agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
» A Letter

 Members comments


print e-mail
Views: 5035 .



Scrisoare
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [mirupiru ]

2007-01-26  | [This text should be read in romana]    | 



Am un prieten care-mi amintește de tine. De tine așa cum erai atunci, când ți-am reținut ochii și mâna ce mângâia un pui de mâță. De tine, atunci când te topeai pe fiecare pliu de-al sufletului meu.

Tot la fel, îmi zâmbește și-mi spune vorbe ce mă amețesc. Nu știu dacă le crede, dar mi-amintesc că tu le credeai cu atâta ardoare, că am ajuns să le cred și eu. Îți seamănă în gesturi. Și-n pierzanie. Aceeași nebunie aprinsă brusc pe care nu o poate ostoi decât în brațele mele. În colțul buzelor mele și-n fluturii pântecului. Nu, nu e nimic între noi, nu te speria. Doar îmi amintește de tine.

Sigur, mersul îi e diferit și părul e altul. Și-năuntru e altfel. Mai sărac, mai cenușiu. Dar are noroc: tu, înaintea lui, ai descuiat porțile, ai mistuit zidurile și-ai pus focul în nervurile mele. Cu-atâta putere ai dorit și-ai crezut atunci, pentru câteva clipe, că totul s-a transformat sub atingerea ta.

De ce comparăm oamenii? Poate că urma lăsată își cere drepturile. Poate că amintirea stă într-atât pe retină, încât strivește realitatea. Poate că atunci când îți găsești culcuș, îl porți cu tine și-l răsfrângi peste alții.

Îmi spune ce ar vrea. Nimic mai mult decât ce ai avut tu și poate nici atât. Căci toate, birouri, mașini, camere, ale noastre sau ale altora, nisip, mare, scări, lumi de aici sau de aiurea, toate au cunoscut dragostea noastră. Spuneai atunci că mă bănuiai astfel și totuși nu sperai chiar atât, de fiecare dată aprinderea, pustiirea și briza.

Da, e doar un alt bărbat dintre cei ce doresc. Dar acesta e deosebit, fiindcă îmi amintește de tine. Uneori simt că minte și totuși e credibil pentru că-ți seamănă. Pot să cadă secerată doar dintr-atât? Nu știu. Știu doar că noi nu mai suntem aceiași, am deschis alte vise pe țărmul altor mări și-am păstrat doar în tainițe umbletul fiecăruia prin celălalt.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!