„este aici eminescu, Doamne, așteaptă să fie primit, spune vocea micuță cu inflexiuni bucovinene, ce venea dinspre lumina albăstruie ce plutea difuză peste silueta mânăstirii putna, a venit de atât de demult și așteaptă aici la picioarele puterii Tale atât de răbdător, Eu l-am chemat, de fapt, tună vocea puternică, dar am avut nevoie de un răgaz să-mi orânduiesc gândurile ce-i sunt destinate, a așteptat cuminte Doamne și văd pe fața lui că ar mai aștepta încă o veșnicie, să nu întindem totuși coarda sfinte ștefane voievod, el este stabilit să mi se înfățișeze astăzi și nu în negurile vremurilor, bun avocat îi mai ești tu, Doamne mi-e milă de suferințele lui, de frângerile pe care chipul lui tragic le scoate la iveală precum lasă vântul pământul înghețat dezgolit de frunzele bătute chiar de el, ai ajuns și poet voievodule precum aud, sunt un nimic față de el Doamne, sunt o infimă parte din sufletul moldovei pe care el a adus-o aici, ștefane știu ce vrei, știi că puțini oameni au primit de la Mine suprema literă, știu Doamne și îndrăznesc să te înfrunt cerându-ți-o pentru eminescu, fie, să se numească Eminescu.
Și de atunci în cea lume toți l-au numit Eminescu…”