agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6209 .



Alienatul 1, alienatul 2, alienatul 3 ș.a.m.d.
prose [ ]
Moldoveneasca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [nic pop ]

2007-04-25  | [This text should be read in romana]    | 



- A! Cazul nostru e cu totul și cu totul deosebit. Cred că nici nu-i de pana scriitorilor de pe la noi, care parcă ar aștepta mereu să le permită nevestele ca să scrie și ei ceva despre dragoste. Dar tu scrie, scrie. Numai că uite ce te-aș ruga: să scrii fără să-ți pese de literatură. Pricepi cum pun eu problema? Fă în așa mod ca întîmplările, faptele, gîndurile să pară că nici nu vin din scris. Să nu aducă de la ele a proză, pfu! Că mie așa-mi place: să dispară textul atunci cînd citesc. Să mă pierd printre personaje, întîmplări, idei, da nu printre cuvinte. E treaba voastră că vă folosiți de cuvinte din lipsă de alt material. Eu însă de ce-ar trebui să mă împiedic de ele. Adevărul e că literatura ucide povestitorul din om. Îl obligă să se ocupe mai toată vremea de frază, stil și alte bazaconii. Și-i clar ca bună ziua că scrisul parazitează pe seama unor întîmplări obișnuite, care-s atît de mișto în viața de toate zilele. Așadar, cum a fost cu Veronica?! Fii atent. Cînd trecea ea pe lîngă clădirea Oficiului poștal numaidecît își încetinea pasul și arunca cîte-o privire spre fereastra mea, adică și înspre mine, care ședeam, cum ar veni, dincoace, la masa de lucru. Pe scurt, se folosea de fereastra poștei ca de-o oglindă. Îi cunoșteam toate strîmbăturile. Azi așa, mîine tot așa, poimîine la fel, iar cel năucit de situația asta eram eu. Mai ales că în anul acela tocmai împlineam treizeci și doi de anișori și încă nu eram însurat. Odată însă se juca o nuntă în mahalaua noastră. Și drumul Veronicăi spre nuntă trecea tot pe lîngă fereastra mea. Numai că de data asta se apropiase cu o prietenă. Și ca să vezi! Ocrotită dinspre drum de cealaltă, își băgase mîna în decolteu potrivindu-și ceva acolo, ceva care să șadă cum e mai bine și-i mai rezistent la o horă moldovenească de-a noastră. Eu mă tupilasem de rușine după masă. Gest fatal, dragă Mihai! Pentru că prietena ei, atentă nu numai la drum dar și în toate direcțiile deodată, m-a zărit și ațipat acoperind-o ca o pajură. Și ce crezi tu că face atunci Veronica? A dat-o frumușel la o parte, continuînd să-și potrivească dedesubturile pînă a socotit că-i gata de nuntă. Intrasem la idee. Cum adică: „Pajura” mă văzuse, da Veronica nu? Ar fi reieșit... Inima îmi bătea zdup! zdup! ca în ziua salariului! M-am dus numaidecît șu eu la nuntă. Nu, nu în calitate de nuntaș, ci ca simplu poștaș, chipurile în interes de serviciu. Căutam, de, pe cineva pe care-l caută o telegramă sau o citație de la poliție. Totuși, am împărțit urări de bine în mod egal: pentru coana mireasă viață cu dulceață, pentru conul mire același fel de viață cu aceiași dulceață! Toată lumea numai voie bună. Aruncasem o privire prin ograda plină de lume și o zărisem și pe Veronica. Își întinsese și ea gîtul la rîndul ei ca să mă poată vedea din spatele unor nesimțiți.

Deodată însă mă fripsese ceva la inimă cînd m-am uitat la tortul de pe masă. Vai de mine, ce sensibilizos eram în perioada aceea de renaștere națională pe ruinele Uniunii Sovietice! Vorba e că o mînă mankurtizată – că altfel cum să-i zici? – pîngărise frumusețe de tort scriind pe ciocolată cu frișcă albă tradiționala noastră urare „Viață cu dulceață!” în grafie chirilică. Uf, ce mi-a sărit capsa! Nu, n-am explodat așa cum știam eu să explodez în asemenea cazuri. Am luat-o cu-ncetișorul, spunîndu-i mirelui ca de la obraz, că ce, coane mire? pentru asta mers-am noi de prin toate mahalalele Chișinăului, de prin satele și orașele mai îndepărtate, care pe jos și care nu prea, pînă-n Piața Marii Adunări Naționale cu prosoape și cu steaguri tricolore? Ce? Pentru asta am șez’t în genunchi, de-am simțit că ni se prinde asfaltul de pantaloni și-am suportat să-l ascultăm pe ditamai regiyorul Ion Ungureanu cum citește așa cum ai auzit și tu: „Alienatul unu!”, „Alienatul doi!”, „Alienatul trei” și tot atîția alienați cîte ALINIATE avea Declarația de Independență? Pentru asta am suferit noi, așadar, atunci? Pentru ca să vin eu acum la o nuntă moldovenească într-o mahala a Chișinăului și să văd pe tort scris cu... Nu, nu se poate, fraților! Unde-i demnitatea noastră națională-n măsa de treabă? Și mirele, fiind se vede om de-al nostru în adîncul sufletului, s-a rușinat și s-a mîhnit, cerînd să fie nimicit imediat tortul cu pricina. L-au luat îndată niște femei și cred că l-or fi dat la porci, că cine dintre ai noștri s-ar mai fi atins de el!?

Înaripat, care va să zică, de acest rezultat pozitiv, am poftit-o pe Veronica să-mi vină mai aproape. Iar cînd a ajuns la vreun metru distanță, am început a ne legăna și a da din mîini după muzică, cum făcea tot tineretul. Ea dansa și se uita pe sus. Tot pe sus mă uitam și eu. Numai că spre altă parte a cerului. I-am spus să nu-și mai ferească ochii, că eu totuna îi știam prea bine cum arată. În loc să-mi răspundă, își răsucise irișii nu știu cum prin nori și parcă prinsese tocmai atunci un curent de aer sub tălpi și plana pe deasupra lumii. Am insistat: „- Știi, noi doi am stat chiar și azi față în față, ochi în ochi...” „- Da, știu. Azi mi-am dat și eu seama că am încurc fereastra. Cel care mă interesează pe mine, are birou la fereastra de-alături.” Degeaba căutam să prind cu genunchii ritmul cine știe cărei muzici. Cîtă sinceritate, domle! Parte feminină și, ca să vezi, atît de sinceră! Îmi spusese deschis că se jucase cu bună știință de-a oglinda. Numai că nu de dragul meu, ci de dragul celui de la fereastra de-alături. Acolo bătea bilele abacului Ramzan, noul contabil, căzut pe capul nostru doar de cîteva luni și care, spre deosebire de alții, își dădea tot interesul să ne cunoască limba, mai ales în privința număratului. Deși se vedea de la o poștă că nu avea de gînd să prindă prea mulți purici pe la noi cu bruma de pensii ce-i trecea pe sub mînă... Îmi amintii că îl și văzusem printre nuntași, undeva într-un colț al ogrăzii, mai spre poartă. Și de bună seamă. Ramazan era acolo și era oarecum în centrul atenției, deoarece dansul după care mă luasem și eu, abia atunci îmi dădui seama, era un fel de Lezghinka. Iar Ramzan își scutura mîinile pe orizontală. Ba spre stînga, ba spre dreapta, ținîndu-și strîns pumnii și săltîndu-și unerii umerii, ca și cum ar fi avut tot Caucazul de față. Ah, și era încurajat și aplaudat de cîțiva prostălani de-ai noștri. „- Ardealul mă-sii de viață! izbucnisem eu atunci peste toată ograda. Unde-s nunțile noastre moldovenești de altă dată?” Doar atît am spus și nimic mai mult. Oare nu era clar ce avusesem în vedere? Nu, frate, că s-a găsit un deștept să-mi dea mie replică. Cică după cum știu eu a dansa, nici tu sîrbă, nici tu horă, mai bine-aș închide gura. Din păcate, toată lumea a rîs. Ei, cum să nu te enervezi? cînd vezi că în țărișoara ta, în mahalaua ta, în sectorul Oficiului tău poștal, ah! mama ei de viață! - „Mancurților! le-am trîntit-o în față. Știți voi de cine rîdeți? De voi rîdeți, prăpădiților!”

Vai și-amar ce învălmășeală s-a stîrnit! N-am înțeles cum am ajuns în colbul drumului! Nasturii rupți, cravata desfăcută. Doi băieți de la Frontul Popular au avut grijă să-mi aducă geanta. Tot ei m-au îndemnat să plec acasă, asigurîndu-mă că, nici o problemă, au ei grijă să facă ordine pe-aici prin Þara Moldovei, adică prin mahalalele Chișinăului. Am revenit în clădirea Oficiului poștal la masa mea de lucru. Mi-am sprijinit bărbia în pumn și uitîndu-mă în gol prin aceeași fereastră, am simțit pînă în străfunduri cum e să fii înșelat. Și era vorba de-o înșelare dublă: din punct de vedere sentimental și politic. Și mă gîndeam încă de pe atunci cu jale la destinul acestei palme de pămînt, ah, nemilos destin! coibilă situație, vorba unui deputat! Și cum ședeam așa necăjit la masa mea, lîngă stegulețul meu tricolor, numai ce-o văd pe Veronica apropiindu-se din nou de fereastră. Am sărit enervat, strigîndu-i cu nasul turtit de sticlă că a încurcat iar fereastra și că fereastra cecenului ei e alături. Numai că, închipuie-ți, Veronica se dovedise a fi o patrioată! Ceva se răsculase în sufletul ei și venise să-mi spună că în caz de ceva, dacă se va ajunge pînă la baricade pe-aici prin mahalaua noastră, vom sta împreună de-aceeași parte a baricadei. Și stăm, uite, de-aceeași parte pînă-n ziua de azi. Hai, scrie, scrie, că parcă văd c-ai să uiți și-ai să pui mai mult de la tine și-are să-ți iasă cine știe ce chichiță literară!


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!