agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1656 .



Un liceu pe malul mării
prose [ ]
Domnului profesor Vodă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [aurelavram ]

2009-04-29  | [This text should be read in romana]    | 






Ca de obicei, un nor cenușiu zdrențuit pe margini, fugărea alt vălătuc compact și îl lăsa în urmă, pe un cer mov de speranță, scenă ce se repeta la nesfârșit și în destinul oamenilor.
În dreptul străzii, pe care era așezată școala, ca un U imperfect, malul se termina brusc, descoperind o faleză înaltă, îmbrăcată în verdeață, castraveciori de mare țepoși, arbuști, sălcii pitice și buruieni. Pe ea se observau, numeroase trepte până pe plajă și oboseai numai coborând zigzagurile de beton în acea dimineață liniștită, exact de la mijlocul lunii septembrie. Școala uriașă, cu zidurile extrem de groase își arăta temeinicia, de multe ori copiii îi spuneau Bastilia, dar orice clădire poartă amprenta oamenilor care viețuiesc în ea și niciodată nu am avut motive s-o numesc astfel, cu toate că de multe ori supărările mele trecătoare de elev mă îndreptățeau.
De când eram mic, vedeam cum tatăl meu își chivernisește salariul și nota minuțios în fiecare luna.. atât pentru chirie, atâta pe mâncare, lumină, apă, lemne etc și prevedea întotdeauna, o mică sumă pentru diverse, pe care o cheltuia generos într-o seară cu familia. În seara aceea ne îmbrăcam frumos și mergeam la un restaurant, unde mâncam friptură, ascultam muzică, dansam pe ringul de obicei rotund; mă învăța mama să dansez dar eu mai mult mă bâțâiam iar soră-mea care era puțin mai mare dansa cu tata. Adesea părinții încercau să ne pună să țopăim împreună, dar ne certam când trebuia să stabilim conducătorul dansului și trebuiau cei mari să ne despartă, altfel ne păruiam însă acum depășisem acea perioadă a copilăriei, eram licean la Mircea!
Viața mea se desfășura între niște coordonate fixe, plauzibile așa cum ar trebui să fie existența tuturor, de la care devia câteodată întâmplător și mă bucuram de fiecare dată când soarta lua în joc neprevăzutul.
Eu și colegii mei, am fost nevoiți să depășim șocul învățământului de până atunci care începuse să se modernizeze, nu se mai obișnuiau școlile separat strict, în fete și băieți, erau mixte. Școlile cu tradiție, numărul 1 de băieți, Mircea cel Bătrân și numărul 2 de fete, Mihai Eminescu s-au multiplicat și se vor mării continuu iar vocabularul se va modifica.
Sovieticii cedaseră cu câțiva ani înainte, clădirea în care își stabiliseră vremelnic comandamentul, vreme de 15 ani de ocupație, timp în care s-a desfășurat activitatea școlară în sediul de pe strada Traian.
Până nu demult era obligatoriu să se urmeze patru clase dar noi, trebuia să facem opt… de la noi, manualele s-au dat gratuit și numai caietele și rechizitele, trebuia să le cumpărăm.
Începeam școala și bănuiam că voi trăi în continuare ani plini de incertitudini, căutări dar și de clipe minunate. Eram nerăbdător și mai ales confuz de multe tainele vieții dar intrând în liceu, trebuia neapărat să le descopăr! Așa socoteam și așa era normal dar viața e singura școală care decide cum să evolueze un om iar restul sunt anexe.
Trebuia numai să am răbdare, emoțiile pe care le aducea orice schimbare mă copleșeau, cu toate că propriu-zis, am înlocuit doar profesorii pe care i-am avut până acum, cu alții. Școala și matricola nu am schimbat-o, doar numărul și faptul incontestabil că am mai crescut. Am dat primele două examene din viață, de absolvire a 8 clase și de intrare în liceu, de care am trecut, spre mândria părinților, parcă presiunea lor asupra mea s-a diminuat și am fost lăsat în voia domnului. Din păcate tatăl meu s-a îmbolnăvit, am crezut că are cancer însă a fost greșit verdictul dat de doctori; acum un ulcer și-o melenă păcătoasa îl necăjeau continuu dar oricum familia era fericită că trăia. În această vacanță am contribuit la traiul familiei zilnic, cu primii bani câștigați de mine… sora mea se împrumuta adesea, de câte ori avea nevoie și eram tare mândru când mă ruga să-i dau bani din sertarul meu și făceam nazuri; am avut o perioadă din acea vară când îmi strângeam cu grijă averea, în bancnote de 10 lei, noi, foșnitoare, cu seriile notate conștiincios dar acele timpuri au trecut, le priveam acum cu superioritate și nu-mi mai păsa de bani doar porecla în casă dată de soră-mea, Hagi Tudose mi-a rămas. . Întâmplările din acea vară au făcut diferența dintre mine și restul copiilor; îmi intrase în cap că pot muncii ca alți de aceiași vârstă și un fel de siguranță și detașare puneau stăpânire mine.
Purtam același model de uniformă lustruită din clasa cinci-a, spălată și călcată, de nenumărate ori iar chipiul îl purtam cu mândrie; îmi țineam cozorocul pe frunte ca ofițerii nemți, să nu observe lumea unde mă uit și să nu-mi intre soarele în ochi. Toți băieții aveam matricula pe mâneca stângă a costumului bleumarin de elev, cu un număr personalizat pentru identificare, în caz că făceam vreo năzbâtie, imediat eram reperați dar nu m-a deranjat niciodată, ca pe alți colegi. Uniforma, care nu era chiar atât de ieftină, ținea cam doi ani.. toată ziua cârpea mama la ea, în coate sau pe unde se rupea, de obicei în genunchi, de multe ori îmi rămâneau pantalonii scurți dar nu ne permiteam să cumpărăm alții; de asemenea nu trebuia să-mi uit șapca acasă pentru nimic în lume, nu mi se îngăduia intrarea în școală fără chipiu. Fetele își țineau matricola cusută deasupra pieptului la rochițele albăstrii, era un articol vestimentar indispensabil și obligatoriu pentru fiecare elev și conducerea școlii urmărea cu meticulozitate, în fiecare zi dacă nu ni le-am desprins cumva de la uniformă.
Acum însă am terminat jocurile copilărești deși adesea, tentat de minge mă prindeam în vârtejul amintirilor cu zbenguielile de rigoare.
Singura deosebire era, faptul că acum eram licean, și știam din povestirile celor mai mari că voi avea dascăli minunați și renumiți în orașul nostru.
Din prima zi de școală, m-a instalat doamna dirigintă Ghiurcă Elena cu Magi, în banca treia rândul de la geam, deci mai crescusem puțin și nu a trebuit să mă pună profesoara, chiar în prima bancă cum eram obișnuit. Pe Magi deși era cel mai înalt din clasă, l-a așezat coleg cu mine… fiind miop iar eu îmi alesesem locul de la margine, acolo unde mă simțea în largul meu.
Când au început profesorii să strige catalogul, primul a fost Kemi, și m-am amuzat de situație,
- Ești turc? îl întrebau unii profesori curioși de numele alambicat, totuși crezând că puteau prevede răspunsul,
- Nu, sunt tătar ! îi contrazicea colegul lui cu demnitate.
Încă din primele ore s-a văzut ce ne puteau pielea, însă cele mai grele materii pentru mine, au rămas rusa și franceza, restul erau mai plăcute sau mai plictisitoare, dar fără să-mi ridice mari probleme. Probabil creierul, în general este conceput pentru diferite discipline și activități pe care le realizează cu plăcere… iar nesuferitele rămân pe ultimul plan. Oamenii au anumite preferințe, fac motivat unele lucruri iar pe celelalte le evită pe cât posibil.
La chimie se învățau multe substanțe, tabelul lui Mendeleev, îl știam din ciclul primar dar nu îmi plăcea materia și consideram că trebuie să tocesc prea mult. De aceea studiam în salturi, fără tragere de inimă, în schimb mă distram la orele de laborator cu balanța analitică, mojarul, baloane, eprubete și pahare Berzelius dar și cu unele substanțe, pe care le mânuiam cu scrupulozitate și atenție. Priveam adeseori curios și admirativ, cum se auto aprinde instantaneu fosforul alb în contact cu aerul, închipuindu-mi cum se pot fabrica bombele cu napalm dar și chinurile omului, la atingerea întâmplătoare de această substanță. Eram obișnuit de la cercul de foto să cântăresc și să umblu cu tot felul de prafuri, revelatoare și fixatori.
Când se aduceau la începutul anului manualele de istorie și geografie, le citeam imediat curios, așa că în timpul anului nu prea mai eram atent la predare.
Domnul Bitoleanu, ne povestea și ni se desfășura în față, frumoasa istorie a antichității, cu eroi care nu mureau niciodată sau mureau, vitejește, ca să învie pe alte tărâmuri cu luptele pentru Athena, Sparta, Troia, Cartagina, Alexandria sau Roma …cu regi, dictatori, democrație, cetățeni și soldați viteji, profesorul se entuziasma de trecutul glorios al cetăților, iar zeii cu ale lor ,,Legende din Olimp,, coborau în fața noastră uimită, de puterea profesorului de aș expune materia iubită.
Istoria este diferită de legende, dar profesorul avea harul de a le amesteca, încât nu realizam când se termină ora, și plecam acasă cu lecția învățată.
Pe un caiet special copiam granițele unei țări, îi coloram cât mai frumos formele de relief, folosind o bucățică de vată cu maro munții și dealurile estompate în cărămiziu, albastru apele, galben câmpiile și studiam cu ce se ocupau oamenii din țara respectivă, bogățiile naturale, lacurile, mările sau oceanele mărginașe, lucruri care mă pasionau.
Urmăream lecția după Atlas care avea un format uriaș față de celelalte cărți; în zilele când aveam geografia trebuia să vin cu el pe lângă servietă și îl țineam pe bancă la toate orele din ziua aceea. Avându-l în față mă jucam cu colegul de bancă și în timpul celorlalte ore; pe el căutam cele mai mici insulițe, munți, gropi marine etc. și i le dădeam celuilalt să le găsească, de acea banca noastră era cea mai liniștită; încercam să identificăm locul și nu ne ardea de altceva până nu descopeream ce trebuia .
Consideram c-am obținut cea mai mare victorie… și o luam de la capăt! Până și în recreații eram ocupați !
Și la celelalte materii învățam inconstant și după chef; dacă luam o notă bună, nu
mai studiam atât de iscoditor, materia respectiva, și mă mulțumeam cu orice fel de note; este drept, aveam notificări de-a valma, însă nu îmi era frică, decât la limbile străine dar fără teamă de corijențe.
Limba franceză și rusă le făceam cu domnul Mugioiu și domnul Moroianu care au văzut limitele mele, și fără să își bată capul, mi-au dat întotdeauna nota de trecere, eram cuminte așa că nu aveam probleme.
Întotdeauna am stat în banca mea… a treia!
La rusă domnul profesor Moroianu, avea obiceiul să ne pună să scriem lecția de mai multe ori, când nu știam ceva sau dacă făceam vreo nebunie … ne punea o întrebare și cum de obicei nu cunoșteam răspunsul, aplica tratamentul; eu mă pregătisem cu multe indigouri și copiam de mai puține ori lecțiile, dar eram foarte vigilent la cele lungi, să nu cad în păcat că trebuia să scriu mult.. dacă n-o făceai erai în acel trimestru mai mult ca sigur, corigent și nu-mi convenea așa că mereu eram pătat de indigouri.
Când profesorul intra în clasă, arunca catalogul pe catedră ca la baschet; acesta se deschidea la întâmplare și astfel alegea elevul care să răspundă, de obicei cel din mijlocul paginii; în orice caz era una din cele mai epuizante ore pentru mine. În patru ani profesorul, nu a greșit ținta decât o singură dată, plasamentul a fost greșit calculat și profesorul a executat, mișcări haotice de echilibrare spre amuzamentul colegilor, fiind nevoit să culeagă catalogul cu foile îndoite, de pe jos.
Odată dintr-o ora mai erau două minute și Stelică, un coleg își spune ușurat,
- Am scăpat și ora asta!
Și eliberat de stresul ce îl simțea de fiecare dată la această materie, își dă drumul la o ghidușie. Magi prevăzând ce se poate întâmpla îmi șoptește,
- Fii atent.. Stelică o ia pe coajă!
Și îmi arătă ceasul, bătând ușor în geam; nu termină bine, că profesorul îl ridică în picioare pe Stelică; mai avea un singur minut și ar fi scăpat. I-a dat să copieze lecția de 25 de ori, totuși era un record neobișnuit.
La franceză în schimb, domnul Mugioiu nu avea treabă cu mine, ci cu Magi, vorbeau împreuna… ,,lingurision, furculision, cutision,, și nu simțeam când ora a trecut!
La Limba și literatura română, rămâneam uimit cum poate să răspundă Doina și Magi atât de frumos; Magi se concentra, plescăia din gură, și începea să vorbească, am siguranța că acestor oameni le place să se asculte singuri. Magi se oprea din avânt doar să-și tragă sufletul și să mai plescăie.
Pentru Magi era în schimb matematica, o mare necunoscută, dar avea o atât de mare ușurință în exprimare, și criticile literare le expunea atât de frumos încât toți aveam impresia, că sunt ale lui, și poate chiar erau.
Dar erau marii poeți pe care i-am îndrăgit, citisem undeva că și poeți sunt buni la calcule, așa că am decis..
- Așa este! Și mie îmi place aritmetica!
Făceam poezii pe bandă, dar fără să știe ceilalți colegi. Nu aveam cum să mă compar cu Doina… mă făceam de râs, deși probabil toți din clasă scriau poezii. În acest an l-am redescoperit pe Eminescu, nu era nevoie de nici o analiză literară, era suficient să îl recit în gând și îl simțeam; orice aș fi făcut să îl studiez, era de prisos. De fapt toți poeții români mi-au plăcut, iar când a lansat formația Mondial celebrele cântece, i-am îndrăgit și mai mult.
Muzica cu anume instrumente, tonalități și melodii mă îndemna la reverii..
Erau zile când puteam merge la școală, fără obligatoria cravată închisă la culoare; nu toți profesorii țineau la acest protocol. În cinstea poeților purtam cu mândrie în locul cravatei, un fular înnodat frumos la gât.
Toată viața, am îmbrăcat iarna fularul așa, chiar dacă nu mă proteja atât de bine, și nu îmi dădeam seama, de ce? Acum văd cum se refac în minte, legăturile de mult uitate!
În schimb la doamna Luscalov, fizica o legam de matematică intrinsec, admiram cât de bine se potrivesc între ele formulele, și parcă profesoara, nu mă lăsa să plec acasă cu lecția nouă neștiută… era de asemeni printre materiile considerate ușoare de mine.
Sau bunul și înțeleptul profesor, Lazarovici care fără ne pretindă prea multe, ne învăța percepte, proverbe, cugetări latine simple, dar atât de adevărate și vrednic de urmat, încât le memoram imediat, pe unele le mai știu și astăzi.
În clasa 9-a am avut alt profesor de muzică; mi-a propus să cânt la clarinet într-o trupă, mi-ar fi plăcut acest instrument, aveam degetele subțiri, cum susținea și Kemy dar mama, nici n-a vrut să audă,
- Tu cu plămânii tăi, imediat te îmbolnăvești! și astfel am pierdut șansa să devină, un posibil viitor, mare solist în muzica de cameră!
Cu profesorul mergeam la teatrul din parc, în sala de spectacol; ne preda orele de cultură muzicală; teoria era interesantă, viața muzicienilor antrenantă, însă când se trecea la practică sau partituri, adică muzică, pe mine mă apuca fie joaca, fie somnul!
Astfel s-a încheiat cultura și scurta mea carieră muzicală.
Dar mie îmi plăcea calculul matematic, aici era domeniul meu, de data asta Magi era pe locul doi, copia după mine tot.
În prima oră a intrat în clasă și s-a prezentat,
- Sunt profesorul Ion Vodă, și vom parcurge împreuna matematicile, în cei patru ani de liceu.
Era puternic, masiv, greoi, avea fața blândă, iar când începea să scrie pe tablă, problemele sau exercițiile, creta parcă zburda în mâna lui și încheia invariabil cu prescurtarea din final.. cctdd. sau ccadd. și punea un punct apăsat pe tablă, apoi așeza calm creta jos.
La începutul trimestrului, aveam o problemă la logică și nu înțelegeam de ce se complică toți, cu profesorul în frunte să găsească soluția printr-o cale întortocheată; m-am ridicat în picioare, și am expus ideea, era atât de simplă prin metoda mea. Profesorul m-a contrazis,
- Nu e bine…!
Am ieșit la tablă să fac schema cum, judecam eu, profesorul o ținea mai departe pe a lui, toată clasa îi ținea isonul, citeam în ochii colegilor parcă mă acuzau. Am trecut la loc șovăind, totuși nelămurit, am vrut să mă întorc să îmi susțin din nou cauza dar am renunțat, mi-am zis,
- Probabil Vodă are întotdeauna dreptate! și astăzi când am uitat problema sunt sigur că nu m-am înșelat; profesorul s-a uitat curios după mine, să țină minte unde mă așez*, când a văzut că eram nehotărât… parcă m-aș fi întors iar la tablă să îl contrazic.
* - o metodă de-a a reține elevii în clasă, uzitată des de profesori
……………………………………………………………………………..
Domnul Vodă, inițial nu știa să aleagă elevii, și se orienta după notele de la celelalte materii, eu eram pe acolo, pe undeva ..
În teze se dădea un subiect, la algebră și unul la geometrie. Dacă făceai subiectul la algebră, aveau asigurată nota 7. La geometrie, nu se punea problema, profesorul era aproape sigur că n-o puteau face nimeni; ne adăuga un punct, două pentru cât făceam din ea, astfel niciodată nu s-a pus problema vreunui corigent, la Vodă .
Când intra în clasă o liniște agreabilă se așternea printre elevi și așteptau curioși să înceapă lecția … probabil acesta era secretul lui pe care nu l-am descifrat niciodată!
Dar la teza de pe primul trimestru mă duc la catedră, și îmi las lucrarea cu 10 minute mai devreme.
La algebră, după ce am copiat exercițiul de pe tablă în caiet, am început să îl rezolv…era complicat, dar îmi plăcea așa că l-am făcut repede, însă arăta tare ciudată soluția găsită de mine, o fracție destul de mare.
La matematică de obicei rezultatul este simplu, îl mai verific încă o dată, dar este bine lucrat și îmi spun,
- Ciudat… probabil așa l-a făcut domnul Vodă să ne verifice cum gândim, și dacă avem curajul să scriem asemenea rezultat !
Trec la geometrie, ne dăduse o problemă frumoasă dar nu îi vedeam rezolvarea, deși intuiam că sunt aproape de final; m-au trecut transpirațiile, mi-era teamă că se termină ora și până la urmă îi văd soluția… clar, era atât de simplă!…o idee m-a salvat ca întotdeauna; drepte, linii, paralele, unghiuri si triunghiuri, asemănări, legi, axiome și teoreme, congruență, constante și circumscrieri, limite inferioare, superioare, Euclid, Pitagora; o trec pe curat și nu mai are rost să stau în clasă și hotărât îmi predau teza.
Când m-au văzut câțiva colegi că ies afară, au depus și ei lucrările și m-au urmat.
- Ce ai făcut la geometrie?... mă întrebă un coleg.
- Bine, era o problemă frumoasă, am găsit soluția !
- Fugi de aici, era nerezolvabilă!
Toți erau încredințați că am renunțat să rezolv subiectul,
- Uite cum puteam face!
Și încep să explic amănunțit cum am găsit răspunsul, dar la algebră eu aveam un rezultat lung iar colegul unul normal; nu îmi explicam unde era hiba.
- Abia aștept să vină tezele corectate!...am mărturisit eu.
Când domnul profesor Vodă, a adus tezele în clasă m-a chemat în față,
- Stănescu, vino te rog la tablă și explică colegilor, cum ai rezolvat problema la geometrie.
Mi-a dat caietul de teză să mă uit pe el și s-a așezat pe scaun la catedră; trebuia să-mi consult notițele, fiindcă matematica are poezia ei, și deseori nu mai știi ce inspirație ai avut în acele clipe. Întotdeauna dintr-o infinitate de soluții, tu trebuie să o alegi pe cea mai rapidă, cea mai frumoasă și simplă, dar exactă. După ce mi-a ascultat expunerea îmi comunică, ca justificare să înțeleg,
- La algebră, ai copiat greșit exercițiul de pe tablă; la un moment dat, în loc de plus, tu ai pus minus între fracții dar este foarte bine rezolvat, îți scad un punct pentru neatenție!
Adevărul este că bătea soarele pe tablă, și așa am văzut dar nu mai conta, să iei 9 la Vodă era o performanță.
....................

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!