Un bătrân este mistuit de dorul de a descoperi piatra filozofală, căutată de alchimia medievală – piatră care preschimbă în aur orice metal pe care-l atinge. Așa că, bătrânul, încins cu un lanț de fier, pornește la drum, străbate de-a lungul râurilor țări de-a rândul, lovindu-și cingătoarea cu fiecare piatră întâlnită în cale.

Ajuns în Europa, pe malul unui râu, tot făcând lucrul pentru care pornise, niște copii, cu vitele la pășune, în lunca râului, se apropie, privesc și arată stăruitor cu degetul spre bătrân, spre cingătoarea lui. Bătrânul se oprește, privește și el și, deodată, izbucnește într-un plâns neistovit. Aievea, lanțul cingătorii lui strălucea: devenise aur!

Vestea despre el s-a răspândit și locuitorii satelor din jur se adună; bătrânul încă plânge… Când s-a oprit din plâns, la rugămintea mulțimii, dezvăluie taina:

"Am căutat de-a lungul timpului și drumului piatra. Am avut-o în mână, mi-a prefăcut lanțul în aur, precum vedeți, dar n-o mai am. Am aruncat-o, fără să știu. Am lepădat-o!"