Urc automat etajul 88 al casei zidite pe temelii de aer comprimat. Privesc prin podea trenurile care circulă pe sârme de telegraf; podeaua e împletită din fum și paie, iar sârmele au varice de ebonit. Prin apăsarea unui buton, deplasez casa la 3° latitudine estică.
În cameră se află nimic, mobilele apar și dispar după trebuință, la comanda unei sonerii.
Patul are dimensiunile unei frânghii întinse orizontal și mă instalez paralel. Un fir de păr incandescent atârnă ciorchine pentru semaforul gândului... Pereții au culoarea cameleonului și afișele vorbitoare, spânzurate de vânt mă invită la concertul 55 din Marte.
Orele au durata unei fâlfâiri care clipesc spre mărgeaua lunei.
Aleg aripele drept mijloc de locomoție și urechile mi le dispun paralel, pe frunte, pentru mai multă receptivitate sau drumul curentului incendiator ce-mi luminează calea spre planetă.

Mai 1930