Mi-a dăruit-o într-un gest, poate inconștient, de generozitate. Violet, lila și argintiu. Argintul strălucește, violetul te face să vezi unde nu e lumina, lila îndulcește și îmblânzește... spunea.

Aveam să merg la o nuntă. A și fost o nuntă cu miri frumoși și fericiți, cu perechi îndrăgostite. La masă nu aveau piersici. Era o sâmbătă răcoroasă cu soare apunând, gara mică din apropiere, pustie. Era vânt, tutunul de pipă s-a aprins abia la al treilea chibrit, dar curând rotunjimile ei, în palmă, erau fierbinți. De fier șine lucioase de tren. La sfârșit am avut răbdare și am curățat pipa după toate regulile artei. Halta pustie, podul parcă părăsit, mici grădini.

Întors, țineam din nou, mereu, mâna stângă în buzunarul hainei. În jurul degetului înfășurată ascuns, eșarfa ei.