Căutând legătura dintre mine și Apariție, îmi dădusem seama că nu avea cum să fie așa ceva. În primul rand, aceea persoană la care mă gândeam nu avea cum să fie AICI, iar în al doilea rând, cu siguranță, IMAGINAÞIA mea îmi juca feste. Gândind aceste lucruri nu îmi dădeam seama că Apariția îmi urmărea gândurile și nici nu-i așteptam vocea șoptită în ureche: “Aici te înșeli. Viața nu e cum o crezi. Pentru că gândești așa, vom face o oprire. “
Zicând asta, mă trage de mână, oprindu-mi plutirea, apoi îmi întinde mâna în partea dreaptă, unde simt ceva dur. Îmi dă drumul la mână și mă lasă să cercetez duritatea aceea care îmi dădea fiori care intrau prin buricul degetelor, străbătându-mi întreg corpul, terminându-se în vârfurile degetelor de la picioare. “E lemn – îmi zic eu – decorațiile îmi sunt cunoscute, stil Victorian, datează din 1923… “
“Da, vezi că-ți amintești ? “ aud vocea Apariției și simt un surâs ușor din partea lui.
Caut mânerul … îl găsesc. Aveam senzația că e exact în locul unde l-am lăsat – “Când l-am lăsat?!” mă mir eu însămi de întrebare.
Apăs clanța. Ușa se dechide cu un scârțiit ușor, dar dur în aparență. Un aer cald mă învăluie, mă ademenește înăuntru, mă atrage, mă aspiră către neant.
O melodie frumoasă, limpede, ușoară plutește în aer. „E o harpă“.
“Cum să nu o recunoști ?” îmi aruncă Apariția usturător.
Simțindu-mă jignită, înaintez în cameră și observ că întunericul devine lumină. Chiar în fața mea, la doi metri, într-o lumină aurie, cu raze calde, ședea în măiestria ei, Harpa. Lângă dânsa stătea cumințel scăunașul. Într-un suflet, alerg până la ei. Simt o dorință interioară care mă coplesește. Doresc să o ating. Doresc să-i frământ corzile cu degetele, să le fac să vibreze la atingere, să genereze sunetul, ca să mă învălui în el și să fim unul, să simt că zbor printre adierile lui. Ceva mă împiedică. Uitasem că Apariția încă mă mai ține de mână.
„Vrei să o atingi ? Ai să ARZI ! E prea sacră pentru sufletul tău ! TU ești prea prigănită pentru atingerea ei. Nu te las !”
Auzind asta ... o furie interioară mă face să fiu plină de ură, împotriva celui care îmi interzice să-mi ating propriul suflet !
Un sunet se ridică din direcția ei. E calm, e ușor, liniștitor... mă calmează...