agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4270 .



Fapta lui Moș Crăciun
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [everywhere ]

2008-12-14  | [This text should be read in romana]    | 



Ionuț aștepta acum în fața magazinului „Măcelărie” ca mama lui să iasă cu plasele pline odată. O bătrână își lăsă plasele pe asfalt și se așeză pe bancă.
- Câți ani ai tu?
- Nouă.
- Și o aștepți pe bunica?
- Nu, bunica nu mai e. Mai am doar un bunic, bunicile și un bunic au plecat de lângă noi.
- Adică au murit sau au plecat în afară?
- Mama spune că va fi o perioadă mai lungă când nu o să-i văd. De altfel eu nu am petrecut mult timp cu ei, deci perioada asta nu o simt prea lungă.
- Așa e. Cu cât stai mai mult cu ei, cu atât le simți lipsa apoi, dar vizitele rare și scurte nu fac decât să-ți ofere puțin atât cât ai nevoie și apoi să te lase liniștit la locul tău.
- Uneori văd când vin bunicii colegilor mei să-i ia de la școlaă și mă uit în curte după ai mei și nu îi văd. Ei mă cheamă să merg cu bunicii lor pe drum că seara drumul pe lângă cimitir e periculos. Rămân câteva minute după terminarea pauzei pentru clasele mari să văd dacă vin bunicii. Mama nu mi-a spus când o să vină.
- O să mai dureze o perioadă. O să-i vezi sigur într-o zi. Așteptarea și răbdarea nu fac rău nimănui, ci dimpotrivă te pregătesc pentru viață, te fac să-ți descoperi limitele tale de om.
- Eu nici nu văd bine la distanță și dacă au venit în curtea școlii nu i-am putut vedea, și probabil a plecat supărați că nu am venit...
În mintea lui Ionuț acum se înfățișa bradul de Crăciun, globurile noi care luceau și așteptau să fie puse în brad.
- Azi după Moș Nicole, mă pregătesc cu mama să facem bradul.
- Da, de azi se poate împodobi bradul. Am auzit prin oraș că deja se cântă colinde.
Prin fața ochilor lui Ionuț se adunau acum colegii lui cântând colinde. Patru băieți și o colegă se aliniaseară pentru repețiile finale din sala de sport a școlii. Doamna profesoară de muzică i-a aranjat astfel încât fata să fie la mijloc și cei patru de-o parte și de alta. Vocile lor se auzeu cristaline.
- Mă duc la serbare.
- Ce serbare?
- Școala noastră organizează o serbare pentru cei bătrâni și pentru nepoții lor. Vine și Moș Crăciun. Bătrânii au cerut o bomboană și o floare.
- La tine vine?
- A venit deja.
- Cu cât creștem mai mult și prindem experiență, cu atât ne dăm seama că a recita în public sau a cânta are o importanță mai mare cu cât îmbătrânim cu atât responsabilitatea felului în care interpretăm crește...
- Dumneavoastră nu ați mai putea cânta acum pe scena școlii?
- Nu. Când eram și eu de vârsta ta în școala din satul meu mereu participam la serbări. Odată ce am ajuns aici la oraș mi-am dat seama că am alt rol. Rolul meu pe măsura ce creșteam aici era mai greu. Într-un oraș mare și la o vârstă trecută de copilărie îmi era rușine să mai apar la evenimente publice. Când apari în fața unor oameni știi cine ești, ce faci și ce poți și nu mai poți să apari așa cu inocența de copil și cu indiferența lui.
- De ce?
- E mult mai greu odată ce înaintezi în vârstă și treci prin anumite etape să apari în fața unora cu indiferența unui copil, cu nrpăsarea lui copilărească. Și oricum după o vârstă pierzi inocența aia naturală oricum.
- De ce?
- Pentru că așa e să fie. Sunt lucruri pe care nu le înțelegem dar pur și simplu se petrec, sunt procese la care căutăm explicații, dar ele se desfășoară fără să ne întrebe pe noi dacă pot și fără să ne ofere portițe de răspuns.
Copii cântau acum mai tare în sala e sport și Ionuț privea mirat să vadă pașii lui Moș Nicolae. Moșul în fiecare an a avut alt glas, dar îmbrăcămintea la fel.
- E frumos să crezi în vise și mai ales în cele ale copilăriei. Eu odată am văzut-o pe bunica mea cum se
îmbrăca într-un costum roșu. Eram puțin mai mare decât tine atunci. La mine Moș Crăciun venea în fiecare an îmbrăcat altfel. Apoi am aflat că erau ani în care clopotarul satului se îmbrăca în costum și venea pe la casele unde nu mai erau tați sau bărbați care să facă asta. Bunica mea tocmai se pregătea să îmbrace costumul roșu și să-și lipească vată la bărbie când am deschis ușa. De atunci nu l-am mai văzut pe Moș Crcăciun.
- S-a supăr înseamnă și ca pedeapsă nu a mai venit. S-a supărat Moș Crăciun într-adevăr pe Dumneavoastră? Poate că din cauza asta se va supăra pe toți copiii...
- Nu, nu nu poate fi adevărat. Moș Crăciun îi iubește pe toți copii. Am fost un copil cam năzdrăvan ce-i drept. Nu prea o ascultam pe mama. Altădată răscoleam printre hainele ei și găsisem frumos ambalat în hârtie mov creponată un pian din lemn roșu și i l-am arătat mamei. Nici în anul ăla nu a venit Moș Crăciun.
- Pentru că Moș Crăciun vine la cei cuminți, care îi scriu scrisori lungi și lor le face surprize. Nu a venit nici mai târziu decât la alții copii?
- Nu a mai venit deloc. Dar în timp am învățat să fiu eu propriul Moș Crăciun.
- Cum vine asta?
- Să îmi fac singură cadouri din munca mea. Nu am mai așteptat de la nimeni nimic, nici măcar de la mama, nici de la Moș Crăciun. Știam deja de pe parcursul anului ce îmi va aduce Moș Crăciun.
- Dar Moș Crăciun vine oricum, și fără să-i cereți. Dar altora le dăruiați? Nu vă simțeați vinovată că la alții venea Moșul și la dumneavoastră nu?
- Dar nu îmi luam eu cadouri, tot Moșul mi le lua, numai că știam ce să-i cer ca să-mi ofere încă de la începutul noului an. Oricum îi ceream ceea ce știam că putea să-mi aducă, nu exageram.
- Moșul le aduce unora mai mult unora mai puțin?
- Da, în funcție de cât de cuminți au fost, cât de bogați sunt sau nu sufletește.
- A trecut mult de când nu l-am mai văzut pe Moș Crăciun, poate a venit fără să îmi dau eu seama. În vâltoarea vieții multe lucruri importante se petrec dar nu le dăm valoare. Nu ne dăm seama de importanța lor în goana vieții. Treburile zilnice te fură și nu mai observi lucrurile sufletești.
- L-ați văzut pe Moș Crăciun la față? Cum arată?
- Nu l-am vzut niciodată decât în poveștile mamei și mi l-am imaginat eu cum arată. Acum îl văd des în reclame, în afișe. Nu știu cum arată, dar de sărbători îl văd de fiecare dată cu altă înfățișare, în pas cu moda, cosmetizat.
- Eu nu l-am văzut pe Moș Crcăciun niciodată...
- O să-l vezi când o să termini liceul, după ce începi facultatea. O să vezi că un pic din Moș Crăciun se ascunde în fiecare dintre noi.
- Și eu pot fi Moș Crăciun?
- Da. Oricine are suflet bun și îi place să dăruiască, să facă surprize celor dragi. Moș Crăciun știe în primul rând să dăruiască. El se deschide oamenilor cu sufletul lui cald iarna, când afară e frig și oamenii au nevoie de căldură.
- Colegii mei i-au făcut deja lista lui Moș Crăciun. Vor laptop, telefoane mobile, mașini.
- Ei vor învăța în timp că nu contează ce le aduce, ci faptul că s-a gândit la ei, le-a dăruit puțin timp să le cumpere ceva și le-a dăruit un cadou, e mai important decât ce le cumpără. Ei ce vor acum sunt doar tentațiile vârstei și ale lumii moderne. În timp vor învăța să aprecieze gestul, nu lucrul. Dar în realitatea de acum , într-adevăr pentru unii Moșul e mai sărac pentru unii, pentru alții bogat.
- Și bunătatea? De ce pentru unii e mai sărac, pentru alții mai bogat? Nu vine pentru toți egal?
- Ba da, numai că nu toți vrem aceleași lucrui de la Moșul, și atunci el le aduce fiecăruia după dorințe, unii vor mai mult, alții mai puțin.
- Bunătatea lui este pentru toți egală ca și dorința de a ne aduce bucurie.
- Eu vrea să îmi aducă toată familia la aceeași masă în jurul bradului de Crăciun și să vadă cum l-am împodobit. Am și câteva globuri făcute din hârtie și desenate de mine la ora de educație plastică. O să le citesc și câteva poezii. Aș vrea și o sanie că cea veche s-a stricat. Fără sanie iarna trebuie să stau toată ziua în casă în vacanțe pentru că nu pot să mă duc în parc cu prietenii. Ei toți au sănii și eu nu vreau să stau să mă uit la ei. Noi nu obișnuim să ne împrumutăm jucăriile și nu o facem.
- Cum așa?
- Dacă se strică pe noi ne ceartă mamele și nu ne mai iau nimic apoi. Dacă îi spun cine mi-a stricat jucăria tot pe mine mă pedepsește că lui nu are ce să-i facă.
- Adevărul e că și eu îmi amintesc de trecut, de copilărie ca de un adevăr de care încerc să mă feresc, încerc să fug de adevărul de atunci, de copilăria mea. Refuz s-o mă văd față în față. Îmi este greu să mai văd ce am trăit atunci. Îmi este teamă să revăd totul, să văd greșelile și să mă doară acum la bătrânețe ceea ce a fost demult. Sau cine știe, poate m-ar bufni râsul de inconștiențele de atunci.
Bătrâna oftează. Din ușa magazinului se aude o voce de femeie tânără. Ionuț sare de pe bancă direct la sacoșa mamei.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!