Oamenii au prins aripi dintodeauna. Și asta pentru că era ceva firesc. Și aripi au fost destule la-nceput. Zburau pe cer și n-aveai decât să le prinzi, să le lipești pe spate și puteai zbura.
Dar, azi dacă ai încerca să prinzi aripi, lumea ar zice că ești excentric dacă nu chiar nebun. Să fugi cu plasa de prins aripi pe câmp, să ai grijă să nu le strivești și să mai ai și curajul să zbori cu ele? De ce să te chinui atât? N-ai decât să le cumperi de la magazinul din colțul străzii, cam asta ți-ar spune lumea.
Și contează ce zice vecinul, vecina, prietenii, colegii, așa de mult încât astăzi oamenii iși amintesc cu nostalgie de clipele cînd alergau după aripi. Stau la masă cu prietenii și-și arată unul altuia plasele pentru prins aripi și povestesc cum le-au prins, în timp ce beau bere rece de la frigider.

Așa a început totul, aripile au murit iar cercetătorii s-au grăbit să dea explicații ștințifice cum că între aripi și om ar exista o dependență ciudată. Că aripile așteptau să fie prinse și oamenii doreau să zboare. Dar echilibru s-a pierdut și aripile au murit.
Am găsit scris într-o enciclopedie cum că ultima aripă era ținută într-o rezervație și era declarată "monument al naturii".