- Nu vă e frig ?
Asta era întrebarea stupidă care îi ieșise din gură ! Și jap repede între valuri sperând că cele două tipe ori nu l-au auzit, ori nu au înțeles ce a zis, ori o iau ca o miștocăreală. Și nu drept ce era, adică singurele cuvinte imbecile care au putut să îi iasă din gură când le-a văzut echipate complet în costumul Evei.
Împroșcând vijelios în stânga și în dreapta, mai să dea cu capul de geamandura roșie, ba chiar încurcându-se în lanțul ce o lega, Ionuț se blocase în gând la un „Mamă, mamă ! Ce caut aici ?” care îl repeta unul după altul.
Încă de când se urcase în tren în Constanța mirosise că intră în altă lume. În personalul înghesuit se intra pe ușă sau pe fereastră la libera alegere, iar înăuntru cantitatea de pleată pe metrul pătrat depășea tot ce a mai văzut până atunci. A, și se lectura angro pe băncile vechi, numai clasici ruși de la 30 de grade în sus.
În Mangalia, aplicând tactica de a se lua după curentul general de opinie a ajuns într-un maxi taxi probabil făcut din elastic. Nu de alta, dar pe când fiecare avea deja cu mult peste membrele regulamentare în posesie, printr-o punere în comun forțată și superapropriată, șoferița, încrezătoare în capacitățile extensibile ale mașinii, încă mai zbiera:
- Haideți ! Intrați ! Mai intră ! Hai că mai e loc !
Deși majoritatea pasagerilor își exprimau șoptit opinia, destul de motivată, că mai se putea intra poate doar într-o parte anatomică a ei, îndemnurile țipate se pare că aveau ca urmare creșterea numărului de locuitori ai mijlocului de transport. Și când acesta se puse în mișcare cu formidabila viteză abia mișcătoare, omului nostru îi trecuse pentru prima dată prin cap fraza ce i se va roti prin creier peste 3 ore în valurile de la Vamă. „Mamă, mamă ! Ce caut aici ?”.
Răspunsul îi veni seara pe plajă. Păi tipe, gagici, fete. Și încurajat de un buchet de cocktail-uri preluate la bord de la Tequila Sunrise, plus încrezător în cămașa care va sclipi în luminile stroboscopice în discoteci, se duse spre unde vedea că se strânge cea mai mare populație.
Pe când afla că singurul bec aprins din fața terasei nici nu auzise de noțiunea stroboscopic, cum la fel nici luna de sus, răspunsul sau ajungerea la îndeplinirea răspunsului începu să i se prezinte cam în ceață. Adică la fel cum păreau lucrurile prin nisipul ce plutea în fața Stufului.
Și aici începe – param taram pam tam – „Povestea tristo-tragică a lui Ionuț” – cred că sună mai mișto în engleză, „John`s sad and tragic story”. Omul venit să-și găsească perechea în Vama Veche și să stea cu sărutul în ureche. Care story mergea cam așa: venire la cort la 5 juma unde îl întovărășea spre adormire sforăitul vecinului, ieșire cu înjurături la 7 juma fix din cortul transformat în cuptor sadic, pendulare între plajă și apă până la prânz când se ducea să mănânce ceva la Șoni, Mitocanu` sau Bibi apoi somn de voie pe izopren sub un copac, urmat de înot până seara, când, fără cămașa lui de disco, se ducea pentru o porție de frustrări ce ținea toată noaptea, ba în Stuf ba, în Expirat. De ce tragică, de ce frustrări ? Păi, personajele negative, grămadă din ele, adicătelea conlocuitoarele noastre de pe acest Pământ, nu știu cum, dar se pare că nu se dorea nici una să se constituie în răspunsul dorit la întrebarea ce nu înceta să i se rotească sub părul lui brunet și cârlionțat. Și cum după câteva zile / nopți, situația nu se schimba, îi veni ideea să învețe și el de la alții. Așa că renunță să se mai zbenguie patetic și se proțăpi în mijlocul mulțimii, iar acolo încercă să urmărească pe ăia mai de succes cum procedau. Și așa proțăpit ar fi rămas până în ultima seară, pentru că tot nu prindea nici un șpil, dacă nu captura o conversație între doi, ceva de genul:
- Nu știu, ai să-mi dai un sfat cum să procedez cu fetele ?
- Păi și zici că ești francez ? Vorbești foarte bine româna.
- Da, sunt la drept la master la București de un an și am prins-o.
- Păi, frate ! O întrebare, de ce vorbești aici în română ?
- Adică…
- Păi, vrei să agăți sau nu ? Lasă dracu româna și ține-o numai pe franceză. La mintea cocoșului. Du-te printre ele, ești francez venit în Vamă în vacanță, faci turul Europei și nu înțelegi boabă de română. Go !
- Merci, man.
Și după cum urmări Ionuț, sfaturile au fost cu adevărat de succes. Așa că, țuști, la omul care le împărțise, bine, simțit, adicătelea însoțit de o mexicancă de vreo 40 așa. Unde, printre shoturi și îmbrățișări drăgăstoase, fu pus la curs intensiv de agățat. Ce să spună, cum să spună, pe care să-și parieze timpul și banii, ba, după ce aduse de la bar niște produse locale de pe molcomele dealuri ale Cotnariului, i se făcu și o demonstrație. Știi cum e, o imagine face cât o mie de cuvinte.
Cu lecția învățată, la orele mici ale dimineții, Ionuț e gata de bătălie. Nu era el, era un vamaiot romantic ce înjura cum se schimbase Vama pe care o știa de atâția ani de când venea aici. Dar, las că mâine va pleca la Corbu și după o săptămână va face autostopul prin Europa în drum spre Paris. Nu voia să vină cu el în așa o aventură ? Sau: tocmai părăsit de prietenă a venit în Vamă sperând că o găsește aici. Și o vede peste tot numai pentru a descoperi că nu e ea, nici parfumul ei și nici ochii. Sau: acum face un studiu sociologic despre cum se poate trăi fără nici un ban în Vamă timp de 2 luni. Visează ca această analiză, odată prezentată, să schimbe percepția oamenilor despre viață. Pentru că viața…
Dar ce te faci cu Ionuț al nostru care se bâlbâie atât de tare când, în sfârșit, dansează cu o fată, că poți înțelege la fel de bine că va face autostopul spre Paris sau că o întreabă dacă știe să spele și să calce pentru că lui îi trebuie o casnică. Iar când în sfârșit reușește să spună ceva coerent, dacă ea nu a fugit deja înspăimântată, încurcă Parisul cu studiul sociologic obținând doar mișcări din umeri și „ne vedem când mai te sun”.
Așa că știți povestea: soarele sălbatic va goni dimineață din cort același om nedotat cu săruturi în nici o ureche. Numai că se ambiționă. Continuă lecțiile în Epavă, printre sticlele de juma de pe masă și cele de 2 litri ascunse sub bancă. Ce va zice, cum va răspunde, iar în cazul că… și tot așa. Ba trecu și pe repetiții. După o navetă de bere îi ciripea drăgăstos metalarului cu lanț și barbă care preluase rolul de parteneră de dans. Ce mai, totul pentru succes.
Iar seara bătăios spre Stuf. Unde, de ce nu ne mirăm, călca cu feblețe prin străchini gonind mai ceva fetele decât ar fi reușit un personaj al lui Stephen King abia ieșit din azil și cu tatuaj pe frunte: „Fă, te belesc în noaptea asta”.
Și așa dragii mei copii, John`s sad and tragic story – clar sună mai bine în engleză -, continuă până în ultima seară. Când, văzând că se îndrepta spre o nouă dănțuire de unul singur, hotărî să plece la cort mai devreme. Greșeală. Cel mai nașpa lucru în Vamă e să te duci singur la cort la ora 2 noaptea. După cum va observa și el pe propria piele. Nici nu se făcuse bine comod pe izopren când auzi în cortul de lângă cântecul „A ! A ! A!”. Și oricât încerca să își îndese în urechi sacul de dormit, țipetele ei se auzeau din ce în ce mai-mai. Și nici măcar vecinul nu sforăia. Așa că la un moment dat, în mijlocul gemetelor și frustrărilor adunate, se răsculă. Și ieși la luptă ca niciodată. Acum chiar nu mai era el acel Ionuț brunet și creț aterizat aiurea în Vamă. Era cu adevărat cavalerul pe un cal alb care îi povestea fetei cu care dansa aventurile sale din Deșertul Gobi sau în luptă cu gărzile împăratului. Sau cum urmărea batiscafele bulgărești pentru a nu amenința flancul sudic al NATO. Iar când ea întreba amuzată ce-s alea batiscafe, îi povestea despre ele, le descria de jurai că tocmai ieșise înot din unul. Și apoi trecea neabătut către stelele ce sclipeau complice și unde petrecuse chiar vacanța de iarnă sau despre planurile lui de a găsi o sursă de energie alternativă bazată de râsul fetelor. Și tot așa, se eliberase de toate complexele, îi vorbea fetei despre visuri, chitări, Vamă, noapte, povești frumoase și tot ce se căznise tovarășii să-i bage în cap în Epavă. Nu-i venea nici lui să creadă. Vorbi încontinuu până când ea plecă la răsărit și prietenul care tot îi dăduse sfaturi până atunci îi comunica:
- Man, pe bune, trebuia la un moment dat să te oprești și să taci.

Din "Nopti de Vama" - Dan Nita, Editura Nomina Lex, Bucuresti, 2009