pe la colÈ›uri. Dacă nu se înÈ™ela, È™i ceva îi spunea că nu o face, pe spatele ei erau notate... _Ce naiba faci tu cu asta? zise ea aspru, uitîndu-se cînd la el, cînd la mapa de pe măsuță. De-a ce te joci? E o glumă? Să È™tii că nu-È›i permit să... Richard deschise ochii mari, îndreptîndu-È™i spatele ca o pavăză în faÈ›a tiradei ei furioase la care nu se aÈ™teptase. Semăna limpede cu picătura care umple paharul. Se încăpățînă să tacă, făcîndu-È™i „datoria†pe care o ura din varii motive, rugînd-o din priviri să citească conÈ›inutul foii care era încă în mîna sa dreaptă. Ea luă coala de hîrtie, smucind-o din mîna lui. Știa ca dacă nu se va controla, va urma un torent de vorbe. _Ce se petrece cu tine, Richard? Care e „mesajul†tău, fă-mă È™i pe mine, dragule, să pricep... Ochii îi căzură pe hîrtie, pe primul rînd notat acolo, observînd È™i scrisul de mînă, grăbit, al naibii de grăbit, dar È™i pasta de culoare violet. Durerea de cap se amesteca acum, fericită, cu indignarea È™i cu uimirea. Am avut trei zile...infernale, măi copile, tu înÈ›elegi? „Beneficiaraâ€? Doamne, Dumnezeule ce e È™arada asta? De ce spune ea că a avut trei zile infernale? își spuse Richard, uimit peste măsură. Se referă la tata...sau la neghiobul ăla care îl făcuse pe el, bancherul respectabil, să se poarte ca un măscărici? Cum zicea tata? Da, daaa: Și cameleonii au o zi ... El se uită la femeie, ridicînd sprînceana ca È™i cum ar fi vrut s-o întrebe: Cum de eÈ™ti arît de furiosă dăcă nu È™tii nimic, dacă eÈ™ti nevinovată? EÈ™ti nevinovată?!? Buzele lui rămase mai departe pecetluite, în timp ce ea citea, o dată, È™i încă o dată conÈ›inutul foii din mîna ei. Chelnerul îi urmărea cu curiozitate, bucuros parcă cu nu mai avea alÈ›i clienÈ›i. MISTERELE FUSESERà ÎNTOTDEAUNA SLÃBICIUNEA LUI, regretînd că nu avusese ocazia să fie S. Holmes. Tensiunea dintre cei doi aÈ™ezaÈ›i la masa din mijloc creÈ™tea văzînd cu ochii. Putea paria că femeia aceea frumoasă È™i elegantă cu obrajii ca para focului, cea care-È™i muta privirea efervescentă de la foaie la chipul bărbatului din faÈ›a ei È™i înapoi, se va ridica peste ... 3 secunde în picioare È™i-l va pălmui zdravăn pe respectivul. ÃŽn loc de asta se auzi un hîrșîit de scaun care se împingea înapoi, o tuse scurtă, chiar la măsuÈ›a din spatele lui Richard. Lui nici de data asta nu-i păsă, deÈ™i hîrșîitul acela îl zgîria pe creier, ca tot, absolut TOT CE SE PETRECEA ÃŽN SEARA ACEEA. Persoana care stătuse acolo se îndreptă spre ușă, clătinînd din cap către chelner, singurul care îi zări chipul pentru cîteva clipe. Un chip transfigurat, pe care tînărul de la bar n-ar fi putut spune exact dacă citise tristeÈ›e, bucurie, lehamite, renunÈ›are, angoasă, plictis sau toate la un loc... UÈ™a se întredeschise o secundă, iar silueta aceea masivă dispăru într-o clipă dincolo de ea. Scena 4: (Chelnerul, tot în spatele barului, prefăcîndu-se neatent, femeia È™i Richard, la masă, față în față.) Din pieptul tînărului Richard se auzi un oftat prelung, dar, dacă l-ai fi întrebat, nici el n-ar fi È™tiut să-È›i spună, concret, care fusese cauza. _Zici că tocmai ai picat din nori.... îl apostrofă femeia, a cărui privire fusese tot timpul „protejată†de o pereche de ochelari la modă, accesoriile fiind una dintre pasiunile ei, în afara călătoriilor È™i a meseriei, fireÈ™te. Apoi luă repede mapa din faÈ›a lui, deÈ™i el murmură ceva ce semăna a protest, unul oricum ridicol È™i neinteligibil, o deschise ca È™i cum de gestul acesta depindea însăși viaÈ›a ei, își strecură abil mîna într-unul din buzunăraÈ™ele ei interiore È™i scoase de acolo un staniol de ciocolată, marcă parisiană, pe care se uită atent, deschizînd gura într-un surîs larg. Scoase È™i ea un oftat de uÈ™urare, ridică plicul care se afla între cele două coperÈ›i, acum deschise, ale mapei verzi, îi rupse sigiliul, scoase foile dinăuntru, le răsfoi, arucînd o privire fugară peste ele, încercînd să ignore, mormăitul neinteligibil al lui Richard. Ai fi jurat că el nu era acolo, că nu mau era nimeni acolo. ÃŽN AFARà DE EA, DE UIMIRE, DE PIATRA ACEEA ODIOSà CE I SE LUASE DE PE INIMÃ, transformînd-o într-un fluture, aÈ™a cum spunea... _De ce n-ai spus, de ce nu mi-ai spus... De ce? Cît e ceasul, domnule? se întoarse femeia cea frumoasă È™i elegantă către chelner. E cumva 10: 00? Să nu cumva să... _... Luat prin surprindere, tînărul tresări, iar apoi se uită la cadranul ceasului din perete. _E 7: 47, doamnă. Cînd dracu’ trecuse timpul? vru să întrebe Richard din priviri, uitîndu-se mai întîi la veioza de pe bar pe care chelnerul o aprinsese de îndată, iar apoi către ceas. RenunÈ›ase să mai înÈ›eleagă ceva, orice ar fi fost, concentrîndu-se să audă doar tic-tacul ceasului. ÃŽn aceeeÈ™i secundă, ca È™i cum È™i în mintea ei s-ar fi aprins instantaneu un bec, de data asta cu lumină roÈ™ie, ca sîngele care pompează prin inimă, se gîndi femeia, Richard observă o umbră care se ridica grabită în faÈ›a lui, în timp ce mapa verde dispăru de pe masă, ascunzîndu-se la subraÈ›ul femeii. Se uită în ochii lui, vru să-i spună ceva, ceva important se pare, vru să înceapă fraza apoi se răzgîndi, dînd uÈ™or din mînă, ca È™i cum ar zice: „Lasă, lasă, poate că nu meriÈ›i.†Porni apoi spre ușă, apăsă pe clanță, È™i dispăru cît a-i clipi... De parcă nici n-a fost... ar fi spus chelnerul, trăgînd pe nări parfumul suav pe care îl lăsase în urmă trecerea ei. Apoi ridică capul, pentru că i se păru că aude ceva ce semăna a cuvînt, dintre măsuÈ›a din mijloc. _Ma... Ma... Sau i se păruse cumva? Uitîndu-se spre masă, îl văzu pe tînărul client cum stătea aÈ™a, cu capul prins între palme È™i cu coatele sprijinite de marginea mesei, cu privirea aÈ›intită în jos, spre romburile portocalii ale feÈ›ei de masă. ÃŽn rest, tăcere, È™i tic-tac, tic-tac, de sus, de pe peretele din spate... Pe fereastră, întunericul prinsese o nuanță uÈ™or gălbuie, semn că se aprinseseră felinarele din faÈ›a porÈ›ii. _E ora închiderii, domnule, i se păru lui Richard că îl aude pe chelner, dar nu se miÈ™că. _Și cameleonii au o zi...aÈ™a spune tata, rosti el rar, dar i se păru că nu-È™i poate auzi propriile sunete. DE CE NU M-AM DUS DUPÃ... EA, poÈ›i să-mi spui?!? zise el ca un ecou. Nu-i răspunse nimeni, făcîndu-i-se pentru prima oară pe plac în ziua aceea infernală! (Pe scenă se lasă întunericul, personajele rămîn la locul lor, imobile, pentru cîteva secunde, fără să se lase cortina, ca È™i cum timpul ar fi rămas suspendat, iar publicul È™i personajele sunt conÈ™tiente la maximum de lucrul acesta.) ...... EPILOG (Două personaje, o scenă ce închpuie un peron È™i trei „vagoane†agățate unul de altul.) Ba mai mult, cineva care alergă acum pe scena ce închipuie un ... peron de gară, grăbită să prindă un tren, primul È™i ultimul de altfel, în timp ce tocurile ei răsună cadenÈ›at pe „pavaj†iar ea strînge în palmă, ca un semn de recunoaÈ™tere poate, un...staniol de ciocolată, acea ființă deci, dacă nu s-ar grăbi, trecînd cu privirea de la un „vagon†la celălalt, ar jura că timpul, care acum un ceas, trei zile sau treisprezece ani nu mai părea aliatul nimănui, ȘI MAI ALES AL CAMELEONILOR, o ajutase acolo, în cafenea, să re-devină „flutureâ€, fluturele lui fericit... Ea zări în sfîrÈ™it ce căuta, de acum È™i de mai demult, agită scurt din mînă cu chipul tot un zîmbet, ca apoi să urce piciorul zvelt, delicat È™i... provocator pe treapta de jos a primului vagon. Pe scenă, lumina cade doar asupra vagonului întîi, fiindcă în total sunt trei, dar două dintre ele rămîn învăluite în întuneric; publicul din sală observă doar o mînă, o mînecă de impermeabil, o palmă care se întinde spre ea, ajutînd-o să urce treptele, ca apoi să perceapă în liniÈ™tea care s-a lăsat, doar un glas grav, profund, aproape sută la sută... emoÈ›ionat care îi rosteÈ™te numele: _Eva... O singură silabă, ca un zbor de de fluture care alungă „muÈ›enia.†MuÈ›enia unei căsnicii pînă la urmă neratate. _... _â€Marea poate fi locul nostru Dacă ne găsim. Pămîntul va fi Prea mic dacă ne iubim. Oamenii...†rosti îndrăgostită Eva cu pricina, Eva lui Cristian, din nou a lui Cristian... _... _... Eva aÈ™teaptă. Publicul la fel. Cu răsuflarea tăiată. _â€...Vor fi nisip dacă ne pasă de noi. Doi.†Rostire caldă, profundă, la unison. (Publicul zăreÈ™te mai întîi îmbrățiÈ™area, apoi buzele lor care se caută È™i se regăsesesc. Chipurile rămîn în penumbră, conÈ™tiente că nu ele contează acum. Siluetele ce se zăresc doar pe jumătate se „unesc†într-un sărut lung, lung de tot, în timp ce lumina care cade È™i mai generos acum... asupra „vagonului,†alungă bucuroasă È™i ultima rămășiță a CAMELEONILOR... Cortina cade acum încet, încet de tot. SfârÈ™it BucureÈ™ti, 11 aprilie 2006 ……………… Autor: PetruÈ›a Ionescu, BucureÈ™ti, 35 ani, (filolog, traducător, psiholog) …………….. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy