Colecționam tot felul de instrumente de scris. Faber Castell, Hardmuth și altele fără nume, multe găsite prin curțile copiilor vecini.

Îmi plăcea mirosul lor de lemn plastic și culoare.

Câteodată când ne măsura, mama îmi cerea un creion să facă semn cu el pe tocul ușii. Când veți ajunge cu creștetul aici sub geam veți ști să scrieți.

Ca și cum scrisul ar fi avut ceva de-a face cu înălțimea.

Odată am vrut să îi arăt că nu contează. Am luat carioca roșie din care însemna hârtiile aduse de la școală și am scris pe zid tot ce credeam.

În seara aceea am stat la colț pe boabe de porumb. Nu zugrăvim în fiecare zi, ce-ți veni să mâzgălești pe tot peretele cai?

O vreme am mai strâns plante uscate și fluturi morți de moarte bună. De penițe creioane și potcoave m-am ferit.

Ca urmare, am învățat să scriu mult mai târziu. Creștetul mi se apropia vertiginos de pragul de sus și nu mai era nimeni să facă semne discrete pe tocul ușii.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.