E prima noapte in care nu pot sa dorm. Au trecut ore in sir si eu pe tavan cu ochii pironiti privesc. Ciudat lucru, imi trec prin minte tot felul de idei, crezand ca niciodata nu pot gandi asa ceva. Dintr-o data am devenit un creier care poate gandi ce nu s-a gandit pana acum. O multitudine de lucruri din diverse domenii se potrivesc ca intr-un imens puzzle, pe care, se pare ca am gasit cheia care-l compune in infinitatea si complexitatea lui. In mintea mea parca se aduna mintea tuturor filosofilor, psihologilor, sociologilor si nu mai stiu eu cui. Ma tot intreb de unde aceasta complexitate in gandire, de unde acest algoritm atat de incalcit imi zboara cu viteza luminii prin milioanele de sinapse neuronale interconectate intr-o imensa panza de paianjen organica, prin care circula molecule necunoscute cu structura indescifrabila. De ce aceasta complexitate a gandirii umane, care se desfasoara numai in cateva sute de grame de masa organica structurata de nu-stiu-cine si nu-stiu-cum in asa zisul creier? Cum poate o carne viscerala sa dobandeasca aceasta functie ce se imaterializeaza, intr-un univers biologico-fictional virtual? Nu putem cuantifica gandirea, nu o putem masura cu nici o unitate de masura, atunci ce este ea? Cum ne-o putem explica? Putem oare gandi gandirea? Gandul ma duce catre o origine incerta. Care este originea gandirii?
Gandirea este o multitudine de plasmuiri paradigmatice ce i-au nastere din logici paranormale inexplicabile, cu origini ambigue organice si spirituale. Dintr-o masa de tesut organic ce se degenereaza cu trecerea timpului se naste gandirea care pesista dincolo de aceasta constitutie carnala. Cand noi ca oameni nu mai existam, gandirea ramane undeva atarnata de un creier universal imaterial. Faptele noastre nu sunt de fapt decat materializarea gandurilor imateriale. Gandirea este imateriala dincolo de structura organicista, ea este eterna, intr-un univers imperceptibil fiintei umane. Ea exista mereu acolo si atunci cand suntem plasmuiti ca oameni suntem legati prin punti neconstientizabile la imensitatea gandirii. Retele imperceptibile fac aceasta conectare, iar cand ele nu mai exista, noi incetam sa mai existam ca fiinte. Gandirea este codul genetic al existentei fiintiale ce determina plasmuirea fiintei umane de la origini pana la moarte. Este coloana vertebrala a intregii existentialitati fiintiale.
Infinite retele bio-organice, moleculare si genetice fac posibila existenta fiintei in universul gandirii. Suntem o structura de o complexitate imposibila, creata de forte imperceptibile, intr-o amestecatura dintre existenta si non-existenta.
Universuri paralele de lucruri, obiecte, ganduri se materializeaza prin sinapsele neuronilor mei si asta neincetat intr-o frenezie haotica, nebuneasca, incontrolabila. Ce univers infinit de explorat, incontrolabil creat parca dintr-o creatie in creatie, intr-un mod ciclic negeometrizabil, ce se zbate in moleculele informationale ale retelei infinite, eterne ale neuronilor cerebrali, infinit de microscopic ce firavi isi intind legaturile dendritice si axonale in fractali haotici ce se divid pierzandu-se metafizic in infinit si se afla in cutia craniana, bruta, tare, inchisa ermetic ce tine in cusca aceasta magnifica plasmuire geniala ce zboara libera in lumi imaginare infinite ce dobandesc libertate in complexitatea profunzimii si nu in largimea ei.
Intr-un spatiu asa de mic ca dimensiuni salasuieste un intreg univers ce se ramifica si nu-si inceteaza niciodata expansiunea. Infinite milioane de bing-bang-uri i-au nastere in magnifica lume a gandirii la fiecare secunda, milionime de milionime de secunda.