Pe alocuri, in negura vremii, se pierde cate o preistorie intinzand mana alteia, și aceasta din urma o leagă cu sanii vegetali și cu densitatea de atribute microbiene. Pe langă toate astea, un monstru a rămas…îl chema…Negrul.Dis-de-dimineață, cum ieșea din padurea zglobie cu freamatul ei inofensiv, se pierdea prin zonă, inundată de multe alte vietăți guralive. Mergea și medita cu minusculul său organ meditativ asemenea unui struț. Gandea ori de cîte ori avea posibilitatea. Posibilitatea nu se ivea. Dar el, în așteptarea ei…ea în așteptarea lui…și se schimbau cu rîndul pană într-o zi nu au disparut ambii…
Preistoria amintește despre acest fapt…dar amintirile uită de preistorie. Cert este că vara în care s-a întamplat evenimentul a fost cat se poate de caldă, încat căpăta nuanțe uleioase ca tabloul lui Picasso. Toate culorile se ștergeau rand pe rand. Galbenul a dispărut, Roșul l-a șters pe Cafeniu, Cafeniu l-a șters pe Albastru, Albastrul pe Indigo.Toate culorile au dispărut.Numai Negrul și Albul au rezistat. Dupa o inversie de ani lumină și o cale scurta cat ai zice Soare-Pămant Negrul a început să capete calități de, mezantrop…a disparut și el. Vrei să știi ce s-a întamplat cu Albul?????????????AAAAA, ok !!!Nimic. El este printre noi. Așa încat daca mori puțin și în acel moment ai șosete curate-îl vezi, dar daca ai obosit să ți-le schimbi îl vezi pe Negrul. Cred că acum vei sta și mă vei întreba:
-Parca Negrul a dispărut?
-Nu Negrul nu a dispărut, eu te-am mințit.