Viața e un povîrniș,
merge foarte ușor la urcuș,
însă și la coborîș,merge repede,
Atunci cînd îi privești vîrful te simți fericit,
păcat că o dată ajuns sus pe creastă,
zărești dintr-o dată cealaltă parte,
care e coborîșul și sfîrșitul.
În felul tău de-a fi,ești veșnic nemulțumit.
În felul tău de-a fi,nădăjduiești atîtea lucruri pe care nu le vei putea realiza niciodată.
Spune-mi omule ce aștepți de la viață?
Dragoste?cîteva îmbrățișări și apoi să rămîi neputincios.
Bani?,ca să te îmbuibi și să urli nopți întregi în ghearele dezmățului.
Glorie?La ce bun dacă nu o poți culege iubind.
Iar la urmă?La urmă tot moartea.
A,...tu nu înțelegi acest cuvînt,dar simți cum te macină ca un animal rozător,lent dar sigur,desăvîrșind astfel groaznica operă de nimicire a întregii tale ființe,pas cu pas ,clipă de clipă.
Nu fugii,nu ai unde să te ascunzi!.După religie?În spatele promisiunilor ei naive și de o puerilă credulitate se ascunde tot moartea. Încearcă să înțelegi,pentru că există un înțeles în tot ceea ce face ea.Păcat că va fi ultimul lucru pe care-l vei înțelege