Sunt un om simplu, o persoană obișnuită. De ce am dorit să scriu această carte? Simplu: pentru că am convingerea că fiecare dintre noi ar putea să se implice cumva, cândva, atunci când simte că este și o datorie a lui față de el insuși, față de cei din jur, față de cei dragi lui, să-și manifeste punctul lui de vedere, bun ori nu, lăsându-i pe ceilalți să judece, să adulmece, să mediteze. Acest drept este al oricui, intelectual, om care curăță străzile ori spală scările unui bloc, țăran, orășean, sas, turc, sărac, bogat...Câtă vreme toți muncim și trăim pe aceste frumoase meleaguri, indiferent de profesie, indiferent de gradul de cultură al fiecăruia dintre noi, avem obligația morală de a nu lăsa nimic la voia întâmplării în această aparentă democrație, sub care se ascunde furtul, sub care se ascunde minciuna, sub care se ascunde tot gunoiul ipocriziei nedisimulate, toată aroganța celor puternici îndreptată cu atâta nerușinare împotriva noastră, a celor mici, a celor mărunți, a celor neglijabili. Așa gândesc ei, "cei puternici". Puternici? Puternici, prin ce? Prin funcții obținute pe considerente politice, puternici prin parada de achiziții obținute atât de îndoielnic și care le confera statutul de oameni de succes. Puternici? Bogați? De ce-mi doresc sa scriu această carte? Pentru simplul motiv că mi-aș dori cu atâta ardoare să vedeți realitatea atât de limpede, atât de clară, atât de evidentă, pe care din păcate voi ați încetat s-o mai vedeți: voi sunteți cei puternici, voi sunteți cei frumoși, voi sunteți cei bogați.
Da, nu vă mirați, voi sunteți eroii, voi sunteți minunea acestei țări. Prin simplitatea și curațenia voastră sufletească, sunteți cu mult deasupra încercărilor care ce-i drept nu ne evita deloc, dimpotrivă. Nu ei, nu aceste prototipuri de roboței ruginiți pe dinăuntru, atât de preocupați de avuțiile lor, nu aceste păpușele de lut, goale pe dinăuntru, preocupate de aerele de vedetism ce în mod obsesiv le gâdilă orgoliile.
Ei bine, suntem liberi să ne exprimăm, suntem liberi să gândim, dar suntem liberi să și trăim. Vreți să trăim ca niște gândăcei minusculi ce pot fi striviți cu atâta ușurință sub tălpile zoioase de noroi ale unora și altora care pretind că știu ce e mai bine pentru noi? Vreți să trăim ca niște musculițe rătăcite, ce așteaptă pliciul neiertător? Și noi existăm. Și noi trăim. Și noi muncim. Și noi avem copiii noștri, bătrânii noștri. Dar noi avem ceva în plus. Avem Iubirea Lui. Pentru că El nu doarme niciodată. El știe totul. Lui nu-i putem ascunde nimic. Mă-ntreb cu umilință, cu simplitate și smerenie, oare ei sfidează cu aceeași insolență până și Sfânta Divinitate? Ei bine, cred că da. Și-atunci vă-ntreb oameni buni, mai credeți că ei sunt cei puternici? Mai credeți că ei sunt cei bogați? Dar hai, să facem cunoștință.