În timp ce Will scrijelea cu unghia capacul cutiei, Evgheni își coborî privirea spre podea și dădu scurt din cap de două ori.

- Să mergem, spuse scurt Evgheni.
- Ai aflat ceva? îl intreba Will, ocolindu-l cercetător ca să vadă dacă avea vreun dispozitiv de comunicație.
- Kuroko ne-a chemat la ea, la un ceai. O să fim toți cinci. Shin s-a intors și el, a spus ca va întârzia puțin.
- A, și cum ați vorbit?
- Telepatic, îi spuse Evgheni ridicând din umeri. E o disciplină de bază.
- Aha…, făcu Will. Dacă într-adevar el era al cincilea membru, va avea mult de lucru ca să îi ajungă din urmă pe cei patru.

Evgheni ieși repede pe ușa pe care tocmai intraseră, urmat îndeaproape de Will. După ce străbatură cam o jumătate din coridorul care unea cele două Săli ale Consiliului, Evgheni deschise o trapă în dreapta și se dădu la o parte, făcându-i semn lui Will să treacă. Băiatul se aplecă și se strecură cu ușurință pe sub placă. Evgheni îl urmă și trase placa după el.

- Pe aici e plin de scurtături și de pasaje secrete. Mi-a luat câțiva ani ca să găsesc o mare parte din ele, și sunt sigur că mai există și altele, pe care nu le știu încă.
- Extraordinar! exclamă Will.

Noul coridor era mai lung decât cel pe care abia îl părăsise. Era bine luminat și primitor. Văzând acestea, o mare parte din grijile lui Will dispăru.
Evgheni zâmbi și el, observând schimbarea băiatului.

- Aici sunt camerele membrilor Consiliului, îi explică lui Will. Ale noastre sunt mai încolo.
- Crezi că aș putea să mă așez și eu puțin undeva, să mă odihnesc?
- Desigur. Mergem în camera mea! îi spuse Evgheni zâmbind. Mai avem ceva timp înainte să pornim spre Kuroko.

Străbătură repede coridorul, iar Evgheni se opri în fața unei uși.
Își scufundă degetul mare de la mâna stângă într-un mic recipient care ieșise din perete când baieții ajunseseră în dreptul ușii; amprenta și AND-ul lui au fost acceptate, și tot din perete, de data asta din partea dreaptă, ieși o placă metalică ce relevă un ecran holografic plin de semne pe care Will nu le recunoștea.
Evgheni îl rugă pe Will să se întoarcă cu spatele, apoi tasta codul său. Imediat, recipientul și ecranul holografic dispărură în perete, iar Will se întoarse cu fața și asteptă. Ușa se deschise și Evgheni întinse mâna, făcându-i semn lui Will să intre.

Camera în care intrară era spațioasa și luminoasă.
Will privi uimit in jur. Credea că sala Consiliului fusese impresionantă, dar camera lui Evgheni era cu adevarat …umană.
Primul lucru care i-a atras atenția lui Will a fost nu dezordinea, care nu părea să-l deranjeze pe Evgheni, nici multitudinea de arme de pe peretele din dreapta sa, ci ecranul din fața lui – un ecran mare în care verdele se împletea cu albastru și cu alte culori într-o explozie de viață...

- Așa arăta…?

Evgheni se uită îngrijorat la Will, care fusese hipnotizat de ecran.

- Suprafața. Așa arăta, înainte de ei. Și așa va arăta după ce vom câștiga, spuse încet baiatul.

Will păși spre ecran, hipnotizat în continuare de ceea ce vedea. Își lipi o mână de partea de jos a ecranului, în marea de verde, cealaltă mână de partea de sus a ecranului, în marea de albastru, iar buzele sale sărutară limita dintre cele două culori.
Evgheni îl privi uimit.
Will se întoarse către băiat cu lacrimi curgând nestingherite pe obraji.

- Voi face totul, Egheni! Îți promit, o să redevenim stăpâni în curand! strigă băiatul cu vocea gâtuită de emoție.

Evgheni continua să privească uimit imaginea din fața lui.
Ajunsese să se obișnuiască cu “fereastra lui”, cei care locuiau la nivelul 1, fie că erau familiile bogate sau profesori, cercetători, militari, Bătrâni, sau cei patru luptători – toți aveau acces la imagini cu vechiul Pământ, iar aceastea îi motivau să reziste, să spere, să creadă în viitorul oamenilor.

- Nu trebuie să uităm, șopti Will.

Evgheni clătină din cap și dispăru pe ușa de la baie. El nu era un sentimental, iar reacția lui Will fusese cam mult pentru el.
În cameră, îmbrățișând ecranul, Will încă plângea ca un copil.
Evgheni răsuci robinetul și lăsă apa rece să-i spele mâinile. Luă apă în pumni și își aruncă și pe față. Apa rece îl ajuta să se concentreze și să-și limpezească gândurile.

Când Evgheni se întoarse în cameră, îl găsi pe Will întins pe patul sau, dormind. Se părea că evenimentele din acea zi își spuseseră cuvântul asupra băiatului.
Evgheni pufni în râs la vederea lui, dar decise să îl lase să se odihnească până ce aveau să plece.
Dupa ce își înlocui uniforma de antrenament cu un costum mai adecvat întâlnirii cu Kuroko, se aruncă pe scaun în fața micului său computer și începu să tasteze în holo-tastatură cu rapiditate.

- Aha, M. e in rețea, gândi el.

Deschise o fereastră de comunicare, și, zâmbind, scrise:

“E: Ce zici, facem un Battle Royale?”
“M: Facem echipă sau la individual?” veni răspusul prompt.
“E: Individual astăzi. Sunt gata să te bat”
“M: Te-ai mai antrenat? Sper să reziști mai mult de un sfert de oră”
“E: Scumpo, pentru tine rezist o noapte întreagă!”
“M: Ha ha. Sunt dispusă să mă joc cu tine o oră”
“E: Să-i dam drumul!”

Evgheni lansă jocul, îsi selectă personajul, abilitățile și armele, și apoi o lăsă pe fată să își aleagă personajul și locația..
Își flexă degetele în anticipație și strânse consola. De data asta simțea că va câștiga.
Absorbit total de joc, Evgheni nu observă silueta sprijinită de ușa lui, nici privirea dezaprobatoare a ochilor negri care scrutau camera. Ochii se opriră asupra lui Will care dormea fără grijă, și un zâmbet de superioritate se întinse pe fața băiatului.
Luă de pe perete, fără zgomot, două pumnale.
În clipa următoare, se întâmplară mai multe lucruri deodată:
Will se trezi brusc și țipă scurt când văzu lama cuțitului lânga gâtul său. O consolă zbură spre tavan, posesorul ei scăpand o înjurătură printre dinți. Băiatul străin lovi cu ambele brațe, Evgheni parând lovitura în ultima clipă, iar Will trezindu-se cu cuțitul înfipt în pat, lângă gâtul său. Nici nu apucase să clipească.
Când totul se termină, ecranul arăta “JOCUL S-A TERMINAT. JUCATORUL E. A PIERDUT”, iar în colțul din dreapta jos, M. îi scrisese că spera ca data viitoare să nu își mai coboare recordul sub 5 minute.

Evgheni era furios.

- Shin, cine ți-a dat voie să intri în camera mea când ai tu chef și să mă ataci?
- Nu e vina mea că ești atât de previzibil, răspunse băiatul.
- Poftim?!
- Codul tău de intrare. Ești patetic.
- Și de amprenta și ADN-ul meu cum ai facut rost?
- După cum spuneam…ești prea previzibil. ORICINE ar putea face rost de ele. Ia zi, cine-i tipul?
- El e Will, și e…
- Da?
- Nu-ți spun, zâmbi Evgheni cu superioritate.
- Poftim?
- Na! Să fie ceva ce inteligentul de Shin nu știe!
- Mda, probabil că ți-ar trebui și ție o mică satisfacție; la cât de proaste sunt reflexele tale, acum ați fi amândoi morți.
- Nu e vina mea, știi doar de când mă chinui să o bat pe M. la Battle Royale! se plânse Evgheni
- Da, știu, ce păcat că nu poți să treci de ea, spuse Shin, dându-și ochii peste cap.
- Las’ că nici tu nu ai trecut încă de Kuroko!

Shin se strâmbă la Evgheni.

- Kuroko a creat acest joc, e normal să nu treacă nimeni de ea, domnule 15 minute. Eu cel puțin îi rezist mai mult de două ore, râse Shin.

Evgheni trimise un pumn către Shin pe care băiatul îl prinse cu ușurință.

- Evgheni, Evgheni, nu-ți uita nivelul! Există niște limite de care tu, din păcate, nu poți trece.

Shin dispăru rapid, lăsându-i pe cei doi băieți la fel de uimiți.

- Ninja afurisit, vine aici să-mi strice mie jocul!

Evgheni văzu apoi și patul, și pe Will care nu îndrăznise să se miște sau să respire în timpul schimbului de replici, și căpătase o nuanță ușor albăstruie.

- Și mi-a mai distrus și patul! Shin, jur că o să-mi platești! O să-mi dai tot salariul tău pe misiunile de luna asta, karatistule!!!

Will începu să râdă, șocul dispărând la vederea ieșirii lui Evgheni. Băiatul începu și el să râdă, dar râsul îi dispăru când văzu pe ecran o nouă provocare.

“S: Cred că îți voi plăti începând de acum”
“E: Și să-mi dai și cuțitele înapoi!!!”
“S: Þi le dau dacă reușești să-mi faci față un minut”

Evgheni apucă ferm consola, ochii micșorându-se în concentrare.
Ocolind patul cu grijă să nu facă vreun zgomot care să-l distragă, Will merse în spatele lui Evgheni și ochii i se măriră, uimiți de viteza cu care jucau cei doi. Nu mai văzuse o asemenea măiestrie nici măcar la cei mai buni jucători de la nivelele superioare!
De parcă nu era de ajuns, chiar și acum constata cât de departe erau ei față de el.
Pierdut în gânduri, nu auzi înjurătura lui Evgheni, 15 secunde mai târziu, și nici consola trântită de podea. Dar auzi râsul batjocoritor al lui Shin din camera de alături.