ți-aș cere să stingi Lampa aia pe care o ții deschisă zi - noapte spre confortul tău și numai al tău, aș prefera să aibă un scurt circuit chiar acum!

îmi imaginez un cutremur petrecut cu tine, unul devastator, o să te întrebi chiar în clipele alea, totuși nereușind prea bine să îți păstrezi echilibrul, apoi o să mă întrebi ce îmi trece prin minte legat de situație (încerci să pari echidistant, neutru și profesionist, ca de obicei, deși știi că de data asta nu merge): spaima ta, îmi trece prin mine, mi-o doresc - o să spun legănat, ca fiind cea mai bună pildă de autenticitate (sînt un vampir de reacții)

sigur că nu vor fi întrebari, va fi doar frica, unic raspuns

“conform ultimelor date, pagubele materiale se ridică și nu sînt pierderi de vieți omenești, o pisică a rămas surprinsă de panica stapînei, raniții au fost depuși în afara oricărui pericol, iar faliile s-au reașezat”; “alo, Mama? ești bine, și Tata? bine și eu. Plasma? Masina? alo? nu te mai aud… alo? alo?...”

Furia se suie pe acoperișul cel mai înalt și se uită de jur imprejur: nimic, nimic, nimic! - idee pentru Furie: acoperișul nu e un bun observator; Frica se face mititică în mușuroi și se zgîiește: vai, vai, vai! – idee pentru Frică: mușuroiul nu e potrivit ca martor

intru în joc și mărturisesc: a fugit linia de plutire, asta e tot ce s-a întîmplat, ce voluptate însă! mai departe? mai departe cade lampa, sfîr-sfîr-poc, ia foc măsuța, sar, te salvez aruncînd cuvertura peste Tot, Totul se stinge în consecință

un nou început - la fel cum, pe data de 4 martie, în copilărie, urzicile au fost iremediabil compromise (coincidență? oricum, placută amintire!)

sîntem Noi, acum, fara interpuneri, suprapuneri, contrapuneri, în sfirșit.