agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2020 .



Primele dureri
prose [ ]
Amintiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [mihaylo ]

2009-05-10  | [This text should be read in romana]    | 




Se zvonește prin tot felul de zapisuri și pisanii prăfuite, precum că eu Mihai întâiul și singurul prunc și domn al curții părintești dintr-un mic cătun din Maramureș, m-aș fi lumit în anul Domnului unamienouăsuteșaizecișicinci, într-o dimineață vestită de cocoșii bunicii Maria, în mijlocul lui cireșar, când cireșul păsăresc al aceleiași curți, plângea cu lacrimi de cireșe înrourate.
Bunica Maria spunea, că de fapt, eu am început de acolo, de unde s-a sfârșit tăcerea, ca un răspuns al Maicii Domnului, la o rugă lungă de douăzeci de ani, al celei sterpe, devenită născătoare de prunc.

* * *

Trei primăveri la rând, cireșul păsăresc, beat de fericire, ningea păsărește peste capul meu bălai, cu dalbe flori de ie al neînceputelor fecioare, iar în a patra primăvară, barda, poate prea ascuțită, a tatălui meu, mușcă câinește din lemnul de culoarea cerii a dragului meu prieten.
Astfel a fost săvârșită prima durere, pe care am înțeles-o ceva mai târziu citind „Moromeții” lui Marin Preda.

* * *

Cea de-a doua durere s-a săvârșit atunci când tata împreună cu unchiul Vasile, vărul mamei, s-au suit pe acoperișul casei noastre cu dranițe înnegrite de fum, și au început să-l descoase.
Peste două ore, coboram din podul casei noastre fără de acoperiș. Aveam buzunarele pline cu ouă de vrabie sparte și ochii plini de lacrimi.
Pe a doua durere am înțeles-o, abia după ce ne-am mutat în casa nouă cu ferestre mari și podele albe din scândură de brad.

* * *

Cea de-a treia durere nu s-a lăsat așteptată prea mult. A venit odată cu moartea unchiului Andrei, soțul mătușii Ana, sora mai mică a tatii. De altfel această moarte a fost prevestită printr-un vis, pe care-l visase mama, și pe care i-l răstălmăcise bătrâna Anastasia.
Unchiul Andrei era un fel de vedetă a satului, deoarece câștigase la „Loz în plic” o mașină, „Dacia 1100”, imediat după ce a coborât în satul nostru, dintr-un sat de sub munții Maramureșului. Era foarte tânăr când pădurile Reșiței i-au cerut viața drept tribut, cum aveau să ceară, ceva mai târziu, pădurile Herei viața vărului meu Vasile, iar pădurile Parângului viața vărului Ilie. Cum, de fapt cereau toate pădurile din toate vremurile.
Unchiul Andrei lăsase în urma lui trei copii foarte mici și o văduvă tânără, care se va mai recăsători de câteva ori.
Cea de-a treia durere – MOARTEA, nu am înțeles-o nici până-n ziua de azi, dar în schimb sufletul meu de copil se obișnuise cu durerile.


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!