agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1906 .



eleonora o chema pe eleonora
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [sticla ]

2007-06-03  | [This text should be read in romana]    | 



Eleonora o chema. Avea ochii mov. Și din aceasta cauză purta mereu rochii mov. A încercat să poarte și piele mov, dar nu a mers.
Eleonora o chema, acum are 50 de ani, atunci avea aproape 50.
Eleonora o chema, era mov.
Eleonora o chema și era domnișoară de onoare, asta făcea ea, era mov și era domnișoară de onoare. In fiecare zi avea altă nuntă, în fiecare zi era mov, în fiecare zi avea aproape 50 de ani, până în ziua în care a avut 50 de ani.
Eleonora o chema, dar în fiecare zi o chema altfel, la fiecare nuntă era strigată altfel. In fiecare zi purta numele surorii moarte, prietenei care înșelase, mamei uitate, pisicii pierdute, în fiecare zi avea alt nume. Eleonora o chema.
Eleonora o chema, era mov și convenea, mov este o culoare fericită pentru nunți, nici prea fericită, nici prea tristă, destul cât pentru o domnișoară de onoare pe numele de...
Eleonora o chema, a avut aproape 50 de ani timp de 50 de ani, într-o zi a avut 50 de ani.
Eleonora o chema, nu mai știm despre ea decât că în ochii ei mov avea mai mulți sori, și că sorii ei erau mereu în apus, niciodată în răsărit, niciodată în strălucire, niciodată în noapte, sorii ei erau în apus, erau aproape la fel de mov ca ochii ei, ochii ei care purtau sori în apus.
Eleonora o chema și nu clipea niciodată, dacă ar fi clipit ar fi strivit sorii în apus și nimeni nu ar fi vrut asta. Așa că Eleonora o chema și era mov fără întrerupere, Eleonora fără întrerupere, aproape 50 de ani fără întrerupere, domnișoară de onoare fără întrerupere, fără întrerupere apus în ochii ei, apus între pleoapele ei, cât timp rămâneau deschise, cât timp erau despărțite.
Eleonora o chema și timp de exact 50 de ani, a avut aproape 50 de ani. Eleonora, domnișoară de onoare la nunta altcuiva, nuntă de nuntă, 18249 de nunți, 18249 de nume, 18249 de sori, 18249 de clipiri stăpânite, 18249 de Eleonora.
Eleonora o chema și în a 18250a zi, s-a dus la nunta ei, pleoapă cu pleoapă și-a luat și și-a împreunat, sor cu sor și-a luat și și-a împreunat, lume cu lume și-a luat și și-a impreunat. Eleonora o chema și a fost Eleonora în fiecare zi din cele 18249 de zile în amurg.
Eleonora o chema și pleoapă cu pleoapă, ochi cu ochi și rochie cu rochie s-au luat pe sine și și-au spus “Eleonora, hai să nu mai apunem azi.”

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!