Mă numesc Irina, medic stomatolog. Mă numesc Geta, croitoreasă. Mă numesc Cristina, pictor. Mă numesc Elena, mamă. Mă numesc Tania, pensionară. Mă numesc Ioana, studentă. Mă numesc Bianca, medic rezident. Și lista ar putea continua. După cum vedeți am multe nume, multe profesii. Din păcate nu v-am putut da toate numele mele și toate profesiile mele. Ar fi o listă mult prea lungă și nu vreau să vă plictisesc. Dar sunt multe, tare multe și toate au poveștile lor: fie simple, fie triste, fie vesele, hazlii, mohorâte sau dramatice. M-aș bucura să le citiți pe toate. Oricine se poate regasi aici, oricine se va putea recunoaște aici. Chiar și tu.
Crezi că tu n-ai putea să-ți așterni gândurile pe hârtie? Ai putea, crede-mă. Îți trebuie insă timp, iar timpul este neiertător cu tine, timpul îți lipsește, grija zilei de mâine e mult prea stăruitoare în inima ta. De unde timp?
Azi mă gândeam și nu este o banalitate ceea ce vă spun, este o realitate cinică, de care toți ne lovim: cei dragi nouă, cei pe care-i iubim, cei pe care-i adorăm, uneori ne rănesc atât de tare fără voia lor, ori cu bună știință, mă refer la rudele noastre preferate, mă refer la prietenii noștri în care avem încrederea deplină...se-ntâmplă ca ei să ne dezamăgească și-atunci vă-ntreb: de la ce te poți aștepta din partea unor străini, unor simple oi rătăcite în vârtejul înavuțirii și al parvenitismului, unor escroci politici, puși pe căpătuială, ce promit "marea cu sarea", până ce scopul final este atins. De la ce să te-aștepți din partea unor rebuturi sociale pentru care rușinea, decența, virtutea, omenia, sunt doar vorbe scrise pe o coală albă și nimic mai mult. Abundența și excesul sunt cuvintele care-i definesc. Și-atunci, ce trebuie făcut? Avem două variante:
1. Să ignorăm putoarea ce duhnește în jurul nostru, fie din lașitate, fie din neputință.
2. Să încercăm să mai schimbăm ceva atât cât se mai poate.
Am învățat la școală cu mândrie și admirație despre strămoșii noștri, luptători destoinici, curajoși. Istoria e plină de exemple, istoria e plină de pilde și povești, în care eroii neamului românesc s-au întrecut în biruințe.Să fie oare vorbe în vânt? Să fie oare acesta adevărul? Oare tot ceea ce se-ntâmplă în jurul nostru, nu este tocmai dovada contrară? Sincer, mi-e rușine că am ajuns să mă-ndoiesc de asta. Și ceea ce mă-ngrijorează cel mai tare, este că nu sunt singura care gândește astfel.