Pelerinaj spre Mânăstirea Sihăstria
.M-am oprit pentru o clipă si am privit spre piatra indicatoare: ,,M-rea
Sihăstria -7km." Doamne, mi-am zis, aceasta este distanta până la tinta visurilor mele. De ce n-am aripi să
zbor, asemenea unui cocor, să dau puternic din aripă, s-ajung acolo într-o clipă, sau să fiu purtat de-un nor,
să pot săruta cu dor, cu lacrimi de fericire, Crucea de la Mânăstire. Mi-am sters cu dosul mânecii o lacrimă, ce
izvorâse din coltul ochiului si aluneca sagalnic spre buze să-i simt salinitatea si să-mi soptească apoi la ureche usor, că marea-i născută din lacrimi de dor. Priveam la drumul asfaltat ce serpuia printre munti si se pierdea la un moment dat în zare, ajungând la dimensiunea unui fir de mătase. Ei bine, expresia:,,îl trăgea ata" este foarte adecvată în acest context, căci asemenea ,,firului Ariadnei", drumul acesta mă călăuzea spre iesirea din această lume iluzorie si intrarea în cetatea sfântă mântuitoare de suflete. si în viata de zi cu zi, avem o sforicică luminoasă, care este credinta, ea ne ajută să nu ne rătăcim si să mergem pe Cale, iubind Adevărul,ca să avem în noi Viata. Acest fir de aur poate fi tăiat doar de foarfecele păcatului. Dacă se întâmplă acest amarnic lucru, esti asemenea unei nacele ce zboară împreună cu balonul, fiind legat de el. Când legătura se rupe, aceasta se va prăbusi în prăpastia nepăsăriisi în cele din urmă, se va sfărâma de stânca deznădejdii.După trei km. de mers, în mijlocul unui peisaj mirific(la stânga munte, la dreapta munte, deasupra cer de Voronet, miresme de păduri cărunte si-n sânul lor un biet drumet), m-a întâmpinat cu căldură, impozanta clădire a Mânăstirei Secu. Când spun cu căldură, nu mă refer la un aspect figurativ, căci în momentul în care mă aflam în preajma mânăstirii, aparent pustie, din lăuntrul zidurilor radia un sentiment de bunătate, simteai un glas interior care îti spune: vino si te odihneste la noi, te vom primi cu toată dragostea. Cu toate acestea n-am răspuns la chemarea lăuntrică, căci firul meu se depăna înspre Mânăstirea Sihăstria. Ce frumos e să cânti în mijlocul naturii, dar din toate cântecele pe care le stiam, doar unul singur îmi venea în minte si anume:Cuvine-se cu adevărat, să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu...si nu-mi dădeam seama de ce stăruiam numai în acest cântec. Deodată mintea mi s-a luminat, Mânăstirea Sihăstria are hramul ,,Nasterea Maicii Domnului." Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Mai am câteva sute de metri de mers. Mă uit în zare si văd deodată o biserică frumoasă, cuibărită la poalele muntelui, îngemănându-se cu pădurea; doar crucea impozantă, cu sclipiri de alamă, săruta cerul. Sus în stânga, nori întunecati umbreau pădurea, în dreapta, nori albi incandescenti radiau lumina soarelui. În momentul acela am văzut un lucru minunat: trei raze de soare străbăteau norii întunecati luminând curtea mânăstirii. În zona aceea umbrită, cele trei raze păreau reflectoare ce vroiau să scoată în evidentă o scenă. si-ntr-adevăr acea scenă era arena de luptă si de pregătire a oamenilor în scopul mântuirii sufletelor si transformarea lor în fii lui Dumnezeu. Torentul de lacriminu l-am putut stăpâni, căci cine eram eu păcătosul, căruia să i se reveleze o asemenea minune
dumnezeiască. si iată o altă întâmplare minunată: când mai aveam câtiva pasi până să ajung la destinatie,
clopotul bisericii începu să răsune,soptindu-mi la urechi: grăbeste-te e timpul să dăm slavă lui Dumnezeu!
Călcâiele-mi ardeau si inima din piept gata să-mi iasă, fugind, picioarele călcau pe pietre si pe spini fără să-mi
pasă. Ajuns-am la intrare si acolo am văzut o poartă mare. Ea străjuia din zorii diminetii...ce bine e s-ajungi la
Poarta Vietii! Ca să ajungi la biserică, trebuia să urci un deal si mă gândeam în clipele acelea la Golgota; ar fi
trebuit în semn de iubire fată de Hristos, ca drumul acela să-l parcurg în genunchi. Dar iată-mă în fata
bisericii! De cum intri, te întâmpină zâmbitoare icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria cu Pruncul. În
seara aceea s-a făcut priveghere în cinstea Maicii Domnului. Când se citea Acatistul, becurile din biserică se
stingeau si se citea la lumina palidă a lumânărilor. Acest lucru te transpunea în alt timpsi te ducea cu gândul
la strămosii nostri crestini ce odinioară se rugau aici, poate cu mai multă râvnă decât noi păcătosii. Când în
biserică era întuneric si doar flăcările lumănărilor pâlpâiau ca niste stelute îndepărtate pe firmamentul boltii
ceresti, icoana Maicii Domnului, datorită unui tub fluorescent asezat cu măiestrie deasupra ei, strălucea
permanent magnetizând privirile. Te simteai aidoma unui fluture care aflat în întuneric se îndreaptă instinctiv
spre lumină. Doamne si ce dulce era lumina ce se reflecta din chipul icoanei! Dacă pe plan vizual erai fascinat
de atmosfera mirifică, pe plan auditiv erai încântat de armonia sunetelor când grave, când blânde ca o
atingere de nori. Dar iată că slujba se terminăsi te simti ca un copil ce se află în fata cortinei si ai mai dori
pret de o clipă să mai vezi o dată actorii si să mai simti încă o dată mireasma spectacolului. Pasii mi
se-ndreaptă lent spre casă dar în urechi tot îmi mai susură vocea mătăsoasă a diaconului din biserică:,,si
acum în pace, Domnului să ne rugăm!" Fie ca această amintire plăcută de la Mânăstirea Sihăstria să-mi
rămână în suflet de-a pururea si în vecii vecilor. Amin!