Uneori, viața mușcă adânc. Alteori surâde.

Întotdeauna îmi lasă o senzație de ruptură.
Pielea mi se destramă ca buzunarul.
Cusut de mama, ca să merg pe stradă frumos.
Cu brațele atârnând decent pe lângă corp.

Când mușcă, îmi amintesc ziua aceea.
Mi-am dezbrăcat paltonașul și am sfâșiat cusătura.
Acul mamei devenise neputincios în lipsa mâinii.
Culeasă de la periferia orașului era caldă încă.
Avea trei degete împreunate.
Ca și cum ar fi încercat să ne coase.
Cu ultimul zvâc, fără țipăt. Pe noi, de viață.

Când surâde, îmi năpârlesc asemănarea.
Merg pe stradă urât, cu mâinile în buzunare.
Nu vede nimeni că o port în spate pe mama.
Ca pe o cruce care vindecă și mântuie.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.