Am două prietene fidele, două ființe frumoase, extrem de elegante și rafinate, cu stil și cu prezență uneori copleșitoare. Inteligente, din scaunul liderului, mă presează cu idei, sfaturi, soluții, atitudini, uneori îmi umblă în cele mai adînci secrete pe care nu mi le-aș povesti nici mie... Nu știu exact cînd și unde le-am întîlnit. Parcă au dat buzna, dar le bănuiesc că sunt cu mine dintotdeauna.
De ce vorbesc așa de frumos despre ele, este pentru că am spus că-mi sunt prietene.
Dacă aș fi spus că-mi sunt dușmance, mi-aș fi deșertat sacul cu deșertăciuni pe care îl duc pe umăr în permanență( ca o Evă ce sunt), dar de care vreau să mă descotorosesc.
Deci ca să nu mă abat de la subiect, trebuie să mai spun despre ele că au intrat în viața mea împreună și nu pot să le desprind una de alta.

Aș fi putut să aleg uneori să beau o cafea cu doar una din ele. Dar slabă, cedam și niciodată nu m-am dat înapoi de la a spune, sigur, ești invitată, cînd cealaltă mă apostrofa că am uitat să o invit.

Într-o zi le-am lăsat un mesaj:” Fetelor, voi știți că a vă desprinde una de cealaltă, nu a fost niciodată punctul meu forte, trebuie să recunosc, dar nu cu oarecare umilință și cu un fel de mîndrie, ca și cum aș spune că datorită vouă am învățat să-mi hrănesc sufletul cu hrană mai bună sau l-am păzit de otravă. Cînd am început să scriu, îmbinarea voastră mi-a venit perfect, parcă m-am completat cu voi definitiv.
Tu, Realitateo, m-ai luat de-o mînă, tu, Ficțiuneo de cealaltă și voi știți cum am început noi să alergăm ca nebunele prin spațiul virtual.
A venit timpul acum să fac un maraton și îmi doresc să-l fac pe cont propriu.
Mi-am cumpărat fără știrea voastră o pereche de pantofi de alergat pe care nu vă invit să-i probați, mi-am scos toate bijuteriile care îmi aminteau de voi, mi-am șters de pe față toate spoielile colorate, de care nu aveam nevoie, pentru că pielea mi s-a făcut foarte frumoasă
( probabil și de la naștere) și uite acuma, sunt gata de start.

Ups, mi-am scos și etichetele de pe haine. (Sunt toate noi. Nimic la mîna a doua.)
Aveți grijă de voi. Vă iubesc. “

Azi mi-au venit în vizită amîndouă. Realitatea mi-a zis că o să trec cu bine maratonul.
Ficțiunea mi-a spus că-l voi cîștiga cu sprint. Am rîs de ea, i-am turnat o cafea, am sărutat-o pe frunte și i-am zis.

“Tot ce contează este să parcurg tot drumul. Și să nu uit. Să nu uit atunci cînd e greu. Cînd durerea e cumplită. Să nu uit că mă trece linia doar Credința. ”



PS: Nici n-am apucat să termin și cine credeți că era la ușă?

Le-am făcut cunoștință și am ieșit toate patru, eu să mă antrenez, ele să mă încurajeze.