pe bunică-miu l-au adus de sîmbătă în oraș. apa intrase în șopron. a tot crescut pînă a ajuns la ferestre. norocul lui a fost că n-a avut animale. doar cîteva găini prăpădite și năpîrlite care scoteau ciocul din apă de parcă ar fi fost niște periscoape de submarin. și cîinele a schelălăit pînă l-a acoperit apa.

n-am putut să-ți răspund atunci. iar concluzia ta logică a fost că am pe altcineva. e mai simplu să crezi asta, nu? da draga mea, îți pare rău că ai făcut sex fără prezervativ îți pare rău că ai dat peste mine. da draga mea. te-am înșelat. cu apa asta care de trei zile nu mai vrea să iasă din mine din case din fîntîni și din gropile morților. nu mai avem unde să ne îngropăm morții. dacă sapi pămîntul te dă afară acolo doarme apa. și noi unde dracu să ne punem morții? în cer?

sîmbătă noapte s-a dat ordin de evacuare. m-am rătăcit de mașină. printre oameni. știi ce înseamnă să vezi în miezul nopții sute de oameni înșirați la picioarele plînsului? asta e noaptea în care sînii au secat și toți pruncii au îmbătrînit deodată. asta e noaptea în care toate casele au scuipat oamenii și toți oamenii erau iona rugîndu-se de un dumnezeu să-i mai lase o vreme în viață. dar dumnezeu asculta o filarmonică dirijată de celibidache.

duminică. trecem prin apa care s-a revărsat pe șosea. nu vedem drumul mergem la ghici. totul e un vuiet în jurul nostru mi se face frică. îmi vine să-i spun șoferului să ne întoarcem poate torentul ne ia naibii și ne duce în mijlocul siretului. poate ar fi mai bine așa. ultima dată cînd stăteam în cișmigiu îmi spuneai că totul s-a terminat iar eu mă sufocam ca acum. am plecat din gara de nord pulbere și pe tren îmi doream să-mi pocnească un vas de sînge să-mi țîșnească sîngele pe gură pe urechi. să rup toate digurile și să mă vărs înspre moarte. ca acum. în loc să scriu despre morții mei scriu despre morțile altora. în loc să am grija de ai mei am grijă de alții.

ajungem pe pod. cobor simt podul cum se clatină ca puntea unei corăbii. picioarele îmi tremură. mă apropii de balustradă paralizez cu aparatul foto în mînă. privesc năuc torentul și nu mă gîndesc decît la faptul că poate se deschide apa și o creatură de mîl o să ne înghită. un polițist urlă disperat la noi să nu staționăm pe pod.

duminică noapte încă un ordin de evacuare. militarii merg cu barca pneumatică au de salvat niște oameni refugiați în turnul bisericii. apa a ajuns pînă la dumnezeu. dealul e plin nu se vede clar care e om și care e animal. toți dorm laolaltă și dealul îi înghite înaintea întunericului. exact în momentul ăsta ai ales să pleci. uite vezi? rîd nu mă doare nimic. ai luat-o razna iar fără motiv. ca în cișmigiu ca în gara de nord cînd am plecat pulbere dar o parte din sîngele meu a rămas acolo pe peronul 11. îmi vine să mă piș. mă desfac atent la fermoar mă piș în apa care șerpuiește printre picioare.

sînt ud pînă la oase. mă descurc cu greu prin apa care îmi ajunge la piept. ce dracu fac eu? îmi tot repet că nu se merită să mori pentru o poză curentul aproape că mă dă jos din picioare. oare ce-ar fi să mă las în apă și să nu mai ies niciodată la suprafață?
mi-e prea frică de moarte. ba nu. sînt lucruri mult mai rapide ca moartea. ca de exemplu un mail de adio fără să ai habar de ce. că nu ți-am răspuns la telefon și pentru tine asta e un motiv suficient să crezi că mă culc cu alta. da draga mea fac sex cu apa asta vezi? mă mușcă de piept intru în ea cu furie ca atunci cînd intram în tine în căminul din brîncoveanu. în sfîrșit.