Admiram albul zidurilor din camera care ma gazduia deja de 2 zile.Mi se perindau prin fata ochilor toate momentele in care statusem singura in camera mea,izolata de toti cei pe care ii indrageam,izolata de EA...Imi parea ca imi este de ajuns calmul camerei si EA...Dar eram prinsa in joc,nu puteam si nici nu vroiam sa ies,respectam regulile cu sfintenie,ma repezeam ca intr-o cursa,imi placea sa fiu subjugata de placerea trecatoare si de durerea de dupa.
Revizualizam trupul meu inert care se plimba prin camera,in prima zi de sevraj...Eram eu,tulburata,cu minta numai la secunda de extaz,la pasul pus in Rai...Imi doream iar si iar,dar hotarasem singura sa nu mai ating fructul oprit,sa refuz dulcele amar al heroinei.
Mi-era greu,inlaturasem toate ispitele.
Inchisesem usa si cheia o aruncasem pe geamul pe care ulterior l-am batut in cuie.Vroiam sa nu mai am contact cu lumea,vroiam sa gandesc totul in amanunt,sa judec cu inima,sa imi las creierul in repaus,sa ma gandesc la cei pe care ii raneam facand ceea ce hotarasem sa numai fac.
Fiecare celula ma durea,iar in tavan cedeam figuri distorsionandu-se,rugandu-ma sa renutn la izolare si sa ies in strada dupa o alta doza,sa imi inlatur suferinta...
Vroiam sa ma autodepasesc, sa fiu mai puternica decat totul,dar la fiecare clipa simteam impulsul de a ma ridica spre geam...Mecanizata,ma ridicam,dar reveneam in coltul meu dupa ce ma trezeam din somnul ce ma patrona.
Zilele treceau ca ani,iar la un moment am simtit cuma desprind de trup,de lume,exact ca in clipa in care imi administram heroina.
NU!Am strigat din rasputeri!Am deschis ochii.M-am vazut intr-o camera alba,intr-un pat alb.Murisem?Mi-am atins corpul albit si el si la inchietura mainii drepte am simtit un mecanism specific spitalelor.
In mod normal,uram tot ce tinea de acei oameni mult prea calmi,atotstiutori,imbracati in albul cel dintotdeauna,dar acum ma bucuram ca ma gasisera si eram sigura ca aveau sa ma vindece si sa ma ajute sa redevin persoana pe care eu o ascundeam atunci cand imi injectam heroina.
Ii ascultam,primeam vizitele familiei,ale prietenilor,imi promisesem sa continui scoala,sa nu mai fac nimic din ce ar putea sa imi stirbeasca demnitatea la care tineam mai mult ca la orice.
Vroiam sa ies pe strada,sa abordez fiecare persoana in parte,sa le explic toate riscurile pe care le implica consumul de droguri,dar eram sigura ca nimeni nu avea sa ma asculte,sau macar sa ma ia in seama.
Eram sigura pentru ca si eu ii ironizam pe acei voluntari care imparteau pliante si care imi vorbeau de ceva ce eram sigura ca nu voi face niciodata...