era o germinare a algelor, darius. fenomen reverberant în interioare difuze, unde nici luminile brun-aurii nu se mai puteau descompune în viață.

chipurile răsfrânte, senzația de învăluire crescândă, așa, ca o pânză fără goluri, ce înconjoară trupul, spiritul, într-o intensă conștientizare a spațiilor.

nu am înțeles niciodată unde începem și unde ne sfârșim, dacă ceea ce numim dragoste există sau derulăm și noi, pe covorul neînchipuit al lumilor, aceeași iluzie, în nuanțe proprii. și nici măcar această întâlnire cu sinele sub piatra oarbă nu are rost, darius, cât purtăm încă interdicții absurde.

multiplicarea continuă a trupurilor migrând înspre noi, porțile prea deschise apelor și dizolvarea umbrelor în ochii tăi devoratori mă îndemnau să contemplu fiecare tresărire a animei.

m-am hotărât. construiesc în mine o lume. și o citadelă unde tu vei fi locuitorul, singurul. vei vorbi fiecărui obiect despre aerul vrăjit și întruparea în dragoste. vei desfășura timpurile după mersul invers al soarelui, evitând orice minut spasmodic, orice vid ce ar putea absorbi lăuntrul.

de astăzi sunt scara ta în spirală, darius. înalță-te.