Poezie, grele taine. Când ochiul de apă a privit un prieten bun, a căzut mândria țăranului peste fruntea grâului adormit.
Metempsihoza fericirii a prefăcut secretul Mariei într-o Biblie. Cel mai iubit dintre pământeni, căutând realul, ascunde florile răului în Opere I și fără să bage de seamă intră în divina comedie umană. În orașul cu salcâmi, doi vagabonzi, căutau mănăstirea din Parma, însă misterele Parisului au căzut peste fantoma de la Operă, neștiind dacă au mai găsit-o. Femeia în roșu și femeia în alb s-au întâlnit cu femeia în negru care vorbea cu idiotul și cu magicianul, dar deodată totul se închide într-un dicționar de personaje. Învierea zeilor, se știe, a avut loc în pădurea spânzuraților, unde doar ezotericul și esotericul mai știe să mediteze. Tot ce a rămas cert pe lume: Une Corneille sur Racine, Boileau de La Fontaine.