agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2713 .



O zi de iulie
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [andimex ]

2006-08-14  | [This text should be read in romana]    | 



O ZI DE IULIE

Acceleratul oprește într-o haltă în care nu ar trebui să oprească. Cobor, cu tot cu bagaj, trenul pleacă, eu rămân. Totul îmi pare sărăcăcios, arhaic, un tărâm rupt din globalizare. Mă așez tăcut pe bancă. Mă uit în jurul meu. Câțiva țărani, oameni de-ai locului, mă privesc, îmi dau „Bună ziua!”, le răspund. Pleacă mai departe. Ceasurile se scurg repede, aceiași țărani se întorc, mă privesc din nou și mă salută. Probabil. Cred că sunt un ciudat, pierdut în lume, fără casă, fără masă.
Ce-am făcut în acest timp? N-aș putea spune. Cert e un singur lucru: peisajul m-a fermecat. Văile lungi, aerul călduț, ce sparge tiparele, păsările cerului alunecând nebun, alte trenuri, alți ochi curioși pierzându-se în timp. Stau și mă uit la vechea șină ce duce spre un timp. Uitat. Și totuși prezent. Spre vechea gară, părăsită, unde îmi aștept cândva lumina albă, speranța ca totul să reînvie iar, și iar, și iar. La nesfârșit. Până în cea din urmă zi de iulie...
Ridic un pic capul. Văd pădurea care se înalță, o văd mică, o văd domnind peste aceste pustietăți. Peste noi. Peste mine. Peste tine. Parcă nu mai e verde și nici nu cred că ar mai putea fi verde pe căldurile astea. Munții, într-o depărtare aproape imperceptibilă, albi, măreți, singuri. Atât de albi... mi-e atât de cald!
Lângă mine, foarte aproape, undeva în spatele grădinii, fire mici de iarbă acoperă pământul uscat, plâns. Îmi întind mâna spre ele. Le cuprind, le eliberez, le simt căldura. Sunt mici, dar atât de grațioase. Suspină, se întind în adierea vântului și-mi ajung sunete fine, de un paradis pierdut printre aceleași amintiri.
Întorc capul spre stânga și zăresc vechiul han. Nu a mai rămas în urma lui decât scrumul, negru. Pământul. Negru. Era frumos acolo, așa se auzea.
Acceleratul oprește. Cobor, cu tot cu bagaje, trenul pleacă, eu rămân. Aerul clocotea în continuare și văd, undeva departe, un han. Se aude ceva. Se aude. O muzică plăcută, fină, dar aerul călduț îmi fură, din nou, auzul din han. E iulie. E vara acre ne reunește pas cu pas. Ce bine-i la răcoarea noului han! Da. Unde nimic nu se compară cu aerul dulce și cu zgomotul pereților ce străjuiesc intrările, intrările din iulie.
E o străduță atât de pirorească, atât de veche și plăcută. E cea a primăverilor uitate, a verilor de foc, e mica stradă a toamnelor pierdute, e strada cu ierni minunate. Casele modeste, oamenii liniștiți, lumea veche și totuși nouă... dar, parcă, nimic nu pare a fi nou. Nici hanul ăsta parcă nu-i nou. E lumea ce clipele-și strânge în palme, e lumea cu necazuri și bucurii, sunt banalii oameni de la țară. Totul este calm, totul e uitare și aintire, reverie. E mică, e parcă... da, e strada mea de amintiri pierdute-n clipele ce mi-au fost date. E lumea uitată, e cea veche, e cea dintotdeauna... Și vântul adie din nou prin părul meu... și soarele-și mărește aripile... o nouă zi de iulie.
Stau. Parcă nu mă pot mișca. Și nu pot întoarce capul. Nici picioarele, nici mâinile. Am rămas aici, în amintiri uitate uneori parcă și de mine.
Ce-am făcut în acest timp? N-aș putea spune cu certitudine. Acceleratul oprește într-o haltă în care n-ar trebui să oprească. Cobor, cu tot cu bagaj, trenul pleacă, eu rămân.
Nici vântul, într-un târziu de vreme, nu mai îndrăznea a-și mișca neanturile prin căldura ce presa atât de tare fiecare vietate. Măcar dacă ar fi avut un folos atâta căldură de iulie vechi.
Acceleratul oprește. Cobor. El pleacă. Eu rămân. Ce-am făcut în tot acest timp? N-aș putea spune cu certitudine...

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!