Pantofii îmi scârțâiau pe pardoseala lustruită, în timp ce încercam să fug în vârful picioarelor, aplecându-mă cât puteam și aproape atingând cu nasul frunzele imaculate ale plantelor răspândite prin casă.
Un foșnet... un foșnet abia perceptibil mă făcu să tresar. Mă întorsei încet înspre sursa zgomotului și...
- M-a descoperit!!! - îmi auzii strigătul în tăcerea care-mi stăpânea mintea, în timp ce fiara însetată de sânge mă trânti la pământ.
- Tiiiunng! - Sunetul tăios al ghearelor ieșite din labele monstrului, ajunse sensibilul meu sistem nervos, făcându-mă sa mă cutremur.
O privire amenințătoare mă izbi, in timp ce înfiorătoarea gură a fiarei se deschidea larg, lăsând să iasă la vedere două șiruri de colți ascuțiți și strălucitori. O labă uriașă, cu gheare înfricoșătoare, se ridică amenințătoare deasupra capului meu, ca apoi să coboare vertiginos...
- Aaaaaaaaaaaaaaa!!!
- Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!
- Daniel, ce i sa întâmplat Anei? - se auzi și tata, strigând din bucătărie.
Mă ridicai rapid, cu fața zgâriată. Ajungând imediat, tata ridică de la pământ și luă în brațe “sărăcuța fetiță” care plângea. Reușii să observ lungul surâs machiavelic conturându-se pe fața “surioarei” mele.
Certat pentru teatrul jucat de Ana, fui trimis in camera mea pentru tot restul zilei.

Trebuie sa fiu extrem de scurt în acest ultim, important mesaj. Când voi fi terminat de scris, îl voi arunca de la fereastră, sperând să fie recuperat de careva. În caz de deces... vreau să vă spun acum că și în acest an sora mea a cucerit premiul “No bel”, ca cea mai rea ființă din galaxie. Pentru că ea este așa de... bună și... drăgălașă, da, chiar așa... liniștită... stai liniștită!... bățul... bățul nu!... stai!... fii bravă!... AJUTOOOR!




aprilie 1999








LA PESTE


Le mie scarpe scricchiolavano sulle assi del pavimento mentre cercavo di sfuggire in punta di piedi, abbassandomi più che potevo e sfiorando col naso le foglie immacolate delle piantine sparse per la casa.
Un rumore... un molle rumore mi fece sobbalzare. Mi girai lentamente verso la fonte del fremito e...
-Sono stato scoperto!!! –gridai nel silenzio della mente, mentre una belva assetata di sangue mi sbatteva per terra. Tiiiunng! Un suono pungente, di artigli sfoderati dalle zampe del mostro, raggiunse il mio sistema nervoso facendomi rabbrividire. Uno sguardo minaccioso mi aggredì mentre la spaventosa bocca della fiera si spalancava, lasciando uscire due file di zanne appuntite e scintillanti. Una zampa terribilmente artigliata si alzò minacciosa sopra la mia testa, per poi prendere la rincorsa...
-Ahhhiiiii!!!
-EUUUEEEEEE!!!
-Daniel, che è successo alla Gioia? -gridò il babbo dalla cucina.
Mi alzai di corsa dal suolo, con la faccia rigata. Il papà arrivò all'istante, prendendo da terra e caricando in braccio la “povera bambina” che piangeva. Riuscii a notare il lungo sorriso maligno dipingersi sul volto della mia sorellina. Sgridato per la finzione recitata dalla Gioia, fui mandato in camera mia per tutto il pomeriggio.

Devo essere breve in quest’importantissimo messaggio. Quando avrò finito di scriverlo, lo butterò dalla finestra, sperando che sia recapitato di qualcuno. In caso di decesso, devo dirvi che anche quest’anno mia sorella ha conquistato il premio “No bel” per la persona più cattiva della galassia, perché lei è così... buona e... simpatica, si, proprio così... calma ora... sta cal... sta calma!... il bastoncino... prende il bastoncino... dai!... sii brava!...AIUTO!