Îți iei înapoi promisiunile, de parcă nu ar mai conta.

Nu îmi spui tot. Nu așa cum s-a petrecut. Nici în ordinea în care s-a petrecut, nici în ordinea în care ți-ai amintit. Lucrurile tale sunt întoarse pe dos, ca și când te-ai feri să fii recunoscut, ca și când ai mai avea să te temi de ceva, acum. Ai atitudinea unui criminal neprins. Un criminal care a iertat, întâi, crimele comise de ceilalți împotriva lui.

Þi-ai iertat părinții, pentru că au încercat să te transforme în ceva ce nu aveai cum să fii. Pentru că la un moment dat nu au fost atenți și ai devenit instantaneu victima cât se poate de reală a unui joc dureros de neverosimil. Pentru că te-au ignorat vreme îndelungată, lăsându-te să te dezvolți într-un sens lipsit de soluție. Pentru că au intervenit prea târziu cu bunul lor simț apologetic. Pentru că ți-au hrănit corpul, ca și când destinul tău ar fi fost acela al unui cal de curse strălucit, de pedigree.

Și totuși nu îmi vorbești despre toate acestea, despre cum le-ai simțit. Nici despre oamenii care te-au asediat, nici despre nu-urile tale. Mă lași să ghicesc, trunchiat, și astfel să expun lumii coaja bine lustruită a unui personaj ideal, perfect, bun de dat exemplu copiilor celor care vor citi. Uiți că aceasta nu este o carte pentru copii, nici pentru părinți, nici pentru moraliști, ci doar încercarea mea de a te recupera și exhonera postum.

Pentru că ai devenit un criminal. Îți amintești? De acolo te știu.

___
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.