- De ce nu purtați doamnă bastonul ăla alb care va să semnalizeze că sunteți așa și pe dincolo ... handicapată?
- Din principiu dragă și pentru că mă comport ca și cum aș fi “ex bona fide”. Buna-credință nu este landemâna oricui. Eu fumez un principiu general. Presupun că e și consonant, deși nu sunt pe deplin convinsă de asta. Legea însăși trebuie, la urma urmei, să fie în consonanță cu buna-credință.
- Și umblați așa, legată la ochi și cu peruca asta vopsită blond pe cap ca să ce?
- Dragă, “nuda pollicitatione non nascitur actio”. Există un acord conform căruia oferta nu dă naștere niciunei acțiuni, dacă nu știai. Asta mai lipsea, să stau acum ca gimnastele în cumpănă, iară voi, ca disperații, să vă benoclați pe sub roba mea. Îmi ajunge armata asta de avocați care umblă-n limbă după mine. La urma urmelor contractul, prin definiție, nu poate lua naștere decât în urma unui acord de voință, nu doar ca urmare a unei manifestări unilaterale a voinței. Ce dacă suntem judecătoare, și ce dacă acoperim ceva mai mult de 90% din necesarul completelor de judecată? Ete na, acușica! Și să mai știi că nu e perucă, ci e părul meu natural de tot, numai că așa mi-a spus hair styles-ista că-mi stă bine la cap de la o anumită vârstă-ncolo. Și pune dracului mâna pe carte și învață să te exprimi latinește corect, nu-mi veni mie aici cu chestii de genul ăsta: “feci sed jure feci”, că nu ține de nicio culoare!
- Generalia specialibus non derogant, exceptio est strictissimae interpretationos?
- Lex est commune praeceptum, nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, boule! Nu ceea ce este evident conform uzului rațiunii comune sau, după caz, intuiției comune, este, în realitate, important, semnificativ, ori fundamental, by cause sarcina probei aparține reclamantului – “onus probandi incumbit actori”. Punct.
- Imposibilium nulla obligatio?
- Începând de acum “ex nunc”, ca de obicei. Să-ți intre bine-n cap că obligația care are ca obiect un lucru imposibil este nulă și că excepțiile abundă, deși sunt de strictă și liberă interpretare. Exceptio est strictissimae interpretationis, cum ar veni. Þine minte că atunci când spunem “regulă”, simultan subînțelegem și “excepție” și “viceversa rău de tot”!, adică în afara a ceea ce s-a cerut “extra petita”. Indivizii sunt realitate numai în dreptul lor de civili, pentru că Dreptul ăsta consacră individualismul ... întrucât numai și fiindcă restul depinde de mine, vreau să spun. Punct! - ca să nu ne întindem la palavre. Trebuie, deci, să pleci de la presupoziția ontologică evidentă că se poate vorbi de principii cum ar fi cel al disponibilității, al libertății contractuale, nu ca în dreptul public, care, fără a nega realitatea individului, normează și pe mă-sa și pe tat-su dând, într-un anumit fel, un numitor comun tuturor indivizilor, adică acel “bine comun”, care fiind dat, pe bună dreptate, spre bună administrare statului – despre care am multe de spus, dar nu vreau să se spună că sunt slobodă la gură, ori că-mi tai craca de sub picioare ca toanta – ... las la latitudinea altora să judece ce și cum. Iar pun punct!
- Qui prior tempore, potior jure?
- Exceptio est strictissimae interpretationis, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Asta mai lipsea, să ne legăm la cap când nu ne doare. Și nu te mai uita așa la mine, chiorâș. Eu port legătura asta peste ochi ca să impresionez, ca să mă bage lumea în seamă, nu de amorul artei, așa cum numai idioții ca tine sunt în stare să clameze. Vai de capul lor și de al tău, la urma urmei! Cine dracu’ vă pune să faceți distincții atunci când nici noi nu trebuie să distingem?
- Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat est reductio ad absurdum?
- Ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, qui dicit uno, negat de altero.
- Accessorium sequitur principale, retihabitio mandato aequiparatur?
- Specialia generalibus derogant, quod nullum est nullum producit effectum dobitocule! Nu există infracțiune, nu există pedeapsă, fără prevederea expresă în lege. Ai dat tu peste așa ceva în Legea Mea?
- In excipiendo, reus fit actor?
- Nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Dar văzând că ești așa de sărac cu duhul, ți-o spun și p-asta bună de tot: legile nu prea se abrogă prin votul legiuitorului, ci mai curând prin desuetudine, urmare acordului tacit, cum vine vorba: leges non solum suffragoi legislatoris, sed etiam tacito consensu omnium, per desuetudinem abrogatur.
- Dura lex, sed laxus cum ar veni strict juridic.
- Da, pacta sunt servanda, anomicule!


Bibliografie
http://www.youtube.com/watch?v=KHxmr3vZlAk&feature=related