Undeva, într-o pădure în care știrile sunt răspândite de o ciocănitoare, în alfabetul morse, locuiește vânătorul plictisit de propria meserie... Uitată în rastel, pușca înfricoșătoare de altădată zace ruginind, acceptându-și în tăcere dizgrația totală, iar cartușele au devenit suporturi nesperate pentru păpădii sensibile. Vânătorul nu mai poate ucide locuitorii pădurii fiindcă și-a dat seama că lucrul mecanic consumat în timpul apăsării pe trăgaci este uriaș dacă privești prin cătare cu sufletul... Spre marea sa mirare, vânătorul primește zilnic vizita căprioarelor cu ochi limpezi, asistă fermecat la jongleriile viezurilor și își răsfață privirea admirând tablourile pictate inegalabil în cozile unor păuni maiestuoși... Această pădure despre care povestesc eu există în fiecare dintre noi. Animalele altădată înfricoșate nu sunt altceva decât gândurile noastre... Dacă vom reuși să ne privim ca printr-o cătare, punând sufletul mai presus de apăsarea pe trăgaci vom deveni vânători împăcați cu natura interioară și vom trăi pentru totdeauna în armonie cu propriul spirit...