În anul 1967 ne-am mutat cu familia la Telenești, întrucât tatăl fusese numit șef al secției raionale de învățământ. Tatăl avea un prieten foarte bun la Telenești, Miron Strulovici, frate cu Victor Strulovici, care ne vizita adesea la Căzănești, un fizician extrem de bun, care, din nefericire, a plecat în curând la Chișinău, pentru a lucra la redacția enciclopediei. Noi îi spuneam pe atunci Miron Iosifovici, adică era fiul lui Iosif Strulovici. Era un om de o bunătate mai rar întâlnită și cunoștințe extrem de vaste.Dirigintele clasei în care fusesem transferat era David Bronștein - un matematician sever, așa cum numai Vasile a lui Condrat Dorofei era, dar mai mic de statură. Clasa în care venisem avea șef de grupă- acest post era ocupat de o domnișoară cam răutăcioasă, dar destul de capabilă, cu părinți veniți din Bielorusia și Lituania, care a absolvit ulterior facultatea de limbi străine de la Universitatea din Leningrad, mai avea încă un șef, sindical. La vîrsta de 14 ani se cuvenea să intrăm în comsomol.

Acest lucru s-a întâmplat foarte curând la un careu festiv, la care directorul școlii Ludmila Năstase , secretarul de partid Vanda Mihailovna Trunina, conducătorul de pionieri Lenuța Berioza și secretarul organizației comsomoliste Tania Becker de la școală ne agățase la piept insignele comsomoliste. În ajun ni se spusese, că dacă lipsim, luăm nu câte un "2" ci tocmai "5". De fpat, nimeni nici nu-și formula întrebarea - ce înseamnă, și dacă e bine să fii comsomolist?

Doar unul dintre elevii clasei nu venise la careu și astfel nu primise insignă. Acesta era Alexei Hangan, un băiat nici cuminte nici obraznic, nici prea stăruitor, nici foarte sclipitor, care se îmbolnăvise în ziua respectivă. Ceea ce nu î-mi plăcea la Hangan era prietenia lui cu Șarpe, un băiat rău de mama focului. Nu văzusem asemenea răutăți în satul de unde venisem- Căzănești. Și Șarpe se făcuse comsomolist și prietenii lui - vre-o 5-6 la număr- răutăți nemaivăzute. Nu cred, că toți erau atât de răutăcioși ca Șarpe, poate doar Ilie Taran ar fi putut să-i suplinească absența. Ceilalalți comiteau răutăți din solidaritate cu Șarpe și Taran. Încă unul, Coliță Zagorneanu, nu se deosebea prin cumințenie, dar au decedat cu toții - comsomoliști și necomsomolistul Hangan.

La amează după școală se bea vin în loc de lapte, iar a doua zi se dansa pe băncile clasei cu cizmele pline de noroi, se băgau pioneze în fundurile vecinilor, se împușca cu praștia în vecini și profesori. Curiozitatea era, că Alexandru Șarpe ( Sașa Șarpe) era frate cu vecina Raia, o femeie cam istericoasă, dar bună, ceea ce-l enerva pe soțul ei Mihai Rusu, foarte bun gospodar, om muncitor și harnic, și acela se apuca să țipe după ea. Noi eram vecini buni cu familia Rusu, iar țipetele lor le luam drept muzică. Abea în momentul cînd am aflat, că vecina Raia este soră cu Șarpe, am putut să intervenim, ca frate-su și acoliții săi să-și mai potolească răutățile, mai întâi pe lângă Mihai, iar mai apoi prin învățătorul Bronștein, care nu se temea de nimeni- îi bătea măr pe răi.

Într-o bună zi veni dirigintele Strulovici și zise, că e cazul să alegem un comsorg. Nici nu bănuiam că mă vor alege pe mine. Eram absent la cele ce se discuta, îmi căutam de caietele și cărțile, pentru lecția ce venea, că Miron Iosifovici(adică fiul lui Iosif) zise, că ar trebui să alegem un băiat sîrguincios și serios la învățătură. Mă gândeam, că ar fi putut să o aleagă pe Raia Rudei, care era unica fată bunișoară din clasă, dar mai bine pe unul dintre Palii, frate și soră, care venise înaintea mea de la Budăi, sau, și mai bine, pe Iurie Tudosan, care era aproape unicul băiat cuminte, sîrguincios și muncitor din clasă, venit și el de la Inești. sau, poate pe Pavel Taran? Copiii mai buni dintre săteni mergeau în jumătatea rusă a școlii.

Astfel m-am trezit comsorg, adică organizator comcomolist în clasă. Trebuia să strâng niște cotizații, lucru, pe care îl făceam la timp, întrucât comitetul comsomolist mă mobiliza la disciplină, și să fac niște adunări comsomoliste, la care nu știam, ce trebuie să vorbesc, până nu îi întrebam pe cei mai mari, fie pe pârinți, fie pe diriginte, fie pe organizatorul de pionieri – Lenuța Berioza- fie pe responsabilul pentru clasă din partea comitetului comsomolist al școlii. Dar cel mai competent era șeful secției de ideologie al comitetului comsomolist al școlii Vova Tâchinovschii.
În anul următor Vova Þâchinovschi, șeful secției de ideologie a comitetului comsomolist și cu Tania Becker, care fusese realeasă pentru al doilea termen ca secretar al organizației comsomoliste din școală la alegerile din toamnă mă invită să devin membru al comitetului comsomolist al școilii. Eu mă opuneam, dar ei insistau, până nu m-am ales cu porecla de "comisar".

Astfel, am devenit membru al comitetului comsomolist, în detrimentul matematicii, fizicii, care îmi plăceau cel mai mult. Câte odată nu știam cum să mă eschivez de la ședințele comitetului și diferitele însărcinări, pe care mi le agățau. Era mult mai interesant să călătorești la olimpiade, decât să controlezi activitatea celulei comsomiliste dintr-o clasă. La anul următor, după ce am câștigat câteva olimpiade raionale, am luat premiul doi (întâi nu s-a decernat) la olimpiada republicană de matematică, Þâchinovschi și cu Becker insistă să ocup locul de secretar comsomolist al școlii. Eu m-am opus categoric. Le-am spun, că din cauza comsomolului am amețeli, iar din cauza activităților comsomoliste de după lecții nici nu mă alimentăz la timp și am făcut avitaminoză. Nici nu vreau să aud de comitetul comsomolist. Pe mine mă interesează alte lucruri. Ei nu cedează, fac demersuri pe la diriginte și părinți.

David Gitseleievici, când mă gândesc la dumneata, î-mi vine în gând, cum nu mai ferit de comsomolul ăsta? Poate mai câștigam un premiu la olimpiada republicană de matematică? Așa, iată că am vizitat doar Chișinăul în acel an. Adică, nu am făcut mare lucru la olimpiadă. Nu întâmplător ne venea nouă, adică mamei și mie, să plecăm înapoi la Căzănești, la Vasile Condratievici Dorofei, la Grigore Dimitrievici Talpă, moș Grișa și Tărcuci, la Dimitrie Minovici Drăguțan. Chiar mai vreau un doi și ocară de la Vasile Condratievici, chiar mai vreau să stau o ziulică întreagă flămînd de rușine, chiar mai vreau o palmă de la tata pentru scăldat neregulamentar, char mai vreau la Mirciulică Gandrabur și Iulia Clementovscaia. Să mai cântăm din acordeon și să ne mai scăldăm în Răut pe pietroaiele de la vale de hidrocentrală. Oare ce au pietroaiele cele, că mă ademenesc până în prezent? Să mai facem câte un meci de fotbal sau de-a țurca cu chibiții din mahala. Numai fără comsomol...Oare ce are stadionul cela din Căzănești, că mă îmbie și pănă astăzi?

Astfel, în 1969 toamna anului 1969 m-au ales secretarul organizației comsomoliste de la școală. Trebuia să fac adunări nu mai rar de odată în lună, sau cel mult nu mai rar de odată într-o lună și jumătate, să predau cotizațiile la comitetul raional a comsomolului. Cei din clasa mai mare din târg : Coliță Buruiană, deacu mă și poreclise “comisar”
- Uite , că vine comisarul.

De fapt,și el și ceilalți dintr-a 10, nu spuneau acest lucru cu răutate, tot cineva trebuia să vină după cotizații. Volodea ne îmbia la scăldat iar mai apoi la pescuit, dar Boria Sasu se eschiva, el prefera schiurile și atletica ușoară.
Adunările adunau lume, mulți le luau în serios, alții râdeau, alții le neglijau. Nimeni nu vroia să facă rapoarte. Născoceam. Ba mă “inspiram” dintr-o carte de științe sociale, ba găseam ceva la bibliotecă, ba o rugam pe secretarul de partid a școlii Vanda Mihailovna Trunina să mă ajute. Vanda Mihailovna, profesoara de rusă și secretarul organizației de partid din școală, o femeie de altfel drăguță, dar tot atât de tenace în activitățile politice, era prezentă la toate adunările comsomoliste.


Într-o bună zi, David Bronștein, profesorul de matematică și noul dirigine, îi pune un "5" lui Hangan, că arde toată clasa de invidie. Nici Paliii, nici Tudosanii nu iau nota maximă ușor, da uite că Hangan... Hangan răspunse bine, poate pe un 4 foarte bun, însă profesorul îi puse "5". Am stat după accea puțin pe gânduri și am înțeles, că Bronștein încurajează minoritatea necomsomolistă. Ceea ce vorbește despre curajul lui Bronștein. Dacă presa raională, radioul, alte mijloace mass-media îi încurajau pe comsomoliști, apoi Bronștein, nu s-a temut să-l încurajeze pe unicul necomsomolist din școală.
- dacă ai fi muncit ceva mai mult, ai fost printre cei mai buni din clasă, și poate și din școală, - îi spuse Bronștein.

Ca idee, s-ar putea găsi notele lui Hangan în arhiva școlii, ca să vedem, cum îl apreciau profesorii în funcție de apartenența la partidul comunist?

Sigur, că îmi amintesc foarte viu toți profesorii de la școala din Telenești și nu aș putea să nu spun cuvinte bune despre Ștefan Dumitru Guțu ( Stepan Dmitrievici îi spuneam pe atunci), care era un chimist foarte bun.

Într-o bună zi după scăldat, trec pe la librăria din orășel, pe care o vizitam adesea și vînzătoarea î-mi spune, că nu poate vinde cărțile. Avea cărți foarte multe și bune, dar nu se vând. Nu sunt solicitate. Atunci î-mi veni ideea să organizez o loterie. Elevii nu trec pe la librărie. Cărțile nu se vând. Noi cumpărăm bilete a câte 50 de copeici, iar câștigul maxim este de 20 de ruble. Cu 20 de ruble puteai să cumperi mai mult de 10 cărți. Depindea de volumul cărții.

După loteria ce s-a terminat cu vînzarea a peste 1000 de cărți, am fost decorat cu insigna "Prietenul cărții" și premiat cu o călătorie la o întrunire a amatorilor cărții la Bender, care a avut loc la Combinatul de mătăsuri din acel oraș, care dispunea de o sală somptuoasă de spectacole.
Dar cel mai important eveniment, care avu loc an în anul 1970, în primăvară, fu Congresul al YIII-lea al comsomoluluui din republică, care se ținu la filarmonica din Chișinău, și la care am fost delegat fără să insist prea mult.
Ceea ce a fost cu adevărat interesant- prezența cosmonautului Gorbatko și în sală, și chiar la restaurantul, unde ne alimentam.
Ca moment politic, evenimentul a fost interesant prin confruntarea între Secretarul I al Comsomolului din republică Petru Lucinschi și Primul secretar al Partidului Comunist Ivan Bodiul. Bodiul a criticat aspru organizația comsomolistă a republicii, vizându-i de mai multe ori mai ales pe Lucinschii și Ustian. Luchinschii, totuși nu s-a puierdut cu firea. Într-o pauză a ieșit în fața cortinei și i-a indemnat pe participanții congresului să cânte împreună cu el câteva căntece populare. "Aseară vântul bătea" și încă căteva cântece în interpretarea lui Lucinschi au adunat aplauze și bucuria participanților, dintre care foarte mulți erau de la țară. Pauza se întinsese destul, aproape de o oră. Într-un moment mi se făcuse frică pentru Luchinschi. Credeam, că va avea de suferit. Nu știu, cum a reușit să evite neplăcerile, ce urmau să vină de la foarte severul Bodiul. Acela putea să-l sugrume. Între delegații congresului se iscase discuții în culoare pe tema conflictului iscat între comsomol și partid.

Pe drum de la hotelul de pe strada Kiev (actualmente școală de muzică pe strada 31 august 1989) pînă la filarmonică discutam în șoaptă conflictul. Părerile erau împărțite. Unii spuneau, că Lucinschi va avea dificultăți, alții - că Lucinschi are susținere la Moscova, și nu se prea teme de Bodiul. Adică, se teme, dar are și susținere. Aceasta a fost unica dată, când l-am văzut pe viu pe Bodiul, care era mic de statură, inexpresiv, vorbea doar rusește, însă cu accent sudic. Se vedea, că nu este rus sadea. Nici odată, la televizor sau radio, și, cum se vede, și la tribună, nu lăsa impresii profunde în conștiința ascultătorilor sau a telespectatorilor. Dar repercusiunile cuvântărilor lui, ale vizitelor sale cu controale prin republică erau fatale. Urmau eradicări, schimbări de cadre, "măsuri drastice", cum spuneau unii.
Mie mi se pare, că acest conflict între Luchinschi și Bodiul nu este nici pe departe elucidat. Ambii sunt români de origine, deși cel de al doilea este transnistrean, însă tot Bodiul- românofob sadea. Ambii au excelat la distrugerea și devastarea bisericilor. Biserica din Telenești a fost demolată în vremea, când Ustian era secretar la comsomol la Telenești. Bodiul, însă, a avut mai multe succese, ba chiar mult mai multe succese în economie. Republica, în vremea lui Bodiul, era pe locuri fruntașe și în industrie și în agricultură între republicile sovietice. Asemenea înălțimi în economie Republica Moldova nu le-a atins niciodată. Nici până la Bodiul și nici după.

Însfârșit vine ultimul an de școală. Riscam să râmăn in continuare secretar. Nu știam cum să scap de belea. Însfîrșit î-mi veni ideea. Trebuie să mă îmbolnăvesc. Cu atât mai mult, că în primăvară făcusem avitaminoză. Aveam toate motivele să nu merg la adunarea de realegeri. Am mers la medic și m-am plâns, că am slăbiciuni și moleșeli. Medicul m-a crezut și mi-a făcut buletin de boală. Am stat acasă până nu a trecut adunarea. Secretara de partid umbla nițel furioasă, că nu găsea înlocuire. Nici nu știu, cine a venit în locul meu. Se pare, că venise o fetiță cu două clase mai mică, Lidia Taran. Am scăpat de belea.

În schimb am reușit să mă concentrez asupra matematicii și fizicii, să câștig o olimpiadă republicană la fizică și să plec la olimpiada unională la Novosibirsk, în orășelul academic.

Nu am mai dat prin comsomol, până hă-ăt nu am revenit din nou în Moldova. Nu întâmplător spun unii, că moldovenii sunt mai comsomoliști decât rușii. Iar argumentul basarabenilor era următorul: dacă omul a venit din Rusia, atunci trebuie să fie neapărat comunist, sau cel puțin un comsomolist exemplar. Lucru, care nici pe departe nu este confirmat de viață. Chiar după întoarcerea din Moscova am refuzat pentru a doua oară să intru în partid.