Domnule editor,

Într-una din zilele trecute, pe când mă plimbam eu frumos și regulamentar pe trotuar, m-a lovit brusc din dreapta o placardă pe care scria mare și drept numele editurii dvs, drept pentru care vă mulțumesc că nu m-ați lovit în partea stângă, parte în care tocmai mă lovise de curând un stâlp și care încă nu și-a revenit.
Așa că am considerat un adevărat semn cerestru, că nu degeaba umblu eu de-o vreme cu capul în nori după tot felul de semne terestre despre cutremure, ca de exemplu când păsările zboară alandala și câinii urlă, că de la ultimul am rămas c-o puternică zdruncinătură în partea emisferică dreaptă, sub formă de mic hematon.
Atunci m-am interesat imediat și discret despre dvs, direct de la sursă, adică la doamnele care scuipau cu grație cojile de răsărită de pe aleea din fața scării unde domiciliați și am aflat că sunteți o editură serioasă, care nu bea, nu fumează și respectă sărbătorile religioase românești.
Ba chiar le sponsorizați și cu câte-o cafeluță.
Așa că, m-am hotărât imediat să public o carte la dvs., drept pentru care nici n-a fost o problemă s-o scriu, după toate manuscrisele din geamantanul amintire de la tata.
De aceea vă trimit alăturată și înpăturită o monstră din poeziile mele de dragoste, poate chiar cea mai reprezentativă. Poezia se numește TU! Și se scrie așa cum se aude, adică cu semnul mirării, căci a fost de mirare că EL, eroul meu a ieșit taman atunci în calea mea cu gunoiul după Sfântul Gheorghe care tocmai trecuse și-l sărbătorise cu colegii.
Deci, TU!

TU!
Pluteai pe-alee ca o boare
Ca vântul vara pe ogoare,
Cu grație duceai gunoiul
TU! Oprește-te. Nu da cu roiul.
Sincer, la început am avut o mică ezitare, dacă să-i pun punctuație sau s-o scriu modern, fără! Rămâne să mă sfătuiesc cu dvs, pentru ca să aibă cel mai mare inpact la cititori.
Continuare la TU!
TU! Eroule din Termonpile,
Minunea mea, de șapte zile
Egziști acum în viața mea.
O, TU, rămâi, TU, nu pleca.
Ultima strofă, pe care special am lăsat-o la urmă, este de fapt purtătoarea mesajului poetic, pe care înainte de a i-l trimite ulterior pe mess, i l-am băgat sub ușa apartamentului pe care încă nu l-a primit:
TU!TU!TU!TU!TU!TU!TU!TU!
Nu spune nu, nu spune nu, nu spune nu.
Dar spune da, suflet cerestru,
Să te iubesc în mod buiestru!

Ei, ce ziceți?
Toate celelalte poezii ale mele sunt unele mai, altele foarte!
În încheiere, nu e nevoie să spuneți nimic, că știu că v-am lăsat fără grai pentru o vreme nedefinită încă, dar priviți cu încredere cerul viitorului: vă voi face editura celebră și nemuritoare.
Aștept urgent răspunsul dvs.!
Și, pentru că simt că-mi veți cere curând autograful, vi-l ofer în avans,

Cu dragoste plantonică,
A dvs, VIPă

Pompilica Limpăitu.

Pst. Dacă veți considera necesar un psedonim, atunci aflați cu stupoare că l-am ales deja:
ATROPA BELLADONA.
Nu-mi spuneți, știu! Sună mortar!
Cu drag,
Pompilica