Orașul ăla îi tare stricat. Nu te mai văd, suflete.
Visăz noaptea că oamenii răi te păzăsc pe la colț și iți cotrobăie sub coaste bănuțul. O zi, atâta de l-ar prețălui, poate s-ar lăsa și ei de rele.

Învelește-ți cu sfetărul ăsta pieptu' beteag. L-am împletit dintr-un ghem, amiroasă încă a oaie. Îi scămoșat de pisică da' are coloarea grâului și-a păstăilor dulci de acăț. Cât îți mai plăcea să le mânci! Să-ț aducă aminte de gardul de uluci din fața casăi, și de ouăle culese din lanuri, de unde zburau prepelițăle. Așa, poate mai iei și tu urma carălor spre casă. Că mult nu mai am și tare mi-i dor de lumina ochilor tăi.

Te port în rugăciune și îți păzăsc inima. Sub pernă, lângă busuioc, ca pe-un bănuț de aur. Că asta ți-i averea, suflete. Asta ți-i toată averea. Ascultă de Măicuța.
Întoarce-te.



Photo © Attila Babo

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.