Pe veranda….

Mi s-a intamplat sa mai petrec o seara de vara in casa parintilor mei! De la varsta de 15 ani si ceva, plecat fiind definiv in cautarea rostului, am ramas doar musafir in casa parinteasca. Barbatul de 37 de ani se transforma in copilul de 5 sau 6 ani, zburdalnic, neastamparat, pus mereu pe shotii. Parintii spre fericirea si incantarea mea inca mai exista, mai albiti,mai adusi de vremuri si de munci si mai sovaitori,poate chiar pisalogitori……..
Inserarea ma alinta cu o adiere racoroasa si miros de casa taraneasca, ce-mi provoaca dulci aduceri aminte, asezandu-ma pe ganduri ca in fata unui tablou de familie. Orasul nu e atat de departe, dar e suficient de indepartat ca sa nu-mi tulbure linistea cu agitatia si forfota lui.
In lumina lunii ce-si joaca v-ati ascunselea perpetuu printre nori, intrezaresc verdele frunzelor de vie ce acopera curtea, iata ca si-au recastigat prospetimea, admir increngatura intortocheta, din veranda observ cum au capatat o aureola delicata, cruda.
Incerc sa redescopar siropul perelor cu miez rosu ce odiniora il savuram cu o lacomie ceremonioasa din perii care acum nu mai exista si pe care doar eu ii mai vad si le simt gustul dulce dar amar.
Copilul din mine, visitor, strengar, se plimba cu pas saltaret si privire zburdalnica, prin curtea luminata de stele....ma priveste cu regret..... imi face cu mana,il urmaresc nemultumit ca nu ma pot alatura chemarii lui, prea multe vise,si prea grele amintiri ma tintuie-n loc.Mi-as dori sa-i spun s-astepte, insa e prea tarziu,in doar cateva clipe va fi si el matur.
Chicotitul lui ca un ecou, taie tacerea noptii, tulburand linistea din sufletul barbatului ghemuit cu barbia in causul palmelor, asezat pe veranda ascultand greierii. E liniste tipator de galbena, chiar palida, o liniste ce ma traspune intr-un schimnic al propriilor mele ganduri. Din cand in cand din peri imaginari din fata mai cade cate un fruct inca necopt, spargand linistea in ciuburi.Undeva printre crengi si palcuri de frunze se aude vaietul unei cucuvaie,o alta ii raspunde de pe alta creanga….
Peste fantana si liliacul din coltul gardului, se aud pe ulita copilariei mele ce altadat era mai curata pietruita decat acum asfaltata, tinerii ce se distreaza zgomotos. Dintr-o
masina se aude ceva ce suna a manea, si aburul copilariei se risipeste. Pe scarile verandei, greeri inventand mereu alte compozitii incanta auzul barbatului cazut pe ganduri cu barbia in causul palmelor.
I.P.B.iulie