inelul de logodnă-pagină de jurnal

Reparații de bijuterii

Am avut o zi cu peripeții. Am ieșit din casă pâna la Grand Kanion. Aveam o idee fixă. Inelul de logodnă, vechi de 150 de ani , transmis prin familie, de la bunică la mamă și tot așa… s-a subțiat, și s-a rupt pur și simplu la montura de diamante montate în platină! Am zis ca din cauza nenorocului am ajuns pe masa de operatie, deoarece s-a rupt inelul, ghinion sau "ochi rău", dar nu era nici una nici alta...!
Citesc o recenzie despre "lumini diafane" în "Viata Noastră" pe care o asteptam deja de vreo 3 luni, bună, nu zic dar, inelul devenise mult mai important, trebuia lipit, așa că nu mă bucur și ma cațăr în mașină, vorba vine. "Greu la deal că boii-s mici"! Simt fermoarul operației dreapta, sub sân, loc care-mi permite totuși să șed ! In fine ajung...Caut un magazin care să accepte reparatii în aur fără să cumpăr! Urc cu liftul, aștept o groază, Kanionul e plin cu oameni, se mănâncă , e ora prânzului; oameni grăbiți, se șterg de mine, mă
doare operația, încerc să mă apar! Mai ales în lift, țin mâna efectiv deasupra operației și, chiar împing puțin cu cotul, e nevoie! Evit o mama cu doi copii, unul în brațe și unul în cărucior, liftul e și pentru cărucioare.
Îmi luasem si două perechi de pantaloni (unu al meu și altul al soțului meu) să le dau la corectare la croitoreasă. Scurtare necesară. Nu sunt precum manechinele! Rușii și-au deschis afacerea cu reparațiile. Îmi amintesc de mama. Croitoria i-a distrus ochii. Muncă migăloasă și neplătită. La 40 de ani ajunsese cu o miopie de minus nouă, la ochiul drept! Dar, să nu-mi amintesc acum de traumele copilăriei, ale mele sau ale familiei! Toate erau în delasare în casa mea.
Înainte cu o seara mă vizitase nepoțul de 2 ani. Aranjase cu mult mai "modern" și plăcut apartamentul, cu tot felul de jocuri risipite și jucării. Era cu neputință să mă aplec, putea să-mi pocneasca operația! Firele trebuiau scoase, dar, de abea peste vreo 4 zile !
Să mor nu alta, nu gasesc magazinul de " reparații de bijuterii", pe 5 nivele de căutare, hectare de magazine; totul se învârte în jurul meu... Mă întrebam ce m-a făcut să ies din casă , tocmai acum! Pâna la urmă intru la "Pyramida" și-mi primeste inelul, după ce îl examinează și zice cât e de vechi și interesant! Zău că mă simțeam fericită, îmi luasem o piatră de pe suflet! Mă ocup de pantaloni după aia, am oarecare răbdare!
Coadă mare și la ghișeul de primiri și reparații de tot felul, aglomerat pe ambele părți, la primire și la scoaterea obiectelor, că era și cizmărie acolo, și spălătorie de haine, toate la un loc, pe circa 12 metri patrați de magazin, fără uși, doar ghișeu! O înghesuială de zile mari, iar la mijloc o masă de călcat, că asta mai lipsea!
Sună barbatu' meu la mobil, cică e flămănd și să vin acasă că el a pregătit și "omleta de vineri". Ce să-i faci, suntem cu cholesterol și-și face o plăcere, adică și eu pe lângă el, "cui pe cui se scoate"!
Îmi cumpăr o chiflă cu "șum" adică cu usturoi. O înghit cam hulpav, uitasem sa mănânc de dimineață și era deja două "trecute fix"! Usturoiul era bun dar chifla era necoaptă. Îmi păruse rău că nu am rezistat "tentației ochiului", la fiecare metru de terasă, mâncare și iar mâncare.Uf! Fiecare vânzător ambulant își încropise un colț ademenitor cu dulciuri, pâini, mâncare chinezească, falafel pe toate coridoarele Kanionului, mai ales vineri înainte de intrarea Șabatului. Cel mai trist era locul de lângă "ghișeul croitoreselor" unde așteptam eu, mai mult foindu-mă înainte și înapoi. O pereche vindea bijuterii și tot felul de improvizații artistice cu mărgele, chiar și mici tablouri. Perechea de vânzători se învârtea de zor în jurul mesei semicurbe luând forma parapetului interior, împrospătând-o, mutând obiectele, dar degeaba, nici un cumpărător. O tăbliță pe care se anunța, bineînțeles o reducere: "al doilea obiect la jumătate de preț", nu era estetic scris și, nici atrăgător. Neafișând nici un preț, omul nu se apropie, stă în expectativă, se simte debusolat și nu cumpără! Tinerii vănzători se sărutau din când în când, ea era frumosă, el urât foc!
Sună bărbatul meu, din nou, e "șicărit crimă"!
În sfârșit primesc ultima pereche de pantaloni, tocmai a soțului meu, că era ultimul de corectat și, mă îndrept spre ușa rabatantă de sticlă; pășesc victorioasă părăsind Gran Kanionul, mai apoi, terenul de fotbal pe care trebuia sa-l ocolesc ca sa ajung la masina mea, parcată aiurea. Dar mă ia cu amețeală ...simt ca voi " amagi pamantul"! Uitasem să beau. Trec de amănute. Fac un efort supraomenesc și ajung acasă! Inelul de logodnă s-a rupt… așa că, barbatul meu, Deluțu, cum îi zic prietenii, nu m-a asteptat cu masa. Tocmai i s-a nazărit că nu-și găsește un ciorap, scos din mașina de uscat! Mă apucă amocu'!
Așa că strig la barbatu' meu de-mi pierd glasul... Ciorapul ala l-aș fi înghit în momentul ăla, dacă l-aș fi avut prin preajmă!
N-am terminat, sună fiica mea. A ajuns la spital. A cazut de pe scaunul de plastic, în bucătarie. E gravida! Ne zice să stam liniștiți.
Tocmai eram foarte" liniștiți"! Barbatu' meu găsește, în sfârșit ciorapul, bodogănește , bodogănește." L-o fi pus câinele acolo",- zic!
Imi spun în gând: ce înseamnă că o femeie să nu poate fi "nefastă" o săptămână! Numai o săptămână nu m-am putut apleca să culeg "ciorapii căsniciei" împrăștiați pe jos, de pe lângă patul nupțial! Să-i fac pereche, totul e cu pereche, obositoare adunare și uneori plictisitoare, unu și cu unu fac mereu doi ciorapi, o pereche, dar necesară! Fără ea iubirea nu s-ar potrivi ca o mănușă!
Cât e de greu să te descurci singur!

Sună telefonul. Fiica mea mă anunță că totul va fi bine! În curînd va naște!
De bucurie câinele a intrat cu capul în perete, când a fost chemat la ordine să i se pună lesa să fie plimbat. Iar soțul meu scump, că e scump când nu sunt eu operată, s-a întors cu gunoiul și lesa..., uitase pentru ce s-a dus afară!
Râdem în hohote, simt că-mi pocnește operația, văd că rezistă, așa că mâine mă duc la serviciu, program redus dar, e nevoie să-mi păstrez locul de muncă, inginerul din mine judecă altfel! Ce e și cu poezia asta, ține loc de fericire mult prea puțin.

Bianca Marcovici